Iubita locotenentului francez - John Fowles

by Ioana Popa. S, decembrie 29 2012 11:36

 

Idei 

 

1.

 

Afirmația potrivit căreia iubirea nu poate lua decât chipul de satir dacă nemurirea sufletului nu există reprezintă în mod evident, o fugă speriată din calea lui Freud. Pentru victorieri, raiul era rai în foarte mare măsură pentru că trupul rămânea aici, pe pământ, laolaltă cu id-ul freudian.

 

2.

 

Cartea fusese adusă în fața justiției sub acuzația de obscenitate – un roman ce apăruse în Franța cu vreo zece ani în urmă; un roman profund determinist în premisele sale, celebra Madame Bovary. ( pagina 142)

 

3.

 

Sintagma lui Darwin, colorație criptică, adică supraviețuire prin știința de a deveni una cu mediul înconjurător – de a te ascunde înlăuntrul credințelor, acceptate fără crâcnire, ale vremii sau ale castei sociale de care aparții.

 

4.

 

Un doctor isteț, neamț de felul lui, a împărțit nu demult melancolia în mai multe tipuri. Pe primul îl numește natural. Adică, atunci când ai din născare o fire tristă. Celui de-al doilea i-a zis ,,ocazional”, cu alte cuvinte melancolia care apare ca urmare a unei împrejurări anume. De asta, vezi bine, suferim cu toții din când în când. A treia clasă a botezat-o melancolie obscură, prin care vrea de fapt să spună, bietul de el, că habar n-are ce dracu o provoacă.

 

5.

 

Thomas Bowdler, editor englez (1754-1825), care a publicat în 1818 o ediție a operelor lui Shakespeare, din care pasajele considerate necuviincioase fuseseră eliminate; de unde to bowdlerize, verb însemnând a îndepărta dintr-o lucrare literară astfel de pasaje.

 

6.

 

Ei, pe cine, pe tine! Exclamă Tweedledee, izbindu-și triumfător palmele una de alta. Și dacă ar înceta să te viseze, unde crezi c-ai fi?

Unde sunt și acum, bineînțeles, spuse Alice.

Aiurea! replică Tweedledee, plin de dispreț. Păi, tu nu ești decât, așa, o arătare care i s-a năzărit lui în vis!

Dacă regele ăla s-ar trezi, adăugă Tweedledum, te-ai stinge – puf! – uite-așa, ca o lumânare.

Ba nu m-aș stinge deloc! exclamă Alice, indignată.

 

Lewis Carroll, Dincolo de oglindă (1872)

 

7.

 

Mal (dacă-mi îngăduiți să vă îmbogățesc bagajul de cunoștințe inutile) e un cuvânt împrumutat de engleza veche din norvegiană, care ne-a fost făcut cadou de vikingi. Însemna inițial ,,grai”, dar cum vikingii nu catadicseau să se dea la această îndeletnicire muierească decât atunci când voiau să ceară ceva sub amenințarea securii, treptat a ajuns să însemne ,,bir” sau ,,tribut de bani”. O ramură a vikingilor a luat-o spre sud, unde a pus bazele mafiei siciliene; cealaltă însă – între timp scrierea cuvântului se modificaseră în mail – își înjgheba de zor primele rețele proprii pentru extorcarea de bani în schimbul ,,protecției”, la granița cu Scoția. Dacă țineai la grânele pe care le aveai pe câmp sau la virginitatea fiicei tale, trebuia să plătești mail căpeteniilor bandiților care aveau ,,în grijă” împrejurimile; așa se face că, odată cu scurgerea timpului - și a unor sume tot mai mari de bani pe apa sâmbetei -, bietele victime au început să-i spună blackmail ( șantaj).

 

 Ediția a II-a, Polirom 2011, Top +10.

 

 

Tags:

Cerculeţul de literatură | Pagini de şcoală

Chitara - instrument

by Dobrescu Iulia Stefania S, decembrie 29 2012 00:06

         Chitara sau ghitara este un instrument care joacă un rol important în genurile de muzică :  muzica bluescountryfolkflamencojazzrock și pop. Este un instrument clasic format dintr-un gât prelungit de un corp in formă de ”8”. Gâtul este prelungit de taste si 6 corzi. Deobicei se spune că poziția chitarii atunci când o folosești contează.Defapt nu contează pentru că fiecare are un mod aparte astfel reprezentându-se.Este un instrument care trebuie studiat cu răbdare...Mai ușor este să cânți la pian. Cunosc mulți oameni care au renunțat pentru că nu reușeau să aibă răbdare.

 

        Istoria apariției acestui instrument este foarte interesantă...Dar este mai frumos ca voi să o descoperiți.Cântând la acest instrument poate fi câteodată și dureros, pentru degete, corzile sunt subțiri, iar la frecarea lor cu degetele pielea se ia...Dar după exersări nu mai simți.Este un instrument al tău care îți aparține și nu trebuie să îl dai nimănui, fiecare are stilul lui de a cânta.                                                              

Tags:

Just music...

Viteza luminii a fost depașită

by Dobrescu Iulia Stefania V, decembrie 28 2012 23:59

 

 

      Un experiment efectuat la Cern, cel mai mare laborator de fizică din lume, a relevat că anumite particule pot călători aparent mai repede decât viteza luminii, o ipoteză care zguduie din temelii fundamentele pe care se bazează cercetările fizice de la Einstein încoace.

