Despre oameni

by Deliu Andreea Daniela Mi, decembrie 21 2011 00:02

 

Oamenii sunt ca nişte creioane. Sau pixuri. Carioci, sau poate chiar stilouri. Etichetaţi în funcţie de efectul pe care îl au asupra inimii mele. Am cunoscut mulţi oameni de tip creion. Sunt mulţi pe lumea asta. Nu ştiu neapărat dacă au un efect pozitiv sau negativ asupra mea. Asta e şi problema. Amprenta lor asupra mea e aproape inexistentă. Au scris prea subţire; apar doar dâre gri subţiri pe inima mea, dâre care nu rezistă în timp. Se şterg imediat. Nu e nevoie decât de gumă de şters; nu multă, puţină. 

Am cunoscut şi oameni de tip pix. Sunt încăpăţânaţi. Degeaba le-am explicat că pixul deformează scrisul şi că stiloul e mult mai bun. Nu au vrut să mă asculte. Ei mâzgălesc. Nu scriu caligrafic. Scriu haotic, urât şi mânjesc suprafaţa inimii mele. Dar măcar lasă ceva asupra mea; gumei de şters îi este greu să ştearg�� urmele. Cu toate că uneori aş vrea să nu îi fi întâlnit vreodată, ştiu că e bine că i-am cunoscut. Am învăţat multe. Da, am învăţat multe. Poate cea mai importantă lecţie de viaţă pe care mi-au dat-o este aceea de a nu fi ca ei. Le place să rănească şi să scrie apăsat, astfel încât să simt fiecare atingere a vârfului lor. Cu timpul i-am iertat deşi urmele sunt încă acolo. Nu se mai văd, dar încă le simt.  

Oamenii de tip stilou  sunt unii dintre preferaţii mei. Scriu frumos, atent şi caligrafic. Au grijă să nu greşească vreodată. M-au scris frumos şi m-au învăţat cum să am grijă de ceilalţi, cum să îi ocrotesc şi să îi respect. 

Cei mai artişti sunt oamenii de tip cariocă. Ei desenează tot timpul. De la gânduri până la sentimente. Sunt talentaţi şi chiar dacă uneori mai greşesc câte o linie sau câte un punct, nu mă supăr. Nu le iau ca defecte. Nu. Le iau drept particularităţi care îmi unicizează inima - foaia celor din jurul meu.  

Ultima categorie de oameni este cea de tip marker permanent. Mi-e frică de ei. Îi urăsc şi îi iubesc în acelaşi timp. Ei au cel mai mare impact asupra mea pentru că ştiu, că orice aş face, prezenţa lor o să fie acolo, impregnată în inima mea. Nu pot face nimic pentru a scăpa de ceea ce ei lasă asupra mea. Totul e acolo. Real. Viu. Fiecare amintire legată de ei rămâne adânc întipărită în mine. Îmi amintesc fiecare detaliu. Mă bucur că există şi îi urăsc pentru asta; în funcţie de amintirile pe care mi le dăruiesc şi sentimentele pe care mi le lasă. Trăiri care nu se şterg vreodată, oricât de mult timp ar trece, oricât de bună ar fi guma de şters. Ei mă schimbă cel mai mult. 


 Nu ştiu în ce categorie m-aş putea încadra. Suntem diferiţi, vedem lucrurile altfel. Poate pentru cineva aş fi cel mai accentuat marker, iar pentru altcineva cel mai subţire şi fin creion. Depinde doar de noi, de cum ne lăsăm scrişi şi în faţa cui ne deschidem.  

(unul din eseurile de anul trecut)

 

 

Tags:

Eu cred că...

James Joyce: Oameni din Dublin

by Yoana J, mai 26 2011 21:21

 

  

 Un caleidoscop de 15 schite, fiecare dintre ele creionand cu deosebita subtilitate un portret, un crampei de viata, un tablou din orasul natal al autorului.

 Din franturi de mozaic, se reconstituie atmosfera apasatoare si existenta monotona, de marunte satisfactii cotidiene, de mici deziluzii, de complexe si nerealizari, incercari de evaziune sau de regasiri de sine ale unor oameni plasati de Joyce in Dublin, la inceputul secolului nostru, dar usor de recunoscut si azi.

  Inca din acest prim volum al sau, James Joyce se dovedeste un fin creator de atmosfera, un maestru al investigatiei psihologice, un portretist minutios, cu o mare forta de evocare.

 

    Cartea este intr-adevăr impresionantă,o carte ce reda perfect măiestria autorului.Naratorul omniscient reuşeşte de fiecare datăa să creeze atmosfera specifică fiecarei schiţe,acordand însă foarte multă atenţie elementelor de cadru ce sporesc seminificativ expresivitatea :"Fîşia de cer deasupra noastră era de un vioriu ce se schimba necontenit şi spre care felinarele străzii îşi îndreptau luminile palide."

"La staţia Westland Eow o mulţime de lume s-a îmbulzit spre uşile compartimentelor, dar hamalii staţiei i-au dat la o parte,spunand că ăsta era un tren special pentru bazar".

Prin intermediul introspecţiei psihologice se încearcă o identificare a cititorului cu diverse personaje,astfel ca în unele  momente cititorul se contopeste cu drama lăuntrică a personajului.În "Evelina"incipitul ex abrupto reuşeşte să-i confere citititorului o experienţă unică :"Şedea la fereastră şi privea cum se lăsa seara peste uliţă.Ţinea capul rezemat de perdele şi în nări îi stăruia mirosul cretonului prăfuit.Era obosită"

    Cartea ofera o experienţă unică şi,în opinia mea,constituie cel mai bun exemplu pentru teya conform căruia o carte te poate ajuta să trăiesti mai multe vieţi simultan.este o lectura specială,deosebită prin felul în care este scrisă şi mai ales prin trecerea de la atmosfera mortuară din "Surorile",la atmosfera caldă si jucăuşă din "Doi Cavaleri".

" Am vrut să scriu un capitol din istoria morală a ţării mele şi am ales Dublinul,pentru că acest oras mi s-a părut a fi centrul paraliziei care a cuprins întreaga ţară."                                                                                 James Joyce

                                                                                                

 

Tags: , , , , , , , , ,

Pagini de şcoală