Situația școlară finală a clasei a XII-a G, 2012

by Amalia Istrate J, mai 31 2012 21:14

 

        Când eram copil, vorbeam ca un copil, simțeam ca un copil; judecam ca un copil; dar când m-am făcut bărbat, am lepădat cele ale copilului.
      Căci vedem acum ca prin oglindă, în ghicitură, iar atunci, fața către față; acum cunosc în parte, dar atunci voi cunoaște pe deplin, precum am fost cunoscut și eu.

      Și acum rămân acestea trei: credința, nădejdea și dragostea. Iar mai mare dintre acestea este dragostea.

(Sfântul Apostol Pavel - Întâia Epistolă către Corinteni)

 

          Iată-ne ajunși la finalul unei călătorii de patru ani, din care acum au rămas doar amintirile plăcute, și faptele bune. Erați aproape niște copii, când v-am întâlnit prima dată, iar acum sunteți niște domnișoare și niște domnișori siguri pe voi, cu opinii puternice, cu voci puternice, gata să luați viața în piept și să răsturnați munții.

         Așa cum multora dintre voi v-am spus (sau v-am scris), fiți voi înșivă și nu lăsați vocile altora să vă dicteze viața. Faceți propriile alegeri, chiar dacă nu sunt cele mai bune de la început, dar măcar sunt ale voastre.

        Nu trăiți cu regrete sau cu dușmănii - viața este prea scurtă pentru a o irosi pe lucruri lipsite de importanță.

        Spuneți-le celor dragi sau celor care contează pentru voi că îi iubiți, spuneți-le asta cât timp îi mai aveți lângă voi, căci, după aceea, nu mai are nicio importanță, iar regretele... vedeți paragraful anterior.

        Învățați să spuneți NU, atunci când trebuie și nu faceți lucruri pentru care să vă fie rușine să vă priviți în oglindă, căci nu există compromisuri mari și compromisuri mici, ci doar compromisuri.

        Finalmente, faceți ca trecerea voastră prin acestă lume să conteze.

        Mult succes!

 

 

Remember Hunter - iunie 2011 

 

______________________________________________________________________________

Tabel nominal medii finale clasa a XII-a G - 2011 - 2012.docx (17.81 kb)

 

 

Tags:

Amalialand | General | Ştiri din clasa mea

Nec plus ultra

by Ioana Popa. Mi, mai 30 2012 21:46

În iad toate becurile sunt arse

 

Dan Lungu ( 2011, Editura Polirom)

 

            Călătoria omului pe pământ printre multitudinea de obiecte care-i împărtăşeşc  credinţa în real este pretextul unei căutări ancestrale a unei dimensiuni în care însăşi fiinţa umană să fie o oglindă care să reflecte schimbările pe care le-a resimţit în timp. Stările psihice pe care omul le încearcă drept soluţie la conştientizarea interioară a unui sfârşit al vieţii pe Pământ reproduc un sistem de valori nunţate prin atitudini care să ordoneze acţiunile şi să estompeze limitele dintre gând şi imagine. A afla că viaţa trăită este o ecuaţie care se complică cu fiecare alegere şi că, după acel inevitabil egal este invocată moartea ca imobilizator al omului în istorie, reprezintă certitudinea că, în fiecare moment, omul îşi trăieşte atât viaţa, cât şi o dramă a cunoaşterii care-l constituie ca un om structural.

            În iad toate becurile sunt arse aderă la o realitatea trăită, problematica trăirii fiind o motivaţie pentru a cerceta fiecare conţinut concret care îi este oferit omului. Acest om, pe care autorul îl individualizează dându-i un nume – Victor -, o soţie – Veronica -, câteva slujbe de-a lungul anilor – taximetrist, detectiv- şi prieteni din perioada liceului care-i hrănesc şi la maturitate existenţia sensibilă – Văru, Bastârcă, Paganel, Fasolă, Capalb, Stupidu - , fiecare element în parte nuanţează construcţia personajului care îşi identifică trecutul ca o parte imaterială a memoriei. Fiecare personaj în sine este un om, o ,,fiinţă de hârtie”(R. Barthes) care îşi controlează viaţa, parcurgând un destin care să-l purifice.

