Cerculeţul de literatură: Runda a II-a

by Amalia Istrate V, decembrie 30 2011 17:50

  Am postat fragmentul sursă pentru cea de-a doua etapă a concursului Cerculeţul de literatura.

La mulţi ani şi... imaginaţie debordantă!         

           Soarta! Se spunea că fiecare om are o soartă a lui, că ceea ce soarta a zis, în frunte ţi-e scris. Oamenii oacheşi nu credeau în soartă, nu credeau în nimic. Pe frunţile tuturor oamenilor din şatră nu scria nimic. Tinerii aveau frunţile limpezi, bătrânii le aveau încreţite din pricina anilor care trecuseră peste ei. Unii oameni, oacheşi sau neoacheşi, mureau de copii, pe alţii îi răpea moartea în plină tinereţe. De cei care rămâneau teferi moartea se atingea mai la bătrâneţe sau chiar la adânci bătrâneţe. Asta era tot. Nici oamenii oacheşi, nici oamenii neoacheşi nu cereau să vină pe lume, dar veneau. Odată veniţi, nu cereau să plece din lume, dar plecau. Era o lege care nu putea fi ocolită.

           Poate dincolo de apă va fi greu, îi vor pândi nenumărate primejdii. Însă omul e totdeauna pândit de primejdii. Dacă acum, când stă pe malul apei, în iarbă, ar veni pe furiş un şarpe veninos şi l-ar muşca, [...] el ar muri.N-o să vină niciun şarpe. Dar dacă ar veni?... Dacă ar veni?

 

Tags:

Cerculeţul de literatură | Concursuri şi olimpiade

Câştigătorul primului Cerculeţ de lieratură

by Amalia Istrate V, decembrie 30 2011 16:59

Aşa cum am anunţat în regulamentul concursului, pe 30 decembrie urma să anunţ câştigătorul primei ediţii a Cerculeţului de literatură.

 

Astfel, prima ediţie a concursului, care a avut ca suport un fragment din romanul Odd Thomas de Dean Koontz, a fost câştigată de Ioana Popa cu proza Marginea vieţii. Lucrarea sa a fost votată de şase persoane cu câte 5 stele. Vă invit să citiţi creaţia colegei voastre care a făcut un lucru remarcabil cu materialul literar pus la dispoziţie.

Felicitări, Ioana!

Premiul tău constă în chiar romanul Odd Thomas de Dean Koontz, apărut la Editura RAO în 2007.

 

Tags:

Cerculeţul de literatură | Concursuri şi olimpiade

Adolescentul miop / vs./ Holden Caulfield

by Chelcea Elena Cosmina V, decembrie 30 2011 09:38

ROMANUL ADOLESCENTULUI MIOP (Mircea Eliade) / vs./  DE VEGHE ÎN LANUL DE SECARĂ (J.D. Salinger)

 

                                    

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

   

 

 

 

 

 

 

           În romanul De veghe in lanul de secară al lui J. D. Salinger, personajul principal este un adolescent de 16 ani, pe nume Holden Caulfield care îşi povesteşte ultimele zile la şcoala Pencey, de la care urma să fie exmatriculat, deoarece rămăsese corigent la toate materiile, excepţie făcând doar engleza, la care promovase datorită capacităţilor sale de a realiza descrieri.

            Pe de altă parte, personajul principal din Romanul adolescentului miop, scris de Mircea Eliade, este chiar naratorul care îşi descrie o etapă a vieţii sale, adolescenţa.

             În timp ce Holden este un adolescent rebel ce provine dintr-o familie bogată cu doi fraţi, unul mai mare, D. B., care scria scenarii la Hollywood, şi unul mai mic, Allie care murise de leucemie şi o sora în clasa aIV-a, Phoebe, personajul din Romanul adolescentului miop este un băiat liniştit, poreclit de colegii săi ,,doctorul’’, datorită faptului că era miop şi citea anumite cărţi.

           Ambele personaje dau dovadă de inteligenţă, însă Holden, spre deosebire de personajul prezentat de Eliade, se exprimă vulgar, minte, fumează, fiind doborât de dezamagiri şi de monotonia vieţii cotidiene, ceea ce îl face un inadaptat din punct de vedere social şi un frustrat pe multe planuri.

