Andrei Belichenko & Maria Boohtiyarova

by augustina_7a S, aprilie 30 2011 13:44

      Andrei Belichenko s-a nascut in 1974 in Karaganda (Kazahstan). A absolvit Scoala Republica De Arta in 1990. A studiat fiind in sectiunea de Grafic din Academia de Arte. Obsedat fiind (sa spun asa) de importanta detaliilor, realismului si de originalitatea subiectului lui, talentul lui si ,, performanta" in scoala l-au condus spre castigarea titlului de Maestru al Artelor Plastice, in doar cinci ani. Facand parte din Asociatia Artistilor, a avut posibilitatea de a isi prezenta munca lui in concursuri si targuri nationale si regionale.

     Picturile lui se gasesc in muzee si in colectii private din Rusia, Ucraina, Germania, Franta, Spania, Canada, Brazilia, Marea Britanie si mai nou in Statele Unite ale Americii.

     Maria Boohtiyarova cred ca este sotia acestuia. Daca gresesc imi cer scuze, dar nu am gasit date despre ea. Cert este ca mai toate lucrarile sunt intitulate cu numele lor.

 

    Pe mine m-au cucerit si m-au lasat fara cuvinte, plutind in visare. Ce poate fi mai frumos decat o tanara ,,invaluita" in panze albe si usoare, citind... cu flori in par...? Delicatetea si simplitatea sunt redate nu numai prin culoarea alb, derivate de roz si verde, dar si de picioarele ei molatice si goale, de trandafirii innebuniti, rochita ei alba plutind pe ea si mangaiata de lumina, de natura aproape transparenta (prin modul in care lumina trece prin ea si o deschide), de cartea ce o tine mereu in mana de parca ar fi o conditie... atata timp cat cartea este la ea si este deschisa, atata timp lumina, aerul, iarba devin fantastice, vis... Lucrul acesta imi aduce aminte de o compozitie plastica a lui Bob Byerly care mi-a dat aceeasi senzatie. Compozitie in care este reprezentata o fetita cu o coroana pe cap si cu o carte deschisa, pusa  pe genunchii ei; din nori venind spre ea o multime de printese. Toate acestea au valabilitate atata timp cat exista sufletul de femeie si o carte deschisa intotdeauna. Misterul si vraja sunt redate de derivatele de maro ale lemnului, ale canapelei (lasand lumina sa modeleze forme in jur), de parul ei, de fata ei ,,lasata" in carte si ascunsa de palaria inflorita, de atitudine si de limbajul trupului.

   M-au cucerit si pentru faptul ca asa traiesc... sau doar vreau.... sa vad femei delicate, copii, flori... sa stau in singuratate si totusi ,,in''  flori, poteci, banci, iarba, carti....

   Va invit la si mai multa vraja: http://www.abmbart.com.

 

Multumesc! Stanciu Augustina.

 

 

Tags:

Colour my world!

Grand Theft Auto IV

by davydvl Mi, aprilie 27 2011 09:23

      Grand Theft Auto IV (uneori prescurtat GTA IV sau GTA 4) este un joc video  non-linear de acțiune-aventură dezvoltat de către Rockstar North. Este al nouălea titlu din seria Grand Theft Auto și primul din a patra generație a acesteia. Grand Theft Auto IV a fost lansat in toată lumea.

     Acțiunea are loc în Liberty City, un oras inspirat din New York, si urmărește povestea lui Niko Bellic, un veteran supraviețuitor al Razboiului Bosniei sosit in Statele Unite ale Americii in căutarea "visului american" numai pentru a-și găsi vărul, care l-a mințit în legătură cu bogățiile care aveau să îl aștepte.

     Din momentul in care debarci in Liberty City, la inceputul jocului GTA IV, in pielea imigrantului ilegal Niko Bellic, iti poti da seama imediat ca noua creatie a celor de la Rockstar North este una extrem de reusita si ca orasul s-a schimbat foarte mult din 2001. Da, e noul joc din seria GTA, insemnand ca probabil crezi ca iti vei petrece timpul, in mare parte, furand masini si impuscand politisti sau infractori, insa GTA IV inseamna mult mai mult decat atat. E un joc cu o poveste intinsa, neliniara in care protagonistul va cucereste imediat in single player, un joc ce se lauda si cu o abundenta de caracteristici ale modului multiplayer online. Nu e lipsit de neajunsuri, insa este, fara indoiala, cel mai bun din seria GTA.

Gameplay

Infogame



 


Tags:

Joc şi joacă

Tudor Octavian: Inamicul public nr. 1

by Amalia Istrate V, aprilie 22 2011 15:44

 

Douăzeci de ani, atât le-au trebuit serviciilor secrete, poliţiei, procuraturii, fiscului şi infor­matorilor sub acoperire ai organelor ca să-l găsească şi să-l poprească pe omul care a destabilizat ţara şi care, prin com­portamentul său inuman şi antinaţional, ar fi putut să impieteze nu numai asupra imaginii României în lume, ci şi asupra imaginii României în România. Prins şi legat, păzit mai bine decât rezervele valutare ale Băncii Naţionale, izolat şi igie­nizat, ca nu cumva să ne contamineze cu imensa abjecţie a persoanei sale şi să nenorocească o naţiune, obişnuind-o cu un fel de a fi care nu o caracterizează, individul va fi prezentat în curând, într-o transmisie tv în direct şi beneficiind, aşa cum o cere situaţia, de comentariile celor mai cunoscuţi oameni politici.

Acest nemernic, acest ins infam, acest inamic public şi-a permis, sfidând tradiţia, istoria şi esenţa neamului, să trăiască decent împreună cu familia numai şi numai din munca sa, trudind nu opt ore pe zi, cât e legal, normal şi democratic, ci şaisprezece, având mereu două slujbe şi câteodată chiar trei. Nenorocitul nu şi-a violat fiica, nu şi-a bătut şi înşelat nevasta, nu a făcut afaceri oneroase cu statul, nu a clonat carduri, nu a fost prins la furat în magazinele din Franţa şi Germania, nu a stat niciodată cu mâna întinsă în faţă la Mall, nu a avut mii de scutiri medicale pentru bătături în stadiu final şi comă de ţuică de Piteşti, nu şi-a vândut casa, verigheta, maşina şi o parte din conştiinţă ca să joace la Caritas.

Bestia şi-a plătit la timp toate dările, nu are datorii la cămătari, nu are cum să moară de foame, fiindcă şi-a dat seama încă de la vârsta de 16 ani că tinereţea nu durează până la 80 şi, lucru de-a dreptul incalificabil, şi-a salutat politicos cunoscuţii ori de câte ori s-a întâlnit cu ei pe stradă, în faţa blocului, în lift sau chiar în străinătate. Fie numai şi acest obicei abject de a da, indiferent de starea vremii, „Bună ziua” şi a le spune domnişoarelor şi doamnelor „Sărut mâna!” ar fi trebuit să le dea vecinilor de gândit şi să sesizeze instituţiile abilitate.

E de neînţeles cum un om care nu a insultat pe nimeni, nu şi-a bălăcărit soţia şi prietenii la televizor, nu s-a jurat niciodată, în felul în care orice român responsabil dă asigurări de corectitudine şi demnitate, neaoş şi direct cu „să moară mama”, „să moară copiii mei” şi „să moară familia mea” a putut să circule liber vreme de două decenii. E inadmisibil ca un individ care nu-i mârlan, nu-i şmecher, nu-i poltron, nu-i avocat, deputat, senator, nu minte şi îşi ţine cuvântul întocmai celor mai scorţoşi lorzi englezi să fie tolerat cu riscul greu de îndurat de a afecta întregul nostru sistem educaţional.

Acum când, în sfârşit, acest gunoi social, care nu caracteri­zează moştenirea dacică, tracică şi protocronică din noi, a fost anihilat, poate c-o să ne vină mintea la cap şi vom reacţiona cu promptitudine ori de câte ori alţi duşmani ai genei autohtone ne vor sfida şi vor îndrăzni. (Jurnalul National20 aprilie 2011)

 

 

Tags:

Eu cred că...

Mary .W-Shelley: Frankenstein, Prometeu modern

by voinea vlad J, aprilie 21 2011 13:28

     O carte care cred ca merita citita este "Frankenstein,Prometeu modern",apartinand scriitoarei Mary Wollstonecraft-Shelly.

     A trecut foarte multa vreme de cand am citit-o insa a ramas printre preferatele mele si cred ca toti cei pasionati de povestirile de groaza,vor gasi aceasta carte cel putin surprinzatoare.

                                                                  

     "Frankenstein" este povestea unui savant cu acest nume care,avand o formatie ecletica si universala,amestec de magie si pozitivism,construieste o fiinta umana cu ajutorul partilor anatomice luate de la diferite corpuri luate de prin cimitire.Ceea ce rezulta,este un monstru lipsit de suflet,pus in miscare de pasiuni salbatice si care este inzestrat cu o forta fizica iesita din comun.Ceea ce ii lipseste insa acestui "Prometeu modern" este un lucru esential si anume "scanteia divina".Simte nevoia de dragoste si afectiune insa din cauza diformitatii sale,toti il evita.In timp,el devine constient de conditia sa.Sub imperiul violentei si al urii,incearca sa provoace tot raul din lume celui care l-a creat.Se razbuna ucigandu-i prietenul,fratele si,in final,sotia.Reuseste sa scape si cauta sa se ascunda departe de orice prezenta umana,tocmai in pustietatile arctice.Frankenstein,creatorul,isi dedica viata cautarii si uciderii monstrului,dar ajunge sa fie ucis chiar de propria-i creatie,care dispare din nou.Cartea se incheie cu aceasta disparitie.

     "Frankenstein",este dupa parerea mea,unul dintre cele mai bune romane de groaza englezesti aparute la inceputul secolului trecut.Autoarea plasmuieste niste fantezii macabre si terifiante cu o coordonare de geniu.Cartea este una "universala" fiind potrivita oricarei varste.Temele care se regasesc in aceasta opera sunt foarte importante si,cred eu,destul de actuale.Tema golemului este una din cele mai importante.Nu stiu de cand si-a pus omul intrebari cu privire la viata artificiala si la crearea acesteia,insa eu imi pun aceasta intrebare de foarte mult timp.

     Imposibilitatea omului de a controla si domina propria-i creatie este evidenta,aceasta imposibilitate fiind dovedita de limitele in care este incadrat omul.Aceasta imposibilitate constituie inca o tema fundamentala a acestei opere.

     


______________________________________________________________

Mary Shelley - Frankenstein.pdf (925.87 kb)

Mary Shelley - Frankenstein.epub (181.79 kb)

 

 

Tags:

Pagini de şcoală

Veronica A. Cara:

by Amalia Istrate J, aprilie 14 2011 16:44

 

Adevarul despre Ileana Cosanzeana, Fat-frumos si Zmeu!

 

 

 

 

 

Ştiţi de ce nu mai există împăraţi şi împărătese? Pentru că tânjau, îi apuca tânjeala prea des. Apoi, din ce în ce mai des. Nici nu se mai puteau iubi, trebuia să le descânte babele să-şi facă copiii. Cred că şi-i făceau din descântece, de-aia ieşeau, săracii, aşa handicapaţi, cu lună, soare, luceferi încrustaţi pe umeri, pe spate, peste tot. Împărătesele, toatele, cădeau la pat din cauza tânjitului şi zăceau ani în şir. Până la urmă şi mureau din cauza asta! Împăraţii rămâneau cu un ochi care plânge şi altul care râde, copiii lor se năşteau cum se năşteau, cum să mai fi fost în stare Fat-Frumos sa se culce cu Ileana Cosânzeana până nu se culca, înainte, Zmeul!? Suntem tentati s-o credem pe Ileana Cosânzeana o mireasă cuminte, nevinovată, pură. O fi având ea rochie albă în desene, dar cine stie cat de pura o fi ramas, dupa ce a furat-o Zmeul! Zmeul, săracu’, iese cel mai prost din toata afacerea asta. Hai s-o luăm logic! Zmeul pleacă dimineaţa la treburile lui şi vine seara; Ileana ar avea tot timpul şi toate motivele să se-ntoarcă, naiba, acasă, la tatăl ei împăratul şi la amorezul ei, Făt-Frumos. Numai că Zmeul e mai puternic ca Făt-Frumos şi Ileana nu se poate lipsi de această putere, pentru că această putere o excită mai rău ca frumuseţea lui Făt-Frumos, ca Luceferii lui de pe umeri şi soarele lui de pe piept! Fără să ni se sugereze exact, Zmeul pare mai bogat decât Făt-Frumos ! Trăieşte de-o veşnicie fără griji, e puternic şi bine făcut, călătoreşte mult, are măciuci mari de aur şi se însoară numai cu fete de împărat. Ba, de multe ori, mai are şi-o pasăre măiastră drept bodyguard. Făt-Frumos e nevoit să-i dea păsării câte-o bucată de carne din şoldul lui, ca să-i câştige bunăvoinţa, pe Zmeu, însă, îl slujeşte din devoţiune. Toate astea sunt indicii care duc la putere. Fără îndoială, Zmeul e mai puternic decat Făt-Frumos! Să nu mai vorbim de faptul că are şi-un tărâm fermecat la dispoziţie, pe care poate hălădui fără griji. Puterea Zmeului se mai insinuează şi din faptul că pe el nu-l ajută vreodata cineva. Ba, mai mult, îl urăşte toată lumea, toata suflarea şi toată natura! Astea sunt tot unele din rezultantele puterii. Pe Făt-Frumos, însă, mereu îl ajută câte cineva. Ba o mârţoagă năzdrăvană, ba Sfânta Vineri cu pieptenele ei, piatra ponce şi oglinda ei fermecată, ba câte un spiriduş sau un animăluţ al câmpului. Nu te poţi împiedica să nu te gândeşti că nu-l ajută din milă. Când admiri foarte mult pe cineva, nu prea iţi mai arde să-l ajuţi. Îţi e mai la îndemână să-l invidiezi puţin sau să doreşti să te-ajute el! Oricum, e clar, deşi, într-un fel, îl urăşte, Ileana îl găseşte mai puternic pe Zmeu decât pe amorezul ei, Făt-Frumos. Ştie, însă, că Făt-Frumos o va urmări pretutindeni şi asta împlineşte condiţia ei de femeie. Bărbatul care o asupreşte cu puterea lui şi visătorul care-o va urmări şi la capătul lumii şi-o va ierta pentru tot! Nici Ileana nu se poate opri să nu vadă, însă, în Făt-Frumos un om slab. De aceea, când se apropie Zmeul de casă, ea încearcă să-l ascundă. Ea nu vrea, nicidecum, să părăsească tărâmul Zmeului, când acesta nu este acasă şi este plecat pentru trei zile, deşi te aştepţi că asta ar trebui să facă. Dar nu, ea vrea o confruntare. Va rămâne cu acela care va ieşi învingător. Sorţii fac să rămână cu Făt-Frumos. Dar Ileana va şti ca a făcut-o mai Cosânzeană şi povestea despre ea a făcut înconjurul lumii, faptul că Zmeul a tânjit după ea şi-a mai şi răpit-o. E clar că Zmeul nu poate tânji după oricine. La Făt-Frumos te aştepţi, la Zmeu, nu! Zmeul va vrea numai ce-i mai bun, pentru că el e cel mai puternic. Asta convinge mai mult că nu eşti o oarecare decât iubirea lui Făt-Frumos, care e un visător şi care se putea îndrăgosti de oricine. Făt-Frumos te-a ales pentru că erai bună, cuminte şi frumoasă. Zmeul te-a ales, însă, că nu mai e alta ca tine. Şi asta o ştie toată lumea. El ţi-a făcut fala, dar acum se laudă cu ea Făt-Frumos. Prin transfer, deci, poţi fi privit tu prin prisma puterii altuia. Făt-Frumos o iubea, neîndoielnic, pe Ileana, de dinainte, dar abia când i-a furat-o Zmeul, i se trezeşte cu adevărat bărbăţia. Ştie, de-acum, că, dacă o va câştiga pe Ileana, va fi de trei ori mai bărbat, decât dacă se va insura cu altă fată de împărat, la fel de frumoasă, de bună şi de cuminte. Nu-şi mai poate lua gândul de la Ileana, pentru că, pe tărâmul fermecat al Zmeului, aceasta îi pare de zece ori mai frumoasă, mai dorită, mai de neatins. În acelaşi timp, bărbăţia lui de aur îl face să creadă că Ileana poate fi la fel de bine şi a lui, chiar dacă nu-i poate oferi măciuca Zmeului, ca şi a Zmeului. Ba, tocmai faptul că nu-i poate oferi atâtea, îl face să se-mpăuneze şi mai tare. Adică, cum aşa, aceasta este o femeie căreia un Zmeu puternic îi oferă ceea ce visele ei depăşesc şi totuşi ea te alege pe tine?! De-aceeaşi patimă înnebunitoare s-au lovit şi ceilalţi voinici cu seamăn său fără seamăn, care, cuprinşi de-aceeaşi dorinţă porcească de putere, au pornit pe urmele Ilenei. În timpul acesta, Ileana era peste poate de mulţumită de oblăduirea Zmeului şi probabil că-şi dorea ca lucrurile să dureze cât de mult. Nu zice nimeni că n-o fi tânjit din când în când la Făt-Frumos sau la alt bărbat mult mai arătos decât Zmeul, despre care ştim că era cumva mai mult jalnic decât arătos, dar ea ştie că, numai şi numai datorită Zmeului, atâţia bărbaţi au pornit nebuni pe urmele ei, pierzându-şi vieţile. Povestea se încheie când Făt-Frumos îl învinge pe Zmeu şi-o aduce acasă pe Ileana. Mai aflăm numai că au trăit fericiţi, până la adânci bătrâneţi. Cât de fericiţi, e de discutat. Nu s-a mai povestit nimic, pentru că viaţa Ilenei devenise oribilă. Şi-a lui Făt-Frumos la fel! In timp, oamenii au uitat de faptul că acesta a luat-o pe Ileana de la Zmeu. Erau acum doar un cuplu stabil în ochii lumii, a căror poveste nu mai conta. Nu la întâmplare nu ni se mai povesteşte nimic! Plus, cu timpul, şi Făt-Frumos şi Ileana au bănuiala amară cum că Zmeul, atât de puternic şi de neînfricat, cu tot cu tărâmul lui fermecat şi cu măciucile lui fermecate, şi-a dat viaţa, de bunăvoie, în confruntarea cu Făt-Frumos, pentru că se săturase de Ileana pana peste cap. Se săturase de mult timp de ea, de fapt; din acest motiv pleca câte trei zile de-acasă şi nu mai dădea nici un semn de viaţă. Se săturase pentru că Ileana nu-l surprindea cu nimic - nici nu-l surprinsese vreodată – şi pentru că aceasta se lăsase de la bun început răpită de el, pentru ca, la rândul ei, era plictisită de Făt-Frumos şi de luceferii lui de pe umeri şi pentru că, înainte să aspiri la poezie, aspiri la putere. Singura poezie pe care o trăieşti e poezia pe care şi-o închipuie alţii despre tine. Zmeul se mai săturase de Ileana şi pentru că aceasta era foarte proasta! O femeie obsedata de Feti-Frumosi, în scurt timp, devine foarte enervantă şi, ca atare, îndeajuns de plictisitoare, încât să vrei să scapi naibii de ea, cu orice preţ! Zmeul fusese nevoit să scape de Ileana cu preţul vieţii, dar Zmeul, asemenea sărmanului Oedip, găsea că totul e bine! În fond, se săturase să plece câte trei, trei zile, din propria casă, numai să nu mai dea ochii cu Ileana şi să-i dea răgaz lui Făt-Frumos să vină s-o răpească, naiba, odată! Ileana, însă, nu vroia să plece, loială scopului pentru care se lăsase răpită. Făt-Frumos n-are încotro şi trebuie să se supună hotărârii ei, deşi nu mai are niciun chef şi mai este şi foarte înspăimântat pe deasupra. Ştie, însă, că, doar dacă o va fura, izbânda lui nu va fi deplină. El vrea să vadă în ochii Zmeului înţelegerea că de-acum Ileana este a lui. Acesta este unul din motivele de toată jena, pentru care un bărbat acceptă să-şi piardă libertatea. În momentul când soseşte buzduganul Zmeului, Făt-Frumos îşi dă seama că Zmeul, cu generozitate, îi dă un ultim avertisment şi, atunci, se prinde, prin acele semnale cunoscute de la bărbat la bărbat, că Zmeul s-a săturat de Ileana şi vrea să scape de ea. Asta i-o face mai puţin interesantă pe Ileana, dar îl şi întărâtă. Ceilalţi, îşi face el repede socoteala, nu vor şti că Zmeul s-a săturat de Ileana. Vor crede că şi-a dat viaţa ca s-o ţină lângă el. Astfel victoria lui va fi deplină, iar puterea lui de netăgăduit. Zmeul înţelege şi el micimea raţiunii lui Făt-Frumos, dar cum nu se aştepta, oricum, la prea multe din partea lui Făt-Frumos, care, din punctul lui de vedere, nu era decât un crai, care-şi câştigase ceva renume de vitejie, dar tot pentru a-l adăuga profilului lui idiot, de tânăr deosebit de frumos, cu doi luceferi pe umeri, cu soarele-n piept şi cu luna-n spate. Plus că Zmeul nu-l luase, din bun început, pe Făt-Frumos prea în serios! Faptul că era copil de împărat şi împărăteasă, faptul că nu avusese prea mult ce-şi dori, pâna la această Cosânzeană, faptul că maică-sa, împărăteasa, făcuse tot felul de descântece ca el să se nască cu luceferii pe umeri şi ceilalţi aştri în spate şi pe piept, lucru care, dincolo de mândria familiei, îl făceau oarecum caraghios şi copil de bani gata. Orice urma să facă de-acum înainte, se afla sub semnul acestei construcţii de toată jena. Zmeul crescuse cum putuse, nu ştia nimeni nimic de copilăria lui, de cum îşi câştigase regatul fermecat, pasărea măiastră, buzduganele fermecate şi puterea. Se presupune doar că, nefiind fiu de împărat, le câştigase pe bune, adică prin puterile lui. Evident, oamenii îl urau pentru că nu ştiau nimic despre el. Nu-şi puteau imagina, cum, unul oarecare, poate ajunge Zmeu şi să trăiască în continuare singur, se parcă a ajunge Zmeu n-ar fi fost mare filosofie. Cei ca Făt-Frumos făceau ce făceau şi toată lumea afla de faptele lor. Ba, lumea mai afla şi de visele şi intenţiile lor. Cei ca Făt-Frumos erau vedetele acelei lumi!. Zmeul, de unul singur, sugera singurătate şi putere, înspăimânta, fără să facă ceva anume, îşi rezolva treburile fără să ceară, vreodată, cuiva ajutorul şi era singurul care nu era impresionat de Făt-Frumos! Ba, mai mult, Făt-Frumos chiar îl amuza cu patetismul cu care credea în Luceferii lui, în mârţoaga lui, în babele pe care le îngrijea şi le trecea în spate peste ape curgătoare... Zmeul era de părere că Făt-Frumos este un impresionabil, un om crescut de mama lui împărăteasa, care nu mai părăsea patul, în poveşti şi descântece. Nici Zmeul nu făcuse vreodată rău vreunei bătrâne, dar i se păruse, oarecum, jenant şi insultător s-o pieptene sau s-o treacă, în spate, peste vreo frunză. Pornise de la ideea simplă că femeia aceea în vârstă, pe care-o văzuse de atâtea ori bătând codrii de argint şi de ne-argint, mai abitir ca un voinic, nu putea fi decât o femeie puternică, cu puteri chiar mai mari şi decât ale lui. Nu-i luase nici măcar o dată în seamă deghizarea ei în femeie sărmană, pentru că, era evident, că nu era aşa. Iar cât despre mârţoagă, n-ar fi încălecat vreoodată un cal aşa de bătrân şi de tremurând, căruia să-i mai fi dat să-nghită şi tăciuni încinşi pe deasupra, pentru nimic în lume. Zmeul era de părere că, din pur egoism, te foloseşti de ceilalţi, ca să-ţi cruţi cât mai mult puterile. Pe Făt-Frumos, Zmeul îl urăşte numai aproape de final, când îşi dă seama că Făt-Frumos s-a folosit şi de el, aşa cum se folosea de tot ce-i ieşea în cale. De Zmeu, n-auzise nimeni nimic, până la Făt-Frumos, care dorea cu tot dinadinsul să-şi facă viaţa publică, chiar cu preţul tihnei şi liniştii altora. Zmeul reuşise tot ce reuşise de unul singur şi spera să-şi trăiască viaţa în anonimat. Făt-Frumos a distrus singurul vis al Zmeului. L-a arătat pe acesta lumii, cu degetul, ba, mai mult, nu s-a lăsat până nu l-a făcut de râsul lumii. Firesc, atunci, că Zmeul s-a trezit împotriva măscăriciului de Făt-Frumos! Demnitatea l-a împiedicat, însă, să plece să se ia la harţă cu Făt-Frumos în văzul lumii. Asta ar fi aşteptat, de fapt, Făt-Frumos. Aşa că Zmeul preferă să-l ignore pe Făt-Frumos şi să-şi ducă zilele mai departe pe tărâmul fermecat. Cu intuiţia ei de femeie, Ileana pricepe că adevărata şi reala problemă a lui Făt-Frumos este Zmeul. Deşi necunoscut, Zmeul devine o atracţie de nestăvilit pentru Cosânzeana. Şi ea, din acelaşi aluat de vanităţi modelată, ca şi Făt-Frumos, îl cunoaşte şi vede în el mai bine decât ceilalţi. Şi ea îl consideră oarecum caraghios, cu Luceferii ăia pe umeri şi cu mârţoaga aia de căpăstru, dar, ştiind că el este junele prim al omenirii, n-are încotro şi se preface a fi subjugată de el. Asta pentru că şi ea tindea la statutul de primă doamnă! Cu timpul, însă, ispita Zmeului singuratic, care se ţine cât mai departe de blitzurile lumii ăsteia, devine tot mai puternică. Simte că Făt-Frumos arde de nerăbdare să se confrunte cu Zmeul şi ştie că prima, care va ajunge la Zmeu, va câştiga toată gloria lumii. Mai ştie, de asemenea, că Făt-Frumos ar pleca după oricare alta, nu contează, fată de împărat sau nu, numai să aibă ocazia a se înfrunta cu Zmeul, al cărui renume, câştigat cu atâta neostentaţie, îl scotea din minţi. Făt-Frumos ştie că renumele Zmeului e mai puternic decat al lui. Şi, atunci, Ileana Cosânzeana se hotărăşte, părăseşte ca o destrăbălată casa părintească, străbate, despletită şi disperată, codrii întregi şi ţări de care n-a auzit nimeni şi dă buzna peste Zmeu. Zmeului îi este indiferentă Ileana; e clar că Zmeul este un tip foarte indiferent, dar, cum o vede aşa despletită şi distrusă, o lasă să rămână. Când mai aude că aceasta e şi iubita lui Făt-Frumos, îl apucă şi mai mult lehamitea. Începe, din acel moment, să plece cât mai mult şi cât mai des de acasă. De Ileana nici nu se-atinge. De fapt, asta este ce-o înnebuneşte cel mai mult pe Ileana. N-ar fi suportat să rămână toată viaţa cu Făt-Frumos, dacă acesta n-ar fi avut ce să-i ierte. Indiferenţa Zmeului face dintr-o femeie mândră, construită numai din vanităţi, o femeie docilă, nesigură, cu nevoie acută de afecţiune. Ea deretică casa Zmeului, îl aşteaptă pe acesta cu mâncare şi cu masa pusă, începe să-l iubească curat şi cu respect. Cum Făt-Frumos nu mai venea, odată, - Zmeul ştia că Făt-Frumos urmează să vină - Zmeul ajunsese la limita răbdării. Zmeul avea momente când se temea că Făt-Frumos avea să nu mai vină niciodată, iar el va fi silit să-şi petreacă viaţa cu Ileana. Când îl vede venind, de bucurie, îşi dă viaţa de bunăvoie ! Pun pariu că a murit râzând !...

 

 (sursa: http://veronicaacara.blogspot.com/2008/10/adevarul-despre-ileana-cosanzeana-fat.html)

 

 

Tags:

Eu cred că...

Call of Duty:Modern Warfare 2

by Micro Ma, aprilie 12 2011 09:18

                                      

 

Call of Duty Modern Warfare 2 sau (Call of Duty 6: Modern Warfare 2) este un first-person shooter joc video dezvoltat de Infinity Ward si publicat de Activision pentru Xbox 360 şi PlayStation 3 console de jocuri video şi Microsoft sistem de operare Windows . A anuntat oficial pe 11 februarie 2009, jocul a fost lansat la nivel mondial pe 10 noiembrie 2009. Este a sasea  serie Call of Duty şi continua direct de la Call of Duty 4: Modern Warfare, continuând povestea aceeaşi, cu Call of Duty: Modern Warfare 3 setat să se încheie povestea. Acesta a fost lansat în colaborare cu două alte jocuri Call of Duty: Call of Duty: Modern Warfare: mobilizat pentru Nintendo DS, şi Call of Duty: Modern Warfare: Reflex, un port de Call of Duty 4 adaptate de către Treyarch pentru consola Wii . În plus, o serie de benzi desenate bazate pe unul dintre personajele jocului a fost, de asemenea, produs, intitulat Modern Warfare 2: Ghost. Modern Warfare 2 sa au primit recenzii foarte pozitive din jocuri de noroc site-uri diferite, atinge un scor de 94% în total metacritic, cu laude care rezultă în principal din componenta de multiplayer în adâncime. La lansare, jocul a vândut aproximativ 4,7 milioane de exemplare în întreaga lume în 24 de hours.On 15 iunie 2010, Activision a confirmat că jocul a vândut peste 20 de milioane de exemplare în întreaga lume şi este jocul cel mai bine vandut din toate timpurile in Marea Britanie, şi a doua a jocului cel mai bine vandut din toate timpurile în SUA.

 

 

Trailer:

 http://www.youtube.com/watch?v=x55fifmC5kk

 

Gameplay-uri:

 

http://www.youtube.com/watch?v=9WaBceaUyTw&feature=related

 

http://www.youtube.com/watch?v=cPZThaSNIJ0&feature=fvwrel

 


                                                                   

 

 

 

 

            

 

 

        

Tags:

Joc şi joacă

Green Lantern

by davydvl L, aprilie 11 2011 10:22

     Dintodeauna Universul a fost protejat de o forţă superioară. Patru războinici au jurat să menţină ordinea intergalactică. Protectori ai Universului şi susţinători ai păcii şi dreptăţii, aceştia fac parte din armata Green Lantern. Fiecare erou Green Lantern poartă un inel care îi da puteri speciale. Însă, în momentul în care galaxia este ameninţată de Parallax, protectorii trebuie să se unească cu pământenii pentru  a câştiga lupta. Hal Jordan (Ryan Reynolds) este primul om recrutat şi angajat într-o astfel de bătălie. Dacă va putea să îşi învingă temerile şi să îşi demonstreze abilităţile, va reuşi nu doar să îl învingă pe Parallax, ci şi să devină unul dintre cei mai mari războinici Green Lantern.

TRAILER

Tags:

Film is a mosaic of time

Costache Negruzzi: Alexandru Lăpuşneanul

by Amalia Istrate J, aprilie 07 2011 17:03

 

 

 

         Publicist, traducator, poet, dramaturg, prozator, filolog, creatorul nuvelei istorice romanesti, primul scriitor modern din Moldova, Costache Negruzzi este un deschizator de drumuri in literatura romana.

         Nuvela "Alexandru Lapusneanul" a aparut in 1840, in primul numar al revistei Dacia literara, confirmand dezideratul exprimat de Mihail Kogalniceanu in articolul-program.

         Nuvela prezinta un episod din istoria Moldovei, in fragmente simetrice, cu o gradatie dramatica si de o maxima concentrare. - cei cinci ani ai celei de-a doua domnii a lui Alexandru Lapusneanul (1564-1569).

         Punctul de plecare al nuvelei se afla in "Letopisetul" lui Grigore Ureche, fara nici o intentie insa de "reconstituire" istorica. Limitele acesteia sunt ale verosimilului artistic si mai putin ale adevarului istoric.

         Actiunile lui Lapusneanu sunt puse in slujba mentinerii si cresterii autoritatii domnitorului, in interesul tarii, impotriva marii boierimi feudale framantate de intrigi si de lupte pentru domnie.

         In componenta nuvelei intra patru capitole, fiecare avand cate un motto semnificativ si rezumativ, totodata. Astfel, "Daca voi nu ma vreti, eu va vreu...", se refera la conflictul anuntat inc din expozitiune, dintre Lapusneanu si boierii sustinatori ai lui Stefan Tomsa. Cel de-al doilea capitol, al carui motto este "Ai sa dai sama, Doamna!", starneste interventia damnei Ruxandra in a tempera conflictul generator de ura si razbunare. "Capul lui Motoc vrem..." reprezinta punctul culminant al nuvelei, gradat in trei tablouri: cuvantarea ipocrita a domnitorului in biserica din Suceava, ospatul de la palatul domnesc si uciderea celor 47 de boieri, dupa care urmeaza "dreptatea" facuta multimii prin sacrificarea lui Motoc. Ultimul capitol, "De ma voi scula, pre multi am sa popesc si eu" este al finalului tragediei si al deznodamantului, totodata, prin moartea lui Lapusneanu otravit de boierii Spancioc si Stroici cu complicitatea domnitei Ruxandra si a mitropolitului Teofan.

         Subiectul urmeaza o desfasurare ascendenta si o clasica evolutie a momentelor.

         In centrul nuvelei, Negruzzi il aseaza pe Domnul Moldovei, toate celelalte personaje sau fapte fiind orientate spre reliefarea personalitatii acestuia.

         Apreciat constant drept un erou romantic, prin calitati de exceptie si defecte extreme, construit pe baza antitezei romantice, Alexandru Lapusneanul este un personaj complex, bine individualizat. Individualizarea si definirea caracterologica a lui Lapusneanu atinge o expresivitate nemaiintalnita pana la 1840 si inca neegalata in nuvela istorica romaneasca ulterioara.

         Negruzzi pune oamenii sa vorbeasca si sa se miste, povesteste unele evenimente, descrie cateva tablouri, si formuleaza, din cand in cand, dar in termeni succinti si cu multa rezerva, judecati de valoare asupra personajelor sale si a situatiilor in care se gasesc. Printre toate aceste mijloace, spre deosebire de cronica lui Ureche, scena dramatica dialogata domina ansamblul compozitiei. Povestirea nu intervine decat pentru a infatisa evenimente care pregatesc si explica scenele de dialog.

         Negruzzi insoteste replicile dialogului de observatii asupra fizionomiei personajului, care reflecta trairile sale interioare. ("...a carui ochi scanteiara ca un fulger"). Interogatiile si exclamatiile Lapusneanului, retezarea taioasa a vorbelor interlocutorului sau, succesiunea rapida a raspunsurilor, exprima ritmul starii sale sufletesti. Vorbirea lui devine dramatica, traita la cote inalte ale simtirii omenesti.

         Cu o intuitie psihologica notabila, Negruzzi isi lasa personajul sa se delantuie intr-o furie si o manie galgaitoare, dezvaluin paroxismul momentului trait prin amanunte fizionomice: "Radea; muschii i se suceau in rasul acesta, si ochii lui hojma clipeau".

         Lapusneanul dovedeste o cunoastere sigura asupra oamenilor, dar si o abilitate politica remarcabila, crutandu-l pe Motoc pentru ca ii este "trebuitor" ca sa se mai usureze de "blestemarile norodului". Scena aceasta adauga alte trasaturi portretului domnitorului: luciditate, duritate si ironia.

         In deschiderea celui de-al treilea capitol (punctul culminant al nuvelei) cititorul este prevenit despre dramatica derulare a faptelor ce vor urma: "impotriva obiceiului sau, Lapusneanul, in ziua aceea, era imbracat...". Domnitorul, ca un mare actor, isi regizeaza, astfel, scena, urmarind cu atentie reactiile celorlalti. Stapan al artei disimularii, el dovedeste inteligenta, tact, dar mai ales un echilibru interior desavarsit.

         Lupta dintre boieri si slugile inarmate ale Lapusneanului alcatuieste o secventa scurta, in care miscarea se epuizeaza fara comentarii, vazuta de la distanta, intr-un decor redus la minim. Abundenta verbelor la imperfect, timpul miscarii care semnifica acea ultima zbatere deznadajduita, inclestarea stingandu-se in sangele amestecat cu vinul pe lespezile de piatra, il consacra pe Negruzzi ca "pictor al unei literaturi".

         Cinismul, sangele rece, coportamentul fata de Motoc, dezvaluie o fata diabolica a domnitorului.

         Pentru prima data in literatura romana, Negruzzi surprinde psihologia colectiva. Multimea adunata la poarta curtii domnesti "se intarata de mult in mai mult". Dezorientata, nestiind sa-si exprime doleantele, "prostimea ramase cu gura cascata... Venise fara sa stie pentru ce au venit si ce vrea. Incepu a se strange in cete, cete si a se intreba unii pe altii ce sa ceara". Apoi, ca intr-un suvoi, toate glasurile "se facura un glas" si el striga: "Capul lui Motoc vrem".

         Stilul nararii faptelor este obiectiv. Rareori intervine autorul, cu cate un calificativ ("marsavul", "curtezan", "ticalosul"). Predomina naratiunea si dialogul pe fondul realist al actiunii. Prin reconstituirea istorica, prezentarea unui erou de exceptie, utilizarea antitezei, nuvela apartine romantismului. Insa obiectivitatea stilului, si sobrietatea lui, concizia, sunt trasaturi clasiciste ale nuvelei. Limbajul, cu elemente de factura populara, este expresiv (" a sugui", "gloata", "norod", "sa faca din tantar armasar"). Doar in naratiunea si comentariul autorului pot fi intalnite neologisme. Ridicandu-se peste stilul cronicaresc, Negruzzi retine doar atmosfera scrisului arhaic prin topica frazei ce se supune, uneori, canoanelor textului initial.

         Lapusneanul nu este un model, ci un tip de domnitor crud, ce devine un simbol al tiraniei.

         Sotia sa, Doamna Ruxandra ocupa un rol minor. Prin firea ei slaba, firava, lipsita de hotarare si personalitate, inclinata sa asculte pe altii, miloasa, ea este totusi fiica, sora si sotie de domn. Doamna Ruxandra este un instrument, atat al sotului, cat si al lui Spancioc, care se foloseste de slabiciunea ei temperamentala in otrvirea Lapusneanului.

         Vornicul Motoc e tipul intrigantului politic, inteligent si abil, care vinde domn dupa domn, cu o slugarnicie ce-l dezgusta si pe Lapusneanu. Cu o ura si un dispret total fata de popor, el este un personaj mult mai malefic decat domnitorul.

         Cuviosul Teofan indeamna cu amabilitate pe Doamna Ruxandra sa-si ucida sotul, lasand in seama lui Dumnezeu hotararea pe care aceasta o va lua, dar se pregateste in acelasi timp, pentru instalarea noului domn.

         Eroii, incepand cu Alexandru si terminand cu gingasa Doamna Ruxandra sunt victime si calai in acelasi timp.

         George Calinescu, referindu-se la valoarea operei, afirma: "ar fi devenit o scriere celebra ca si Hamlet daca literatura romana ar fi avut in ajutor prestigiul unei limbi universale".

 

___________________________________________________________________

Costache Negruzzi - Alexandru Lapusneanul.pdf (128.79 kb)

 

 

 

 

Tags:

Lecturi de (ne)voie