            Rememorarea unor întâmplări care acutizează tristeţea pe care prezentul o conferă prin dezacordul cu ceea ce era cunoscut într-un anume fel se construieşte ca un simţ diferit de cele deja ştiute, unul care nu va amorţi, permiţându-i trupului ,, a căuta să se sustragă realităţii”. Fiecare amintire devine irealitate în timp. La fel, orice fericire care nu există fără să-ţi aminteşti de ea cu tristeţe ( Octavian Paler). Memoria se constituie ca o dimensiune în care orice alegere este deja făcută şi orice lucru rămâne să fie admirat datorită grandorii cu care îşi păstrează statutul în evoluţia umană.

            Victor poartă în sine mitul naşterii. El este sufletul unui înger care nu a trăit mai mult de douăzeci şi unu sau douăzeci şi doi de ani, ,,îngerii care nu mor la timp devenind oameni”. Devenirea lui este expresia unei substituiri temporare a timpului cu o cădere nu în păcat, ci în viaţă. Schimbarea cadrului, a propriei alcătuiri, a felului în care totul se va desfăşura în continuare reprezintă însuşi schimbul unei morţi cu o viaţă. Lumina Cerului dispare, rămânând un Iad în care toate becurile sunt arse tocmai pentru că ,, întunericul iartă multe”. Acţiunea de a păşi în întuneric echivalează cu o coborâre în Infernul interior pentru a retrăi trecutul la nivel de idee şi pentru a da umbrelor care se agaţă de marginile acestuia o formă care să coincidă cu realitatea pe care a părăsit-o.

            Experienţa liceului asigură supravieţuirea în timp. Victor resimte fiecare detaliu - ,,nimic din viaţa aia mişto din liceul ăla de doi bani nu vrea să se şteargă”- , orice act petrecut atunci are însemnătate acum. Acel segment de viaţă se limitează la a fi un amalgam de momente trăite alături de oameni care nu rămân pentru totdeauna alături de el. Anii adolescenţei, prin exaltarea lor îndelungă se pietrifică în memorie, devenind ,,mituri”. Această mişcare înapoi ca stimul pentru deplasarea spre viitor consistuie existenţa duală a lui Victor. Fiecare cuvânt care a rămas întipărit în memorie ca o formă cvasiprezentă în real îmbracă perfect fondul sufletesc al personajului. Iniţiativa de a reitera senzaţiile unui timp trecut îşi găseşte un sens prin insuficienţa pe care actualitatea o evidenţiază din cauza inerţiei pe care trupul o simte atunci când încearcă să trăiască. Posibilul este recuperat pe parcursul reîntoarcerii instaurând acea stare de aşteptare a revenirii liniştii că prezentul este o imagine distorsionată a ceea ce ar trebui să fie adaptare la timpul în care Victor trăieşte.

            (Re)trăind, Victor află că ,, oamenii au o singură viaţă, însă mai multe morţi. Fiecare moarte înseamnă o anulare a sinelui, experimentarea unui sentiment de vid. Asistarea la moartea lui Moş Crăciun (nenea Manole) se transformă într-o acceptare a faptului că atât lucrurile, cât şi oamenii au un sfârşit. Acceptarea acestuia reprezintă treapta spre maturitatea emoţională. ,,Cine nu mai e în stare să moară înseamnă că e mort de multdefineşte omul ca ceea ce nu mai poate să fie niciodată, îi anulează orice transformare şi îi pietrifică orice speranţă sau ieşire din pasivitate. Tot ce era posibil la nivel de înlăuntru al fiinţei este deplasat spre imensitatea cu care neantul abstractizează esenţa vieţii. Tocmai de aceea este necesar să mori cât mai des, fiecare moarte fiind o dovadă că ai rămas încă viu. Această stare se explică asemenea unei modificări intime a structurii sufleteşti pe care fiinţa este dispusă să o fragmenteze. Omul trebuie să-şi merite condiţia şi să admită că fiecare trăire interacţionează cu substratul său existenţial şi îi schimbă acestuia concepţiile despre viaţă, atitudinea faţă de anumite fenomene şi dorinţele cu privire la viitor. Adevăratul sens al acestei configurări a sinelui este acela de proiectare a conştiinţei în real, de a parcurge firul unei vieţi prin elemente care construiesc lianţi între copilărie, adolescenţă şi vârsta matură. În existenţa sa, omul ,,să nu uite bucuria de la copilărie, iar de la adolescenţă, libertatea“, aceşti doi factori asigurându-i continuitatea şi sublimul unei stări în care liniştile găsite nu se pot pierde decât în interiorul fiinţei.

            Prezentarea alternantă a perioadei de liceu şi a prezentului descrie abilitatea unică a omului de a se dedubla, acţionând şi în acelaşi timp retrăgându-se pentru a se privi acţionând. Această divizare permite analiza şi reconstrucţia consecinţelor, schimbarea părerilor şi nu a faptelor în sine.

            Adevăratul labirint în care Victor ajunge să se piardă este propria-i memorie. Fiecare alegere pe care o face echivalează cu o întâmplare care evadează din sine, proiectându-se în afara textului şi desfăşurându-se ca un ansamblu de reacţii în lanţ faţă de interpretarea care i se dă. Cititorul devine astfel expresia absentă a textului, o celulă care lipseşte şi al cărei spaţiu gol este resimţit în totalitatea lui. Raportându-se la prezent, Victor îşi traduce starea de disconfort ca o căutare acerbă a unei ordini interioare, considerând că în afara memoriei sale nu există nici fericire, nici libertate. În afara lui, există o lume pe care încearcă să o înţeleagă şi să şi-o însuşească.

            Prezentul în care Victor se descoperă plasat  se conturează ca un ultim drum spre descoperirea unei teorii care să-i regleze trecerea de la trecut la structura unui viitor incert. Prezenţa sa într-un bar tocmai în Ajunul Crăciunului se explică prin slujba pe care a acceptat-o ca soluţie la evitarea căderii în irealul existenţial. Întâlnirea cu Nana şi cu străinul al cărui translator aceasta era îi dă posibilitatea de a-şi personaliza lumea. Acordul acestuia în participarea la găsirea unui centru pentru copii cu disabilităţi din satul unde era înmormântat chiar nenea Manole, acel Moş Crăciun mort din copilărie pentru care plânsese se dovedeşte a fi iniţierea într-un spaţiu care sugerează adaptabilitatea la viaţă. Sentimentul că soţia i-a fost înlocuită de o Veronica falsă îl înstrăinează de viaţa de cuplu, dezvăluindu-i această posibilitate a unei schimbări pe care nu o poate nici înţelege, nici accepta.

            În iad toate becurile sunt arse este construit prin încercarea de a gândi fiinţa prin temporalitate. Refugiul în trecut şi semnificaţiile care decurg din prezent animă realitatea exterioară în care Victor îşi comite păcatele şi îşi caută Paradisul pierdut. A continua să trăiască este condiţia pentru a-şi răspunde la enigmele care îi îngrădesc capacitatea de comprehensiune a oamenilor şi a lucrurilor din jurul său. Orice discrepanţă produce o exasperare organică, un sentiment nedesluşit de pericol iminent în care se află atât sensibilitatea, cât şi raţiunea.

            Victor impune un mod nou de asimilare a vieţii, studierea întâlnirii dintre oameni de-a lungul unei existenţe şi, de asemenea, o revoltă împotriva schimbărilor cu mai multe învelişuri care sugerează complexitatea realităţii. Prins între două eternităţi – trecutul apus şi prezentul mereu în schimbare -, personajul îşi caută în fiecare clipă orientarea şi simţul de direcţie. Iniţierea în viaţă reprezintă prima treaptă în care omul ca fiinţă independentă şi singurală se adaugă Universului devenind fiinţă a lumii. Asumându-şi faptul că viaţa nu poate fi reluată, ci doar rememorată, Victor amplifică fiecare amintire, pe care o consideră formă separată din haosul învolburat al senzaţiilor sale, contemplând astfel memoria în unicitatea ei.

            Romanul lui Dan Lungu este un mod de a dialoga cu noi, cei care dispunem de libertatea de a alege să cunoaştem adevărul, să înţelegem personajul, să-i acceptăm iubirile, să i le împărtăşim şi să creăm analogii cu vieţile proprii. Prin meditaţia asupra trecutului se accentuează izolarea între părţi ale sinelui care reuşesc să păstreze aparenţa unei vertiginoase căderi către un sens necunoscut al existenţei. Experienţa prezentului este însă o teamă a unei morţi adevărate - o moarte care să cuprindă toate morţile deja experimentate- care să-i suprime posibilitatea de a se cunoaşte pe sine. Liniştea acestei promisiune încă nerostite se traduce ca o limbă neinteligibilă, o cale de retragere în esenţa dorinţei de iluminare.

            Toate becurile rămân arse în iad atâta vreme cât durează memoria şi speranţa. Chiar dacă ,,întunericul iartă tot”, lumina îi oferă omului posibilitatea de a cunoaşte şi de a evita păcatul. Pentru mulţi, ninsoarea reprezintă o culoare schimbătoare a propriilor sentimentelor. Pentru Victor, ninsoarea reprezintă semnul că oamenii încă mai cred în Dumnezeu, iar prezenţa constantă a îngerilor în Rai asigură viitoarea prezenţă pe pământ a oamenilor.

            Cu timpul, trecutul nu s-a întâmplat niciodată. El există doar ca o reflexie a timpului în ochii noştri, fiind o direcţie pentru stăpânirea prezentului şi imaginarea viitorului. 

 

Tags:

Pagini de şcoală

The Walking Dead

by Stoica O. Andreea D, mai 20 2012 18:24

 

 

                                                                                            

                                                                                        

 

         The Walking Dead este un serial care le cuprinde pe toate: actiune, supernatural, crima, drama, familie, dragoste, horror. Desi genul este supernatural, acesta ne da lectii de viata, chiar daca nu exista zombii sau alte creaturi in viata reala.  Accentul se pune pe evolutia personajelor, care sunt puse in diferite situati, si in a lua decizii grele.

        Acestia trebuie sa supravietuiasca pe parcursul interegii actiuni. Toate personajele sunt impinse pana la limita disperarii, unii cedand psihic si ajungand la sinucidere. Un exemplu este cel al personajului Andrea care, desi stia ca se afla intr-o cladire care urma sa explodeze, a ramas acolo. Insa prietenul ei, Dale nu a lasat-o sa faca una ca asta si a spus ca daca nu pleaca ea, nu pleaca  nici el. Andrea vroia sa ramana acolo pentru ca isi pierduse multi prieteni, sora si speranta. Insa nu vroia ca soarta  prietenului ei sa fie decizia ei. 

      Grupul este condus de Rick Grimes, fost ofiter de politie. Pe masura ce situatia devine tot mai disperata, grupul este impins sa faca orice pentru a ramane in viata.

      Spiritul de echipa este vital in supravietuire. Desi sunt in conflict permanent cu zombii, intre oameni mai apar conflicte, ajungandu-se chiar si la crime.

 

      Este un serial in care viata fiecaruia depinde de decizile pe care le ia, de inteligenta si de speranta.

       www.youtube.com/watch?v=R1v0uFms68U&ob=av3n








   

Tags:

Film is a mosaic of time

Duh! România normală?!

by Amalia Istrate J, mai 17 2012 23:12

 

  Nu subestimaţi niciodată patriotismul românilor!

 

 

 ((((...........))))

 

 Promoţie... Supermarket Penny

 

 ((((............))))

 

 Normalitate electorală! Sesizaţi echilibrul desăvârşit al proporţiilor panourilor de afişaj.

 

((((.............))))

 

 

Din categoria ”Deciii..., deciii..., deciii..., moșuleeee...” - țărămbete cu Mercedes

 

((((........))))

 

 

Ion Câlea - Un zâmbet în calea uitării!

 

 ((((.......))))

 

Teodora Avram: Fenomene ciudate la fereastra mea - elefanți în oraș

 

 

(((((........))))) 

 

Cratima - un mister ce așteaptă (încă) să fie dezlegat

 

Tags:

Amalialand | Eu cred că... | România mea

Liviu Rebreanu: Adam si Eva

by Neacsa Bianca D, mai 13 2012 17:28

                                                    

 Intrebat de reporteri despre preferintele sale in legatura cu propria-i opera, L. Rebreanu a marturisit: In orice caz, mie, din tot ce am scris pana acum, Adam si Eva mi-e cartea cea mai draga. Poate pentru ca in ea este mai multa speranta, daca nu chiar mangaiere, pentru ca in ea viata omului este deasupra inceputului si sfarsitului pamantesc, in sfarsit pentru ca "Adam si Eva" este cartea iluziilor eterne...

  Acest citat caracterizeaza perfect opera lui Rebreanu, sugerand o trasatura mai putin cunoscuta a spiritualitatii autorului: puternica vocatie a idealitatii.

  Romanul Adam si Eva este de o exceptionala complexitate, imbinand cu maiestrie mitul metempsihozei cu mitul platonician al despartirii androginului in doua jumatati: barbatul si femeia. Acestia se cauta intr-un ciclu de sapte vieti terestre, toate ratate, pentru ca dupa a 7-a viata cele doua fapturi ce s-au intalnit fugar si nu si-au putut implini iubirea, sa se recontopeasca intr-o figura androgina care astfel isi recastiga starea integrala genuina.

  In debutul operei profesorul de filosofie Toma Novac este adus in stare grava la spital dupa ce fusese surprins de emigrantul rus Stefan Alexandrovici Poplinski in flagrant delict de adulter cu sotia sa. Pacientului ii vin in minte acum, in pragul sfarsitului, franturi din discutiile despre iubire, viata si moarte purtate cu prietenul sau, profesorul Aleman. Aceste discutii concentreaza ideea filosofica a romanului: Un barbat din milioanele de barbati doreste o femeie din milioanele de femei. Unul singur si una singura! Adam si Eva! (...) Instinctul iubirii este reminiscenta originii divine. Prin iubire numai se poate uni sufletul barbatului cu sufletul femeii pentru a redeveni parte din lumea spirituala. A saptea viata aduce de-abia fericirea unirii cu celalalt suflet. De aceea a saptea moarte cuprinde revelatia.

 Cuprinsul romanului este plasat la inceputul si sfarsitul agoniei lui Toma Novac, dupa cum sugereaza si titlurile primului si ultimului capitol ( Inceputul si Sfarsitul ) si este alcatuit din derularea filmului celor sapte vieti ale sufletului eroului: pastor in India, nomarh in Egipt, scrib in Babilon, cavaler roman in timpul domniei imparatului Tiberiu, calugar german in Evul Mediu, medic in timpul Revolutiei Franceze din 1789 si profesor universitar la Bucuresti. Fiecare din aceste capitole poarta numele femeii ursite: Navamalika, Isit, Hamma, Servilio, Maria, Yvonne si Ileana, ea insasi caracterizata diferit si ivita ca intr-o strafulgerare in drumul barbatului, dar tot atat de repede pierduta pana la ultima intalnire din finalul capitolului.

  Subiectul capitolelor se dezvolta pe o schema-tip, insa fiecare aducand un accent specific si reliefand o modalitate aparte de manifestare a iubirii. Personajele care apar pe parcursul romanului sunt dominate de acelasi tragism si de aceeasi fatalitate sumbra a sacrificiului.

  Recomand aceasta carte tuturor celor care sunt interesati de simbolistica si de mitul metempsihozei, cat si celor care doresc sa citeasca un roman despre o altfel de poveste de dragoste, despre o iubire ce se ridica deasupra mortii.

Tags:

Pagini de şcoală

Lorelei

by Ionescu Cristina D, mai 13 2012 12:15

                             Lorelei


          Lorelei este una dintre cartile mele preferate. Este scrisa de Ionel Teodoreanu si prezinta viata unei fete poreclita "Luli-boy" datorita comportamentului ei mai baietos pe care il avea in copilarie. Aceasta este un personaj care evolueaza pe parcursul povestii, lasand-o la o parte pe Luli-boy, facandu-i loc lui Lorelei( asa cum a botezat-o Gabi, prietena ei cea mai buna), o femeie frumoasa, desteapta, talentata si educata.

      Gabriela este prietena eroinei inca din copilarie, cea care ii schimba numele din Luli in Lorelei deoarece observa ca are inclinatii artistice, cu care se duce cu trenul sa dea bacalaureatul. In tren Lorelei schimba cateva priviri cu un domn care spre sfarsitul calatoriei lesina si ea ii da cafea neagra ca sa isi revina. Acesta cand se trezeste observa ca fata cu parul negru si cu obrajii rosii de care se indragostise disparuse.

    Ea afla de la Gabi ca cel cu care se intalnise in tren era faimosul scriitor si profesor universitar Catul Bogdan. Acestia se revad in ziua in care Luli da bacul la romana, el fiind in calitate de  supraveghtor. Ziua urmatoare Catul o asteapta cu o trasura si ies la plimbare prin oras. Luli se indragosteste si ea de el si in a cincea zi de cand s-au cunoscut el se duce la tatal fetei si ii cere permisiunea de a se casatori cu aceasta. Acestia se casatoresc spre nefericirea Gabrielei care e indragostita in secret de viitorul sot al celei mai bune prietene. Cei 2 pleaca in calatoria vietii lor timp de un an dupa care se stabilesc in Iasi la casa parinteasca a lui. Acesta petrece ceva timp cu Luli si se apuca de scris un roman iar ppentru asta trebuia sa stea toata ziua in biroul lui, Lorelei ramanand singura. Trec un an, doi si Catul tot nu termina romanul. Intre timp Luli face apendicita dar cand este dusa la doctor acestia isi dau seama ca este prea tarziu pentru a o salva-o si Lorelei moare. 