      Antonio Ereditano, liderul experimentului Opera de la laboratorul elveţian, a anunţat că în cadrul experimentului, raze de neutroni au călătorit pe o distanţă de 730 de kilometri de la Cern, în Elveţia, la Gran Sasso, în Italia cu circa 60 de nanosecunde (o nanosecundă este a miliarda parte dintr-o secundă - n.red.) mai repede decât viteza luminii (300.000 de km pe secundă). Diferenţa de doar 0,01% reprezintă un punct de cotitură în cercetarea vitezelor superluminice. Teoriile actuale ale fizicii stipulează că viteza luminii este limita absolută care nu poate fi depăşită decât prin implicarea unor factori externi, cum ar fi dimensiuni paralele sau "găuri de vierme". Dezoperirele experimentului Opera trebuie certificate printr-un contraexperiment individual. Există însă un alt experiment similar realizat în 2007 la laboratorul Fermilab, din SUA, în care razele de neutroni au depăşit viteza luminii, însă savanţii au ignorat atunci diferenţa pentru că au considerat că se încadrează într-o marjă de eroare în calculele lor.

  

Tags:

General | Pagini de şcoală

Jules Verne: O călătorie spre centrul Pământului

by Dobrescu Iulia Stefania V, decembrie 28 2012 22:43

        

 

Această operă literară ,,O călătorie spre centrul Pământului” de Jules Verne reprezintă o mare aventură, foarte interesantă , plină de peripeții, a profesorului Otto Lidenbrok.                                       Otto este un specialist în mineralogie, care locuia într-un apartament din Hamburg alături de Axel și Grauben,cei doi nepoți ai săi și Martha, servitoarea.Într-o zi profesorul a primit un colet în care se găsea o carte,având în intrerior o foaie cu limbaj codat, semnată ,,Arne Saknussemm”.Lidenbrok a încercat să descifreze acest cod, dar a eșuat, astfel pedepsindu-se, pe el, familia sa și Martha, cu înfometarea.Axel a încercat și el reușind, și însemnând : ,,Coboară în craterul lui Yocull din Sneffels, pe umbra lui Scartaris vine să o mângâie înaintea calendarelor lui Iulie, călător îndrăzneț, și vei ajunge în centrul Pământului.Ceea ce eu însumi am făcut.Arne Saknussemm ”. Lui Axel îi era teamă deoarece, bunicul său era puțin bolnav, iar el era destul de nepregătit. Otto a aflat aceasta, făcându-și bagajul său, dar și a lui Axel, alături de Hans, o bună călăuză. Ajunși acolo fac întocmai instrucțiunilor lui Arne. La un moment dat, îndrăzneții călători, au rămas fără apă, dar Hans  a făcut o gaură în peretele de piatră de unde a țâșnit apă fierbinte, dar potabilă.Axel se rătăcește, dar este găsit.Și multe alte peripeții.Călătorii ajung la o întindere de apă, care defapt este o mare subterană , cu greu tot încearcă să traverseze această mare dar nu reușesc datorită curenților de aer foarte puternici, ce îi întorc înapoi. Stând atât timp în acel loc ei descoperă un tunel blocat de o stâncă. Aceștia o detonează, dar din cauza  forței  prea mari a exploziei se provoacă revărsarea apei prin gaura produsă. Astfel împinși de apă ei urcă, în cele din urmă fiind aruncați prin vulcanul Etna , în Marea Mediterană, pe insula Stromboli, în apropierea Siciliei. 

        Axel și Otto Lidenbrok de întorc acasă, bineînțeles alături de Hans.Otto și-a îmbogățit colecția de fosile cu alte minunate descoperiri găsite în măruntaiele Pământului, de asemenea devine mai cunoscut datorită acestei mari aventuri. 

         Axel se căsătorește cu minunata Grauben. Dar totuși specialistul rămâne cu o mare frământare în sufletul său.

 

Tags:

Cerculeţul de literatură | Pagini de şcoală

Brave (Neînfricata)

by Dobrescu Iulia Stefania J, decembrie 27 2012 22:45

 http://disneydigitalbooks.go.com/

http://disneydigitalbooks.go.com/target/9781423166214/

                  Această carte, ,,Neînfricata” sau ,,Brave”,operă DisneyPixar,prezintă o fată încăpățânată de descendență regala, Merida.E o adolescentă care își dorește cu orice preț ,,libertatea”.Îi place să cutreiere pădurea,din apropierea castelului, alături de prietenul său loial,Angus.Vrea sa își dovedească aptitudinile,în fața mamei sale, Elinor,adică să îi aducă la cunoștință arcul și spada.  

                După atâtea confruntări între ea și mama ei a sosit ziua căsătoriei.Pentru Merida era sfârșitul lumii.Tatăl ei, Fergus, i-a adus la cunoștință 3 fii de lorzi :fiul lordului Macguffin, fiul lordului Macintosh si fiul lordului Dingwall. Merida nu prea a fost impresionată de niciunul dintre ei. După cum spuneau vechile tradiții, fecioara trebuia să aleagă  o îndeletnicire la care feciorii lorzilor trebuiau să concureze. Merida a ales arcul. Doar fiul lordului Macintosh să tragă șa țintă.Fecioara nu a fost prea încântată de tragerile băieților, așa că a concurat și ea pentru propria mână., trăgând la toate cele 3 tăblițe. Chiar și la a treia tăbliță săgeata ei a pătruns prin săgeata băiatului. Următoarea zi, când fata se plimba prin pădure a găsit o flăcăruie, care sepune că prezicea viitorul. Această flăcăruie a condus-o până la casa unei bătrâne vrăjitoare. Merida a rugat-o pe bătrână să-i facă un farmec mamei sale : mama ei să o înțeleagă și să amâne căsătoria. Vrăjitoarea i-a dat o porțiune pe care a pus-o în prăjitura mamei sale. Elinor în loc să amâne căsătoria s-a transformat intr-un urs. Merida a dus-o în pădure pentru a nu găsi Fergus ursul.Împreună cu mama ei,Merida a mers către casa bătrânei, nu mai era nimeni, decât un mesaj lăsat de bătrână către fecioară. Spunea că până la apus totul va rămâne exact cum și-a dorit.    

            Elinor a început să se obișnuiască cu pescuitul, cu viața din pădure.Merida și-a adus aminte că atunci când se certase cu mama ei tăiase un goblen cu familia, tăiase legătura dintre ea și mama ei. S-a grăbit cât a putut pentru a coase și a se întoarce repede la mama ei.Atunci Fergus  găsise pe Elinor, și au început să o atace, crezînd că e un urs oarecare, dar Merida o proteja. Tânăra a pus acea pătură pe spatele mamei, se părea ca totul era pierdut... dar nu, urusul din nou a devenit om.    

           Și de-atunci Elinor și Merida au trăit în pace.   

           Vă las câteva informații despre fiecare personaj, sper să vă placă aceată operă cum mi-a plăcut și mie.

 

        MERIDA este o prințesă neînfricată pentru care trasul cu arcul este floare la ureche și rutinele regale sunt plictisitoare. Este sora mai mare a tripleților simpatici și mâncăcioși Harris, Hubert, şi Hamish și fiica Regelui Fergus şi a Reginei Elinor. Este o adolescentă încăpăţânată, care se luptă să preia controlul asupra destinului ei, împotriva tuturor tradițiilor și obiceiurilor de domniță a regatului. Se simte în largul ei atunci cand alearga cu părul roșcat, lung și cârlionțat în vânt, prin pădurile regatului, alături de calul credincios Angus și arcul cu săgeti meșterit special pentru ea. Ca fiică a regelui şi a reginei, viaţa ei este însă ponderată de responsabilităţi şi aşteptări, care o determină să se zbată să își păstreze libertatea şi pasiunile. Tânăra prințesă ajunge să sfideaze în mod flagrant o tradiţie veche a regatului iar consecinţele acţiunilor sale se vor dovedi dezastruoase: Merida intră într-o cursă contra timp în care își descoperă curajul, destinul și dragostea pentru cei dragi ei. REGINA ELINOR  este mama Prințesei Merida și a micilor tripleți, soția regelui Fergus. Dedicată familie sale, delicată și iubitoare, regina este exemplul de diplomație și eleganță feminină a regatului, dar și o mână fermp care reușeste să organizeze lucrurile cu tact. Insă viziunea sa despre destinul fiicei Merida și standardele în care o forțează pe adolescentă să se încadreze în ciuda spiritului său rebel o vor aduce în mijlocul unei vrăji din care Merida trebuie să o elibereze.   

REGELE FERGUS, numit și Regele-urs, este tatăl prinţesei Merida. Regele Fergus este un luptător eroic, razboinic cu o sabie imensă şi un picior din lemn noduros – rezultat al luptei cu ursul Mor'du pe vremea cand Merida avea doar cațiva anișori. Vânător de urși temut și priceput, tatăl Meridei păstreaza trofee ale victoriilor sale expuse în palat. Dincolo de imaginea regelui neînfricat, Fergus are însă o inima mare, plină de afecțiune pentru copiii și soția sa. Iar mândria față de primul-născut, fiica lui Merida, este de neegalat, aceasta moștenind de la rege pasiunea pentru sabie și arc.  

CEI TREI FII adorabili ai regelui și reginei și frățiorii mai mici ai Prințesei Merida , Hubert, Harris si Hamis sunt tot timpul puși pe șotii și ghiduși, dar se vor dovedi camarazi perfecți pentru prințesă în aventurile sale. Impart cu sora lor o relație specială și îi vor veni în ajutor la nevoie, iar Merida va lupta curajoasă pentru a-i salva de blestemul vrăjitoarei.  MOR'DU este un urs brun fioros cu forța a 10 oameni, dinți ascuțiti și labe gigantice, în luptă cu care Regele Fergus și-a pierdut piciorul, apărându-și fiica și regina. Dar Mor'du nu a fost întotdeauna un urs...ci un prinț căzut în capcana magiei bătranei vrăjitoare, aceeași capcană în care cade și prințesa Merida. După ani și ani, ursul monstruos atacă din nou iar de această dată Merida trebuie să îl înfrunte. 

VRAJITOAREA este o bătrână deghizată în proprietara unui magazin de sculpturi din lemn din adâncul pădurii. Merida este călăuzita de un șomoiog către casa bătrânei care, în schimbul cumpărării tuturor obiectelor cioplite în lemn îi îndeplinește prințesei o dorință prin magie. În spatele magiei însă se ascunde un blestem, pe care Merida va trebui să îl dezlege pentru a-și salva mama. Ghicitoarea vrăjitoarei o conduce pe Merida către victorie, pe un drum în care își descoperă curajul și își reface legătura cu regina. 

