Changeling (2008)

by Deliu Andreea Daniela Ma, ianuarie 24 2012 09:42

Changeling este o dramă în regia lui Clint Eastwood, inspirată dintr-un caz adevărat şi nominalizată la patru premii Oscar. Aceasta prezintă cazul dispariţiei unui copil de 10 ani, Walter Collins. Când mama sa, Christine Collins (interpretată magistral de Angelina Jolie), pleacă la serviciu pentru câteva ore, fiul ei este răpit de un psihopat a cărui singură plăcere e să omoare copii. În încercarea de a-l găsi pe băiat, Christine se loveşte de întreaga corupţie şi lipsa de umanitate din poliţia şi sistemul juridic din Los Angeles, de prin miljocul anilor '40. Ceea ce face ca gestul ei să fie eroic este faptul că ea nu îşi pierde speranţa că îşi va găsi fiul şi luptă împotriva celor care, în loc să îi găsească fiul, o aruncă într-un spital pentru nebuni. 
 Ceea ce nu am apreciat la film a fost lipsa de profunzime a personajelor, acestea fiind oarecum plate, iar psihologia lor uneori nemotivată. Angelina Jolie are şi farmecul de a da personajului un aer de nebunie, care poate nu ar fi fost cel mai potrivit în circumstanţele personajului. 
Oricum, filmul este "unul dintre cele mai înspăimântătoare filme văzute în ultimii ani". Şi nu vorbesc de un horror, ci despre ororile şi situaţiile îngrozitoare în care ajungem de multe ori în viaţă, uneori din cauza unor sisteme şi goluri din acestea, alteori din cauza răutăţii oamenilor sau alteori din cauza noastră. Changeling arată cât de neputincios şi de singur poţi fi în faţa sistemelor, regulilor şi maselor de oameni şi cât de mult rău îţi poate face lipsa de flexibilitate şi răceala acestora. 
Sfârşitul însă, e lăsat puţin în aer, îţi lasă o continuare pe care să ţi-o imaginezi tu, însă sentimentul de speranţă abordat de personaj la sfârşit e... chiar dramatic.  

Mai jos am pus trailerul.

Tags: , , ,

Film is a mosaic of time

Existenţe.

by Ioana Popa. J, ianuarie 19 2012 20:55

imagine: berkozturk.deviantart.com/

 

Soarele nu răsărise niciodată de două ori într-o zi, acest lucru era ştiut de toţi oamenii care se năşteau şi ajungeau să aibă cunoştinţă de legile după care mergea această plămădire a lui Dumnezeu şi anume omul.

,, Ce este omul, dacă nu un mecanism parcurs tot timpul de fiorii morţii, străbătut de gânduri care par să nu fie niciodată ale lui, doar împrumuturi ale altor vieţi, trecute şi ele, ca zilele tinereţii mele? Ce este omul, când privirea îi este împăienjenită şi fiecare lucru se deformează în bătaia soarelui? Ce sunt ceilalţi oameni, pe care-i ascultă şi cărora le vorbeşte neîncetat doar ca să nu-şi piardă aceste abilităţi destul de rezonabile în raport cu avertismentele neîncetate despre sfârşituri şi fatalităţi? Suntem toţi parte a unui hazard ce-şi face loc în lume mişcându-se precum o seceră atunci când năpusteşte cu violenţă fragilitatea spicelor de grâu. Cine sunt eu aici, la umbra nucului ale cărui frunze uscate înainte de vreme mă învaţă cum să-mi interpretez viaţa trecută?

Nu sunt nimic mai mult decât o întrebare. Toţi oamenii sunt întrebări şi îmi dau seama acum că toţi avem acelaşi răspuns: Dumnezeu. Dar cine poate fi acest Dumnezeu, căruia mă rog chiar dacă ştiu sigur că mai mult cârtesc împotriva lui, negându-I uneori viabilitatea?

Acum totul este trecut. Parcă şi munţii s-au mişcat de când i-am privit ultima dată. S-au înălţat şi continuă să se înalţe, împiedicându-mă să văd partea de cer care se află dincolo de acest mic desiş în care mă aflu. Ceilalţi aşteaptă pe marginea drumeagului pe care stau înşiruite ca într-un album de fotografii, casele noastre, căruţe parcă şi ele îmbătrânite. Şi toţi anii pe care i-am trăit par să îmbătrânească acum orice lucru pe care-l gândesc şi orice simţire pe care o reiterez. Aşteaptă să le spun că vom continua drumul, lăsând toate greutăţile să se transforme în praful care ne învăluie de fiecare dată când catârii se împotrivesc firescului şi-şi trântesc copitele de pământul arid, ridicând pulbere şi lăsându-l să se scurgă pe noi, la fel ca ploile verii. Sunt aşa departe toate aceste amintiri, dincolo de apă, acolo unde căutăm să ne regăsim şi să fim curaţi şi aşezaţi în ale noastre. Mi se strânge inima la vederea celor lăsaţi în urmă, îngheţaţi sau omorâţi de boli pe care nici nu le-am cunoaşte dacă nu ar lua vieţi. Oamenii n-ar afla niciodată ce este răul dacă nu i-ar provoca suferinţe. Şi uitarea...

Fiecare om este asemenea cu ploile de vară; durează puţin. Şi nici memoria nu poate păstra în adâncurile ei nesfârşite chipuri şi cuvinte; nici sufletul nu poate simţi eternitatea, nici cuvintele nu pot exprima clipele neînţelese de firea umană.

Această amânare a plecării nu o pot explica decât ascultându-mi bătăile inimii; puternice şi atât de dese. Mi-aş lăsa inima să hotărască încotro să mergem, cum să le vorbesc acestor oameni care-mi aşteaptă cuvintele la fel ca răsăritul soarelui, dar acest organ nu este raţional, nu arde prin cuvinte, ci prin dureri. Şi doar tăcerea linişteşte spiritul, sufletul acesta pe care-l caut în lumea care-mi este hărăzită ca salvare. Dar să fie şi moartea una dintre salvări? Să-mi fie paşii drumul neparcurs spre această dorinţă de mântuire care nu vine decât atunci când amânările nu mai pot amâna sfârşitul. Şi chiar dacă n-aş vorbi de sfârşitul unei vieţi, aş vorbi de sfârşitul unei experienţe; să simţi adierile de vânt, luptându-te să ajungi la o destinaţie care nu e decât temporaritate.

 

Gândurile îi fură întrerupte de lătratul celor doi care mai rămăseseră. Limpezindu-şi mintea de gândurile care se tot perindau în acel lăcaş neînţeles, se ridică, îndreptându-se hotărât să le vorbească deschis oamenilor din şatra sa. Voia doar să-şi alunge sentimentul bătrâneţii şi al râncezelii sufleteşti, străbătând aceastră graniţă şi făcându-i să înţeleagă că dincolo de apă nu se va afla binele, doar altceva diferit de ceea ce afla acolo unde se găseau. Se simţea dator să clarifice acele situaţii în care se găseau şi să se confeseze în primul rând, sieşi, apoi celorlalţi.

La încercarea de a se ridica de la umbra nucului, oasele-i trosniră a ruptură şi acelaşi gând al morţii îi străbătu inima. Şi faţa i se schimbă; ,, Chiar dacă inima nu poate gândi, se lasă străbătută de gânduri. Şi oare nu-i asta suferinţa de care nu mă pot desprinde?”  

Ajunse cu greu în locul unde se aflau cei care supravieţuiseră sorţii. Buzele-i crăpate de soare abia se deschiseră. Ne continuăm... ne continuăm începutul....

 

Cuvintele ieşiră din gura sa ca o sentinţă, deşi erau exact cuvintele aşteptate de toţi. Nu erau ultimii care avea aşteptări şi cu siguranţă nu erau primii care aveau să fie dezamăgiţi de tot ce-şi doreau, dar nu avea să se împlinească.

 

Soarta! Se spunea că fiecare om are o soartă a lui, că ceea ce soarta a zis, în frunte ţi-e scris. Oamenii oacheşi nu credeau în soartă, nu credeau în nimic. Pe frunţile tuturor oamenilor din şatră nu scria nimic. Tinerii aveau frunţile limpezi, bătrânii le aveau încreţite din pricina anilor care trecuseră peste ei. Unii oameni, oacheşi sau neoacheşi, mureau de copii, pe alţii îi răpea moartea în plină tinereţe. De cei care rămâneau teferi moartea se atingea mai la bătrâneţe sau chiar la adânci bătrâneţe. Asta era tot. Nici oamenii oacheşi, nici oamenii neoacheşi nu cereau să vină pe lume, dar veneau. Odată veniţi, nu cereau să plece din lume, dar plecau. Era o lege care nu putea fi ocolită.

 

,, La fel ca legile, nici oamenii nu sunt ocoliţi. Îi întâlneşti la tot pasul născându-se şi dând naştere la noi pui de oameni care la rândul lor, procrează. Funcţionăm şi noi la fel ca ploaia; suntem chiar stropii care o formează. Coborăm de undeva dincolo de viaţă şi ne găsim liniştea în pământ.”

Şatra îşi pornise drumul şi Len başa continua să stea abătut sub coviltir, apărându-se de soarele dogoritor. Răcelea cu care se gândea la viaţă şi la moarte îi îngheţa broboanele de sudoare care-i curgeau de pe fruntea zbârcită şi plină de praf. Ceruse doar liniştea şatrei sale, dar simţea cum puterile de a apăra ceea ce rămăsese după ravagiile pe care le făcuse această parcurgere iniţiatică scădeau şi scădeau, lăsându-l fără vlagă. Nu mai căuta răspunsuri sau să-şi clarifice confuziile, dar apariţiile jandarmilor şi zvonurile acestora îl speriaseră de-a dreptul. Au mers ore în şir, dar orice zgomot se pierdea în scârţâitul roţilor şi în amalgamul de griji. Căldura îi făcu însă să oprească în apropierea unui pârâu, oamenii oacheşi spălându-şi feţele roşii de la căldura soarelui, iar animalele pentru a fi adăpate. Drumul era lung, iar necunoscutul după care tânjeau, ideile după care voiau să meargă, aveau o durată la fel de lungă. Nu-şi doreau putere, doar un echilibru, o stare de stabilitate din care, dacă ar fi fost să iasă, să o fi făcut simţind că cel puţin au trăit un moment de contopire cu tăcerea, că au fost asemenea pietrelor pe care călcau şi care le răneau tălpile rănite şi bătute de mersul pe jos. Aproape goi, se grăbeau să se arunce în apă, ţipând şi alarmându-se că noaptea era aproape şi poposirea într-o pădure putea fi încă un lucru fatal cu care să se confrunte.

 ,, Dar nu cumva suntem chiar noi cei de care ar trebui să ne temem? Eu mă tem mai mult de mine decât de soartă; de acest rol care mi-a fost dat şi de ceea ce pot greşi. Mă tem să nu mor fără să ajung acolo unde visul îi poartă pe toţi... Calea visării, adânc în care liane te conduc spre nepătrunsul minţii umane.

 Poate dincolo de apă va fi greu, îi vor pândi nenumărate primejdii. Însă omul e totdeauna pândit de primejdii. Dacă acum, când stă pe malul apei, în iarbă, ar veni pe furiş un şarpe veninos şi l-ar muşca, el ar muri. N-o să vină niciun şarpe. Dar dacă ar veni?... Dacă ar veni?

 

,,Dacă ar fi moartea de fapt, răspunsul la oameni? Şi în acel moment, când orice răsuflare e absorbită de un curent rece, nou şi venit de neunde, oare care este ultimul gând pe care şi-l formează atât oamenii oacheşi, cât şi cei neoacheşi, atât oamenii tineri, cât şi cei ajunşi la bătrâneţe? Feţele lor...expresiile ultime, ele sunt mesajul sublim care ar trebui perceput. Şi dacă iarba s-ar transforma într-o muşcătură de şarpe? Dacă ar face-o? Ce-am deveni oare?”

 

 

Tags:

Cerculeţul de literatură

Brodcast Yourself

by Vlad Emanuel D, ianuarie 15 2012 00:03

 

 Nu prea am mai postat de ceva timp asa ca o sa fiu scurt: am de ceva timp un cont pe YouTube si am creat cateva filmulete despre un serial sau joc sau anumite personaje. Nu cred ca sunt primul, nici ultimul si nici nu cred ca sunt cel mai bun la asta, va voi lasa pe voi sa decideti daca va place sau nu. Poate nici nu are legatura cu arta ce fac eu, dar cred ca sunt bun numai la doua lucruri FanFictions si Videos. Si, daca se poate, as vrea sa nu vad cometarii cum ca nu va place personajul sau melodia ori sa credeti ca sunt de copii mici. Fiecare cu parerea lui, iar daca nu va place nu vizionati.

Canul meu http://www.youtube.com/user/spyro563/videos

 

 

Discord and Celestia - Rule the World

Dragon Couples - Mi-e dor de noi

Dragon Couples - My Passion

Earth 2150 - Sad Statue

Starcraft - Gravity

Stargate - Stargazers

Stargate - Dark Chest of Wonders

Legend of Spyro - Over the Hills and Far Away

Spyro and Cynder Vanila Twilight

Spyro and Cynder - While Your Lips are Still Red

Tags:

Film is a mosaic of time

Arta sculpturii

by Stoica O. Andreea J, ianuarie 05 2012 13:13

          Australianul Ron Mueck nascut in 1958, este un creator al unora dintre cele mai evocative sculpturi ale timpului nostru. Unele dintre lucrarile acestuia se gasesc la Galeria Naţională de Sculpturi Melbourne. Aceasta poseda unele dintre cele mai aclamate pe scară larga, proeminente lucrari in arta internaţională contemporana. Suspendat în starile de constiinta, lucrarile lui prezinta stari emotionale si fizice de expunere.


 

Melbourne National Gallery of Victoria Mueck's sculptures are some of the most widely acclaimed, prominent and identifiable works in the international contemporary art arena. Often naked and suspended in states of self-consciousness, introspection or deep contemplation, his figures present both emotional and physical states of exposure. As viewers we experience a level of unease that is borne of a voyeuristic awkwardness, as though we have invaded some kind of personal space. However, we also identify with the human condition these poignant moments express. Astounding in their apparent realism and compelling in their ability to invite interaction Ron Mueck's works have earned him a singular place as the creator of some of the most evocative sculptures of our time. This is the most comprehensive exhibition of work by the Australian-born, London-based artist to have been presented in the southern hemisphere. It includes four new works by Mueck in addition to some of his major, recognised works including the iconic Dead Dad 1996/97.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Tags:

Colour my world!

POVESTEA ADEVARATĂ A CELOR DOI TENORI

by Stoica O. Andreea J, ianuarie 05 2012 00:16

 

          




          Povestea este despre doi dintre cei trei mari tenori --- LUCIANO PAVAROTTI, PLACIDO DOMINGO ŞI JOSÉ CARRERAS---care au uimit lumea cantand impreuna. Chiar si aceia care nu au vizitat Spania stiu despre rivalitatea dintre catalani si madrileni inceputa odata cu lupta catalanilor pentru auronomie, intr-o Spanie dominata de Madrid. Astfel se intampla ca Placido Domingo este madrilean si Jose Carrereas este catalan. Din motive politice, in 1984 cei doi devin dusmani.
 
         Fiind foarte populari si cautati in intreaga lume, amandoi au stipulat in contractele lor vor canta numai daca celalalt nu este invitat.
         În 1987  Carreras se intalneste cu un inamic si mai implacabil decat rivalul sau. A fost luat prin surprindere de un diagnostic inspaimantator: leucemia. Lupta lui impotriva cancerului a fost una dureroasa. A fost supus la numeroase tratamente. Pe langa ca i s-a facut un transplant de maduva si transfuzii de sange, acestea l-au fortat sa mearga in SUA o data pe luna. Cu toate ca poseda o avere considerabila, neputand sa lucreze in aceste conditii, costurile mari ale acestor calatorii si tratamentul medical i-au epuizat finantele. Cand a ajuns la sfarsitul posibilitatilor sale financiare a descoperit o fundatie din Madrid al carei unic scop era sa ofere suport pentru tratamentul celor care sufereau de leucemie.
            Datorita suportului acordat de catre fundatia “HERMOSA” Carreras a invins boala si s-a intors la cantat. A a ajuns din nou la acel statul inalt si binemeritat si a cerut sa se alature fundatiei. Citind statutul a descoperit ca fondatorul, donatorul principal este Placido Domingo. Mai tarziu, Carreras a aflat ca Placido a infiintat aceasta fundatie pentru el, dar a ales sa ramana anonim pentru a nu-l umili faptul ca a acceptat ajutorul " dusmanului" sau. Dar partea cea mai emotionanta a acestei povestiri a fost intalnirea lor...
     Gasindul pe Placindo la unul dintre spectacolele sale la Madrid, Carreras a intrerupt evenimentul si umil a ingenunghiat la picioarele lui, cerandu-si iertare si multumindu-i in public. Placido l-a ajutat sa se ridice, si cu o imbratisare calda a pecetluit inceputul unei mari pretenii.
 