      Dupa un an de doliu, Catul Bogdan se casatoreste cu Gabriela dar acesta dupa un scurt timp de la casatorie descopera ca Gabi il inseala cu altul. Acesta nemaiavand succes la scris si fara Lorelei hotaraste sa se sinucida, aruncandu-se in Dunare.

     Este un roman de dragoste foarte interesant care merita citit! Mie una mi-a placut enorm.Smile

 

Tags:

Huliganii de Mircea Eliade

by Niculaescu Corina D, mai 06 2012 14:16

 

Huliganii

 

De Mircea Eliade

 

 

 

 

 

            “Huliganii” este din punctul meu de vedere un roman ce-si pastreaza valabilitatea si in ziua de astazi. Mircea Eliade reprezinta cu iscusiinţă poziţia intelectualului în societatea romanească, fie el bogat sau sărac, supliciul la care este supus el de banalitatea acaparatoare a celor din jur.

 

            Naratiunea se desfasoara pe mai multe planuri, surprinzând succesiv asepcte din viata unor tineri intelectuali cu diverse scopuri si ocupatii.

 

            Astfel, romanul debutează cu povestea lui Petru Anicet, un tanr de 19 ce da lecţii de pian unei tinere domnişoare bogate, Anisoara Lecca. Familia acestei fete este un cât se poate de ciudată, iar apariţia lui Petru in acea casă complică si mai mult situatia. Anişoara se indragosteşte iremediabil de Petru, ajungand să fure niste bijuterii pentru el, dintr-o dragoste nebuna şi naiva.

 

            Familia lui Petru este una pe atat de speciala pe cat este de comună. Fuseseră oameni bogati ce deţineau o moşie, dar toată aceastăa viaţă de vis a dispărut odată cu moartea tatalui şi fratelui lui Petru care s-a sinucis. Astfel, Petru si mama sa au ajuns să locuiască intr-o casă saracacioasă la marjinea oraşului. În final, sinuciderea mamei sale, l-a indemnat pe tânărul amoralist să îşi dorească cu toată fiinţa lui să recupereze moşia familiei.

 

            Alexandru Plesa, cel mai bun al lui Petru, un adevarat Don Juan, se întoarce în capitală purtând pe conştiinţăa moartea iubitei sale din provincie, care s-a sinucis din cauza lui. Alexandru este un intelecutal provenit dintr-o familie bogată, care desi ar fi putut avea orice cariera, alege să  se duca in aramată in speranta că experimentand noi senzatii va gasi raspunsul intrebarilor sale, un altfel de viată bazată pe alte principii si reguli.

 

            Mitica Gheorghiu este un personaj mai putin complex, de o inteligentă si cultură precare, compensate de averea sa. In ciuda caracterului său banal, drama pe care o trăieste este intensă, depăsind limitele nebuniei.

 

            Indragostit fiind de Marcella Streinu (Dumitrescu), Mitică îi face curte si îsi iamgineaza tot felul de planuri de căsătorie, îmbătandu-se cu sperante desarte si purtandu-se ca un îndragostit patetic. Dupa ce Marcella îl refuza si alege sa ramana cu un prieten al lui Gheorghiu, acesta îsi pierde mintile, o urmareste cand pleaca spre Paris si o sechesteraza într-o camera de hotel din Germania, unde o violeaza. Dar durerea lui Gheorghiu nu trece, razbunarea sa este inutila, iar dupa aceasta experienta si el si Marcella raman marcati pentru totdeauna de nebunia acestei iubiri neîmpartasite.

 

            Atentia autorului se concentreaza si asupra altor personaje Liza si Getta Dragu, Felicia Baly si David Dragu, ale caror suferinte sunt detaliate la fel de dureros.

 

            Desi romanul prezinta trairile personajelor separat, acestia toti se cunosc între ei, sunt legati într-un fel sau altul, suferintele lor singulare fiind astfel generalizate într-o suferinta unica, universala: drama intelectualului şi a bogatului.

 

            Aşadar, romanul „Huliganii” reprezinta cu exactitate limitele pe care le intrec unii oameni pentru a învinge plictiseala vietii banale, pentru a descoperii noi senzatii şi teluri, care sa-i convigna chiar şi pentru o secunda ca aceasta existenta are mai multe de oferit decat moralitate absurda, ipocrizie şi rutina imposibil de distrus.

 

Tags: