Alexandru Macedon

by cip_ryan S, octombrie 30 2010 14:57

(Prezentat de Ciprian Tamplaru)

 

Va voi prezenta o personalitate care mi-a placut foarte mult, este vorba de ALEXANDRU MACEDON. La inceput din motive de hrana si nevoi ale vietii de zi cu zi si, mai tarziu, din ambitie personala si dorinta de a stapani, s-au ridicat lideri care au condus armate si au creat regate si mai apoi imperii. Istoria antica este plina de astfel de personalitati celebre, de la Darius si Xerxes, regii Persiei, pana la faraonii Egiptului si la regii Eladei. Totusi, nu oricine a reusit sa devina stapanitorul atotputernic al unui imperiu si sa-l si poata controla. Poate tocmai in aceste calitati deosebite, care nu se intalnesc la orice fiinta umana, a constat geniul marilor personalitati, in special al celor din lumea antica. Pe atunci, pamantul cerea sa fie impartit, granitele nu era definitorii, iar populatiile se amestecau inca, pentru a forma noi popoare.

   Unul din acesti mari lideri si stapani peste un vast imperiu a fost Alexandru cel Mare sau Alexandru Macedon. Faima sa se datoreaza nu doar calitatilor sale militare si personalitati de lider, ci si varstei. Si atunci, ca si acum, este rar ca un barbat de 32 de ani sa devina imparat si sa cucereasca un teritoriu imens. Si totusi, povestea sa n-a fost nici pe departe fericita: la 32 de ani moare in Babylon, bolnav de ciuma.

 

  Alexandru Macedon ramane totodata o enigma a istoriei - nu se stie nici acum unde a fost ingropat trupul sau si nu exista nici dovezi in aceasta privinta. Misterul inca planeaza asupra vietii sale scurte, dar glorioase.Ce Imparat, ce moarte??? Unul dintre cei mai mari conducatori si totusi moare ca un nimeni! Moare rapus de ciuma, asemeni oricarui muritor de rand. Nici macar nu se stie ce s-a intamplat cu trupul lui, cat de mare a fost in viata lui, nimeni nu s-a obosit macar sa-i faca un mormant sa-si odihneasca trupul.

 

Tags:

Personalităţi, exemple, modele

Octavian Paler

by Amalia Istrate S, octombrie 30 2010 14:46

"Fiecare om are o patrie. Restul sunt ţări."

 

Vizitati http://octavianpaler.ro/

Octavian Paler s-a nascut pe 2 iulie 1926 in satul Lisa, judetul Brasov. A absolvit clasele primare la scoala din sat , iar in 1937 a fost admis bursier la Colegiul Spiru Haret din Bucuresti.În vara anului 1944,cu o saptămână înaintea încheierii cursurilor clasei a VII-a de liceu, are o altercaţie cu George Şerban-directorul şcolii ,care era chiar unchiul său (fratele mamei), şi este obligat să părăsească şcoala,mutându-se la Liceul Radu Negru din Fagaras (actualul Colegiul Naţional “Radu Negru” Făgăraş ), pentru a urma, în anul şcolar 1944-1945, ultima clasă de liceu, clasa a VIII-a ,secţia literară.Aici s-a remarcat ,mai ales la obiectele filosofie, latina, elina.La terminarea ultimei clase de liceu,o clasă cu 44 elevi,a fost declarat Promovat cu laudă. Termină liceul din Făgăraş în anul 1945 susţinând examenul de bacalaureat la Sibiu. În continuare urmează cursurile Facultatii de Filozofie şi simultan şi pe cele ale Facultatii de Drept din Bucuresti. Are un fiu care a absolvit cursurile universitare in 1974.

Activitatea politică

# 1974-1979 - Membru supleant al CC al PCR
# 1980-1985 - Deputat MAN de Vaslui
# 1965-1970 - Vicepreşedinte al Comitetului de Radiodifuziune şi Televiziune
# 1976 - Preşedinte al Consiliului Ziariştilor
# 1970-1983 - Redactor-şef al cotidianului central România Liberă

După evenimentele din Decembrie 1989 fondează împreună cu Ana Blandiana, Gabriel Liiceanu, ş.a. Grupul de Dialog Social, care se evidenţiază prin poziţiile sale anti-comuniste. Devine, pe rând, editorialist al ziarelor România liberă, Cotidianul şi Ziua. Rămâne un jurnalist şi comentator apreciat. În ultimii ani de viaţă devine un critic acerb al clasei politice româneşti.

Cărţi publicate

# Umbra cuvintelor
# Drumuri prin memorie I (Egipt, Grecia)
# Drumuri prin memorie II (Italia)
# Viaţa pe un peron
# Scrisori imaginare
# Apărarea lui Galilei
# Aventuri solitare
# Deşertul pentru totdeauna
# Un om norocos
# Mitologii subiective
# Caminante, (2004)
# Autoportret într-o oglindă spartă, (2004)
# Caminante. Jurnal şi contrajurnal mexican, (2005), ediţia a doua, adăugită
# Viaţa ca o coridă
# Un muzeu în labirint
# Eul detestabil
# Vremea intrebarilor
# Rugaţi-vă sa nu vă crească aripi
# Don Quijote in est
# Polemici cordiale

A încetat din viaţă pe 7 mai 2007, la vârsta de 81 de ani, în urma unui stop cardio-respirator. A fost înmormântat, cu onoruri militare, în Cimitirul Sfânta Vineri.

SURSA: Wikipedia.org

  • Nu există sentiment tragic la români. Cred că dragostea la noi parcurge doar distanţa dintre romanţă şi pat. Avem o psihologie de popor superficial, de popor care poate frige mititei pe orice Golgotă.
  • Îmi iubesc ţara atunci când nu mă uit la televizor şi când nu merg pe stradă.
  • A aştepta înseamnă a supravieţui cât mai mult, a aluneca spre moarte încet.
  • Curajul este, aş zice, o frică în care s-a pus ordine; ceea ce te ajută să te agăţi de partea de frică unde pierderile sunt mai mici.
  • Ce las in urma mea: un destin sau o biografie?
  • Dragostea e o luptă între două suflete şi între două trupuri în care uneori nu e niciun învingător, alteori nu e niciun învins.
  • A iubi înseamnă, poate, a lumina partea cea mai frumoasă din noi.
  • O iubire pe care esti nevoit sa o pazesti nu reprezinta nimic.
  • A muri înseamnă de fapt a te muta într-o stea.
  • Pământul e singurul loc în care se poate crea Paradisul.
  • Scepticismul este o infirmitate, nu o sursă de vanităţi.
  • Singurătatea e o târfă care nu te învinuieşte că eşti egoist.
  • Singurătatea nu e o victorie înaintea celorlalţi, ci e de fapt un naufragiu personal.
  • Timpul e o fiară care are nesfârşita răbdare de a înghiţi totul.
  • Oricât de frumoasă ar fi o melodie, vine o clipă când ea e acoperită de tăcere.
  • Cred că aş putea să înşir câteva sute de mirosuri ale ierbii, în funcţie de ceasurile zilei, de ploaie, de soare, de anotimp, de pământ, de umbră, de înălţime, de gradul de umezeală ori de uscăciune. Aş putea deosebi acum, bănuiesc, cu ochii închişi murele oloage de murele crescute în tufe, foşnetul unui fag de foşnetul unui brad. În schimb, multe din cele trăite s-au estompat, lăsând în urmă goluri, ca într-o pădure arsă pe jumătate. Această descoperire mă obligă să admit că memoria mea seamănă acum cu o oglindă spartă, care-mi restituie frânturi de viaţă.
  • Tinereţea nu mai e decât o zdreanţă aurie, pe care o târăsc amintirile.
  • Din ce în ce mai puţin soare şi din ce în ce mai multă amintire a soarelui…
  • Un nebun nu se mai teme de nebunie.
  • Nu există, poate, ceva mai trist decât un om care vrea să fie vesel cu orice preţ.
  • Nimic nu m-a emoţionat până acum în Mexic ca fluturii proliferaţi pe statui, pe frunţile şi pe piepturile luptătorilor. Ei îmblânzesc măştile care i-au îngrozit pe spanioli.
  • Cine a văzut speranţa, nu o mai uită. O caută sub toate cerurile şi printre toţi oamenii. Şi visează că într-o zi o va întâlni din nou, nu ştie unde, poate între ai săi.
  • Nu ştiu pentru cine scriu, dar ştiu de ce scriu. Scriu ca să mă justific. În ochii cui? Am spus-o deja, dar înfrunt ridicolul de a mai spune-o o dată: în ochii copilului care am fost.
  • Una din prejudecăţile lumii noastre este de a pune eticheta, de a clasifica totul; oamenilor li se pare că au şi înţeles ceea ce au clasat.
  • Nu s-a zis că adevărul unui om este ceea ce el ascunde?
  • Am învăţat să iubesc, ca să fiu iubit.
  • ________________________________________________________________________ 

    In Memoriam Octavian Paler.pps (1.25 mb)

    Octavian Paler - Paradoxul vremurilor noastre pps.zip (1.44 mb)

     

     

    Tags:

    Personalităţi, exemple, modele

    Maica Theresa (1910-1997)

    by Amalia Istrate S, octombrie 30 2010 14:33

         

     

               Maica Teresa a fost o călugăriţă catolică de origine albaneza, care a fondat ordinul Misionarii caritatii in Calcutta, in India 1950. Este o persoana demna de urmat. Timp de peste 45 de ani, ea a îngrijit săracii, bolnavii, orfanii şi muribunzii, conducând şi extinderea Misionarilor carităţii, mai întâi în toată India, apoi şi în alte ţări. A primit Premiul Nobel pentru Pace în anul 1979,  iar in 1996 distinctia de cetatean de onoare al SUA.  De asemenea, ulterior mortii sale in 1997, Maica Tereza a fost beatificata de catre Papa Ioan Paul al II-lea, urmand in speranta multora ca intr-o zi ea sa devina unul din sfintii Bisericii Catolice.

     

    #####################################

     

               Nascuta in Albania, la 27 august 1910, Agnes Gonxa Bojaxhiu (viitoarea Maica Tereza) a fost crescuta in spiritul catolic, primind o educatie aleasa, bazata pe pace si ajutorarea semenilor. Desi starea materiala a familiei era foarte buna, desi poarta multa dragoste in suflet mamei sale, nimic din toate acestea nu s-a asemuit cu iubirea ei pentru Dumnezeu. La numai 18 ani, tanara fata a ales sa pasasca pe calea Domnului, a parasit tara natala, intrand in ordinul Surorilor Misionare de Loreto (Irlanda).

    “Haideti sa insistam pe strangerea de fonduri de dragoste, bunatate, intelegere, pace. Banii vor veni de la sine, daca prima oara cautam Imparatia Lui Dumnezeu- restul vor fi date.” Maica Tereza.

    Doi ani mai tarziu, pleaca spre Bengal, la Calcutta, unde isi depune juramintele de castitate, saracie si ascultare, luindu-si numele de Maica Tereza a Pruncului Iisus.

    “Succesul iubirii e actiunea de a iubi, si nu rezultatul acesteia. Fireste ca e normal ca, atunci cand iubesti pe cineva, sa doresti ce e mai bun pentru acea persoana; insa daca acest lucru se va intampla sau nu, nu determina valoarea sentimentelor tale.” Maica Tereza

    Si-a petrecut urmatorii ani in locurile mizere ale Calcuttei, printre localnicii prea saraci, prea bolnavi si prea uitati de semenii lor. A ales sa faca, cu sufletul deschis si cu bucurie, ceea ce oricare alt om ar fi abandonat chiar platit fiind.

    “Il recunosc pe Dumnezeu in orice fiinta umana. Cand curat ranile unui lepros, ma simt de parca as curata ranile lui Dumnezeu insusi. Nu este aceasta o experienta frumoasa?” Maica Tereza

    “Caut sa dau celor saraci ceea ce bogatii obtin prin bani. Nu, nu voi curata un lepros nici pentru 1000 de dolari; dar o voi face cu bucurie din iubire pentru Dumnezeu” Maica Tereza

    “Trebuie sa exista un motiv pentru care oamenii bogati traiesc bine. Trebuie ca au muncit pentru asta. Ma supar doar atunci cand vad risipa, Cand vad oamenii aruncand lucruri pe care noi le-am fi putut folosi” Maica Tereza

    Avand o fire puternica, pentru contitutia sa firava, gaseste loc in sufletul sau pentru oricine. Absolut oricine: bolnavi, saraci, prostituate, alcolici, copii aruncati la cosul de gunoi! Militeaza impotriva avorturilor si gaseste taria de a creste, fiecare pui de om pe care parintii l-au abandonat.

    “Avortul reprezinta un omucid in sanul mamei. Este o saracie ca un copil trebuie sa moara, pentru ca voi sa va permiteti sa faceti tot ceea ce voiti. Copilul reprezinta darul lui Dumnezeu. Daca nu il doriti, dati-mi-l mie.” Maica Tereza
    “Daca nu poti sa hranesti o suta de oameni, atunci poti sa hranesti unul singur.” Maica Tereza

    In anul 1950, in urma obtinerii cetateniei indiene, a infintat ordinul “Misionarele Caritatii”, ordin aprobat ulterior de Papa Ioan Paul al II-lea. Celor trei juraminte de calugarie va fi adaugat cel de-al patrulea, acela al caritatii. Acestui ordin ii apartineau in acel moment 12 persoane, acum numara peste trei mii in intreaga lume. Astfel a construit in toata lumea, case pentru muribunzi, orfelinate pentru copii si centre pentru leprosi, cu ferma convingere ca:

    “A fi respins, lipsit de iubire, neingrijit, uitat de toti si de fiecare este cea mai mare foame, o saracie mai mare decat aceea de a nu avea nimic de mancare.” Maica Tereza

    Trimisa parca de Dumnezeu, pentru a aduce pacea pe Pamant, este mereu alaturi de oameni, chiar de acestia gresesc, se razboiesc sau pacatuiesc. Micul inger se lupta cu raul, folosind cea mai puternica arma: iubirea.

    “Va implor alegeti pacea. In scurt timp, putem avea invingatorii si invinsii de care ne este atata teama. Dar asta nu poate, nu va putea niciodata justifica suferinta, durerea si pierderile vietilor, pe care instrumentele de razboi le provoaca.” Maica Tereza

    In anul 1979 primeste Premiul Nobel pentru Pace, care vine in completarea celor peste 120 de premii internationale. Cu toate acestea Maicuta afirma simplu, dar cu tarie:

    “Eu sunt doar un mic creion, in mainile lui Dumnezeu scriitor, care scrie o scrisoare de dragoste lumii.” Maica Tereza

    S-a intors inapoi in cer, unde-i era locul, pe data de 5 septembrie 1997. Ne-a lasat noua, oamenilor, invataturile sale ceresti, modest explicate, dar atat de bine sintetizate.

    “ Daca esti bun cu oamenii, te pot acuza de interese si intentii ascunse. Fii bun oricum. Daca esti cinstit si sincer, oamenii te pot insela. Fii cinstit oricum. Daca gasesti linistea si fericirea oamenii pot fi gelosi. Fii fericit mereu. Binele pe care-l faci azi, oamenii il vor uita oricum. Fa bine mereu. La urma urmei, nu e intre tine si ei, e intre tine si Dumnezeu.”

    “Ziua cea mai frumoasa? Azi.
    Obstacolul cel mai mare? Frica.
    Lucrul cel mai usor? Sa gresesti.
    Gresala cea mai mare? Sa te auto-distrugi.
    Cauza tuturor relelor? Egoismul.
    Cea mai mare infrangere? Descurajarea.
    Cel mai bun profesor? Copiii.
    Prima necesitate? Sa comunici.
    Ceea ce te face mai fericit? Sa fii util celorlalti.
    Misterul cel mai mare? Moartea.
    Cel mai rau defect? Proasta dispozitie.
    Cel mai rau sentiment? Ranchiuna.
    Cadoul cel mai frumos? Intelegerea.
    Calea cea mai rapida? Drumul corect.
    Senzatia cea mai placuta? Pacea interioara.
    Refugiul cel mai fericit? Sa zambesti.
    Remediul cel mai bun? Optimismul.
    Lucrul cel mai frumos din lume: IUBIREA!”
    Maica Tereza

    “Avem sentimentul ca, ceea ce facem, nu este decat o picatura de apa intr-un ocean. Dar oceanul nu ar fi ceea ce este fara acea picatura”.

     

    “Ziua de ieri a trecut. Ziua de maine nu a sosit inca. Nu avem la dispozitie decat ziua de astazi. Hai sa incepem.”Maica Tereza.

    (sursa: traieste viata sanatos!)

     

    Tags:

    Personalităţi, exemple, modele

    Ion Barladeanu

    by augustina_7a S, octombrie 30 2010 14:30

     

    S-a nascut in 1946 si de mai bine de treizeci de ani a evitat sa devina  un “cetatean onorabil. Pe vremea comunismului a schimbat toate muncile posibile. La douazeci de ani pleaca din satul sau natal (Zapodeni, judetul Vaslui) si incepe sa munceasca la stuf in Tulcea sau docher in Constanta. In Bucuresti este pe rind gropar, taietor la gater, paznic sau muncitor necalificat la Casa Poporului. Dupa 1989 traieste din resurse marginale ocupindu-se ca un free lancer de selectarea gunoiului intr-o curte de bloc de pe strada Mosilor si face mici servicii locatarilor. Nu isi intemeiaza o familie si nu se mai angajeaza”
        La inceputul anului 2008 nea Ion locuia inca pe o saltea paradita langa ghena unui bloc de prin zona Mosilor. Isi castiga painea facand diverse servicii locatarilor si isi petrecea timpul decupand diverse chestii din reviste, discutand cu femeia de serviciu si, uneori, filosofand sau depand amintiri, insotit de-o sticla de alcool ieftin. In mizeria lui "un galerist si-a gasit Graalul". Adica o multime de colaje (pe care batranul le realizase, decupand reviste, in mare parte pana prin '92) dintre care cel putin vreo 10 l-ar fi facut pe Andy Warhol sa-si scoata palaria in fata lui.
       De Warhol a auzit prima data de la Dan Popescu, proprietarul galeriei H’art, cu care-a facut cunostita dupa ce prietenul acestuia, artistul Ovidiu Fenes, il descoperise intamplator.
    Personalitatea si viata lui Ion Barladeanu, acest roman care a ales ca mijloc de expresie colajul, una dintre cele mai apreciate arte ale secolului 20, ne lasa cel putin uimiti.
       Colajele acestui personaj interesant sunt prezentate acum, ca esentiale pentru arta colajului, alaturi de creatii ale unor artisti ca Marcel Duchamp sau Andy Warhol. Expozitia de la Londra este curatoriata de catre specialistul in colaj Pavel Zoubok.
        La finalul anului 2009, nea Ion a ajuns un artist bine cotat. Insa unul care nu-si uita radacinile si isi mai face din cand in cand vreme sa-si viziteze fostii vecini. Semneaza rabdator autografe cu  “Ion B.”.

         Un om extraordinar!

     

    Tags:

    Personalităţi, exemple, modele

    Elisabeta Rizea: O istorie care nu se invata la scoala!

    by Amalia Istrate S, octombrie 30 2010 14:15

    "Trei zile daca mai traiesc, da' vreau sa stiu ca s-a limpezit lumea."

     

                Despre Elisabeta Rizea cu siguranta n-au auzit prea multi. Cateva stiri, in urma cu ani, cu vizita in satul Nucsoara a presedintelui Emil Constantinescu si a Regelui Mihai I, o invitatie in fosta emisiune a lui Florin Calinescu de la PRO TV, o marturie dupa miezul noptii in documentarul Lei Hossu-Longin, Memorialul Durerii, o pomenire scolastica intr-unul dintre manualele alternative, cateva carti ale urmasilor celor asasinati in munti. Cei mai multi nici nu stiu ca a murit in 2003.
    Alaturi de familia Arnautoilor, a parintelui Ion Dragoi si de majoritatea satenilor, Elisabeta Rizea a fost simbolul rezistentei taranului roman in fata Evului Mediu comunist. Cati mai stiu astazi ca pentru a invinge acest satuc de munte, Nucsoara, trupelor de Securitate si Militie le-au trebuit zece ani si mobilizarea celui mai mare numar de securisti pe cap de locuitor din intreaga istorie a represiunii comuniste...?

    (sursa: www.elisabetarizea.ro)

              Elisabeta Rizea s-a nascut intr-o familie de tarani, in apropiere de Curtea de Arges. A fost nepoata fruntasului taranist Gheorghe Suta, ucis de Securitate in 1948. A ispasit 13 ani de temnita grea pentru ca a sprijinit activ «Banda Terorista» Arsenescu-Arnautoiu. «Banditii» sunt de fapt eroii rezistentei anticomuniste din Muntii Fagarasului.

             A fost o femeie simpla de la tara, cu o bucata mica de pamant, o casuta modesta din lemn, acoperita cu sindrila si in curte cateva animale. Imbracamintea ei de toate zilele era portul national, brodat cu modele complicate in culorile alb-negru. A abandonat scoala la varsta de 14 ani pentru a-si urma destinul, si anume, acela de a-si duce existenta din munca pamantului.

             Comunistii au venit la putere in 1945. Ca raspuns, Rizea s-a alaturat rezistentei si i-a aprovizionat timp de 4 ani pe luptatorii din munti cu mancare si bani. Opozitia ei fata de exproprierea comunista si faptul ca sotul ei, Gheorghe, s-a alaturat luptatorilor rezistentei din munti au dus la torturi si ani buni de inchisoare.

              A fost numita “dusman al poporului”, iar gospodaria etichetata drept “casa de banditi”, apelative ce constituiau cele mai grave acuzatii intr-un stat comunist. A fost in cele din urma prinsa de militie, condamnata la 7 ani de inchisoare. In faimoasa inchisoare de la Pitesti, Elisabeta Rizea a fost pusa in lanturi si inchisa in celula de maxima securitate.

              Eliberata in primavara anului 1958, Elisabeta continua sa ia legatura cu ofiterii din Rezistenta prin intermediul unei „casute postale" din scorbura unui copac din Valea Morii. Cand conducatorul rezistentei anti-comuniste, Gheorghe Arsenescu a fost arestat in 1961, Elisabeta Rizea este arestata din nou si sentinta ii este prelungita cu inca 25 de ani.

              A fost transferata la inchisoarea Mislea, inchisoarea centrala a femeilor detinut politic, unde a stat inchisa alaturi de doamna Ion Mihalache si de zeci de femei legionare.

            In timpul incarcerarii, a fost torturata pentru ideile ei. A fost atarnata cu parul de un carlig si batuta pana la pierderea cunostintei. "Dupa ce mi-au tras masa de sub picioare, au inceput sa ma bata cu un bat pana la sange. Mi-au rupt cateva coaste si am lesinat. Imi faceam cruce cu limba in cerul gurii si ma rugam la Dumnezeu sa ma ajute sa nu spun nimic".

           In termenii amnistiei generale, Rizea a fost eliberata din inchisoare in 1964. Timp de aproape 30 de ani a fost tinuta sub supravegherea stricta a organelor de ancheta. Era chemata permanent la interogatorii si impreuna cu sotul sau erau considerati ?dusmani ai poporului".

            35 de ani mai tarziu, povestea ei a fost publicata in ziarele romanesti si prezentata in documentarele despre perioada comunista.

           La alegerile din mai 1990, indemna taranii Romaniei libere „sa nu aleaga un singur partid". In replica, autoritatile au internat-o in spitalul din Pitesti pentru „diagnosticare", dar a reusit sa fuga.

            Primul interviu a aparut in serialul pentru televiziune Memorialul durerii. Acest prim interviu a fost facut in 1992, cand o mare parte din sat era impotriva ridicarii unei troite in memoria fratilor ei din munti. Dupa difuzarea interviului, au inceput sa vina oamenii la Elisabeta Rizea au inceput sa i se ia interviuri.

            Imaginea si discursul ei au fost folosite la maximum de Conventia Democrata, de stuff-ul de campanie al lui Emil Constantinescu - credibilitatea CDR se datoreaza in mare parte Elisabetei Rizea. Din pacate promisiunile facute de CDR-isti in campanie au fost uitate dupa castigarea alegerilor...

           Mama Rizea a fost folosita ca o simpla imagine politica, o carte buna de jucat in fata alegatorilor.

           In mai 2001, mama Rizea a fost vizitata de Regele Mihai I, pe care il cunoscuse in copilarie. „Spunea ghicitori, iar eu rideam. Odata, am copt impreuna porumb, dar mie mi-a dat partea cu boabele mai mari", povesteste Rizea. "Pina oi muri il iubesc ca pe ochii din cap. Doresc sa fie regele Romaniei, sa fie mereu in tara".

           Regele Mihai si regina Ana au luat prinzul impreuna cu Elisabeta Rizea, care i-a servit cu oua rosii, cozonac si vin.

          O viata intreaga dedicata neamului romanesc si lui Dumnezeu...
    Elisabeta Rizea a plecat dintre noi la 4 octombrie 2003, la varsta de 91 ani. „Trei zile daca mai traiesc, da’vreau sa stiu ca s-a limpezit lumea” - spunea Elisabeta Rizea. Ea a plecat la Domnul si lumea nu s-a limpezit inca, cine stie cat o sa mai dureze.

           Cu siguranta Mama Rizea asteapta de acolo de sus sa i se implineasca dorinta pentru care a luptat o viata intreaga si pentru care a platit cu sange si lacrimi.

    Elisabeta Rizea:
    De cand m-au adus din puscarie, eu am mers taras. Faceam toate draciile contra comunismului. Imi dam drumu’ pe scara in camasa da noapte, sa creada ca intru-n closet. Aveam cuiele scoase la doua uluci si treceam dincolo. Bagam mancarea pentru partizani intr-o gramada mare de craci. Ce auzeam scriam si puneam hartia intr-o scorbura.

    Puneam cana pe perete, tineam urechea pe fundu’ canii si auzeam ce vorbeau securistii in camera de-alaturi.

    Capitanu’ Carnu era din Bacau. El m-a schingiuit. Eu traiesc incarligata, cum sunt, si cu genunchii scosi, si el nu mai e! M-a operat Maiestatea (Regele Mihai I) la spitalul de langa Foisorul de Foc. Maiestatea a platit. Mi-au pus carlige la genunchi, cum puneam eu la perdele. Nu mai am par deloc, uite! Si uite in fotografie ce par bogat am avut, si salba de aur. Mi-au luat tot comunistii.

    Ginerele, cuscru, toti au facut puscarie pentru ca eu am dat de mancare la partizani.
    Ma aducea lumea cu toala acasa. Ultima data, a venit Carnu cu ala de cauciuc si o curea pe mana. “Spune!” N-am spus. M-a legat de maini cu unu care-a murit si el pe soseaua spre Bucuresti. “Iti dam 300 de lei!” “Domnule capitan, eu nu sunt Iuda, sa-i vanz pe 30 de arginti...” M-a trantit pe jos.

    M-a legat si m-a batut cu cauciucu’, de la ceafa la calcai, si pe stanga, si pe dreapta. A dat Domnu’ de-a murit si eu traiesc, na! Da’ n-am luat banii lui.
    Apoi, m-au suit legata pe un scaun, de pe scaun pe masa, de pe masa, pe alt scaun. Mi-a zvarlit basmaua din cap. “Spune!” Purtam coada cu funta. Mi-au aruncat fota si am ramas in iie. Mi-a legat coada sub carligu’ de lampa din casa boierului. Coada era groasa. Eram si eu altfel la 38 de ani... Carnu mi-a tras scaunu’. alalalt mi-a tras si masa.

    Coada mi-a ramas in carlig si eu am cazut la pamant. Asa mi-au smuls paru’. Am facut tratament si nu mi-a mai crescut. Da’ tot nu i-am vandut..."

    (sursa: www.hotnews.ro)

    ____________________________________________________________________

    Urmariti pe www.youtube.com serialul Memorialul Durerii - Viteaza din Nucsoara.

    http://www.youtube.com/watch?v=DI0fdE-dY4M

    http://www.youtube.com/watch?v=c0JRMMTC9sM

    http://www.youtube.com/watch?v=HOmaWc0IiO8

    http://www.youtube.com/watch?v=HOmaWc0IiO8

    http://www.youtube.com/watch?v=_fMG8WdPWgs

     

    Tags:

    Personalităţi, exemple, modele

    Doina Cornea

    by Amalia Istrate S, octombrie 30 2010 14:03

     

            Daca va uitati la femeia aceasta, veti ramane surprinsi: este doar o mana de om, insa curajul si vointa ei sunt ahileice. A rezistat cu incapatanare terorii comuniste, inainte de '89, a rezistat in fata calailor de la Securitate, a rezistat in fata criptocomunistilor si minerilor dupa '90 si nu s-a lasat pacalita si confiscata de fariseii democratiei dambovitene. Nici macar "Marinarul" nu a indraznit (inca) sa o infrunte.

                      

    Doina Cornea (n. 30 mai 1929, Braşov) este o publicistă şi disidentă anticomunistă din România.

    Doina Cornea este un model de educatie, bun-simt, modestie si toleranta. Are ceva din aerul de mucenica al Maicii Tereza. Fiecare roman ar trebui sa se sumta onorat ca este contemporan cu ea.

    A fost asistentă universitară la catedra de limba franceză din cadrul Facultăţii de Filologie a Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj.

    În 1980 a realizat primul „samizdat” (volum fabricat manual, distribuit prin reţele de prieteni), Încercarea labirintului, urmat de alte patru traduceri-samizdat (din limba franceză), cărora le-a scris note şi prefeţe: Pr. Petru Gherman, Ieremia Valahul, Lao-tse, Tao to king, Gabriel Marcel, Dreptate şi Adevăr, Ştefan Lupaşcu, - partea de Trialog din Omul şi cele trei etici ale sale.

    Între 1982 şi 1989 a difuzat 31 de texte şi proteste prin radio „Europa Liberă”. În 1983 a fost destituită de la universitate şi supusă unor anchete, interogatorii, bătăi, ameninţări. Urmărirea ei politică a fost coordonată de colonelul de Securitate Alexandru Pereş, tatăl senatorului Alexandru Pereş (PDL).

    Împreună cu fiul ei, Leontin Iuhas, a răspândit 160 de manifeste de solidaritate cu muncitorii din Braşov răsculaţi la 15 noiembrie 1987, ambii fiind arestaţi pentru 5 săptămâni (noiembrie-decembrie 1987). Practic, apoi a fost arestată la domiciliu până la 21 decembrie 1989. A participat la manifestaţia stradală de la Cluj din 21 decembrie 1989, sub gloanţe.

    Activitatea politică după 1989

    După 22 decembrie 1989, a fost cooptată în Consiliul Frontului Salvării Naţionale, organism din care şi-a dat demisia la 23 ianuarie 1990, din cauza transformării FSN în partid politic şi a reminiscenţelor comuniste ale acestuia. A fondat (împreună cu alţii, devenind apoi preşedintă) Forumul Democrat Antitotalitar din România (6 august 1990, la Cluj), ca o primă mişcare de unificare a opoziţiei democrate, din care s-a format mai târziu Convenţia Democrată din România (CDR). Membră fondatoare a Grupului pentru Dialog Social, a Alianţei Civice şi a Fundaţiei Culturale Memoria. A publicat peste 100 de articole în ziare şi reviste (22, România liberă, Vatra, Memoria etc.). Conferinţe în ţară şi străinătate, multe dintre ele publicate în volume colective (Une culture pour l'Europe de demain, Il nuovo Areopago, Mission, Quelle sécurité en Europe a l'aube du XXIeme siècle?, Europe: les chemins de la démocratie, Politique Internationale, Amicizia fra i popoli).

    Publicistică

    • Liberté? Entretiens avec Michel Combes (Ed. Criterion, Paris, 1990); Libertate? (Ed. Humanitas, Bucureşti, 1992)
    • Scrisori deschise şi alte texte (Ed. Humanitas, Bucureşti, 1991)
    • Faţa nevăzută a lucrurilor (1990-1999). Dialoduri cu Rodica Palade (Ed. Dacia, Cluj, 1999); La face cachee des choses (Ed. Du Felin, Paris, 2000)
    • Puterea fragilităţii (Ed. Humanitas, Bucureşti, 2006)

    Traduceri

    • Mircea Eliade, Încercarea labirintului. Convorbiri cu Claude-Henri Rocquet (Ed. Dacia, Cluj, 1990; reeditare, Ed. Humanitas, Bucureşti, 2007)
    • Gânduri pentru zilele ce vin, în colaborare cu Viorica Lascu (Ed. Dacia, Cluj, 1995)
    • Vladimir Ghika, Ultimele mărturii (Ed. Dacia, Cluj, 1997, reeditare, 2006)
    • Vladimir Ghika, Fragmente postume (Ed. Dacia, Cluj, 2003)

     Premii şi distincţii

    • A primit un mare număr de distincţii, titluri şi premii, dintre care cele mai importante sunt: Premiul „Thorolf Rafto” (Norvegia, 1989); Doctor Honoris Causa al Universităţii Libere din Bruxelles (1989); Legiunea de Onoare în grad de Ofiţer (Franţa, 2000); Ordinul „Steaua României” în grad de Mare Cruce (2000).
    • Legiunea de Onoare în grad de Comandor (Franţa, 2009)
    • Din partea Regelui Mihai a primit Crucea Casei Regale a Romaniei in Octombrie 2009.

          

      Doina Cornea, distinsa de Franta cu ordinul Legiunii de Onoare in grad de comandor

     

    Doina Cornea va fi distinsa, vineri, cu Ordinul Legiunii de Onoare in grad de Comandor, care ii va fi inmanat de ambasadorul Frantei in Romania, Henri Paul, pentru lupta sa neobosita in slujba drepturilor omului, anunta reprezentantii Ambasadei Frantei in Romania, potrivit NewsIn. Distinctia ii va fi inmanata de ambasadorul Frantei in Romania, Henri Paul, la sediul Centrului Cultural Francez din Cluj. Potrivit reprezentantilor ambasadei, Franta o omagiaza astfel pe Doina Cornea, "figura emblematica a rezistentei romanesti sub regimul Ceausescu in anii 1980". Doina Cornea a fost traducator si publicist, asistent universitar la Facultatea de Filologie a Universitatii "Babes-Bolyai" din Cluj-Napoca, de unde a fost demisa in 1983 din cauza activitatii sale disidente. Ea a difuzat, intre 1982 si 1989, 31 de texte si proteste, prin intermediul radioului "Europa Libera", in care denunta opresiunea comunista. In perioada respectiva a fost anchetata violent de Securitate.

    Dupa participarea marcanta la revolutia din 1989, Doina Cornea a fost cooptata in Consiliul Frontului Salvarii Nationale, organism din care si-a dat demisia la numai o luna de la infiintare, din cauza transformarii FSN in partid politic si a reminiscentelor comuniste ale acestuia. A fondat Forumul Democrat Antitotalitar din Romania, o prima formula de opozitie democrata postdecembrista, transformat mai tarziu Conventia Democrata din Romania (CDR). Este, de asemenea, membru fondator al Grupului pentru Dialog Social, a Aliantei Civice si a Fundatiei Culturale Memoria. Legiunea de onoare este cea mai inalta distinctie civila si militara franceza, instituita in 1802.


    Dupa douazeci de ani de la revolutie, Doina Cornea nu numai ca a fost uitata, dar generatiile tinere nici macar nu stiu ca exista. Inca o data ne demonstram RRRRRRRRRRRRomanismul. Bravos natiune!

     

    Tags:

    Personalităţi, exemple, modele

    Dem Radulescu

    by Calin Flavius S, octombrie 30 2010 13:52

    (Prezentat de Calin Flavius)  

    "L-a sărutat Calboreanu pe frunte, urându-i: "Să ai o carieră frumoasă!" şi… aşa a fost

     

        Nascut la 30 septembrie 1931 si decedat la 17 septembrie 2000, Dem Radulescu a fost unul dintre marii actori de comedie romani de teatru si film, professor la U.N.A.T.C, I.L Caragialedin Bucuresti.

        S-a născut la Rm Valcea într-o familie de negustori. După terminarea liceului la Râmnicu Vâlcea, „Bibanul” (poreclă primită în liceu) a trebuit să aleagă între sportul de performanţă, boxul mai exact şi actorie. Fiind foarte talentat in ceea ce priviste scena , el a obţinut chiar o stea de aur, la un campionat de amatori, la Râmnicu Vâlcea . A debutat ca amator la vârsta de 17 ani, la un bal organizat de fanfara gării. În 1956, a câştigat premiul I pentru interpretare cu piesa „Steaguri pe turnuri” (îl interpreta pe „banditul Rijikov”), la un concurs pentru tineri actori. A fost remarcat de Sica Alexandrescu devenind astfel o tanara speranta in domeniul acesta artistic. Liviu Ciulei l-a numit „Un actor de geniu”.

    A jucat in nenumarate filme, printre care: Brigada diverse (cele 3 bd-uri), Asta-seara dansam in familie, Veronica se intoarce, Secretul lui Bachus, Primavara bobocilor etc.

    A avut roluri magnifice si in Teatru National: Cetateanul turmentat, Conul Leonida, Un catindat, Farfuridi, placandu-i foarte mult Caragiale, personajele fiind scrise, parca pentru el. Chiar el marturisea la un moment dat, ca in toata activitatea lui de pe scena in piesa „O scrisoare pierduta”, numai pe Zoe nu a jucat-o. 

    Dem Radulescu era cunoscut si sub numele de „Bibanul”, porecla ce i s-a atribuit la scoala printr-o intamplare.”Fratele sau mai mare a luat într-o zi un biban frumos, l-a învelit într-un ziar şi l-a dus la şcoală, cu gândul să i-l dea profesorului, ca să-l arate ca material didactic elevilor. Mai întâi fratelui i se spunea „Bibanu”. După aceea au inceput sa-i spuna lui Dem si uite asa s-a lipit porecla de el.

    Acesta este ultimul interviu dat de maestrul Dem, lui Ion Maldarescu in anul 1999 :

              

         

    .IM. - Stimate maestre, poate numai pentru faptul că ne tragem, amândoi, din acelaşi târg oltenesc unde aţi văzut, pentru prima oară lumina zilei, v-a convins să rupeţi o frântură din timpul preocupărilor cotidiene, la fel de preţios pentru fiecare dintre noi şi, paradoxal, duşman al tuturor. Nutresc însă speranţa că nu vă nu deranjează prea tare.

          D.R. - De deranjat mă deranjează, pentru că, uneori este foarte incomod să fii asaltat, dar cum poţi refuza? Este agasant dar şi splendid; păi un om care-ţi cumpără produsul te poate deranja?

          IM. - V-aţi născut, aţi copilărit şi aţi urmat cursurile Liceului „Alexandru Lahovari” la Râmnicu-Vâlcea. Astăzi, după atâta amar de vreme trăită în alte locuri departe de cel natal, ce îl mai leagă pe Dem Rădulescu de oraşul copilăriei sale?

          D.R. - Da... Dem Rădulescu trăieşte din amintiri, Dem Rădulescu nu are prezent... M-am născut la Râmnicu-Vâlcea, de care mă simt legat şi voi rămâne astfel până când mi-o veni sorocul. Pentru mine Râmnicul face parte din familie. Deşi au trecut ani buni de când destinul m-a purtat pe alte meleaguri, deşi multe din clădirile oraşului copilăriei mele - cum bine l-aţi numit - au fost dărâmate de minţi bolnave, şi acum mă visez copil fiind, la Râmnicu-Vâlcea. Râmnicu-Vâlcea îmi aminteşte de părinţi, de copilărie, de prieteni şi de anii petrecuţi pe băncile şcolii.

          Eram mezinul familiei. Tata, negustor oltean iar mama, ardeleancă. Nu eram bogătaşi, dar în familie aveam o atmosferă plăcută. Tata era un individ plin de umor şi înţelepciune (cel puţin umorul cred că de la el l-am moştenit, restul...), iar despre mama ce să spun? Mama este un lucru sfânt, este legătura cu pământul, este legătura cu viaţa!...

          I.M. - Care din imaginile copilăriei vă revin mai des în memorie ?

          D.R. - Râmnicu-Vâlcea, avea, pe vremea copilăriei mele, vreo cincisprezece mii de locuitori. Era supranumit „oraşul pensionarilor”, un oraş liniştit, unde viaţa se scurgea asemenea nisipului din clepsidră. Era un oraş cu o intelectualitate extraordinară, cu profesori extraordinari – realizez eu, acum, la vârsta asta; ce profesori aveam?... Era, la Râmnic, o trupă de teatru particulară, dar lumea era ca-n „Steaua fără nume” – domnişoara Cucu...

    Veneau trupe de teatru la Râmnicu-Vâlcea, la teatrul Adreani, aşa îi spunea, păcat că a fost dărâmat, - venau din Bucureşti, din Craiova, mari actori ca: Ion Manolescu, George Vraca, Ion Finteşteanu, Grigore Vasiliu Birlic, Radu Beligan, care era tânăr pe-atunci, Malu Nedeianu de la Craiova... Când sosea la Râmnic trupa lui Tănase, venea lumea de la ţară cu căruţele, ca la Maglavit, la Petrache Lupu.

          Mama nu-mi dădea voie la spectacolele lui Tănase. Spunea

         că sunt prea mic, că pe scenă apăreau femei dezbrăcate... Dacă le-ar vedea pe-astea de-acum...

         Într-o seară am fugit de-acasă, m-am furişat la spectacol şi mi-am găsit un loc de unde puteam să privesc. Era acolo un individ, căţărat pe o masă; am vârât capul printre picioarele lui şi aşa l-am văzut, pentru prima oară, pe marele Constantin Tănase. Era sfârşitul actului al doilea şi l-am auzit adresându-se publicului: „Am jucat, am jucat / Banii vi i-am luat, vi i-am luat / V-am salutat!”  Lumea era în extaz, urla, aplauda..

    .

          I.M. - Dacă tot aţi adus vorba de comici, dintre cei ai marelui ecran, pe cine-i iubiţi mai mult?

          D.R. - Sunt mort după Stan şi Ban, dar vedeta mea rămâne Charlie Chaplin, care a creat o şcoală, iar el este cap de şcoală, multe am învăţat de la ei.

          I.M. - Sunteţi profesor la IATC, sunteţi actor de teatru şi de film, de mare rezonanţă interpretativă, cu nenumărate prezenţe la radio şi la televiziune. Aş dori să aflu cum s-a format profesional, Dem Rădulescu şi care sunt personajele îndrăgite de-a lungul carierei?

          DR. - Dem Rădulescu a fost ,,construit,, din bucăţele. Dem Rădulescu nu a dorit să fie mare. Dem Rădulescu a jucat, a spus trei replici, dar le-a spus cu tot sufletul. Pe Dem Rădulescu l-a pupat Calboreanu pe frunte şi i-a spus: „Îţi doresc să ai o carieră frumoasă!”

          Am îndrăgit toate rolurile, unele în mod deosebit; mi-au plăcut personajele lui Caragiale şi Sveik, în triplă ipostază: dramatizare, actorie şi ecranizare. Acum lucrez la punerea în scenă a piesei „Omoară pe aproapele tău!”, la Teatrul CASANDRA. Îmi doresc realizarea unui film de televiziune intitulat „Şcoala de hoţi” în care vor juca 36 de mari actori români: Leopoldina Bălănuţă, Jean Constantin, Victor Rebengiuc..

    .

          IM. - Ce sentimente nutriţi faţă de înaintaşii scenei româneşti?

          D.R. - Eu ştiu că am părinţi şi cine are părinţi trebuie să-i respecte, să nu-i uite. Să nu creadă cineva că a-nceput Teatrul cu el. E plin teatrul de asemenea suficienţe.

          Unii rămân în istorie, alţii nu rămân cu nimic!

          (n.a.) : DEM RĂDULESCU a rămas în istorie, în istoria teatrului şi a filmului românesc. Din păcate ultimele proiecte nu şi le-a mai văzut realizate. Viaţa nu-i atât de lungă pe cât pare...

        Vreau sa marturisesc ca daca ar fi un lucru pentru care i-as multumii lui Dem , este doar simplul fapt ca acest om, m-a facut pur si simplu sa rad in hohote, prin mimica lui , prin gesturile lui si mai ales prin tonul lui inconfundabil . Ma simt mai mult decat mandru ca invat si ca pasesc acolo unde si Dem a pasit . Ceea ce ma doare foarte tare este atunci cand multi din oamenii din ziua de azi , colegi, prieteni , cei invarsta uneori, l-au uitat sau si mai rau, nici macar nu-l cunosc.

       Dem Radulescu a fost un medicament pentru suparare. Un simplu inger pe pamant , menit sa alunge demonii tristetei, ai fricii si sa te ridice prin ras si uitare .

    S-a stins din viata pe data de 17 Septembrie 2000, fiind ingropat la cimitirul Bellu din Bucuresti.

    Tags:

    Personalităţi, exemple, modele

    Catinca Untaru

    by Amalia Istrate S, octombrie 30 2010 13:41

     "The most  adorable (and refreshingly real) child actor on the planet" (Wordpress, 2008)

     

    Prin rolul din filmul "The Fall", regizat de Tarsem, Catinca Untaru reuseste sa salveze sufletele tuturor (cei care au vazut filmul inteleg ce vreau sa spun). Nu va ramane decat sa-l vedeti si voi, ca sa va lamuriti. Un asemenea copil talentat este o bucurie pentru parintii si prietenii sai, si o valoare nationala, pentru noi, ceilalti. Din pacate, nu prea stim sa ne apreciem si sa ne respectam valorile. Catinca este infinit mai cunoscuta in stainatate, decat in propria tara. Cautati informatii pe www.imdb.com si veti ramane placut surprinsi de rezultat. De asemenea, puteti vota petitia de sustinere a Catincai Untaru pentru cea mai buna actrita in rol secundar la adresa: 

    http://www.petitiononline.com/CatincaU/petition.html

         

     

    <<Catinca Untaru, romanca de numai 11 ani care a primit un rol in „The Fall“, un lungmetraj in regia indianului Tarsem Singh, se bucura deja de aprecierea criticilor de filme de la christianitytoday.com. Catinca Untaru a primit in „The Fall” („Caderea”) rolul unei fetite, pe nume Alexandria, care intalneste intr-un spital din Los Angeles un barbat pe nume Roy (Lee Pace), care nu se mai poate ridica din pat. Roy ii va povesti o serie de intamplari care imbina fantasticul cu realitatea, personajele povestirilor fiind imprumutate din viata reala. Barbatul spera ca prin intermediul povestirilor va cuceri inima fetitei si astfel o va putea convinge sa-i faca rost de o doza suficienta de morfina pentru a se putea sinucide. Filmul nu s-a bucurat numai de critici pozitive, o parte a presei de specialitate criticand „estetica publicitara” in care este blocat regizorul, cat si lipsa de consistenta a subiectului. Desi filmul a avut parte si de critici mai putin favorabile, interpretarea celor doi actori principali - Catinca Untaru si Lee Pace - a fost unanim apreciata si aplaudata. Un critic de film a afirmat ca daca spectatorii doresc sa gaseasca convingere si emotie in film este suficient sa priveasca in ochii celor doua personaje principale. Potrivit criticilor de film internationali, Catinca Untaru este considerata a fi una dintre cele mai bune actrite tinere de la ora actuala, informeaza christianitytoday.com. Acestia sunt de parere ca tremurul vocii din interpretare contribuie la autenticitatea si sarmul personajului. Castingurile pentru acest lungmetraj au fost organizate in cinci tari (SUA, Marea Britanie, India, Africa de Sud si Romania), in timp ce filmarile au fost realizate in foarte multe tari, printre care Africa de Sud si India. Regizorul indian Tarsem Singh este cunoscut in special pentru regia videoclipului „Losing My Religion“ al trupei R.E.M. Acesta a mai regizat „The Cell”, cu Jennifer Lopez, si, de asemenea, campaniile publicitare la Nike si Pepsi, cu David Beckham si Roberto Carlos. „The Fall” ruleaza de sambata in cinematografele americane.>> (sursa: www.financiarul.com)


    Mica actriţă remarcată la Hollywood în „The Fall” are acum al doilea job serios: preşedinta juriului primului festival de film pentru copii din România.
    Acum patru-cinci ani, Catinca Untaru trecea prin India, Africa de Sud, Franţa şi Anglia, cel mai mic şi – în opinia criticii americane – cel mai talentat membru al unei echipe de filmare. Mica actriţă obţinuse un rol pe care încercaseră să-l ia zeci, poate sute de copii, în „The Fall”, regizat de Tarsem Singh. „Un film foarte frumos, probabil pentru ca am jucat si eu in el",
     spune Catinca, chicotind. Are 12 ani acum, e pe Facebook, are blog (nu dă adresa) şi în cea mai mare parte a timpului e elevă în clasa a VII-a la Şcoala nr. 45 „Titu Maiorescu” din Capitală. De azi, îşi ia în serios jobul temporar de preşedintă a primului festival de film pentru copii din România, KINOdiseea, alături de Marc Solomon, Luca Istodor, Marian Bratu şi Timotei Duma. Ultima carte citită: „Liceenii rock’en’roll”.

    EVZ: Cum îţi propui să fii, ca preşedintă de juriu? Ai un job destul de serios.
    Catinca Untaru:
    Nu vreau să-i conduc pe ceilalţi, vreau doar să ajut să găsim un film care să ne placă tuturor. E prima oară când sunt într-un juriu şi mai ales preşedintă, aşa că e destul de ciudat. O să văd eu.

    Pe ceilalţi îi cunoşti? Pe Timotei Duma? Pe Marian Bratu?
    Nu.

    I-ai văzut măcar în filme, „Cum mi-am petrecut sfârşitul lumii” sau „Lampa cu căciulă”?
    Trebuie să recunosc că nu (râde).

    Ai văzut deja câteva dintre filmele din festival?
    Da, câteva. Am văzut „Mia et le Migou”, „Ponyo”. Ce-am mai văzut? Sunt sigură că am mai văzut ceva, dar nu-mi amintesc. Ah, da. „The Fall”, „Who’s Afraid of the Wolf” şi două româneşti, „Maria-Mirabela” şi „Dumbrava minunată”.

    Cărui film din cele văzute de tine vreodată i-ai da un zece din toată inima?
    Am văzut la filme că nici nu mai ştiu care e de zece. Multora le-aş da zece, multora le-aş da mai puţin. Deci nu ştiu.

    Atunci filmul tău preferat?
    Nici asta nu ştiu, că se schimbă tot timpul. Majoritatea au fost bune.

    Cine ţi le recomandă?
    E un loc de închirieri de DVD-uri şi le iau de acolo majoritatea.

    Cât i-ai da filmului în care ai jucat tu, „The Fall”?
    E un film foarte frumos, probabil pentru că am jucat şi eu în el, nu ştiu. Chiar îmi place filmul, în afară de faptul că sunt eu în el.

    Ce amintiri ai de atunci, de la filmări? Aveai doar 7 ani...
    Am tot felul de amintiri, şi mai frumoase şi mai puţin frumoase. Unele dintre cele mai frumoase erau atunci când mă duceam cu dublura mea, pe care făceau lumina, să ne uităm la peşti, să culegem pietre, era acolo un acvariu mai mare. Luai un pahar şi culegeai pietre, era un loc numai cu pietre, în care te afundai până la glezne, şi eu fiind mică, mă afundam până la genunchi.

    Şi cele mai puţin frumoase?
    Bine, trebuia să trecem şi la asta (râde). Era o scenă în care trebuia să se ţipe şi eu n-am ştiut nimic şi atunci m-am speriat foarte tare, n-am mai vrut să fac nimic, absolut nimic. M-am speriat atât de rău, încât am făcut pe mine! Şi au mai fost scene de genul ăsta în care nu ştiam ce se întâmplă, dar am zis că îl întreb sau mă abţin şi nu fac pe mine. A mai fost o amintire neplăcută, că a trebuit să fac un vaccin şi eu uram asta. Am fost în India şi ca să nu te îmbolnăveşti, probabil de malarie, îţi făceau vaccin.

    „The Fall” a fost filmat prin vreo 18 ţări? Ai fost prin toate?
    18? Eu ştiam că în 28 de ţări. În afara filmului am călătorit în vreo zece ţări, dar cu filmul doar în vreo patru, cred. În Africa de Sud, India, Franţa şi Anglia. Cel mai mult mi-a plăcut Africa de Sud şi India, bineînţeles. Mi-a plăcut şi Franta
    şi Anglia, doar că în Anglia nu înţelegeam o iotă din ce spuneau şi trebuiau să-mi repete de vreo şapte ori ca să înţeleg un cuvânt.

    Îţi aminteşti castingul la „The Fall”? L-ai luat după ce trecuseră deja foarte mulţi copii prin el.
    Au căutat copii în mai multe ţări şi au venit şi în România. Ţin minte a doua parte a castingului sau ultima, nu mai ştiu. Şi a venit atunci chiar regizorul, care m-a pus să-i ating degetul mic de la picior. Destul de ciudat, primul lucru pe care-l faci când cunoşti o persoană: „Bună, sunt Tarsem, atinge-mi degetul mic de la picior” (râde). Nu e cea mai normală şi plăcută chestie să-i atingi degetele de la picioare unui om (râde). Era de fapt o scenă din film.

    Regizorul ar putea veni la KINOdiseea. Tu mai ţii legătura cu el?
    Da. Eu şi mama îl sunăm de ziua lui şi niciodată nu răspunde, aşa că îi lăsăm un mesaj şi după aia sună înapoi. Şi îl mai sunăm când se întâmplă ceva cu „The Fall”. 

    Ai mai participat la castinguri de atunci?
    Nu. Ar fi trebuit de fapt să joc în două telenovele, „Îngeraşii” şi „Lacrimi de iubire”, parcă, dar nu s-a mai întâmplat nimic până la urmă.

    N-ai vrut tu?
    Eu n-am avut nici o treabă. Mama şi tata au decis şi totuşi mă bucur că n-am jucat în telenovele, pentru că nu mă pasionează, sunt genul de filme la care se uită bunicile. Adică, să te prindă una e mai greu. Foarte greu chiar.

    Pur şi simplu n-am găsit castinguri, pentru că dacă găseam mă duceam glonţ şi nu mai ieşeam de acolo până nu primeam rolul. Aş fi mers şi în România şi în America, dacă ştiam că aş fi putut să-l iau.

    Presa americană a scris foarte mult şi foarte frumos despre tine anul trecut.
    Foarte mult, foarte frumos şi nici o ofertă (râde).

    Ce castinguri te-ar atrage? Pentru ce gen de filme?
    În nici un caz horror! Dacă aş juca într-un film horror, a doua zi aş fi moartă! Cred că o comedie. Bine, nu să fac eu lumea să râdă.

    De ce nu?
    Problema e că nu prea ştiu cum să-i fac să râdă! Mai bine în filme gen „The Fall”. Sau în fantasy! Asta chiar ar fi chiar tare. Adică, dacă ar fi de exemplu un fantasy cu o fetiţă care urcă pe un munte
    viu – dar asta am scos-o eu din capul meu - cred că aş putea să fac asta. Văd eu dacă scriu ceva pe chestia asta, o poveste ceva.

    Dintre copiii-actori care s-au lansat de mici, ca tine, cine îţi place?
    Ştiu nume, dar nu ei fac neapărat filmele. Şi ei dau un aer mai aparte filmului, dar nu am preferaţi. Unii îmi plac la anumite filme, alţii la altele.

    Dakota Fanning?
    Da, îmi place de ea. A jucat şi în „The Cat in the Hat”, care îmi place mie mult.

    În afară de urmărit filme, ce-ţi mai place să faci?
    Asta o să dureze mult! Îmi place să scriu, să desenez, să cânt când nu m-aude nimeni, să mă joc cu câinele meu, să combin tot felul de culori la haine, să merg la
    shopping
    , trebuie să recunosc. Dacă văd ceva ce-mi place, nu mă mai dezlipesc. Să citesc. Ultima carte pe care am citit-o a fost „Liceenii”, iar cartea pe care o citesc acum e „Liceenii rock’en’roll”. Am văzut şi filmul „Liceenii”, doar primul.

    Dar filme recente româneşti ai văzut?
    Nu prea. Nici la „4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile” nu m-a lăsat mama, că aveam doar zece ani.

     

    ##############################

     

    KINOdiseea


    „Ponyo” şi pisicile poznaşe deschid festivalul

    Primul festival internaţional de film dedicat copiilor, organizat în România, va avea loc de astăzi până duminică, la Muzeul Ţăranului Român (MŢR) şi la cinema Gloria din Titan (un spaţiu destul de puţin frecventat, pe care organizatorii vor să-l revigoreze). Astăzi, de la 18.00, la MŢR, KINOdiseea se deschide cu„Ponyo on the Cliff”, cea mai recentă animaţie a celebrului artist japonez Hayao Miyazaki, iar pe 27 septembrie, „The Fall” al lui Tarsem Singh, filmul în care a fost distribuită Catinca Untaru, va închide festivalul. Cu o oră înainte de deschidere, de la 17.00, actorul Marian Râlea va lansa „Cartea lui Moş Oposum despre pisicile poznaşe” de T.S.Eliot, publicată de Humanitas.

    KINOdiseea aduce pe marile ecrane atât producţii recente, realizate în Franţa, Turcia, Olanda, China sau Cehia, cât şi filme româneşti ca „Dumbrava minunată”, „Saltimbancii”, „Uimitoarele aventuri ale muşchetarilor” şi „Maria-Mirabela”.

    Competiţia festivalului include 10 lungmetraje ce vor rula în premieră în România. Din Franţa vin „Dragon Hunters” şi „Mia et le Migou” (o animaţie despre o fetiţă care traversează un continent pentru a-şi găsi tatăl), din Cehia - „Who is afraid of the wolf?” şi „In the attic”, iar din Olanda - „Winky's Horse” şi „Where is Winky's Horse?” de Mischa Kamp. Majoritatea producţiilor rulează în premieră în România.

    Buget de 50.000 de euro

    În cele 5 zile de festival au fost programate ateliere interactive de regie, actorie şi efecte speciale pentru copii, concerte, mini petreceri, un bal mascat, întâlniri cu actorii. Intrarea la atelier este gratuită pentru copiii între 6 şi 12 ani, în limita a 20 de locuri disponibile. Cel de actorie va fi moderat de Laurenţiu Bănescu şi Maria Dinulescu, cel de regie, de Iulia Rugină şi Gabriel Achim, iar cel de efecte speciale, de Alma Cazacu şi Maria Tempea.

    Unul dintre invitaţii primei ediţii va fi Petr Koliha, directorul unuia dintre cele mai vechi festivaluri de film pentru copii, cel de la Zlin, din Cehia.

    Festivalul, care are un buget de aproximativ 50.000 de euro, este organizat de Metropolis Film şi Asociaţia Culturală SCRIPT. Biletele pentru copii costă 6 lei, iar cele pentru adulţi, 12 lei.

    (sursa: www.evz.ro, 22 septembrie 2009)

     

     

    Tags:

    Personalităţi, exemple, modele

    Arsenie Boca

    by Calin Flavius S, octombrie 30 2010 13:28

    (Prezentat de Calin Flavius)

    ,, Să-ţi fereşti capul de frig şi de prostie”      

                                                                                            

            Arsenie Boca, după numele de mirean Zian Boca (n. 29 septembrie 1910, com. Vaţa de Sus, judeţul Hunedoara; d. 28 noiembrie 1989, Sinaia) a fost un ieromonah, teolog şi artist român 

    S-a născut la 29 septembrie 1910 la Vaţa de Sus în judeţul Hunedoara. A urmat Liceul naţional ortodox "Avram Iancu" din Brad, pe care l-a terminat ca şef de promoţie în 1929. În acelaşi an se înscrie la Academia Teologica din Sibiu, pe care o absolvă în 1933. Primeşte o bursă din parte Mitropolitului Ardealului pentru a urma cursurile Institutului de Arte Frumoase din Bucureşti. În paralel, audiază cursurile de medicină ţinute de profesorul Francisc Rainer şi pe cele de Mistică creştină predate de Nichifor Crainic.

    Remarcându-i talentul artistic, profesorul Costin Petrescu i-a încredinţat pictarea scenei care îl reprezintă pe Mihai Viteazul de la Atheneul Român. Trimis de chiriarhul său, călătoreşte la Muntele Athos pentru documentare şi experienţă duhovnicească.

    Deja din 1940 declanşează la Mănăstirea de Sâmbăta de Sus ceea ce s-a numit "mişcarea de reînviere duhovnicească de la Sâmbăta", despre care Nichifor Crainic spunea: "Ce vreme înălţătoare când toată ţara lui Avram Iancu se mişca în pelerinaj, cântând cu zăpada până la piept, spre Sâmbăta de Sus, ctitoria voievodului martir Constantin Brâncoveanu!".

                                 

    Îl ajută pe părintele profesor Dumitru Stăniloae (fostul său profesor de la Sibiu) în demersul de a traduce Filocalia. Îi aduce o serie de manuscrise din călătoria la Muntele Athos, îl încurajează la lucru, recitind textele, realizează coperta colecţiei, susţine lucrarea pentru tipărire prin numărul mare de abonamente pe care le procură. Drept pentru care, Părintele Dumitru Stăniloae îl numeste "ctitor de frunte al Filocaliei româneşti".

    Imediat după instaurarea regimului comunist, Părintele Arsenie a intrat în vizorul Securităţii, fiind arestat pentru prima oară în 1948, pentru a-i fi ajutat creştineşte pe luptătorii anticomunişti din Munţii Făgăraşului. Atât pentru aceste bănuieli, cât şi datorită notorietăţii sale în creştere printre credincioşii creştini, este anchetat de Siguranţă, invocându-se pretinse legături cu Mişcarea Legionară. Arsenie Boca a respins însă acuzaţiile, demonstrând inexistenţa oricărei legături cu lumea politică. 

    În ultima parte a vieţii avea să se lege mult de două locuri: Drăgănescu - unde a pictat biserica timp de 15 ani, începînd din 1968 - şi Sinaia, unde, din 1969, şi-a avut chilia şi atelierul de pictură, unde obişnuia să se retragă tot mai des, şi unde a şi închis ochii, la 28 noiembrie 1989, în vîrstă de 79 de ani. A fost înmormântat, după dorinţa proprie, la mănăstirea Prislop, la 4 decembrie 1989.                                                                                                                                                                                                Iata ce spune despre el, conturand o autobiografie :          

    "În cursul teologiei mi-am vândut casa părintească spre a-mi putea continua studiile. Eram şi bursier. Mamei nu i-am cerut niciun ajutor şi nici nu mă înduram, întrucât era divorţată de tata iar eu eram dat tatii prin sentinţa de divorţ, ca fiind, pe baza meseriei, mai sigur că mă va da la şcoală. În timpul teologiei mi se lămurea frumuseţea chipului vieţuirii călugăreşti şi doream să mă instruiesc, pe cât puteam, mai temeinic, cu deosebire în latura mistică a vieţii. Cu prilejul acela aveam următoarele note caracteristice: deprindeam pe mama cât mai fără mine şi cât mai fără corespondenţă, ca oarecum să mă uite şi să nu-i vie greu când va afla că m-am călugărit. Apoi, de la plecarea din Brad, mi-am pus o anumită disciplină austeră, care avea mai multe amănunte greu de crezut. Aşa de pildă mi-am propus ca toată vremea teologiei să nu fac nici o cunoştinţă cu fete. Ceea ce n-am reuşit, întrucât tocmai în anul acela 1929 Ministerul îngăduie şi fetelor să studieze teologia, şi m-am pomenit cu câteva colege. Dar cunoştinţe în oraş am izbutit să n-am. Asta am reuşit toată vremea teologiei, deşi făceam parte şi din „Reuniunea de muzică Gh. Dima” din Sibiu, de sub dirijorul N. Oancea, şi care era mixtă. Aveam problema voinţei în stăpânirea simţurilor. Mai mult chiar, mă preocupa, studiind mistica comparată a diferitelor religii superioare, ca să văd prin proprie experienţă, cât se întinde sfera voinţei în domeniul vieţii sufleteşti şi biologice. Mă interesa să văd dacă e adevărat ce afirmă cărţile asupra actelor reflexe, şi asupra instinctelor, că anume sunt independente de voinţă şi controlul conştiinţei. Experienţa mea personală însă mi-a dovedit că acţiunea voinţei şi a conştiinţei se poate întinde şi peste instincte şi actele reflexe după o oarecare variabilă. Mă ajutau la aceste adânciri şi studiile ce le făcea pe vremea aceea Mircea Eliade la Ecutta, trimis de Universitatea din Bucureşti, pentru studii orientalistice. Iar parte de studii le tipărea în Revista de filosofie din Bucureşti, şi-mi parveneau pe această cale.

    Despre această învăţătură, martori îmi sunt toţi cei ce-au ascultat poveţele cele după Dumnezeu pe care li le-am dat: iubirea de Dumnezeu, iubirea de toţi oamenii, fără deosebire, şi viaţa curată, care fac cu putinţă reîntoarcerea noastră, a împlinitorilor, iarăşi în Împărăţia de obârşie, de unde ne-a trimis Dumnezeu spre scurtă cercare a cuminţeniei şi a iubirii noastre, pe pământ, în stadia şi arena vieţii.

    Asta îmi este toată misiunea şi rostul pe pământ, pentru care m-a înzestrat cu daruri – deşi eu sunt nevrednic. Pentru asta sunt solicitat în toate părţile, ca să propovăduiesc iubirea lui Dumnezeu şi sfinţirea oamenilor prin iubire.

    De alte gânduri şi rosturi sunt străin.”

      

    •   Din spusele lui...      
    •                 

      Ø“       În crestinism omul e ridicat pânã la cinstea de colaborator al lui Dumnezeu, iar aceastã colaborare e destinul. Talantii - talentele, sunt înzestrãrile acestei colaborãri ale lui Dumnezeu cu omul.

      ØLucrând în sensul înzestrãrilor, lucrezi în sensul destinului. Omul e nelinistit, câtã vreme nu stie ce vrea Dumnezeu cu el, ce vrea Dumnezeu de la el.

      ØViata nu e un scop în sine; numai un mijloc; e numai cadrul unui destin sau e în cadrul unui destin. Multi se tem de cuvântul destin, ca nu cumva sã însemneze predestin, prin urmare sã se trezeascã într-o doctrinã fãrã libertatea vointei, deci fãrã conceptul specific al responsabilitãtii ultime.

      Cum sã nu rãspunzi de ce si-a dat Dumnezeu? Si cum sã nu rãspunzi, dacã n-ai fãcut ce ti s-a dat sã faci?"

    • “Cea mai lungã cale este calea care duce de la urechi la inimã”

    • “În mintea strîmbã si lucrul drept se strîmbã”

    • "Pacatele se inregistreaza in codul genetic "

    • "Ne intalnim in prezent ....cu viitorul trecutului"

    • "Nu suntem din maimuta , dar ne indreptam repede spre ea"

    • "Iubirea lui Dumnezeu pentru cel mai mare pãcãtos este mai mare decît iubirea celui mai mare sfînt fatã Dumnezeu"

     

     

    Tags:

    Personalităţi, exemple, modele

    Personalitati, exemple, modele

    by Amalia Istrate S, octombrie 30 2010 11:03

     

     

     

             Intr-o perioada in care VALOAREA devine din ce in ce mai mult doar un cuvant lipsit de continut sau este inteles exact pe dos decat ar trebui, va propun sa realizam o galerie a oamenilor care, pentru fiecare dintre noi, inseamna ceva, oameni care au marcat viata noastra si a celorlalti in sens pozitiv, oameni de la care am auzit un cuvant sau o idee care ne-a schimbat viata, oameni care ne-au facut mai buni, mai toleranti, mai... intelepti.

           "Cine nu-si cunoaste istoria este condamnat sa o repete", a spus Emerson, daca nu ma insala memoria. Ca natiune, suntem exact pe punctul de a repeta greselile unei istorii nu prea indepartate. Confundam inteligenta cu smecheria ("X e destept, s-a descurcat"), cultura cu spoiala de cultura, generozitatea cu mita electorala ("Y este om bun si bun crestin, a dat bani la biserici si a construit case pentru cei amarati), frumusetea cu vulgaritatea ("Mama, ce gagica misto e Z! Si-a tunat buzele si dosul!"). Modelele lumii noastre sunt antimodele. Umblam dupa forma si nu dam doi bani pe continut. Aplicam formula, devenita mantra nationala, "Las' ca merge si asa!". Ii invidiem pe cei care sunt mai mult ca noi, ii uram sau ii dispretuim pe cei care nu se poarta ca majoritatea, pe cei care se incapataneaza sa creada in normalitate, in respectarea regulilor, in cuvantul dat si in bunul-simt.

           Constantin Noica sustinea cu tarie ca romanii sunt un popor moral, ca forma suprema de a distinge intre bine si rau, intre moral si imoral se cuprinde in formula "Se cade/ Nu se cade" - se cade sa saluti si sa raspunzi la salut, nu se cade sa injuri si sa inseli etc.

           Daca si voi simtiti ca ne scufundam pe zi ce trece in mlastina vulgaritatii si a prostiei agresive (mai ales ca acestea nu tin cont de varsta, sex sau culoarea parului), va invit sa postati aici cateva randuri despre acea personatitate care v-a marcat existenta, despre acea persoana pe care o admirati si al carei exemplu vi se pare demn de urmat. Este preferabil sa postati si citate sau imagini pe care le considerati reprezentative in sustinerea punctului vostru de vedere.

           Personalitatile la care veti face referire pot apartine oricarui domeniu - politica, societate civila, arta, istorie, sport etc.

     

    Tags:

    Personalităţi, exemple, modele