           De astfel de frustrări suferă şi personajul lui Eliade, care se gândea că cititorii nu vor fi impresionaţi de un scriitor miop, dacă acesta nu iubeşte şi nu suferă.

          În ciuda acestor complexe însă, cele doua personaje, Holden şi personajul-narator al lui Eliade, îşi exprimă în mod evident nevoia de prieteni, această nevoie de socializare fiind relevantă în cazul lui Holden prin invitaţiile pe care le lansează mai multor necunoscuţi de a ieşi, iar la Adolescentul miop prin adunările din mansarda acestuia.

          Eroul din Romanul adolescentului miop se autocaracterizează ca fiind un adolescent trist, deoarece consideră că nu este îndrăzneţ, dar este slab, timid şi nehotărât în ceea ce priveşte viitorul său, în timp ce Holden Caulfield este complexat de faptul că, deşi este îndrăzneţ şi poate spune lucrurile direct, acesta este foarte laş.

           În ambele romane, atât personajul-narator al lui Eliade cât şi Holden Caulfield al lui J. D. Salinger dau dovadă de capacitatea de a observa fin defectele umane, capacitate ce îi face pe cei doi, ca şi pe alţi adolescenţi din viaţa de zi cu zi, să pară că sunt în căutarea perfecţiunii.

             Atât în Romanul adolescentului miop cât şi în De veghe in lanul de secară, personajele principale sunt prezentate şi în antiteză.

            Astfel, personajul-narator al lui Eliade este prezentat în antiteză cu Giovanni Papini, modelul ales de acesta pentru a se ghida în viaţă, antiteza urmărind evidenţierea pe de o parte a urii faţă de mentorul său, iar pe de altă parte iubirea şi stima pe care i-o purta, deoarece se regăsise în romanul său, Omul sfârşit.

           La fel se întâmplă  şi cu personajul lui Salinger, Holden, care este prezentat în antiteză, mai ales cu fratele său care murise, Allie, şi despre care chiar el spune că era foarte diferit. Astfel, în timp ce Allie era un băiat inteligent, care se descurca la toate materiile şi îi plăcea şcoala, Holden este genul de băiat rebel care ar face orice doar să nu ajungă la şcoală.

            Pe parcursul celor două romane, atât Holden Caulfield, cât şi naratorul-personaj din Romanul adolescentului miop au momente în care ajung în pragul depresiei, dar personajele au comportamente diferite in aceste situaţii.

           Astfel, în timp ce Holden încearcă depăşirea situaţiilor limită prin consumul de alcool, limbajul vulgar şi anumite inadaptări sociale, personajul-narator al lui Eliade, când este la pământ, se autocompară cu o ,,zdreanţă’’, dar apoi devine mai hotărât şi îşi câştigă încrederea în sine pe măsură ce îşi dă seama că şi cei din jurul său sunt la fel ca el.

            Din acest punct de vedere, putem spune că personajul lui Eliade este mai calculat în acţiunile sale, el facându-şi rău doar moral, nu prin afectarea sănătăţii aşa cum face Holden.

          Cele două personaje se aseamănă prin faptul că sunt stăpânite de orgoliu şi de dorinţa de a se impune. Personajul din romanul lui Eliade îşi exprimă orgoliul şi dorinţa de răzbunare şi impunere şi prin faptul că refuză să înveţe pentru promovarea la matematică, dorindu-şi in acest fel să-l enerveze pe Vanciu şi să-i demonstreze că deşi poate repeta anul dacă nu promovează, el nu are de gând să înveţe ceva ce el considera o adevărată pierdere de timp. El era de părere că, în timpul pierdut în care încerca să înveţe la această materie, putea să afle lucruri mult mai importante din unele cărţi care erau pe placul lui.

            Holden însă îşi arată orgoliul prin faptul că timp de trei-patru zile nu avea de gând să meargă acasă, deoarece ai lui credeau că trebuie să ajungă tocmai miercuri, ei neştiind că fusese exmatriculat pentru a treia oară.

           În timp ce naratorul din Romanul adolescentului miop are o relaţie complexă cu prietenii şi colegii, deoarece colegii îl izolează considerându-l urât si miop, aceştia neînţelegând de ce doreşte sa fie superior, iar prietenii încearcă să-l accepte aşa cum este, fiind oarecum încântaţi de faptul că vor apărea în romanul pe care urma să-l scrie, Holden nu pare prea interesat de părerile colegilor despre el, arătându-se indiferent de majoritatea băieţilor pe care nu-i considera de nivelul său.

           Relaţiile cu şcoala şi profesorii sunt asemănătoare în ambele cazuri, atât Holden cât şi personajul-narator al lui Eliade prezentând o atitudine indiferentă faţă de sistemul de învăţământ şi examenele pe care trebuiau să le promoveze.

          Cei doi refuză să înveţe, intrând în competiţie cu unii profesori din dorinţa de a fi mai presus decât ei.

          Relaţiile personajelor cu familia au anumite caractere de diferenţiere. Astfel, Holden este cel care nu are o relaţie tocmai bună cu familia sa, acesta necomunicând cu membrii familiei, singura care părea să-l înţeleagă din familie fiind sora sa, Phoebe, căreia avea curajul să-i spună totul.

           În schimb, personajul din romanul lui Eliade are o relaţie destul de bună cu părinţii săi, deşi nu comunică foarte mult cu aceştia. El este într-o oarecare măsură independent, deoarece părinţii nu-i impun să înveţe, nu-l ceartă, rămânând în umbra lui doar pentru a-l proteja şi a-i oferi intimitate.

            Astfel, din caracterele celor două personaje reiese adolescenţa cu marile ei contradicţii. În timp ce romanul lui J. D. Salinger este o mică parte din adolescenţa lui Holden Caulfield, Eliade prezintă în romanul său întreaga adolescenţă cu graniţa dintre luminoasa copilărie şi sobra maturitate, reprezentând vremea când orice adolescent se simte alungat din inocenţă şi supranatural  în lumea descoperirilor plăcute sau nu şi a viselor bazate pe realitate şi nu pe imaginaţie.

 

___________________________________________________________________________

 

Paralela intre Adolescentul Miop si Holden Caulfield.docx (19.80 kb)

De veghe in lanul de secara - Copy.pptx (666.89 kb)

 

 

 

Tags:

Pagini de şcoală

Garabet Ibrăileanu: Adela

by Chelcea Elena Cosmina J, decembrie 29 2011 20:51

Tags:

Clasa a XII-a G: Situaţia şcolară semestrială

by Amalia Istrate V, decembrie 23 2011 13:00

        În documentul ataşat veţi gasi un tabel cu mediile şi situaţiile şcolare "mai delicate" ale elevilor clasei a XII-a G, precum şi media clasei.

        Doresc sărbători fericite şi multă sănătate atât elevilor cât şi familiilor acestora.

La mulţi ani! 

 

 _________________________________________________________________________________

Tabel medii sem. I clasa a XII-a G 2011-2012.doc (72.50 kb)

Tags:

Ştiri din clasa mea

Experimentul Zaica

by Deliu Andreea Daniela Mi, decembrie 21 2011 00:11

 

 

 

Răspunsurile de mai jos sunt extrase din cartea "Experimentul Zaica". Dorel Zaica este un pictor, profesor de desen la liceul "Nicolae Tonitză" din Bucureşti. El a inventat fel de fel de întrebări pentru a stimula creativitatea copiilor, încercând să-i scape de formalismele tipice gândirii adulţilor.

1. Cum arată stelele? 
"Stelele sunt bleu şi sunt din colţ în colţ."  (6 ani)

2. Chiar nu le este frică deloc pompierilor de foc?
"Pompierii nu se ard, că au două perechi de haine pe ei şi ei mai au curaj şi cizme." (6 ani) 

3. Ce este hotărârea?
"Hotărârea e când tovarăşul Nicolae Ceauşescu vrea să meargă în altă ţară şi vorbeşte la telefon cu ţara aia şi le spune că vine." (7 ani)

4. De ce sunt preoţii îmbrăcaţi în negru?
"Eu cred că preoţii sunt îmbrăcaţi în negru pentru că ei sunt în doliu pentru toţi morţii." (7 ani)

5. Ce limbă se foloseşte în iad şi în rai?
"În rai vorbim limba mută, în iad vorbim româneşte." (8 ani)
"În rai şi în iad nu se vorbeşte nicio limbă, deoarece tot ce a fost de spus, s-a spus înainte să ajungem acolo." (13 ani) 

6. De ce bărbaţii nu poartă cercei?
"Bărbaţii nu au voie să poarte cercei, doar femeile au voie să poarte cercei, că aşa vrea miliţia. Miliţia nu vrea ca bărbaţii să fie frumoşi ca femeile." (7 ani) 

7. Ce este eclipsa?
"Eclipsa înseamnă lipsă" (12 ani)

8. L-aţi văzut vreodată pe Bau-Bau în fotografie?
"Eu când eram mic l-am visat pe Bau-Bau şi am vrut să-l fotografiez, dar  nu am găsit aparatul în toată casa." (11 ani)

9. De ce visăm noi?
"Noi visăm ca să nu ne plictisim noaptea." (7 ani)

10.La uşa inimii cuiva, trebuie să ne rugăm, să năvălim sau să ciocănim?
"La uşa inimii cuiva nu trebuie nici să ciocăneşti, nici să năvăleşti, nici să te rogi, ci trebuie doar să cânţi." (11 ani)
"La uşa inimii cuiva nu ne rugăm, cel mai bun lucru este să-i căutăm cheia." (13 ani)
"La uşa inimii cuiva, trebuie să ne mişcăm şi să dorim cu încetinitorul." (13 ani) 

11.De ce au cruce pe spate unii păianjeni?
"Unii păianjeni au cruce, că eu sunt popă la păianjeni."  (7 ani) 

12.Dacă tot se mănâncă amândouă, de ce nu servim mărar cu mere?
"Noi nu servim mărar cu mere, pentru că nu ne putem bate joc de foame." (14 ani)

13.Oare îşi povestesc ceva licuricii şi stelele, cât e noaptea de lungă?
"Stelele le întreabă pe gâzele mici, licuricii, ce fac ele într-o viaţă atât de scurtă, iar licuricii nu înţeleg ce mănâncă stelele de trăiesc atât de mult." (12 ani) 

14.Ce este cerul?
"Cerul are două feluri de nori, ăia care merg noaptea se numesc noptari şi ăia care merg ziua, se numesc ziotari." (5 ani)
"Cerul umblă pe sus şi se rotunjeşte." (7 ani) 

15.Cum se înţeleg păsările sau animalele între ele, dacă noi, oamenii, vorbim şi de multe ori nu ne înţelegem?
"Peştii se înţeleg prin semne, mama lor îi învaţă alfabetul de aripioare." (8 ani) 

16.Ce înseamnă cuvântul "modern"?
"Modern e când vezi ceva frumos şi e scump şi n-ai bani." (7 ani)

17.De ce au unii melci casă şi alţii nu?
"Unii melci au casă şi alţii nu, pentru că unii mănâncă tencuială şi îşi fac casă, alţii nu suportă tencuiala si rămân fără casă." (12 ani)

18.Ce este inima?
"Inima e o carne care stă pe sufletul oamenilor, ca să trăiască oamenii cu suflet." (7 ani) 

19.Ce este sufletul?
"Sufletul are o formă de inimă." (8 ani)

20.Ce este zâmbetul?
"A zâmbi înseamnă să râzi parcă în gândul tău." (8 ani)
"A zâmbi este când nişte oameni râd cu gura închisă, ca să nu deranjeze oamenii de la bloc." (7 ani)

21.Ce sunt lacrimile?
"Lacrimile sunt făcute din mare, de-aia ele sunt sărate." (7 ani)

22.Câţi ani ţine copilăria?
"Copilăria ţine cel mai mult, că doreşti tu tot timpul să te faci mare." (9 ani) 

 

 

Tags: ,

Eu cred că... | Joc şi joacă

Despre oameni

by Deliu Andreea Daniela Mi, decembrie 21 2011 00:02

 

Oamenii sunt ca nişte creioane. Sau pixuri. Carioci, sau poate chiar stilouri. Etichetaţi în funcţie de efectul pe care îl au asupra inimii mele. Am cunoscut mulţi oameni de tip creion. Sunt mulţi pe lumea asta. Nu ştiu neapărat dacă au un efect pozitiv sau negativ asupra mea. Asta e şi problema. Amprenta lor asupra mea e aproape inexistentă. Au scris prea subţire; apar doar dâre gri subţiri pe inima mea, dâre care nu rezistă în timp. Se şterg imediat. Nu e nevoie decât de gumă de şters; nu multă, puţină. 

Am cunoscut şi oameni de tip pix. Sunt încăpăţânaţi. Degeaba le-am explicat că pixul deformează scrisul şi că stiloul e mult mai bun. Nu au vrut să mă asculte. Ei mâzgălesc. Nu scriu caligrafic. Scriu haotic, urât şi mânjesc suprafaţa inimii mele. Dar măcar lasă ceva asupra mea; gumei de şters îi este greu să şteargă urmele. Cu toate că uneori aş vrea să nu îi fi întâlnit vreodată, ştiu că e bine că i-am cunoscut. Am învăţat multe. Da, am învăţat multe. Poate cea mai importantă lecţie de viaţă pe care mi-au dat-o este aceea de a nu fi ca ei. Le place să rănească şi să scrie apăsat, astfel încât să simt fiecare atingere a vârfului lor. Cu timpul i-am iertat deşi urmele sunt încă acolo. Nu se mai văd, dar încă le simt.  

Oamenii de tip stilou  sunt unii dintre preferaţii mei. Scriu frumos, atent şi caligrafic. Au grijă să nu greşească vreodată. M-au scris frumos şi m-au învăţat cum să am grijă de ceilalţi, cum să îi ocrotesc şi să îi respect. 

Cei mai artişti sunt oamenii de tip cariocă. Ei desenează tot timpul. De la gânduri până la sentimente. Sunt talentaţi şi chiar dacă uneori mai greşesc câte o linie sau câte un punct, nu mă supăr. Nu le iau ca defecte. Nu. Le iau drept particularităţi care îmi unicizează inima - foaia celor din jurul meu.  

Ultima categorie de oameni este cea de tip marker permanent. Mi-e frică de ei. Îi urăsc şi îi iubesc în acelaşi timp. Ei au cel mai mare impact asupra mea pentru că ştiu, că orice aş face, prezenţa lor o să fie acolo, impregnată în inima mea. Nu pot face nimic pentru a scăpa de ceea ce ei lasă asupra mea. Totul e acolo. Real. Viu. Fiecare amintire legată de ei rămâne adânc întipărită în mine. Îmi amintesc fiecare detaliu. Mă bucur că există şi îi urăsc pentru asta; în funcţie de amintirile pe care mi le dăruiesc şi sentimentele pe care mi le lasă. Trăiri care nu se şterg vreodată, oricât de mult timp ar trece, oricât de bună ar fi guma de şters. Ei mă schimbă cel mai mult. 


 Nu ştiu în ce categorie m-aş putea încadra. Suntem diferiţi, vedem lucrurile altfel. Poate pentru cineva aş fi cel mai accentuat marker, iar pentru altcineva cel mai subţire şi fin creion. Depinde doar de noi, de cum ne lăsăm scrişi şi în faţa cui ne deschidem.  

(unul din eseurile de anul trecut)

 

 

Tags:

Eu cred că...

Paulo Choelho: Invingatorul este intotdeauna singur

by Neacsa Bianca Ma, decembrie 20 2011 22:26

 

                                         

  „Invingatorul este intotdeauna singur” este al doisprezecelea roman al celebrului scriitor Paulo Coelho. Dupa ce a reusit sa vanda peste 100 de milioane de exemplare din cartile sale, autorul lanseaza un nou roman captivant si plin de suspans, despre o lume ghidata de bani si interese.

 

Spatiul si timpul sunt reprezentate de Festivalul de Film de la Cannes. Igor Malev, un afacerist rus, si fosta sa sotie Ewa sunt personajele principale ale romanului. Povestea lor se imbina cu fragmente din viata personajelor secundare: actori principali si figuranti ai fastuoasei lumi a filmului si a modei.

 

Acest roman este atat o descriere fotografica a epocii in care traim, cat si o meditatie asupra laturii intunecate a succesului, asupra destinului visurilor inocente intr-o societate marcata de o profunda disolutie a valorilor.

 

Inca nu am reusit sa termin acest roman, insa imi face o deosebita placere sa-l citesc. Suspansul pe care autorul il creeaza reuseste sa patrunda pana in adancul inimii oricarui cititor si sa-i starneasca interesul, urmarind o poveste aparte care ne sugereaza intrebarea: Este iubire sau obesesie?

 

Il recomand tutror celor carora le plac povestile de dragoste atipice si thrillerele.

 

Tags:

Pagini de şcoală

Gabriel Garcia Marquez: Dragostea in vremea holerei

by Neacsa Bianca Ma, decembrie 20 2011 22:19

             Aceasta carte nu a fost deloc ceea ce ma asteptam sa fie. Titlul ma ducea cu gandul la o dragoste pasionala cum exista numai in carti si filme. In schimb aceasta carte a fost de un realism pur ce prezinta intai scurgerea timpului si apoi dragostea.

              In adolescenta Florentino Ariza, fiul bastard al lui Transito Ariza, mediocru la prima vedere,  se indragosteste de Fermina Daza, unica fiica a lui Lorenzo Daza, un barbat bogat al comunitatii. Dupa o scurta si pasagera dagoste prin intermediul scrisorilor si a intrevederilor mai mult decat inocente, cei doi sunt despartiti atat din cauza diferentelor sociale, cat si din cauza caracterului Ferminei. Aceasta se casatoreste ( sub presiunea tatalui si a verisoarei sale) cu distinsul doctor Juvenal Urbino, povestea celor doi indragostiti parand sa se termine aici.

             Florentino insa, continua sa o iubeasca pe Fermina mai bine de jumatate de veac, asteptand in fiecare zi moartea sotului ei pentru a-si putea reinnoi juramintele de dragoste eterna. Astfel, in timp ce Fermina Daza descopera placerile si chinurile vietii matrimoniale, Florentino Ariza se dedica afacerilor si aventurilor trecatoare: pentru a-i demonstra ca e demn de ea si, respectiv, pentru a putea supravietui in afara iubirii pentru ea. Florentina Ariza va avea relatii cu peste 622 de femei, timp de 50 de ani, 9 luni ei 4 zile, pana cand Fermina Daza va ramane in sfarsit vaduva si ii va fi permis sa o cucereasca din nou.

              Titlul este o metafora, ajungand sa intelegem semnificatia abia dupa un episod dramatic prin care trece Florentino. Astfel aflam ca suferintele provocate de holera sunt foarte asemanatoare cu cele provocate de dragoste.

               Aceasta carte este interesanta deoarece nu prezinta o poveste aprinsa de dragoste, ci este mai degraba o carte despre viata, despre natura umana si despre sperantele innabusite ale fiecarei zile.

 

 

Tags:

Pagini de şcoală

Breakfast at Tiffany's

by Neacsa Bianca Ma, decembrie 20 2011 22:10

                                                     

         Emblematicul personaj Holly Golightly al marelui Truman Capote este adus pe ecran de Blake Edwards în această comedie încîntătoare din toate punctele de vedere. Un tanăr, ce încearcă să devină scriitor, Paul Varjak ( George Peppard), se mută la New York, vecin de apartament cu mondena Holly ( Audrey Hepburn).

         Libertatea pe care ea şi-o asumă cuprinde două ipostaze: cea sofisticată, pe care o prezintă în lume şi care face ca cei mai de seamă bărbaţi ai New York-ului să îi fie la picioare, dublată de cea fragilă şi vulnerabilă, pe care Paul o percepe în momentele de intimitate şi pe care ea şi-o respinge, considerand-o o formă de malaise (discomfort), faţă de irezistibila joie de vivre (expresie din franceza ce reprezinta veselie) pe care o degajă în restul timpului şi cu care îl contaminează pe Paul, făcîndu-l să treacă peste un blocaj artistic.

        Acest film este inca actual deoarece urmareste viata unei tinere care pleaca in New York, unde realizeaza ca frumusetea este cea mai importanta. Astfel ea ajunge sa-si petreaca timpul cu barbati bogati care o intretin. In scurt timp invata insa ca nu poti fugi de sentimente, pe parcurs dezvoltandu-se o poveste de dragoste intre Holly si Paul.

        Acest film m-a impresionat prin aerul boem al New York-ului anilor ’50-’60 dar si prin naturaletea actritei Audery Hepburn care, alaturi de Marilyn Monroe este una dintre preferatele mele.

 

Tags:

Film is a mosaic of time