LORD MACINTOSH este unul dintre lorzii regatului Regelui Fergus. Bățos și veșnic indignat, cu un zâmbet feroce și port sălbatic, lordul își prezintă fiul înaintea regelui Fergus pentru căsătoria cu Merida.  

TÂNĂRUL MACINTOSH este unul dintre cei trei pețitori pentru mâna Prințesei Merida, primul născut al Lordului Macintosh: înalt, atletic, cu părul carlionțat și nasul mare, vanitos la fel ca și tatăl său.  

LORDUL MACGUFFIN, plin de mușchi şi demnitate, scund dar cu o burtă mare, este al doilea lord din regatul lui Fergus. Deşi este un om de puţine cuvinte, vocea lui răsună puternic și pare gata oricând să își dovedească puterea.   TÂNĂRUL MACGUFFIN este fiul lui Lord MacGuffin și pețitor al mâinii prințesei Merida. Vorbește într-un dialect scoțian de neînțeles, este un băiat timid de proporţii mari, dar nu se sfiește să sară rapid la luptă împreună cu tatăl său.   Morocănos şi irascibil, LORDUL DINGWALL este al treila conducător din regatul condus de Fergus. Nu se lasă pentru o clipă luat de sus și este gata oricând să împartă în stânga și în dreapta pumni pentru a-și consolida poziția și a câștiga în fața adversarilor.   WEE DINGWALL este fiul Lordului Dingwall şi al treilea dintre pretendenții la mâna prinţesei Merida. Stângaci, firav şi de multe ori zăpăcit, Wee Dingwall pare un omuleț ciudat însă în ciuda dimensiunilor lui, sare ca un câine la luptă alături de tatăl său.

 

 

Tags:

Film is a mosaic of time | Pagini de şcoală

Ernest Hemingway: The Sun Also Rises

by Popescu Ileana Gabriela S, decembrie 15 2012 14:52

 

 

”Nobody ever lives their life all the way up except bull-fighters.” (Chapter 2)

         S-a  spus despre romanul lui Hemingway ca incepe de nicăieri și se termină tot nicaieri. Aceasta descriere compacta se suprapune peste intentia autorului de portretiza micimea existentei omenesti in fata Proniei care țese destinele precum Parcele. "Apatrizii” se supun fiorului libertatii si se stabilesc in Paris. Orasul Luminilor este cadrul primei carti care îi introduce pe ’’eroii”  fiestei. Robert Cohn este un scriitor American care a studiat la Princeton, cand a suferit din cauza antisemitismului. Dupa divort acesta devine ,,om de litere”. Succesul primei carti il aduce in preajma unei femei care îi violentează spiritul și libertatea. Cuvintele schițează mantia apăsătoare reprezentată de patronajul acesteia. Jake Barnes, personajul narator, este punctul comun dintre Robert si Brett. Lady Brett Ashley este femeia liberala si hedonista, divortata de două ori, in căutarea unei plute da salvare care sa o smulgă din beția inutilității sale. Este victima al cărei strigăt topește armura masculinității și generează conflicte de ordin social.

         ,,Parisul este un oras pestilențial - spuse Brett Ashley. Lumină, grandoare, noblețe,indiferență, lasitudine, decrepitudine. Aceasta este vivacitatea Parisului, a cărui efigie este prostituata Georgette, captivantă la prima vedere, dar care evită sa ofere zambete largi pentru a-și masca problemele dentare, simbol al putreziciunii îmbălsămate la exterior de scoarța seducției.

         Oțiozitatea Parisului este parasita pentru a gusta pasiunea  însufletita de fiesta Pamplonei. Corrida sintetizeaza setea de trăire veridică resimțită de ,,eroi. Logodna este un instrument ce s-a desacralizat, iar impulsul guverneaza comportamentul lui Brett. Antisemitismul învie pentru a explora limitele ființiale. Robert este persona non grata ce își expune vulnerabilitatea cauzată de iubirea pentru Brett. Montoya, tanarul toreador, este virilitatea însuflețită, pasională si seducătoare. Lupta dintre el și taur dobandește proporții plenare pe plan emoțional. Îngenuncherea  naturii in fața omului se datorează adancimii unei priviri care subjugă forța bruta a animalului. Sangele curge inevitabil urmand poteci spre racordarea la viață.

        Expatriații săvarșesc jertfa feciorelnică necesară pentru continuitatea pasibilă a trăirilor eterogene. Platonismul iubirii își justifică disciplina în final, coroborand astfel angajarea emotională cu relativitatea distanțării. Frenezia lui Circe se convertește într-un catolicism exterior, promovand inalterabilitatea adevăratelor sentimente.

"You're an expatriate. You've lost touch with the soil. You get precious. Fake European standards have ruined you. You drink yourself to death. You become obsessed by sex. You spend all your time talking, not working. You are an expatriate, see. You hang around cafés." 

- Chapter 12, The Sun Also Rises, Ernest Hemingway                                                                                                                                                                                                                           

 ______________________________________________________________

Ernest Hemingway - The_sun_also_rises.epub (161.23 kb)

 

Tags:

Pagini de şcoală

Caragiale - contestat în timpul vieții...

by Stoica O. Andreea Mi, decembrie 12 2012 21:55

 

In timpul vietii contestat si dispretuit de semenii sai. Dupa moarte, a devenit un geniu...

 

          Ion Luca Caragiale, marele maestru al dramaturgiei romanesti a fost, printre altele, si director al Teatrului National din Bucuresti. Titu Maiorescu, ministu al instructiunii, dupa consultari indelungate, a hotarat, la 2 iulie: "Director al primului nostru teatru va fi tanarul dramaturg I.L. Caragiale".

          Dar, numirea aceasta nu a multumit pe toata lumea. Trei mari artisti nu-i vor da concursul noului director si isi vor prezenta demisiile: Grigore Manolescu, Aristizza Romanescu si Constantin Nottara. Caragiale se straduie, si reuseste sa deschida stagiunea, la 1 octombrie 1889, cu Ion Anestin, Frosa Sarandi si Maria Ciucurescu, prezentand piesa  "Manevrele de toamna". Totusi, simpaticul director este nevoit sa demisioneze, in 1889, inainte de inceperea stagiunii. Si face acest lucru fara de suparare. Ba, dimpotriva, este chiar bucuros ca a scapat de o povara in plus, putandu-se consacra, astfel, mai cu ravna operelor sale literare.

         Intrebarea pe care mi-o pun e urmatoarea: de ce marii artisti, atunci cand se afla in viata, sunt contestati si chiar urati si dusmaniti? Iar apoi, dupa ce trec in eternitate, devin genii? De ce constiinta colectiva a unui popor actioneaza asa?

 

Tags:

Personalităţi, exemple, modele

" Moara cu noroc"-de Ioan Slavici

by Chelcea Elena Cosmina D, decembrie 09 2012 20:17

                                                                  Moara cu noroc

                                                                                       de Ioan Slavici

 Odată, într-o primăvară, în apropierea  Sfântului Gheorghe,  un cizmar pe nume  Ghiţă se hotărăşte să-şi părăsească locul natal, casa împreună cu familia lui şi să plece la moara cu noroc.  El dorea să plece de acasă, deşi soacra lui îl sfătuise că ar trebui să se mulţumească cu sărăcia lui, deoarece sărăcia lui îi asigură liniştea colibei, fericirea, iar bogăţia nu face altceva decât să distrugă liniştea căminului, fericirea "Omul să fie mulţumit cu sărăcia sa, căci, dacă e vorba, nu bogăţia, ci liniştea colibei tale te face fericit."  Factorul care îl determina şi mai mult pe Ghiţă să-şi părăsească casa era legat de sărăcia oamenilor din sat, de puţinii bani pe care această meserie îi aducea"...să cârpesc şi mai departe cizmele oamenilor, care umblă toată săptămâna în opinci sau desculţi, iară dacă dumineca e noroi, îşi duc cizmele în mână până la biserică." Într-un final, bătrâna a acceptat această propunere, deoarece ea nu dorea să-şi supere ginerele, fiica şi nu dorea să rămână singură. Ziua mult aşteptată de familie a sosit. Ghiţă, Ana, soacra şi cei doi copii ajung la această moară. Înaintea morii se aflau cinci cruci, două de piatră şi trei cioplite din lemn de stejar, împodobite cu ţircălamul şi vopsite cu icoane sfinte. Familia lui Ghiţă împreună cu el transformă vechea moară într-un han vestit. Patru zile pe săptămână, de marţi seara până sâmbătă, cârciuma era plină mereu, oamenii luau câte ceva şi plăteau cinstit. Sâmbătă seara, familia se strângea şi număra banii. Plecarea bătrânei la biserică, îi bucura pe Ana şi pe Ghiţă, astfel ei puteau să petreacă puţin timp împreună. Odată cu sosirea lui Lică Sămădăul la han au loc multe schimbări în familia lui Ghiţă.  Venirea pentru prima dată la cârciumă a lui Lică s-a datorat  angajamentului pe care Ghiţă trebuia să şi-l ia, acest angajament presupunea că Ghiţă îi va da  mereu de veste Sămădăului, despre oamenii care trec pe la cârciumă, despre comportamentul acelor persoane care vin la han, despre discuţiile lor.  Ana îl previne pe soţul ei, ea spunându-i lui părerea pe care o au oamenii despre el şi anume că Lică e un om rău. Ghiţă încercând să îşi ascundă gândurile care îşi făcuseră loc în mintea lui şi încercând să o protejete îi spune să nu ia in seamă vorvele oamenilor.  Ghiţă se gândea că dacă nu nu se înţelege bine cu arăndaşul, cu stăpânirea şi cu Lică, el nu va putea sta la han. Luând în seamă acestea, Ghiţă se duce la Arad, pentru a-şi cumpăra două pistoale  şi pentru a-şi lua o a doua sluga, pe Marţi, un ungur înalt ca un brad. Peste câteva zile, el se duce la Fundureni pentru a-şi cumpăra doi căţei, deoarece câinele pe care îl avea  se obişnuise cu oamenii care veneau la han şi nu mai lătra la ei.  De când îşi cumpărase câinii, cârciumarul petrecea mai mult timp cu ei decât cu Ana. El era foarte fericit atunci când vedea cum căţeluşii scot sânge din urechile grăsunilor.  Într-o duminică , după plecarea bătrânei la biserică, Ghiţă, Ana şi copii se duc să petreacă puţin timp împreună. Aici, cârciumarul şi-a luat câinele de zgardă, pe Cula şi şi-a pus copilul pe el. Acest lucru a nemulţumit-o pe Ana. Între timp, ceilalţi căini au început să latre, iar Cula auzind s-a repezit să vadă ce e.  La  început Ghiţă a crezut că e vorba de o vulpe. Ana a inceput să ţipe la soţul ei şi şi-a luat copilul dupa căine. Această faptă l-a suăarat pe cărciumar, iar Ana pentru a-l împăca îl pune pe copil pe căţel, însă soţul nu a avut nicio reacţie, nu a râs. Aceste gesturi arată înstăinarea lui Ghiţă faţă de Ana. Timpul trecea. Câinii au început din nou să latre. În timp ce acestea aveau loc la umbra arinilor, din sus, dinspre deal, veneau trei călăreţi, ţiindu-se mereu în albia râuleţului, unde erau acoperiţi de şirul de sălcii şi răchite. Câinii ajungând la Lică şi la oamenii lui au început să latre, însă Lică  s-a jucat cu ei, făcâdu-i să creadă că ei sunt buni. Ajungând la han, Lică îl trimite pe Laie după Ghiţă. Ana îi spune slugii să se ducă să-i spună părintelui că vor întârzia, deoarece a venit la ei Sămădăul. Lică un om de treizeci şi şase de ani, înaltt, uscăţiv şi subt la faţă, această trasătură arătând că el e un tip care are preocupări învăluite în mister, cu mustaţa lungă, cu ochii mici si verzi, faptul că el are ochii verzi exprimă puterea lui de a învinge în final, cu sprâncene dese şi împreunate la mijloc , această trăsătură sugerează duritatea, viclenia, prefăcătoria şi sugerează că interesele proprii se află pe primul loc a venit la han cu scopul de a-i lua toţi banii , deoarece el văzuse în cârciumar un om puternic, viclean, deoarece el se regăsea în el. Astfel,  Ghiţă pentru a-şi recupera banii  trebuia să-l apere pe Lică.Timpul trecea, trecea, astfel venise sărbătoarea Sfântul Dumitru. Cu prilejul acestei sărbători, Sămădăul şi câţiva oameni de-ai lui au venit la cârciumă. După ce au petrecut, Răuţ a plecat spre pădurea de la Fundăreni, Săilă Boarul pleacă împreună cu Buză Ruptă la Ineu, iar Lică a rămas la han, spunând că va ploua. În timpul nopţii, Ghiţă aude câinii lătrând şi se uită pe fereastră. Uintându-se, el a observat că Lică a plecat însoţit de un străin. Timpul trecând, cârciumarul şi Ana aud din nou lătratul câinilor. Uitându-se atent, el a zărit că Sămădaul  s-a întors târziu acasă. În acea zi, a venit şi jandarmmul Pintea de la Ineu, el venind să dea de veste că arăndaşul fusese bătut şi jefuit.  Fiind chemat în faţa comisarului, Ghiţă e eliberat pe chezăşie, de către vărul său care era preot.  În drumul lor spre moară, ei găsesc trupurile unei femei şi al unui copil. Văzând acestea, Ghiţă pleacă la familia lui ,în ciuda faptului că jandarmul, duşmanulul lui Lică îi interzisese. Ajungând la han, cu servitoarea aleasă de Pintea, Ana îi face o şcenă de gelozie şi îl face vinovat. Fiind chemat în faţa judecătorului, Lică scapă, el folosindu-se de relaţilee pe care le avea.Ghiţă dăduse declaraţie în favoarea lui Lică, deaorece el nu doarea să piardă banii pe care îi câstigase şi deoarece îî era frică de el, de modul în care omorâse femeia. Cu ocayia sfintelor Sărbători Pascale, Bătrâna pleacă cu copiii la Ineu, iar Ana şi ginerele rămân singuri la han. Dorind să-l predea, Ghiţă pleacă la Pintea şi o lasă pe Ana cu Lică.  La întoarcere , văzând cele ce se petrecuseră, ginerele bătrânei o înjunghie pe Ana. În cele din urmă, Lică îl pune pe Răuţ să-l împuşte pe Ghiţă, după care hanul e incendiat. Fiind urmărit de Pintea, Lică se dă cu capul de un copac, pentru a scăpa de pedeapsă.  Într-un final, bătrâna observand ce s-a întâmplat, i-a hotărâreasă plece  cu nepoţii la nişte rude, fără a avea niciun bănuţ.   

Tags:

'La Ţigănci"-de Mircea Eliade

by Chelcea Elena Cosmina D, decembrie 09 2012 15:33
                                                       La Ţigănci
                                                                    de Mircea Eliade
 