            Intr-un interviu a lui Placido Domingo, un reporter l-a intrebat de ce a infiintat fundatia "Hermosa" la un timp cand pe langa faptul ca un " dusman" a beneficiat de ajutorul ei, de asemenea a ajutat un competitor. Raspunsul sau a fost scurt si clar: "NU NE PUTEM PERMITE SA PIERDEM O VOCE CA ACEEA".
 
 
 
 ACEASTA ESTE O POVESTE ADEVARATĂ A BUNĂTĂŢII UMANE ŞI AR TREBUI SĂ SERVEASCĂCA ŞI EXEMPLU ŞI INSPIRAŢIE …
 
 

Tags:

Personalităţi, exemple, modele

Scorpions (Best German Live Band)

by Stoica O. Andreea Mi, ianuarie 04 2012 22:16
 
 
 
 
                      
 
                      Scorpions este cea mai renumită si consacrată trupă hard rock si heavy metal din Germania, formata in 1965. De-a lungul carierei lor, care durează de mai bine de 40 de ani, acestia au vândut peste 70 de milioane de albume. Au cantat mai bine de 5000 de concerte in 80 de tari.
                    " Wind of change" este una dintre cele mai cunoscute piese ale lor, iar in prezent se afla in "10th best-selling single of all time in Germany" (http://www.youtube.com/watch?v=n4RjJKxsamQ&ob=av2e).
           
Membrii curenti:
 
 
                                                  Rudolf Schenker ( chitara), 
Rudolf Schenker Rudolf Schenker of German rockers The Scorpions  arrives for the funeral for Monti Lueftner on May 18, 2009 in Munich, Germany. The  the Austrian music manager, credited with discovering Whitney Houston,  died ina traffic accident in Munich at the age of 77.  (Photo by Miguel Villagran/Getty Images) *** Local Caption *** Rudolf Schenker
                                               Klaus Meine (vocalist),
                  Matthias Jabs (ritm chitara)
                           Pawel Maciwoda (bass).
  
 
 
                                         James Kottak (tobe).

     
 
       
       Pe 8 octombrie, Scorpions a concertat la Cluj, iar in iulie vor avea ultima aparitie in Romania.

                                          

     
Hit-uri:  Humanity
          Rock you like a hurricane
         Wind of Change
         Send Me an Angel
         You and I
         Holiday
         Still Loving You
         The Future Never Dies
         Moment of Glory
         Living for Tomorrow
         Does Anyone Know
         When You Came into My Life
         Believe in Love
         A Moment in a Million Years
         When Love Kills Love
         Under the Same Sun   
 
           Site-ul oficial: http://www.the-scorpions.com/english/

      

      
 


 






 

Tags:

Just music...

Dan Brown: The Lost Symbol (Simbolul Pierdut)

by Mara Gabriela Moisescu Mi, ianuarie 04 2012 21:06

                                                 

 

Simbolul pierdut este una dintre cartile mele preferate. In opinia mea, personajul principal, care face ca actiunea cartii sa fie dinamica si sa tina cititorul cu sufletul la gura este profesorul Langdon. Acesta este caracterizat la inceputul cartii ca fiind un barbat de aproximativ patruzeci de ani si necasatorit. El este profesor universitar de simbolistica si studiaza istorica antica, a religiilor, asocietatilor secrete si tot ce tine de numerologi si ocultism. Acesta cunoaste limbile moarte, diverse coduri si simboluri ale francmasonilor si ale altor societati. De asemenea, numerele au o valoare importanta in cartea acestea, cel mai des intalnit fiind 33.

Profesorul are un prieten foarte bun, numele lui fiind Peter. El ocupa cel de-al 33 lea grad in loja americana, fiind un om de afaceri bogat si influent, dar familist, el tine foarte mult la sora lui Catherine.

Cei doi buni prieteni au rupt legatura de o vreme, nu din cauza unor neintelegeri ci din cauza timpului redus si aglomerarii din marile orase.

Intr-o zi, profesorul primeste un telefon urgent de la secretarul lui Peter, care ii transmite ca trebuie sa se intalneasca cat mai repede. Desi n-au mai vorbit de foarte mult timp, profesorul nu sta pe ganduri, isi anuleaza cursurile si pleaca pentru a se intalni cu Peter, dand dovada de loialitate. Este persoana demna, cu un set bine stabilit de valori morale, care il fac personajul principal de-a lungul cartii. Profesorul este caracterizat direct prin afirmatiile si parerile elevilor lui, care il respecta si admira, fiind unul dintre cei mai iubiti profesori.

Caracterizarea indirecta reiese din actiunile, gandurile, replicile si comportamentul acestuia. El isi pune viata in pericol si libertatea pentru a-si salva prietenul si pentru a pastra secretele stravechi. Acesta se sacrifica pentru prietenul lui cel mai bun si pentru restul oamenilor, deoarece dezvaluirea acelor secrete stie ca va duce la o agitatie generala si ar face rau omenirii, daca ar apuca pe maini gresite.

Cand ajungein cladirea unde Peter isi avea biroul, gaseste serviciile secrete, politia si alte echipaje, deoarece in mijlocul holului se afla palma lui Peter, pe o bucatica de lemn. Profesorul primeste un telefon anonim, care il anunta ca prietenul lui este in pericol si un set de instructiuni pentru a-l ellibera pe acesta.

Desi nu avea nicio obligatie fata de Peter, profesorul isi risca cariera si libertatea juridica mintind echipajele CIA si pornind intr-o cautare secreta in subsolurile cladirii.

Profesorul este o persoana curajoasa, inteligenta si cu spirit de observatie, nu numai pentru ca este cadru universitar ci si pentru faptul ca stie cum sa reactioneze in situatii limita. De asemenea, este un barbat credincios si spiritual, facand trimiteri la crestinism, la Iisus si la faptul ca religia este singura salvare a omenirii. El nu numai vorbeste si afirma ca este spiritual, dar si pune in practica ideile crestinismului: iubirea aproapelui si sacrificiul. Face tot posibilul sa-l salveze pe Peter, chiar daca nu reuseste, dar o salveaza pe sora acestuia, Catherine.

Aceste este inteligent, are vaste cunostinte din domeniul istoriei, literaturii, istoriei religiilor, simbolisticii si artelor. De aceea, este si "alesul" , Peter a ales sa-i inmaneze un obiect foarte important, pe care doar francmasonii din cel mai inalt grad il primesc. De altfel, acest obiect, un trunchi de piramida din aur pur, este cheia ce trebuie protejata de serviciile secrete si restul persoanelor ce o doresc.

Desi Langdon este o persoana cu foarte multe calitati, are si defecte, este credul, deoarece a actionat imediat la telefonul secretarului fara sa se asigure ca Peter insusi l-a chemat. Chiar daca a facut si mici greseli de-a lungul actiunii, a dat dovada de curaj si demnitate, acesta fiind un personaj complex.

 

 

 

_________________________________________________

Dan Brown - The Lost Symbol.epub (766.94 kb)

Dan Brown - The_Lost_Symbol.pdf (1.93 mb)

Dan_Brown - Simbolul perdut.epub (2.09 mb)

 

 

Tags:

Pagini de şcoală

Romanul adolescentului miop /vs./ De veghe in lanul de secara

by Stoica O. Andreea Mi, ianuarie 04 2012 18:06

 

          

 

 

  

 

 

 

 

 

 

 

 

            Holden este personaj principal in romanul “De veghe in lanul de secara” scris de J.D Salinger, iar Mircea (al carui nume nu apare in roman) este personaj principal in “Romanul adolescentului miop” scris de Mircea Eliade. Personajele sunt caracterizate direct, prin intermediul personajelor, al naratorului si autocaracterizare si indirect prin intermediul vestimentatiei, al actiunii, al numelui, etc.. In Romanul  adolescentului miop”, personajul principal este si autor si narator. Ambele opere sunt scrise la pers I, sugerand subiectivitatea. Scopul eroilor este acela de a rezista procesului de maturizare intr-o lume neinteleasa. Eroii se simt exclusi din lumea adultilor si din cea a colegilor de scoala. Holden se revolta     impotriva a tot ce inseamna si ce are legatura cu scoala, reguli, fiind felul sau de a-si dezlantui disperarea. Pretextul de la care porneste povesea lui Holden este ca fuge de la scoala si petreceun weekend singur.

            “ Pentru ca am ramas singur, m-am hotarat sa incep chiar azi “Romanul adolescentului miop”. Crede ca nu are nevoie de inspirate, ci de inregistrarea faptelor sale. Eliade isi facea probleme in legatura cu nota sa de originalitate, dar in acelasi timp era increzator “Nu mi-e teama de nimeni. Sunt gata sa dovedesc oricui aurul si bijuteriile mele.”  Pretextul pentru care se apuca de scris un roman este acela de a nu mai ramane corigent ”Singura mea nadejde ramane decat “Romanul adolescentului miop”. Adolescentul credea ca daca scrie acest roman, nimeni nu va mai indrazni sa-l lase corigent. Ideea scrierii unui roman ramane obsesiv in mintea sa ”Ce sa scriu, ce sa scriu ca sa uit tristetea?  Robert, prietenul sau ii spune “Cand esti cineva, femeile si banii vin de la sine”.

            Eliade este singur la parinti, iar Holden are o surioara pe care o iubeste foarte mult. Cand acesta o priveste isi imagineaza pentru ea o copilarie perfecta, de care el nu a avut parte. Insa moartea fratelui mai mare, Allie, este evenimentul care il afecteaza pe Holden. Stie sa nu contribuie afectiv si sa nu intre intr-o relatie deoarece va sfarsi suferind.

           Intrebarea pe care il macina pe Holden este: “Unde se duc ratele cand ingheata lacul?” . Ratele sunt oamenii, care vin si pleaca, iar lumea este lacul. Partea inghetata semnifica maturizarea, iar partea neinghetata, copilaria. Holden este prins intre cele doua jumatati: iesirea din copilarie si intrarea in maturizare. La granita dintre copilarie si maturitate, Eliade este si el in  conflict cu lumea. “Nu vreau sa fiu comun. Aceasta este spaima sufletului si a trupului meu.” Isi creeaza independenta, non-conformistul, si libertatea. Spre deosebire de ceilalti adolescenti, Eliade poarta o lupta cu sine, nu pierde timpul cu sarbatori, iesiri cu prietenii. Vrea ca lucrurile sa ramana simple, ca la varsta copilariei, la fel ca si Holden, care sufera din cauza maturizarii. Personajul se teme sa creasca, vrea sa ramana inocent, iar timpul sa se opreasca. Ii place Muzeul de Istorie Naturala pentru ca acolo timpul este incremenit, precum statuile eschimosilor sau ale indienilor, dar nu poate sa nu observe ca, desi ele raman neschimbate, el nu mai este acelasi.

            Personajele nu folosesc acelasi vocabular. Holden foloseste un limbaj rebel, folosind element de jargon si argou, iar Eliade foloseste un limbaj simplu. Holden atinge subiecte delicate: trecerea timpului, maturizarea, responsabilitatile care vin, relatiile cu familia, dragostea, sexul.       

            Ambii eroi se izbesc de o problema: prototipul feminin “ M-am tulburat mult la inceput, pentru ca nu stiam cum sa fie fata care va strabare sufletul adolescentului miop. Eu n-am cunoscut decat fetele cizmarului vecin, care in niciun caz nu pot trece intr-un roman”. Insa acesta marturiseste “ Am prvit adesea lacom, solduri si sani tainuiti. Am sorbit mireasma feminina cu ochi inghetati”.Prima sa incercare de a saruta o fata nu s-a incheiat dupa asteptarile sale. Incercand sa o sarute, fata “ s-a ridicat, si-a scuturat rochia si mi-a spus, lacramand, ca pleaca sa-si caute sora”. Relatiile sentimentale si fizice ale lui Holden isi ofera prilejul de a iesi din individualism, insa se teme de acest lucru deoarece face parte din lumea adultilor, fata de care el se teme.

           Eroii intampina dificultati la scoala. Eliade ramane corijent la matematica si la germana din cauza profesorului cu o privire de il face sa uite lectia intr-o clipita. In ultima zi de scoala, inauntrul adolescentului miop se dadea o lupta apriga intre gandurile si sentimentele sale. Marturiseste ca “ uram pe acei adolescenti cu fruntile inguste, inculti si impersonali, care isi invata lectiile, se duc la cinematograf si se masturbeaza in fiecare noapte” Corigenta nu il impinge pe erou la invatatura, toata vacanta va citi si va visa “ astept cu resemnare sfarsitul lui iulie, sa plec in tabara de le Dumbrava Sibiului. Cercetasia mi s-a parut intotdeauna o institutie exaltata si dubioasa”. Acum, i se pare stupida ideea din primul capitol, de existenta unei eroine. Nu mai vroia sa iubeasca fictiv, pentru ca cititorului sa ii placa romanul. “In roman voi scrie ca doream Dumbrava”. O credea “ ispititoare si curata”. Intors din Dumbrava, eroul nu se pune pe invatat, ci incepe sa studieze psihologia in incercarea de a se intelege pe sine. Insa, vazand chiar el ca tot amana invatatul, ia o hotarare drastica:” daca pana la cincisprezeca septembre nu invat de la un capat la altul toata materia, ma sinucid”. In restul zilelor pana la examen adolescentul este incercat de ganduri, sentimente si ciudate trairi. Holden, la fel ca si Eliade, a avut ideea macabra de a se sinucide. Insa Holden trebuia sa isi elimine defectele pentru a nu ajunge la acest act. Eliade face parte dintr-o societate cultural-dramatica “Muza”. Acesta participa cu entuziasm la conferinte, declamatii, piese de teatru.

         Adolescentul nu stie ce se va intampla cu el “ Voi pasi la anul la Universitate sau voi pierde luni dupa luni, dezamagit, asteptadnd noi examene. Amintirile il napadesc, poarta suferinta in suflet. “ Sunt obosit si trist si sunt singur in casa aceasta, grea de amintiri. De ce ma napadesc amintirile?”

         Singuratatea il macina pe Holden pe parcursul cartii. Acesta este in cautare de companie, incercand sa isi faca amici. Eliade crede ca persoanele slabe au prieteni “ Mi-am cautat si eu ca toti oameni slabi, prieteni”. Insa ambii sunt putin nesiguri. Pe de o parte tanjesc dupa prieteni, iar pe de alta parte, se autoizoleaza. Holden crede ca daca nu are contacte cu lumea exterioara isi pastreaza incoenta.

         Adolescentul care citise atat de mult se simte ofensat de atitudinea indiferenta a profesorilor, care il desconsidera, ii dau note mici. El se caracterizeaza:” sunt analfabet dar citesc mult”. Nu a citit manualele,dar a citit multa filosofie, literatura romana si straina. Se simtea un erudit. Dupa examen urma sa munceasca mult,fara odihna. Astfel, el nu invata pentru materiile necesare scolii, citea carti pe care altii nu le puteau intelege: carti filosofice in care autorii isi exprimau opiniile fata de viata, sentimente, societate.

         Holden isi doreste sa stea intr’un lan de secara si sa priveasca copii inconstienti. Vrea sa ii pazeasca, sa ii apere de pericol. De aici si titlul “ De veghe in lanul de secara”.

         In concluzie, cei doi eroi sunt macinati de ideea maturizarii, varsta adolescentei fiind o varsta complicata fiziologic si afectiv, de relatiile cu familia, profesorii, si acceptarea de catre cei din jur.

            

Tags:

Pagini de şcoală