Într-o zi caniculară, profesorul de pian Gavrilescu, terminÂndu-Şi meditaŢia i-a un tramvai, pentru a se Întoarce acasĂ. AjungÂnd În tramvai, el a zĂrit un loc liber, lÂngĂ o fereastrĂ deschisĂ, la celĂlalt capĂt al vagonului. DupĂ ce s-a fĂcut comod, el ÎŞi scoate batista Şi se Şterge În jurul gÂtului Şi i-a pĂlĂria pentru a-Şi face vÂnt. Tot fĂcÂndu+Şi vÂnt cu pĂlĂria, el a Început sĂ simtĂ nevoia de a vorbi despre colonelul Lawrance, despre aventurile colonelului din Arabia Şi despre modul În care a murise el din pricina caniculei "l-a lovit În creŞtet ca o sabie, amuŢindu-l" cu bĂtrÂnul din faŢa lui. Gavrilescu, fiind o persoanĂ care ÎŞi face cunoŞtinŢa din vorbele altora/din vorbele studenŢilor/, aduce în duscuţie povestea lui Lawrance, deoarece el are nevoie de o reconfirmare:" Ştiţi ceva de colonelul Lawrance?/.../ Nici eu nu ştiu prea mare lucru. Dacă s-ar fi urcat în tramvaiul ăsta, l-aş fi întrebat. Îmi place să intru în vorbă cu oamenii culţi." Momentul în care tramvaiul ajunge lângă grădina unor ţigănci, acolo unde se află nişte nuci bătrâni care dau multă umbră declanşează  o sumă de discuţii, aceste discuţii făceau referire la istoria ţigăncilor, la istoria grădinii lor. Această informaţie i-a stârnit interesul profesorului, deoarece el nu mai auzise până atunci de acestea, deşi el merge cu tramvaiul de trei ori pe săptămână, la eleva sa Otilia, la meditaţie. Dintr-o dată, bărbatul de patruzeci şi nouă de ani a realizat că şi-a uitat partiturile la eleva sa, Otilia, nepoata doamnei Voitinovici. Bărbatul coborând a reîntâlnit arşiţa şi mirosul de asfalt topit, acest fapt l+a făcu să treacă cu greu strada, pentra a aştepta tamvaiul spre strada Preoteselor. El fiind obosit şi simţind că nu mai are putere, se aşează pe o bancă, în plin soare. În acest moment, profesorul de pian îşi aduce aminte de o informaţie din trecut:"Asta parcă îmi aduce aminte de ceva, îsi spuse ca să-şi dea un curaj. Un mic efort Gavrilescule, un mic efort de memorie. Undeva, pe o bancă, fără un ban în buzunar. Nu era aşa de cald, dar era tot vară...."  Atunci, student fiind în Germania, el trăise o iubire pentru Hildegard. După plecarea lui Hildegard cu familia ei la Honigsberg, Gavrilescu a ieşit să se plimbe, deşi afară era caniculă şi nimeni nu avea curajul să iasă. Plimbându-se, el a zărit o fată tânără care plângea, această fată se numea Elsa. Ieşirea într+o seară la berărie a declanşat tragedia vieţii lui,, astfel el s-a căsătorit cu ea şi după căsătorie s+a întors in Bucureşti. După această scurtă amintire, bărbatul  revine în prezent. După această revenire, ajungând la staţia următoare, profesorul îşi scoate haina şi se pregăteşte să aştepte. Însă, fiind atras de mirosul amărui al frunyelor de nuc, el se îndreaptă spre grădina ţigăncilor, vederea acestei grădini îi făcea inima să-i bată. Când a ajuns ângă grădină, el a auzit tramvaiul gemând metalic în urma lui. În acel moment Gavrilescu se opreşte şi-l salută lung cu pălăria:"Prea târziu!"  Ajungând în faţa porţii , personajul principal e întâmpinat de o fată tânără, frumoasă şi foarte oacheşă, cu salbă şi cercei mari de aur. Această fată îl pofteşte în căsuţa bătrânei. După ce îi plăteşte trei sute de lei,  bărbatul este condus spre o căsuţă/un bordei/, ascunsă printre frunyişurile gradinii. În această căsuţă veche, părând pe jumătate părăsită se aflau:o ţigancă, o grecoaică şi o evreică.  Înainte de+al pofti în bordeii, fata-l sfătuieşte să nu bea cafea. Intrând in ăsuţă şi călcând pe covoare din ce în ce mai groase şi mai moi, bătaia inimii i se accelera Intrând acolo, el a devenit dintr-o dată fericit, de parcă ar fi fost din nou tânar şi lumea i-ar fi aparţinut şi Hildegard ar fi fost a lui. Acest loc îi aduce aminte de marea lui iubire. Aici Gavrilescu e înconjurat de trei fete: prima era goală, foarte neagră, cu părul şi cu ochii negri/grecoaica/, a doua era şi ea goală, dar acoperită cu un voal verde-pal, avea un trup nefiresc de alb şi strălucitor ca sideful, iar în picioare purta papuci aurii/evreica/, iar a treia avea o fustă lungă de catifea vişinie, care-i strângea trupul până la mijloc lăsându-i pieptul  şi umerii goi, iar părul bogat, roşu aprins, era adunat şi împletit savant în creştetul capului/ţiganca/.  Cele trei fete îl supun unei probe şi anume ghicitul ţigăncii, pentru a-i reda condiţia sacră. Profesorul evită să  ghicească, invocând de fiecare dată iubirea sa pentru Hildegard. În cele din urmă bărbatul face alegerea şi spune că fata foarte neagră, cu părul şi ochii negri e ţiganca, el nefolosindu-se de faptul că  el era un artist şi trebuie să vadă dincolo de aspectul fizic. Neghicind, profesorul de pian e prins într+o horă de iele, din această horă i-a fost imposibil să se desprindă. El avea impresia că hora îl poartă printre printre fotolii şi paravane, către fundul încăperii. Timpul trecea şi-n cele din urmă bărbatul se trezeşte. În faţa lui se afla grecoaica, care fusese trimisă de celelalte fete să-l aduca la ele. Astfel personajului principal i se mai dă o şansă , însă el o ratează şi pe aceasta. Gavrilescu se aşează la pian şi începe să ânte. După ce s-a oprit şi şi-a dat seama că fetele dispăruseră.  Observând acestea, el s-a ridicat după scaun şi s-a furişat după un paravan, acest paravan reprezentând intrarea în altă odaie. Această intrare în odaie părea că se prelungeşte într-un coridor întortocheat. În acest spaţiu, bărbatul  trăieşte mai multe senzaţii, de pildă spaima, căldura insuportabilă, draperia care-l înfăşoară. Într-un târziu, el aude un glas cunoscut, vocea bătrânei. Gavrilescu îi povesteşte ce a a păţit, însă bătrâna îi spune o altă versiune, ca şi cum el ar fi visat.  Într-un târziu, el a auzit tramvaiul propiindu-se. Urcându-se în tramvai,  Gavrilescu a observat mai multe schimbări:preţul biletului de scumpise , de la cinci lei ajunsese la zece lei,  Otilia se căsătorise de opt ani cu inginerul Frâncu şi după căsătorie noul cuplu împreună cu doamna Vointinovici s-au mutat, se schimbaseră bacnotele, casa lui fusese vândută,  Elsa vându-se tot, pianul şi apartamentul după dispariţia soţului său de 12ani şi a plecat în Germania. Observând acestea, bărbatul se hotărăşte să se ducă la ţigănci  pentru a clarifica acest lucru. Făcându-se noapte şi Gavrilescu tot mergând în drum spre bordei, el este ajuns din urmă de o trăsură cu un cal. Birjarul este singurul om care ar putea să-l ajute în această căutare, în momentul de faţă.  Bărbatul nu a mers cu trăsura, deaorece nu îi mai rămânaeu suficienţi bani, pentru bordei. În drumul săau el a trecut pe lângă  o biserică, unde fusese înmormântat cineva şi în curtea căreia înflorise "regina nopţii". Mai târziu, el s-a urcat în trăsură, deoarece birjarul nu i-a luat bănuţii. Ajungând la bordei, el bate în uşă.Nerăspunzându-i nimeni, el pune mâna pe cleanţă şi intră.   De data acesta baba dormea. Profesorul o bate uşor pe umăr şi îi spune că e el, Gavrilescu. Bătrâna îi spune muzicantului, adică persoanei care nu e un creator, ci face mereu acelaşi lucru, exceptând ultima dată, atunci când el a uitat partiturile şi a ieşit din acea monotonie că numai nemţoaica e trează, deoarece ea nu doarme niciodată. După ce îi dă o sută de lei, el e îndrumat spre camera fetei.  Trecând de uşa a şaptea indicată de bătrână şi ajungand la a treisprezecea, el e nevoit să se întoarcă din nou să numere. După câţiva paşi, simţindu-se fără puteri, Gavrilescu intră in prima încăpere. Aici el o găseşte pe marea lui iubire, pe Hildegard. După puţin timp, marea lui iubire îl conduce la trăsură, ajungând aici, bărbatul se rezemase cu capul pe pernă, cu ochii pe cer, iar fata îi ţinea mâna prinsă în mâinile ei   şi îi porunceşte birjarului să îi ducă în pădure, dar să o ia pe drumul cel lung.

Tags:

Despre timp

by Deliu Andreea Daniela L, decembrie 03 2012 17:40

 

Timpul trece, oamenii se duc rând pe rând, cu greu rămân obiecte care să certifice că acea persoană încă mai e sau că a fost cândva. Amintirile şi ele sunt în zadar, memoriile cu cei dragi dispar treptat din vieţile noastre. Cu vag după câţiva ani, mai putem să schiţăm în mintea noastră chipul unei persoane dragi, cu greu vrem să îi mai auzim glasul, dar acesta nu mai este. Vrem să îi simţim atingerea pe pielea noastră, dar în zadar ne amăgim, căci tot ce a rămas e aerul rece de afară. Plângem şi urlăm de durere, am face orice să putem reînvia acele momente, dar e inutil. Nu suntem capabili de aşa ceva, niciodată nu am fost. Adevărul te doare, te împunge în inimă ca un cuţit, şi dacă asta nu a fost de ajuns, mai simţim şi turnată sare cu spirt pe rana proaspăt deschisă. Sângerăm toată viaţa de durere, în inimi cicatricele rămân dovada că am iubit şi ţinut la cineva, dar şi acelea dispar o dată cu noi, lăsând moştenire aceeaşi soartă generaţiei următoare. Indiferent cât ne doare să recunoaştem, în cele din urmă ne întrebăm, ajungem în acelaşi loc de unde am plecat şi ne dăm seama că tot timpul ne-am învârtit într-un labirint fără sfârşit. Dorim să schimbăm ceva, dar trecem dintr-o extremă în alta. Dorim să putem muta şi munţii din loc, să păşim prin foc, să respirăm prin apă, să zburăm în Univers. Măcar o dorinţă ne va fi îndeplinită când sfârşitul va veni. Suntem liberi ca păsările cerului, zburăm spre necunoscut, ne întindem aripile cât mai mult şi ne îndreptăm spre o lumină albă, care abia pâlpâie. Aceea e portiţa noastră, poarta spre o nouă lume necunoscută nouă, dar perfectă. Cei dragi rămân acolo, până când memoriile noastre vor dispărea. Dar un singur lucru poate să fie real, faptul că noi umblăm azi; fiecare dintre noi, e rezultatul cel mai concret.

Tags: