Antoine de Saint-Exupery: Micul Prinț

by Amalia Istrate V, martie 22 2013 17:46

 

 Toţi oamenii mari au fost cândva copii

(Dar puţini dintre ei îşi mai aduc aminte.)

 

         Despre romanul acesta mic și parabolic al lui Antoine de Saint-Exupery se spune adesea că este cea mai buna carte pentru copii, de citit însă de către oamenii mari. Am înțeles acest lucru când m-am făcut mare și am ajuns să am, la rândul meu, un copil.

           În primii ani de gimnaziu, profesoara mea de franceză, (ca, de altfel, și o mătușă apropiată care preda tot limba franceză), îmi spunea (și ne spunea în clasă) să citim această carte, căci ne va cuceri pe data. Nu prea s-a întâmplat așa, căci nu m-a cucerit nici pe dată și nici în următoarele săptămâni, cât m-am chinuit s-o citesc (da! m-am chinuit!). De fapt, nu prea înțelegeam mare lucru și mi se parea incredibil cum un copil poate trăi singur în deșert, fără mama și fără tata, fără o casă adecvată și fără prieteni. Nu era prea clar nici cum ajunsese acolo și pretindea că vine de pe o planetă foarte mica (fie vorba între noi, nu părea să fie mare lucru de capul acelei planete, căci nu avea decât vroe trei vulcani amărâți și o floare). Pe de altă parte, băiatul ăsta nu făcea mai nimic cât era ziua de lungă - nu se ducea la școală, nu avea teme de făcut și purta tot timpul un costum ridicol de pompos (a se vedea imaginea, pentru conformitate!)

 

 

 

 

         Apoi nu pricepeam ce găsea atâta de vorbit un adult, ditamai pilotul, cu un copil care uneori se exprima cam în dodii, de parcă ar fi visat cu ochii dechiși, lăudându-se cu planetele pe care le-a vizitat el, până să ajungă pe Pământ și să se naturalizeze în deșertul Sahara (duh! cine si-ar lua domiciliul într-o zonă unde poți muri de sete în orice clipă?!).

           Nici finalul nu prea mi-a plăcut prin ceea ce sugera în legătură cu soarta copilului (eram în perioada basmelor și a baladelor populare și tocmai îmi reveneam după my first crush, pasiunea mea pentru Gruia lui Novac - ohhh!). Mi-au explicat și mie părinții ce înseamnă atunci când corpul rămâne pe Pământ, iar sufletul se duce undeva departe, unde este bine 24/7 și nu există supărare, mai ales că, uneori erau extrem de triști, purtau haine negre și miroseau a lumânări...

 

          Dacă un copil vă spune vreodată că un șarpe boa poate să înghită un elefant, să-l credeți pe cuvânt, căci știe el ce spune! Exista și desene care demonstrează asta.

 

 

           Ca adult, am înțeles valoarea prieteniei, a dragostei și a toleranței. Am înțeles că naratorul-personaj are șansa la maturitate să-și găsească sufletul-pereche și, în același timp să trăiască spaima unei pierderi irecuperabile. De fapt, este un fel de întâlnire cu sine, căci Micul Prinț poate fi chiar el, inocent, nesofisticat, sincer și deschis așa cum numai un copil poate fi.

           De multe ori, ca să ajungi la tine însăți/însuți, trebuie să faci o călătorie până la capătul pământului. Asta am înțeles eu din povestea asta...

 

 

Tags:

Amalialand | Lecturi de (ne)voie

Lista lecturilor pentru clasa a XI-a

by Amalia Istrate Ma, iunie 19 2012 21:39

Programa de limba si literatura romana pentru clasa a XI-a, ciclul superior de liceu (in vigoare)

http://administraresite.edu.ro/index.php/articles/6419

 

RECOMANDĂRI PRIVIND CONŢINUTURILE ÎNVĂŢĂRII

A. Conţinuturi din domeniul literaturii

FUNDAMENTE ALE CULTURII ROMÂNE

        Originile şi evoluţia limbii române (prezentare sintetică)

        Studiu de caz: Latinitate şi dacism, puncte de vedere privind fundamentele culturii române (selecţii din texte literare, eseuri, studii; de ex.: Gheorghe Asachi, La Italia, Vasile Alecsandri, Cântecul gintei latine, Mihai Eminescu, Memento mori, B. P. Haşdeu, Perit-au dacii?, Vasile Pârvan, Getica, Lucian Blaga, Revolta fondului nostru nelatin etc.)

PERIOADA VECHE

        Studiu de caz: Dimensiunea religioasă e existenţei (sugestii pentru alegerea fragmentelor ilustrative: Viiaţa lumii de Miron Costin, fragmente relevante din scrierile cronicarilor, Cazania lui Varlaam, Didahiile lui Antim Ivireanul, Biblia de la Bucureşti etc.)

        Studiu de caz: Formarea conştiinţei istorice (se vor alege fragmente ilustrative din cronicile moldoveneşti sau /şi din cele munteneşti)

*Se va studia 1 text de bază reprezentativ (de ex.: fragmente din cronicile moldoveneşti sau munteneşti, Istoria ieroglifică de Dimitrie Cantemir, Ţiganiada de Ion Budai Deleanu)

CURENTE CULTURALE/ LITERARE ÎN SECOLELE XVII-XVIII: UMANISMUL ŞI ILUMINISMUL (prezentare sintetică)

PERIOADA MODERNĂ

a. Secolul al XIX-lea – începutul secolului al XX-lea

        Studiu de caz: Rolul literaturii în perioada paşoptistă (sugestii pentru alegerea fragmentelor ilustrative: articole programatice şi de doctrină)

        Forme hibride ale civilizaţiei româneşti la mijlocul secolului al XIX-lea. Se va studia 1 text de bază din epoca respectivă pe această temă (de ex., Iaşii şi locuitorii lui la 1840 de Alecu Russo; Iaşii în 1844, Balta Albă, Iorgu de la Sadagura de Vasile Alecsandri; O călătorie de la Bucureşti la Iaşi înainte de 1848 de Ion Ghica etc.)

        Dezbatere: România, între Orient şi Occident (selecţii din texte literare, eseuri, studii, articole jurnalistice; de ex., texte de Anton Pann, Ion Barbu ş.a. pentru ilustrarea temei balcanismului; polemici interbelice pe tema situării culturii şi civilizaţiei româneşti între Orient şi Occident – Liviu Rebreanu, Mihai Ralea, Eugen Filotti ş.a.; studii istoriografice sau de istorie culturală – Neagu Djuvara, P. P. Panaitescu, Alexandru Duţu, Anton Dumitriu ş.a.; luări de poziţie în contemporaneitate)

        Descoperirea literaturii populare. Se va studia 1 text de bază din literatura populară (de ex.: Mioriţa, Meşterul Manole etc.), discutat în relaţie cu 1 text din literatura cultă* pe aceeaşi temă

        Studiu de caz: criticismul junimist (sugestii de texte : În contra direcţiei de astăzi în cultura română, Direcţia nouă în poezia şi proza română)

      *Studiu de caz: Diversitate tematică, stilistică şi de viziune în opera marilor clasici (cu apel la lecturile anterioare)

CURENTE CULTURALE / LITERARE ÎN SECOLUL XIX – ÎNCEPUTUL SECOLULUI XX

        Romantismul – se vor studia 4 texte de bază, de poezie şi / sau proză, care să ilustreze temele romantice (3 texte din opera lui M. Eminescu, 1 text din romantismul paşoptist: Grigore Alexandrescu, Ion Heliade Rădulescu, Costache Negruzzi ş.a.).

        Realismul – se vor studia 1 text de bază, selectat din proza lui I. L. Caragiale sau Ioan Slavici

        Simbolismul – se va studia 1 text de bază (o poezie sau un poem în proză / proză poematică) selectate din opera lui Alexandru Macedonski, Ştefan Petică, Dimitrie Anghel, Ion Minulescu ş.a.[1]

        Studiu de caz: Simbolismul european (grupaj ilustrativ de texte selectate din opera următorilor scriitori : Paul Verlaine, Stéphane Mallarmé, Arthur Rimbaud; arte poetice)

        Prelungiri ale romantismului şi clasicismului – se va studia 1 text de bază (la alegere, din opera următorilor autori: George Coşbuc, Octavian Goga, St. O. Iosif)

b. Perioada interbelică

        Orientări tematice în romanul interbelic – se vor studia 2 texte de bază, câte unul dintre următoarele arii tematice:

-          un roman psihologic (Pădurea spânzuraţilor de Liviu Rebreanu, Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război de Camil Petrescu, Concert din muzică de Bach de Hortensia Papadat-Bengescu, Adela de Garabet Ibrăileanu, Ioana sau Jocurile Daniei de Anton Holban, Gib Mihăescu, Rusoaica etc.)

-          un roman al experienţei (Nuntă în cer, Maitreyi de Mircea Eliade, Întâmplări din irealitatea imediată de Max Blecher etc.)

        Studiu de caz: Modele epice în romanul interbelic (cu referire şi la romane studiate în anii anteriori)

În clasa a XI-a se vor studia minimum 11 texte de bază (în trunchiul comun) şi minimum 13* (la profilul umanist, specializarea filologie), 6 studii de caz (în trunchiul comun), respectiv 7* studii de caz (la profilul umanist, specializarea filologie) şi 1 dezbatere.

De asemenea, se va integra în oricare dintre perioadele abordate, la alegerea autorilor de manuale şi a profesorilor, şi o discuţie privind literatura şi pictura, în care va fi abordat comparativ modul în care o anumită temă este tratată prin limbajul specific al celor două arte. Sugestii pentru alegerea temelor de discuţie: Pictura religioasă medievală; Natura în poezia şi în pictura romantică; Universul rural în poezie şi în pictură etc.

Pornind de la textele de bază studiate, profesorii vor alege şi conţinuturile potrivite din domeniul „limbă şi comunicare“, conform recomandărilor programei.

B. Conţinuturi din domeniul limbă şi comunicare

Se vor avea în vedere aspectele normative, inclusiv cele recomandate în ed. a II-a a DOOM:

-      norma literară – aspecte evolutive

-      uzul diversificat al limbii literare

-      variante literare libere

-      registre stilistice

-      neologisme împrumutate sau formate în interiorul limbii

-      variante ortoepice, ortografice şi morfologice

De asemenea, se vor actualiza achiziţiile anterioare ce pot sprijini demersul de înţelegere şi interpretare a textelor literare studiate :

-      denotaţie şi conotaţie; sensurile cuvintelor în context

-      expresivitatea unor structuri morfologice şi sintactice

-      figuri de stil şi procedee de expresivitate

** Fonetică, vocabular, morfologie (recapitularea şi sistematizarea achiziţiilor din gimnaziu). Sintaxa va intra la clasa a XI-a doar în curriculum-ul diferenţiat al profilului pedagogic,specializarea învăţător-educatoare, celelalte specializări urmând să aibă în vedere acest capitol în clasa a XII-a.

Comunicare orală şi scrisă (Singurul element nou al acestui domeniu faţă de programele anterioare este cel privitor la tehnicile de documentare. Celelalte conţinuturi au fost deja parcurse în anii anteriori, aşa încât acum vor fi exersate în contexte noi):

-      tehnici de documentare pentru realizarea investigaţiilor, a proiectelor având ca obiect studii de caz sau dezbateri

-      eseul structurat şi eseul liber – etape ale redactării

-      structuri discursive în textele literare şi nonliterare (narativ, descriptiv, argumentativ, informativ)

-      tehnici ale argumentării

-      prezentarea orală a rezultatelor unei cercetări, documentări pe o temă dată

-      strategii specifice folosite în monolog şi dialog

-      adecvarea discursului oral la situaţii de comunicare diverse

-      limbaje de specialitate** (folosite în texte didactice, administrative sau teologice)



[1] Având în vedere complexitatea liricii lui George Bacovia, acesta se va studia în clasa a XII-a, în seria marilor poeţi interbelici.

Tags:

Lecturi de (ne)voie | Pagini de şcoală

Mircea Eliade: Romanul adolescentului miop

by Amalia Istrate Mi, octombrie 19 2011 20:53

 

 

              Nonconformistul chilug de la "Spiru Haret" nu credea ca cel mai interesant lucru din adolescenta e dragostea. De aceea, romanul sau va fi unul cerebral, dar nu psihologic, nu "falsificat de analize". Lipsa succeselor scolare si mondene devine o treapta catre o altfel de implinire. Telul pe care si-l stabileste adolescentul miop nu este sa ajunga ca altii, ci sa ajunga la sine insusi. In loc sa fie imitarea modelelor straine, atingerea unor idealuri stabilite de cei din jur, adolescenta este perioada esentiala a descoperirii de sine. Dar nu numai descoperire, ci si o veritabila construire a personalitatii. Un efort sustinut prin vointa, asceza, singuratate, renuntari. Prin disciplina ferma si austeritate, prin lecturi aspre, nesfarsite, prin lupta cu dusmanii din afara si dinlauntru. Lupta cu mediocritatea, cu buchiseala si cultura de manual, dar si cu sentimentalismul, nostalgia, tristetea. Invingandu-si slabiciunile si crescandu-si bogatiile interioare, Eliade se construieste ca personalitate.

(LIVIU BORDAS)

 

(sursa: jurnalul.ro)

Plurivalent, personalitate de tip renascentist, eseist, prozator, profesor universitar, Mircea Eliade (n. 1907, Bucureşti - d. 1986, Chicago) a avut un succes răsunător şi a făcut carieră in­ter­naţională ca istoric al religiilor şi filosof al cul­turii.

A teminat şcoala primară de pe Strada Mântuleasa şi apoi Colegiul "Spiru Haret", unde a fost coleg cu Constantin Noica, Arşavir Acterian, Haig Acterian şi Barbu Brezianu. În adolescenţă, Eliade s-a dedicat unui  intens studiu solitar, iar în 1925 era deja aproape unanim recunoscut ca "şef al generaţiei" sale.

A învăţat pe lângă limba franceză, foarte la modă în epocă, şi limba italiană. După ce fusese cucerit de nuvelele semnate de Giovanni Papini, l-a cunoscut pe acesta personal într-o călătorie în Italia. Cităm din "Romanul adolescentului miop", unde se vede limpede admiraţia până la identificare cu Giovanni Papini, căci despre el este vorba: "L-am iubit şi l-am urât o după-amiază întreagă. L-am urât, pentru că el cuvântase lumii ceea ce vo­iam să cuvânt eu. Şi l-am iubit, pentru că mi-a scris viaţa".

Tânărul Eliade şi-a pus problema că cititorii săi l-ar putea acuza de lipsă de originalitate, dar avea în acelaşi timp o fatidică în­credere în sine: "Nu mi-e teamă de nimeni. Sunt gata să dovedesc oricui aurul şi bijuteriile mele. Chiar lui Giovanni Papini".

Atât în romanul "Gaudeamus", cât şi în a doua parte din "Romanul adolescentului miop" (scris în 1927) sunt inserate întâmplări bio­gra­fi­ce, evocând întâlnirea cu viitorul său profesor de logică şi metafizică Nae Ionescu. Re­cu­nos­cân­du-i talentul şi cultura, Nae Ionescu îi oferă tânărului Eliade o slujbă la ziarul Cuvântul şi îi influenţează apoi decisiv întreaga carieră.

Marile pasiuni ale lui Eliade au fost cultura italiană şi ulterior filosofia indiană. A obţinut o bursă particulară şi a studiat astfel limba sanscrită în India, la Calcutta. Cu aceeaşi pasiune cu care în India învăţase sanscrita şi tibetana, la Lisabona a învăţat limba portugheză. În 1941, când România intra în război, Mircea Eliade era consilier cultural la Lisabona.

În 1945 s-a stabi­lit la Paris, unde a predat un curs de istoria re­li­giilor la l'école des Hautes études. Din 1957 a fost profesor la Universitatea din Chicago. Re­cunoscut internaţional ca istoric al religiilor, sa­vant şi filosof al culturii, Mircea Eliade a semnat opere literare şi eseuri traduse în 18 limbi. Este, de asemenea, autorul a 30 de vo­lu­me ştiin­ţifice, iar opera sa completă ar în­su­ma 80 de volume, fără contribuţia jurnalelor intime.
ROMANUL ADOLESCENTULUI MIOP
Cum aminteam mai sus, "Romanul adolescentului miop" a fost scris de Mircea Eliade în 1927. A fost publicat însă de-abia în 1989, graţie efortului impresionant al exegetului său, cri­ti­cul şi istoricul literar Mircea Handoca. Asta pentru că, în perioada presei sovietizate, Eliade fu­sese atacat şi incriminat, acuzat de misticism şi chiar de fascism.  "Au folosit ca pretext câ­te­va articole de tinereţe în care Mircea Eliade sus­ţinuse cu un entuziasm naiv unele idei le­gio­nare, complet abandonate în publicistica lui ul­terioară", explică Alex. Ştefănescu în "Istoria li­teraturii contemporane". În perioada comunistă, opera lui Eliade a îndurat cumplite res­tric­ţii, urmând să fie recuperată, tradusă şi publicată masiv după 1990.

Mircea Handoca scrie în prefaţa volumului apărut în 1990 la Ed. Minerva: "Cel mai valoros text din ineditele definitivate ale adolescenţei lui Mircea Eliade este fără îndoială «Romanul adolescentului miop»". În 1926-1927, câteva frag­mente au apărut în Cuvântul, Universul li­te­rar şi Viaţa literară. (...) Romanul a rămas, în în­tre­­gul lui, inedit mai bine de şase decenii, cu toate că a fost pe punctul de a fi publicat mai întâi în  Gândirea, iar după aceea în Rampa şi Viaţa ro­mâ­nească.

Înainte de a pleca în India, în 1928, Eliade l-a rugat pe Ionel Teodoreanu să-i ci­teas­că manuscrisul, pentru a-l recomanda unei edi­turi spre publicare. Într-o scrisoare de răs­puns, acesta subliniază trăsăturile Romanului...: lirismul şi frenezia. În volumul său "Amintiri I" ("Mansarda"), Eliade scrie "Adoles­cenţii lui Ionel Teodoreanu nu erau cei pe care îi cunoscusem eu. Aparţineau unei alte lumi, care mă fermeca şi mă înduioşa totodată, dar pe care o simţeam definitiv depăşită. Adoles­cenţii mei erau într-adevăr de-atunci şi de-acolo, din Bucureştii primilor ani de după răz­boi, anii jazz-ului şi ai lui La garçonne... Asta era marea mea ambiţie: să arăt că noi, adoles­cenţii de atunci, nu eram asemenea fantoşelor pe care le întâlnisem sporadic în literatură; eram treji spiritualiceşte şi trupeşte...".
Figura adolescentului miop şi trist, timid şi îndrăgostit este văzută prin ochii scriitorului din vremea când era în clasa a IV-a de liceu şi avea "pistrui ca un ovrei".
"Romanul adolescentului miop" este şi un jurnal scris la persoana I, tocmai de aceea re­pre­zintă un consistent material documentar. Ni se înfăţişează cinematografic o epocă, un timp, cu personajele sale recompuse din atitudini, gesturi, aspiraţii. De fapt, reacţiile, neliniş­tile, contradicţiile, grijile fiecărui adolescent. Sub ameninţarea corigenţei, atunci când a primit calificativul "insuficient" la matema­ti­că, personajul-narator spune: "Singura mea nădejde nu rămâne decât «Romanul adolescentului miop»". Astfel, credea el, nimeni nu va mai îndrăzni să îl lase corigent. "Voi lucra în fiecare după-amiază. Nu am nevoie de ins­pi­ra­ţie; trebuie să scriu doar viaţa mea, iar viaţa mi-o cunosc şi la roman mă gândesc de mult. (...). Jurnalul mă măgulea şi îmi alina dorul meu de răzbunare; răzbunare dreaptă împotriva celor care nu mă înţelegeau."

La frontiera din­tre copilărie şi maturitate, adolescentul este în conflict cu lumea. Îşi exteriorizează nonconformismul şi este excavat de dorinţa de liberta­te. Tot ce nu îi este pe plac adolescentului vrea să depăşească, să lase în urmă, să biruiască, dar biruinţa autentică şi salvatoare este în primul rând asupra sinelui. Eliade alege să surprindă realitatea firesc  şi dramatic prin calea iz­bă­vi­toa­re a scrisului. "Nu vreau să fiu comun. Aceas­ta este spaima sufletului şi a trupului meu", nota într-unul dintre caietele sale.

Pentru adolescentul miop, spaimele, lupta, contorsionările sufleteşti erau mai pline de semnificaţii decât risipa în jocuri sau sărbători juveni­le. Robert, prietenul său care dorea să devină fai­mos (îi citea pe D'Annunzio, Balzac, Ibsen, Vic­tor Eftimiu), observă slăbiciunea şi vulnerabilitatea lui Eliade şi îi spune: "Când eşti cineva, femeile şi banii vin de la sine". Sună ca un re­fren la modă, dar oare câţi adolescenţi mai cred în zilele noastre în puterea intrinsecă a scrisului?

Tânărul Eliade nu voia decât să îşi publice romanul. Scrisul ca exorcism, materializat în carte tipărită, constituia pentru el suprema formă de izbândă şi eliberare. Un alt coleg de generaţie, Fosil, "nu e simpatizat, pentru că e şchiop, pârăşte băieţii, e zgârcit şi pe deasupra e şi evreu". Fănică e traumatizat de lecţia de chimie, de autorul însuşi de matematici şi ni se spune acest lucru printr-un denunţ la adresa unui învăţământ eşafodat pe teroare şi rigiditate. O altă problemă, atunci serioasă, a tâ­nă­ru­lui autor a fost întruchiparea prototipului fe­minin în roman. Ni se destăinuie: "M-am tulburat mult la început, pentru că nu ştiam cum să fie fata care va străbate sufletul adolescentului miop. Eu n-am cunoscut decât fetele cizmarului vecin, care în nici un caz nu pot trece într-un roman".

"VIBRA, ARDEA, SE MISTUIA..."
Dar, dincolo de luptele interioare şi exterioa­re, atracţia provocată de senzualitatea femini­nă este vie şi clocotitoare: "De ce să ascund? Am privit adesea, lacom, şolduri şi sâni tăi­nu­iţi. Am sorbit mireasma feminină cu ochi în­ghe­ţaţi. Trupuri feminine plăpânde sau provo­ca­toare, mignone, sfioase, ipocrite sau înalte, mân­dre, senine. Trupuri intuite, necum cunoscute".

De la chinurile şi frustrările unui "geniu" ne­în­­ţ­eles până la emoţia primă când încearcă să sărute o fată care se sperie şi fuge, trecând prin filtrul sensibil al inimii şi minţii plenitu­di­nea realităţii concrete (societate, cultură, pri­e­tenie, dragoste, sex), Eliade închide în acest roman ado­lescenţa sa. "Rană de aur, tinereţea mea...", cum ar fi spus poetul Cezar Ivănescu. Pentru a ni-l închipui pe Eliade cel de atunci, re­le­vant este portretul pe care ni-l oferă Arşavir Ac­te­rian: "Vi­bra, ardea, se mistuia în entuziasmele lui, în elanurile lui, în voluptatea cu care pi­păia o car­te rară, în pasiunea cu care îşi ex­pu­nea idei­le, în incandescenţa cu care scria despre o carte care l-a uimit, despre un om care l-a fascinat, în pornirea explozivă şi patima cu care ata­ca un om sau o idee." Pentru adoles­cen­ţii care apar­ţin acestei stirpe rare, pentru cei care pot de­veni, construindu-se prin admiraţie, pentru cei care înţeleg că viaţa este metamorfoză şi transformare a scris Mircea Eliade acest jurnal de­ghi­zat. "Romanul adolescentului mi­op" este un ro­man a cărui lectură poate forma persona­li­tăţi.


ELIADE ŞI "ATELIERUL" LUI EUSTAŢIU STOENESCU
Distins, elegant, zâmbitor, Eustaţiu Stoenescu a dus o viaţă stranie, uşor romantică şi încă nedesluşită. Fiind o prezenţă constantă în cer­curile mondene ale epocii, despre Stoenescu se păstrează imaginea unui personaj cosmopolit, rafinat şi cumva arogant. Pictor de mare talent, socotit de critică unul dintre cei mai mari portretişti ai vremii, Eustaţiu Stoenescu a intrat într-un con de umbră după cel de-al doilea război mondial, după moarte fiind aproape uitat.

Ia contact cu pictura la 15 ani, când pictorul francez Leopold Durangel (1828-1898) vine în casa părintească pentru a rea­li­za portretul mamei sale. După vizi­tarea Ex­po­ziţiei retrospective Ni­co­lae Grigo­rescu, des­chi­să în 1897 la Bucureşti, în sala Ateneului Român, se decide ireversibil să ur­me­ze acelaşi drum. Plea­că în Franţa împreună cu Nicolae Titulescu şi studiază pictura. Dacă la în­ce­put de drum tematica era tributară lui Grigo­rescu, treptat Stoenescu s-a desprins de orice influenţă, construindu-şi un stil pu­ternic perso­nalizat. În 1906, Stoenescu pictează camera ce i-a servit drept atelier în perioada stu­den­ţiei.

Lucrarea a fost expusă în acelaşi an la ex­po­ziţia Tinerimii artistice şi elogiată de critica de specialitate. Încăperea mansardată, luminată de o fereastră mare tăiată în aco­pe­riş, este mobilată auster; un pat îngust cu câ­teva perne colorate şi un raft plin cu di­vese obiecte decorative. Stoenescu picta cu fre­ne­zie zilnic în această mansardă foarte in­timă, întocmai cum, câţiva ani mai târziu, Mircea Eliade se va închide în încăperea lui mansardată pentru a-şi dedica acolo cât mai mult timp studiului. În afara minusculei în­că­peri în care îşi petreceau ore întregi mun­cind, comună celor doi oameni de cultură este pasiunea cu care şi-au dedicat viaţa mun­cii şi desăvârşirii carierei. (Valentina Iancu) Eustaţiu Stoenescu (1884-1957) - Atelier, 1906, Muzeul Naţional de Artă al României, Galeria de Artă Românească Modernă.

  

 

Fisa de lectura (sursa: scribd.ro)

 

I. TREBUIE SA SCRIU UN ROMAN

"Pentru ca am ramas singur, m-am hotarat sa incep chiar azi "Romanul adolescentului miop". Mircea Eliade crede ca inspiratia nu este absolut necesara, ci este nevoie numai de a inregistra toate faptele de viata, incepand din clasa a IV-a de liceu, cand scriitorul avea "pistrui ca un ovrei" si invata chimie intrun laborator situat in firida sobei. Incercand sa gaseasca un personaj feminin pentru romanul sau, adolescentul cere sfatul verisoarei sale si prietenului sau, Dinu. "M-am tulburat mult la inceput, pentru ca nu stiam cum sa fie fata care va strabate sufletul adolescentului miop. Eu n-am cunoscut decat pe fetele cizmarului vecin, care in nici un caz nu pot trece intr-un roman.". Dupa inca un "insuficient" la matematica si amenintarea corigentei, cei doi prieteni gandeau "ca singura mea nadejde nu ramane decat Romanul adolescentului miop, si ca trebuie sa ma apuc numaidecat de lucru.". Astfel nimeni nu va mai cuteza sa-l lase corigent.

 

 

II. GLORIA LUI ROBERT

Al doilea capitol se intituleaza "Gloria lui Robert", personaj care il citeste pe D'Annuzio, italianul "cu carti frumoase si femei frumoase in amintiri". Robert e adolescentul care vrea sa devina faimos si "el ne spune ca citeste pe Balzac, Ibsen si Victor Eftimiu. Noi toti il tulburam cu glume rele, pentru ca tuturor Robert ne e simpatic si antipatic in acelasi timp". In fond, este personajul care isi schimba in mod deliberat mastile, omul care joaca mai multe roluri: de personaj care nu este ridicol, apropiindu-se in cele din urma chiar de manifestarile unei personalitati shcizofrenice ("Ar fi interesant de notat toate mastile pe care Robert si le-a pus fata de mine, in cateva saptamani, ca sa-mi schimb parerile si sa nu fac din el un erou ridicul de roman"). Autorul povesteste "prima aventura" traita in Parcul Carol, cu Robert, Perri si Dinu, "am intalnit in aceea dupa-amiaza patru fete". La scurt timp perechile se formasera, "eu ramasesem cu [...] o bruna cu palarie alba, cu obrajii albi si ochii negri". Sfarsitul intalnirii nu a fost unul placut. Incercand sa o sarute, fata "s-a ridicat, si-a scuturat rochia si mi-a spus, lacramand, ca pleaca sa-si caute sora". Povestind asta prietenilor sai, acestia au fost de parere ca "a fost ceva interesant, dar nu prea mult". De atunci adolescentul nu-l mai intovaraseste pe Robert "in intalniri cu fetele". Acesta raspandeste zvonul ca s-ar teme, iar autorul marturiseste ca "zvonul nu e cu totul in afara de adevar".

 

 

III. JURNAL DE CLASA

Ora de muzica, focalizata in acest capitol este plina de avatarurile nesupunerii varstelor tinere. Profesorul de muzica publicase o romanta, numita "Crinul", si voia sa-si recupereze banii pentru tipar cerandu-le elevilor sa-i cumpere brosura: "o bucata costa sase lei". Intreaga operatiune sa transforma intr-un hohot de ras, pentru ca baritonii clasei incep sa vocifereze, la cererea profesorului: "S-au adunat sase baritoni care se sprijina unul de altul si se prefac ca-si scapa partiturile pe jos. Unul din ei "a cerut voie afara". Si pentru ca nu a obtinut, pretinde ca nu poate canta, ca e "o adevarata barbarie si abuz de putere, ceea ce se petrece la liceul acesta!". Fosil, un alt personaj - oarecum grotesc, "nu e simpatizat, pentru ca e schiop, paraste baietii, e zgarcit, invata bine, copiaza la teze, cunoaste chimie si -pe deasupra- e so evreu." Caleia, "care sta in spatele lui", ii trage o palma peste ceafa. Fosil il reclama pedagogului, care il pedepseste ca a tulburat ora: "Caleia va face o ora de arest". Un alt caz simptomatic este cel al lui Fanica, elevul terorizat de chimie, la care citeste de zece-cincisprezece ori fiecare lectie si nu intelege nimic, fiind poate cel mai semnificativ exemplu al invatamantului bazat pe teroare si exceland prin rigiditate. "Baietii il indragesc, pentru ca e inteligent si sperios. Rade in toate orele, afara de chimie si matematica. Cunoaste cele mai abile formule de introducere cand trebuie sa ceara scuze profesorilor. Nimeni nu stie, insa, de ce i se spune Cocos".

 

 

IV. INTRE DON JUANI

Acest capitol prezinta doi dandy de Bucuresti, aceiasi dintotdeauna, schimbandu-si doar imbracamintea si comportamentul in functie de epoca. Discutia se desfasoara in jurul unor teme din lumea scolareasca: geniile sunt nefericite, elevii urmaresc fetele si doamnele de pe bulevard. Sylvia este "o frumoasa si veche "simpatie" de a lui Dinu, pe care il intalnea in aceeasi familie, de doua ori pe an: la Sf. Dumitru si a treia zi de Pasti.", dar considerata de autor "vulgara". Totul se petrece intr-o atmosfera englezeasca a domnilor care fumeaza tigari selecte. Robert vorbeste despre posibilitatea de a tine o femeie de brat, de a se simti impreuna in al noualea cer. Dinu povesteste o intamplare enigmatica, caruia autorul notase "o suma de versiuni", in care era rapit de pe strada de o servitoare si dus in alcovul unei tinere dornice sa-l cunoasca. Dupa cum afirma Robert, "aventura lui Dinu aduce oarecum cu Pacatul lui Caragiale".

 

 

V. UN PRIETEN

In al cincilea capitol, adolescentul vorbeste despre prietenul sau Marcu: "Prietenul meu Marcu e inalt, uscat, cu ochii mari si bulbucati, parul cret, mainile lungi, picioarele lungi". "Baietii il cred prost si ii spun, din pricina lungimii nasului, Tandarica; iar pentru ca e evreu, il mai striga si Marcala". In fiecare dimineata, vine cu un roman la scoala, pe care il citeste chiar si atunci cand profesorul explica, deoarece ii considera pe acestia "fara exceptie, nerozi". In ziua cand trebuie sa fie ascultat se intereseaza de lectie, si raspunde profesorului cu seninatate ca "nu stie", intorcandu-se in banca sa. Nu trebuie "sa-l tina mult la lectie, pentru ca romanul trebuie citit". Marcu nu sufera pe Furtuneanu si Furtuneanu nu sufera pe Marcu. Pentru ca, in urma cu un an cand toti baietii trebuiau sa se tunda cel putin numarul 3, pe motiv ca face otita Frurtuneanu venea la scoala "cu aceleasi plete negre, in care nu patrunsese masina de doi ani". La toate acestea, Marcu "completa confidential": "sa-l tina ma-sa in vata". La sfarsitul orei Furtuneanu "l-a insultat, l-a facut lipsit de buna crestere si a incheiat formidabil: - Sa nu-mi mai intinzi mana pe strada!".

 

 

VI. LUNI 8-9, GERMANA

Considerandu-se "persecutat" de profesorul "cu o tunica ofitereasca" adolescentul trebuia sa invete cu un meditator pentru a nu ramane corigent. "Meditatorul era baiatul unui croitor evreu si-l chema Sami. Nu avea decat saisprezece ani, juca inca nasturi, citea pe Nick Winter, dar invata la scoala evanghelica si, la Conservator, vioara". Autorul marturiseste ca din clasa I gimnaziala "germana ma obsedeaza". Intre timp, profesorul ajunsese director, "glasul ii rasuna formidabil in fiecare dimineata si, cand se infurie, palmuieste elevii". Autorul a fost palmuit o singura data cand isi uitase umbrela in clasa si a sarit pe fereastra. In acel an isi exasperase profesorul: "- Domnule, va rog, eu mi-am uitat caietul acasa.../ -Unu...". "Eram fericit ca cel putin nu ma mai chinuia la tabla", marturiseste adolescentul. "Dupa un rastimp mai lung sau mai scurt, sfarseam intotdeauna cu insuficient". In finalul capitolului, autorul recunoaste ca, in ciuda tuturor, "domnul director, insa, nu e un om rau". Le daruieste tuturor media "suficient": "Magarilor!...Hai?"

 

 

VII. CORIGENTA - 10 iulie

Capitolul descrie o experienta extrema a insusi autorului: ramane corigent la germana din cauza unui profesor cu o privire ingrozitoare, care il face sa uite lectia intr-o clipita. Cuprins de disperare, se gandeste chiar la sinucidere. O alta corigenta, de data asta mai tarzie si aproape inevitabila, apare la matematica. Scopul corigentei, pentru profesor, este simplu: ca elevul sa se pregateasca mai bine la matematici, sa cunoasca mai bine detaliile acestui obiect subtil. Impricinatul crede insa ca a nu sti bine matematica este un dat, tine de soarta, la fel cum moartea este data oamenilor supusi destinului, unui timp ireversibil. Adolecentul isi face, plin de entuziasm un program prin care isi propune "in trei zile invat ce n-am invatat un an si scap...". Isi propune sa lucreze intens si sa ispraveasca trigonometria, algebra, binomul lui Newton si triunghiul lui Pascal. Nerespectand acest program, ramane corigent la matematica, isi propune sa o invete la vara si considerand ca "e foarte inteligent ceea ce fac...".

 

 

VIII. PREMIANTII

"Azi-dimineata s-a randuit banci in curtea liceului, s-a adus o catedra, cateva scaune si o masa pe care s-au asezat cartile de premii". Era serbarea de sfarsit, unde cei mai silitori paseau curajosi sa-si ia diploma si cartile. Pentru acest premiu invatasera tot anul. Fanfara era prezenta, colegii premiantilor ii felicitau. Inauntrul adolescentului miop se dadea o lupta apriga intre gandurile si sentimentele sale. Marturiseste cu ura in jurnal ca "uram pe acei adolescenti cu fruntile inguste, incluti si impersonali, care isi invata lectiile, se duc la cinematograf si se masturbeaza in fiecare noapte. [...] Munca mea si torturile mele, si rezultatele mele nu erau pretuite". Mai tarziu a "cercetat cu Dinu listele ce se lipisera la un geam". Din clasa lor erau patru corigenti la matematica: Dinu, el, Chioreanu, Bonas. Ultimii doi erau "cei mai prosti din intreaga clasa". Acasa a trebuit sa se prefaca trist din cauza corigentei, "sau, poate, sunt cu adevarat trist…".

 

 

IX. VACANTA

Desi a ramas corigent la matematica, nu se gandeste deloc la faptul ca ar trebui sa faca ceva pentru a iesi din aceasta situatie. Se va apuca de matematica la sfarsitul lui august. Profita de vacanta pentru a citi tot ce-i place. Ba chiar intr-o dimineata, in timp ce citea pe Panait Istrati cunoaste un vagabond cu care a "petrecut patru ceasuri de vorba". Vagabondul - "un evreu tanar, prost imbracat, care ratacise mult si indurase multe". I-a povestit aventurile sale, slujbele (picolo intr-o cafenea, paznic la o magazie, ucenic intr-o ceainarie), alimentand visele adolescentului de a-si crea propriul drum in viata, departe de viata pe care o ducea atunci. In vacanta, lucrul la roman incetase, intalnirile cu prietenii se rarisera, isi petrecea timpul citind si visand. "Astept cu resemnare sfarsitul lui iulie, sa plec in tabara de la Dumbrava Sibiului. Cercetasia mi s-a parut intotdeauna o institutie exaltata si dubioasa. Am facut, totusi, drumuri lungi impreuna, am dormit nopti frumoase in Dobrogea, am ratacit in Bucegi, am colindat in muntii Neamtului". Acum, i se pare stupida ideea din primul capitol. Aceea cu existenta unei eroine. Nu mai voia sa iubeasca fictiv, pentru ca cititorului sa placa romanul. "In roman voi scrie ca doream Dumbrava, pentru ca la Bucuresti ma sufocau miresmele si patimile". Dumbrava ii placea - o credea "ispititoare si curata".

 

 

X. JURNAL DE VARA - 5 august

"Am ajuns acasa". Dand putine lamuriri, se intoarce mai devreme din tabara pe motiv ca i s-au terminat banii. Reintorcandu-se in mansarda sa, isi petrece citind zilele pana cand se intorc ceilalti din Dumbrava. Gandul ii ramasese acolo. Desi nu avea vointa, isi propune, probabil pentru a-si insufla incredere in sine, ca "de la toamna am sa incep sa invat serios". Trei zile mai tarziu, citeste dezamagit ce scrisese la intoarcerea din Dumbrava. Nu deschisese caietele de matematica, iar acum dorea sa invete psihologie in incercarea de a se intelege pe el insusi. Resemnat renunta la idee, gandind: "poate am sa pricep la toamna, cand voi studia psihologia". O saptamana mai tarziu baietii se intorc din tabara. Dinu ii "povesteste cu amanunte complicatiile ivite din dragostele sale. El a iubit in Sibiu numai trei fate, dar a fost iubit de sapte". Afla ca examenul de corigenta trebuie sa-l sustina pe 15 septembrie. Se intelege cu Dinu sa amane pregatirea pana la inceputul lunii urmatoare. Constient ca se apropie corigenta, este ispitit, totusi, de niste carti imprumutate pe care trebuie sa la sfarseasca cat mai repede. Nici prin gand nu-i trece sa piarda "prilejul lecturii unor carii pe care doream de mult sa le cunosc". Inceperea studiului este amanat la nesfarsit, iar in ultimul moment, ia o hotarare foarte mare: "daca pana la 15 septembrie nu invat de la un capat la altul toata materia, ma sinucid". In restul zilelor pana la examen adolescentul este incercat de ganduri, sentimente si ciudate trairi. A invatat cateva capitole, dar cu o zi inainte incearca sa se convinga, ca poate de repetentie are nevoie in acest moment din viata sa. "Teza". Autorul marturiseste: "am incercat sa acopar pagini cu calcule absurde". Desi, obisnuit cu ideea ca va ramane repetent, Vanciu i-a "pedepsit filozoficeste" - "ne-a promovat pe toti".

 

 

 

 

Partea a II-a

 

 

I.MANSARDA Ideea scrierii unui roman ramane obsesiv in mintea sa, dar intarzie a se concretiza: ...Ce sa scriu, ce sa scriu ca sa uit tristetea? Poate chiar Romanul adolescentului miop il voi scrie din acelasi indemn. Dar nu trebuie sa ma gandesc. Nu trebuie sa ma gandesc, ci sa scriu.

 

II.MUZA - SOCIETATE CULTURAL - DRAMATICA Acest capitol prezinta amplu, activitatea societatii din care autorul facea parte atunci. Societate cultural-dramatica, Muza, tine sedinta in fiecare sambata, de la patru la opt. Incantat ca in ultima vreme aceasta societate cunoscuse un avant puternic, adolescentul participa si lucra cu entuziasm: muzica, discutii, conferinte, declamatii, piese de teatru. La sfarsit, ceaiul.

 

III. FANICA Adolescentul povesteste cum colegul sau, Fanica, a scris o revista: Se numeste Un liceu model si se va juca la Sfantul Spiridon. Personajele sunt chiar profesorii lor, rolurile fiind impartite de autorul piesei. Autorul il va juca pe Toivinovici, poate pentru ca am parul rosu si cunosc formulele seriilor aciclice.

 

IV. DOMNUL REDACTOR Gandurile ce ii ravaseau mintea in acel moment, simtindu-se dezgustat si obosit, chiar de se stia un talent - putand sa scrie despre orice lua o decizie: Ma umilisem mult si fara nici o izbanda. [...] Dar de astazi mi-am fagaduit solemn sa nu mai trimit nimic dlui Ilie Leontescu. Desi am talent cu carul. Si desi ma cunoaste el si as putea scrie orice...

 

V. NOIEMBRIE Lipsa de vitalitate a personajelor dintr-un oras cu o mitologie inca nedescoperita: In dupa-amiaza aceasta de noiembrie, sunt trist. Adolescentul considera cele mai frumoase zile pe acelea in care se biciuia. Marturiseste cu seninatate, incercand sa miste pe autor, sa-l socheze cu gandirea sa: Pastram franghia dupa un raft cu carti. In fiecare noapte, inainte de a stinge lampa, incepeam sfertul acela de dulci si dureroase desfatari. Urma, apoi, o clipa de extaz. A renuntat la acest obicei si, cum chiar el marturiseste: Mi-am cautat si eu, ca toti oamenii slabi, prieteni. Chiar si asa, el tine la prietenii sai, iar o eventuala despartire il doare. Melancolia a fost izgonita de amintiri, amintiri care l-au scos din lumea in care tristetea il tarase. Acum a redevenit el, adolescentul de saptesprezece ani, cu preocupari stintifiice.

Aproprierea bacalaureatului il sperie, din pricina noului regulament. Unii spera la o tomnateca promovare, stiind de acum ca Vanciu ii va lasa corigenti. Printre ei si adolescentul miop, trist dupa despartirea de prietenii sai.

TRISTETI, IN VARA Incertitudinea ii pune stapanire pe ganduri: Voi pasi la anul la Universitate sau voi pierde luni dupa luni, dezamagit, asteptand noi examene. Amintirile il napadesc, poarta suferinta in suflet ca o cruce grea ce ii apasa umerii. Sunt obosit si trist, si sunt singur in casa aceasta, grea de amintiri. De ce ma napadesc amintirile?

 

VI. MA CLATINA VANTURILE Schimbarile de mentalitate si preocupari prin care trece adolescentul. Au trecut de mult timpurile cand chimia si insectele imi odihneau creierul. Au trecut si timpurile lui Felix Le Dantec si Haeckel, zile sfarsite inocent in fata bocalului cu tritoni, noptile istovite langa cartile cu scoarte rosii din Bibliotheque de Philosophie scientifique. Isi deschide in totalitate sufletul, confesandu-se: Iata ce simt: ca sunt ridicat din mine si izbit de colturi dureroase, si lasat iar in suflet, si iarasi inaltat. Si nu stiu nimic alt, si nimic nu inteleg.

 

VII. BACALAUREATUL Adolescentul care citise atat de mult se simte ofensat de atitudinea indiferenta a profesorilor, care il desconsidera, ii dau note mici. Am fost cuprinsi, atunci, de febra nestapanita a lecturilor pripite, a rasfoirilor nervoase, a memorizarilor, a fiselor, a sublinierilor cu creion rosu. O farama de indoiala ii ramane insa in suflet: Daca nu voi trece?...

 

VIII. FINAL Am scapat, am scapat!... Capitolul Final consfinteste rotund, intr-o simetrie a textului, sfarsitul perioadei de liceu: Mi-am cetit numele pe lista cu ochi tulburi. [...] M-a cuprins deodata un dor puternic de a vedea liceul unde am petrecut opt ani. Realizeaza cu nostalgie si durere ca il intristau clasele unde nu vor mai fi fete cunoscute, il intristau dulapurile cu carti de unde citise. Nu vrea sa renunte la adolescenta. Ideea de sfarsit il cutremura: Cine ar putea intelege tristetea salbatica a acestui sfarsit pentru totdeauna?...O viata se inchide. La acel sfarsit de toamna, se hotaraste: Eu am sa scriu Romanul adolescentului miop. Vrea sa surprinda realitatea, firesc si dramatic. Privind cum ploua incheie Jurnalul, in aceasta zi de toamna, pentru a incepe sa scrie la roman: Pentru ca am ramas singur, m-am hotarat sa incep chiar azi Romanul adolescentului miop...

 

  

____________________________________________________________________

 

Mircea Eliade - Romanul Adolescentului Miop.pdf (941.22 kb)

 

 

Tags:

Lecturi de (ne)voie

Octavio Paz: Dubla flacără

by Amalia Istrate L, septembrie 12 2011 14:32

 

 

 

Viaţa este un risc continuu, a trăi înseamnă a te expune.

 

Orice dragoste e nefericită pentru că orice dragoste e făcută din timp, este nodul fragil a două fiinţe trecătoare şi care ştiu că vor muri; în orice dragoste, chiar şi în cea mai tragică, există o clipă de fericire pe care nu este exagerat să o numim supra­umană: este o victorie împotriva timpului, o întrezărire a locului de dincolo, acel acolo care este aici, unde nimic nu se schimbă şi tot ce este chiar este.

 

 

Dacă dragostea e timp, ea nu poate fi veşnică. E con­damnată să se stingă şi să se transforme în alt sentiment.

 

Dragostea nu este eternitatea, nu este nici timpul calendarelor şi al cea­surilor, adică timpul succesiv. Timpul dragostei nu este lung şi nici scurt: este percepţia instantanee a tuturor timpurilor într-unul singur, a tuturor vieţilor într-o clipă. Nu ne scapă de moarte, dar ne face s-o privim drept în faţă.

 

 

 

Iubire, ură, adoraţie, sex, lesbianism, homosexualitate, SIDA, tabu, credinţă, Dumnezeu, toleranţă / intoleranţă - toate acestea şi multe altele se găsesc tratate şi se îmbină într-o manieră sinceră, atractivă şi lipsită de ipocrizie în studiul Dubla flacără a lui Octavio Paz. Demersul autorului este susţinut de exemplificările şi trimiterile pe care le face atât la literatura din toate timpurile, cât şi la cinematografie, muzică sau folclor.

Studiul Dubla flacără este o lectură necesară şi obligatorie din multe puncte de vedere pentru omul modern.

 

 

 

,,Dubla flacără explorează legătura intimă dintre sex, erotism şi dragoste - temele preferate ale lui Octavio Paz, laureat al Premiului Nobel. Pornind de la Banchetul lui Platon şi sfîrşind cu romane moderne, precum Doamna Bovary şi Ulysse, Paz face istoricul dragostei şi erotismului în literatură. Paginile de faţă trec totul în revistă, de la tabuuri la reprimări, de la Sade la Freud, de la păcatul originar la inteligenţa artificială."

 

OCTAVIO PAZ (1914-l998), poet, eseist şi diplomat mexican, una din figurile literare de primă mărime ale Americii Latine, în 1990 i s-a acordat Premiul Nobel pentru Literatură.

Debutează în 1933 cu volumul de poeme Luna silvestre. Pleacă în Spania, unde se apropie pînă la identificare de cauza republicană din Războiul Civil (reflexiile acestei experienţe apar în Spania, în 1937, sub titlul Bajo in clara sombra y otros poemas, anunţîndu-l pe marele poet de mai tîrziu). După o şedere la Paris se întoarce în Mexic, unde va înfiinţa şi edita mai multe reviste literare de renume (Taller, El hijo prodigo şi, în anii 70, Plural). 

Volume de versuri: No pasarân (1937), Libertad bajo palabra (1949), iAguila o sol? Piedra de sol (1957), Blanco (1967), Ladera este (1971), Hijos del aire (1981). 

Proză: El laborinto de la soledad (1950), El arco y la lira (1956), Las peras del olno (1957), Conjunciones y disyunciones (1970), El mono gramâtico (1974), One Earth, Four or Five Worlds (1985 — în engleză).

Influenţat pe rînd de marxism, suprarealism, existenţia­lism, budism şi hinduism, tema sa de predilecţie este capaci­tatea de a-şi depăşi singurătatea existenţială prin dragoste, erotism şi creativitate artistică.


Tags:

Amalialand | Lecturi de (ne)voie

Clasa a IX-a: Listă de lecturi, filme şi muzică

by Amalia Istrate Ma, iulie 05 2011 01:35

 

Programa pentru clasa a IX-a este foarte diferită faţă de ceea ce şi-ar imagina un proaspăt absolvent de gimnaziu şi foarte generoasă, în acelaşi timp. Conţinuturile sunt organizate pe zece teme mari, care se pot regăsi toate sau parţial în manualele alternative. Aceste teme vizează studierea unui număr mare de texte, foarte variate ca genuri şi reprezentare, dar care au ca scop formarea elevului pentru solicitările mult mai complexe din anii de liceu următori. Programa de clasa a IX-a, ca orice programă de limba şi literatura română, îşi propune nu numai transmiterea unor informaţii strict legate de de domeniul literaturii, ci şi realizarea unui bagaj cultural cât mai cuprinzător pentru proaspătul învăţăcel, ceea ce numim în termeni comuni cultură generală şi artistică. Acesta este motivul pentru care voi asocia fiecărei teme în parte diverse titluri de filme şi seriale, precum şi opere muzicale indispensabile înţelegerii mai complexe a fenomenului literar şi cultural despre care se face discuţie.

 

Temele propuse pentru clasa a IX-a sunt:

Joc şi joacă

Adolescenţa

Familia

Şcoala

Iubirea

Scene din viaţa de ieri şi de azi

Aventura, călătoria

Lumi fantastice

Personalităţi, exemple, modele

Confruntări etice şi civice

 

Tema 1. Joc şi joacă

1. *Johan Huizinga – Homo ludens

2. Roger Caillois – Teoria jocurilor (agon, alea, mimicry, ilinx)

3. Ion Barbu – După Melci

4. *Tudor Arghezi – De-a v-aţi ascuns; Cartea cu jucării

5. Ion Creangă – Amintiri din copilărie

6. T.O. Bobe – Cum mi-am petrecut vacanţa de vară

7. *Mircea Cărtărescu – R.E.M.

8. *Simona Popescu - Exuvii

9. Herman Hesse – Jocul cu mărgele de sticlă

 

 

Tema 2. Adolescenţa

1. *Mircea Eliade – Romanul adolescentului miop

2. *Ovidiu Verdeş – Muzici şi faze

3. *J.D. Sallinger – De veghe în lanul de secară

4. William Golding – Împăratul muştelor

5. Eginald Schlattner – Cocoşul Decapitat

6. Andrei Makine – Testamentul francez

7. Filmul Stand by Me  (1986) – ecranizare după nuvela The Body a lui Stephen King

8. Filmul Cum mi-am petrecut sfârşitul lumii, (2006), regia Cătălin Mitulescu

9. Filmul E pericoloso sporgersi, (1993), regia Nae Caranfil

 

Tema 3. Familia

1. Lucian Blaga – Hronicul sau cântecul vârstelor

2. *George Călinescu – Cartea nunţii

3. Marin Preda – Viaţa ca o pradă

4. *Tudor Muşatescu – Titanic vals

5. Alice Sebold – The Lovely Bones + ecranizarea romanului din (2009)

6. Cormac McCarthy – The Road + ecranizarea romanului The Road (2009)

7. Filmul A.I. (Artificial Intelligence)  (2001), regia Steven Spielberg

8. Filmul The Fall (2006), regia Tarsem + Simfonia a VII-a de Beethoven

9. Filmul The Legend of 1900 + soundtrack-ul compus de Ennio Morriconne

 

Tema 4. Şcoala

1. Mihail Drumeş – Elevul Dima dintr-a şaptea

2. Grigore Băjenaru – Cişmigiu et. Comp.

3. *I.L.Caragiale – Bacalaureat, Un pedagog de şcoală nouă, Lanţul slăbiciunilor, Despre cometă

4. *George Bacovia – Liceu

5. Geo Dumitrescu – Cântec de nucă verde

6. *Mircea Nedelciu – Nora sau Balada zânei de la Bâlea Lac

7. Ioan Slavici – Budulea Taichii

8. Jeff Kinney – The Diary of a Wimpy Kid 1, 2, 3

 

Tema 5. Iubirea

1. Garabet Ibrăileanu – Adela

2. *Mircea Eliade – Maitreyi

3. Gib Mihăescu – Rusoaica

4. *Gib Mihăescu – Donna Alba

5. Mihail Sebastian – Accidentul, Jocul de-a vacanţa

6. Anton Holban – Ioana, O moarte care nu dovedeşte nimic

7. Liviu Rebreanu – Jar, Adam şi Eva

8. Mihail Drumeş – Invitaţie  la vals

 9. *Mihai Eminescu - Calin (file din poveste)

10. *Tudor Arghezi – De-abia plecaseşi, Logodnă

11. *Ana Blandiana – Cuplu + Valse Triste de J. Sibelius

12. *Mihai Eminescu – Luceafarul, Sonete

13. *Mircea Cărtărescu – Poema chiuvetei

14. *Geo Dumitrescu - Banală

15. Cântarea Cântărilor

16. Tristan şi Isolda

17. *William Shakespeare – Romeo şi Julieta + ecranizarea din 1996

18. Emily Bronte – La răscruce de vânturi + ecranizarea din 1939

19. Jane Austen – Mândrie şi prejudecată, Emma + ecranizările din 2005 şi 1996

20. Margarett Mitchell – Pe aripile vântului + ecranizarea din 1939

21. Francis Scott Fitzgerald – Marele Gatsby + ecranizarea din 1974

22. Ernest Hemingway – Şi soarele răsare

23. Thomas Hardy – Tess d’Urberville + ecranizarea din 1979

24. Charles Dickens – Marile speranţe + ecranizarea din 1998

25. *Jose Ortega y Gasset – Studii despre iubire

 26.*Liviu Antonesei - Despre dragoste - anatomia unui sentiment

27. *Octavio Paz – Dubla flacără

28. Gaston Leroux – Fantoma de la operă + ecranizarea din 2004 + opereta lui Andrew Lloyd Webber

29. Mary Shelley – Frankenstein

30. Filmul Somewhere in Time + Rapsodia lui Rachmaninov

31. Filmul Shakespeare in Love

 32. Filmul Hachiko - A Dog's Story

 

Tema 6. Scene din viaţa de ieri şi de azi

1. *Nicolae Filimon – Ciocoii vechi şi noi

2. Mateiu Caragiale – Craii de Curtea-Veche

3. Varujan Vosganian – Cartea şoaptelor

4. Gheorghe Crăciun – Puppa rusa

5. Radu Pavel Gheo – Noapte bună, copii!

6. *Petru Popescu – Dulce ca mierea e glonţul patriei!

7. Ioana Pârvulescu – În intimitatea secolului 19; Întoarcere în Bucureştiul interbelic

8. *Neagu Djuvara – O scurtă istorie a românilor povestită celor tineri

 

Tema 7. Aventură, călătorie

1. Panait Istrati – Chira Chiralina

2. *Vasile Alecsandri – Balta-Albă

3. Jean Bart – Europolis

4. Radu Tudoran – Toate pânzele sus

5. *Homer – Odiseea

6. *Miguel de Cervantes Saavedra – Don Quijote de la Mancha

7. Jonathan Swift – Călătoriile lui Gulliver

8. Herman Melville – Moby Dick

9. Ernest Hemingway – Bătrânul şi marea

10. Umberto Eco – Numele trandafirului; Insula din ziua de ieri

 11. Filmul Taking Chance, (2009)

 

Tema 8. Lumi fantastice

1. Michael Ende – Poveste fără de sfârşit

2. *Arkadi şi Boris Strugaski – Picnic la marginea drumului + ecranizarea Călăuza de Andrei Tarkovski, Oraşul damnat, E greu să fii zeu

3. Stanislaw Lem – Solaris + ecranizarea de Andrei Tarkovski

4. *Mircea Eliade – Domnişoara Christina, Tinereţe fără de tinereţe, Pe strada Mântuleasa

5. Vasile Voiculescu – Şarpele Aliodor, Iubire magică, Schimnicul, Iubire magică, Lostriţa

6. *Tzvetan Todorov – Introducere în literatura fantastică

7. *Edgar Allan Poe – Masca morţii roşii, Prăbuşirea casei Usher

8. Radu Pavel Gheo – Fairia – o lume prea îndepărtată

9. *Basmul Tinereţe fără bătrâneţe şi viaţă fără de moarte

10. Stelian Ţurlea – Greuceanu – roman cu un poliţist

 

Tema 9. Confruntări etice şi civice

1. *Nicolae Steinhardt – Jurnalul Fericirii

2. *Liviu Rebreanu – Iţic Ştrul, dezertor; Catastrofa

3. Augustin Buzura – Vocile nopţii

4. Mihail Sebastian – De dcouă mii de ani; Jurnal

5. Umberto Eco – Cimitirul din Praga

6. Cormac McCarty – Meridianul Sângeriu

7. Filmul The Fog (2009), ecranizare a nuvelei lui Stephen King

 

Tema 10. Personalităţi, exemple, modele

1. *Grigore Ureche – Portretul lui Ştefan cel Mare din Letopiseţul Ţării Moldovei

2. *Ştefan Augustin Doinaş – Mistreţul cu colţi de argint; Alexandru refuzând apa

3. Eugen Ionescu – Regele moare

 

 

Tags:

Lecturi de (ne)voie

Lista lecturilor pentru clasa a XII-a

by Amalia Istrate D, iunie 19 2011 19:29

 

PERIOADA INTERBELICĂ: POEZIA

 

Se vor studia minimum 4 texte de bază + *2 texte

Pentru poezia interbelică, se vor alege texte din opera următorilor autori:

George BacoviaPlumb, Lacustră,

Tudor Arghezi Testament, Psalmi, Flori de mucigai

 Lucian Blaga – Eu nu strivesc corola de minuni a lumii, Gorunul, Paradis în destrămare

Ion BarbuRiga Crypto şi Lapona Enigel, Oul Dogmatic, Joc secund (Din ceas dedus...)

 

Studiu de caz: Fronda în literatura interbelică

Pentru realizarea studiului de caz se pot folosi:

- texte poetice, fragmente de proză contestatară, manifeste literare aparţinând unor autori precum: Tristan Tzara, Geo Bogza, Ion Vinea, Ilarie Voronca, Eugen Ionescu (Nu), N. Steinhard (În genul… tinerilor) ş.a.;

- antologii recomandate: Antologia literaturii române de avangardă de Saşa Pană; Poezia românească de avangardă de Gabriela Duda; Avangarda literară românească de Marin Mincu; Avangarda artistică a secolului XX de Mario de Michelli etc.

 

Curente culturale / literare: modernism vs. Tradiţionalism

Pentru realizarea unei prezentări sintetice a acestei teme se pot folosi:

- texte din poeţii studiaţi sau din opera altor poeţi interbelici: Al. Philippide, B. Fundoianu, Adrian Maniu, Ion Pillat, Vasile Voiculescu, Aron Cotruş ş.a.;

- fragmente din texte de doctrină sau studii legate de temă aparţinând unor istorici, ideologi,eseişti, filozofi, critici şi istorici literari interbelici sau contemporani: E. Lovinescu (Istoria civilizaţiei române moderne, Istoria literaturii române contemporane), Ştefan Zeletin (Neoliberalismul), G. Călinescu (Tipul firesc de roman), Pompiliu Constantinescu (Tradiţionalism sau modernism?), N. Iorga (Literatura pe care o cere vremea, Tradiţie şi inovaţie în artă), Nichifor Crainic (Sensul tradiţiei), Lucian Blaga (Revolta fondului nostru nelatin), Z. Ornea (Tradiţionalism şi modernitate în deceniul al treilea), Ov. S. Crohmălniceanu
(Literatura română între cele două războaie mondiale, vol. I), D. Micu (Gândirea şi gândirismul), Adrian Marino (Modern, modernism, modernitate), Nicolae Manolescu, Despre poezie, Matei Călinescu (Conceptul modern de poezie, Cinci feţe ale modernităţii), Gh. Crăciun, Aisbergul poeziei moderne,
Ion Bogdan Lefter, Recapitularea modernităţii ş.a.

 

Curente culturale / literare: orientări avangardiste (prezentare sintetică a avangardei, cu accent pe specificul avangardei româneşti)

Pentru realizarea unei prezentări sintetice a acestei teme se pot folosi:

- texte literare şi manifeste avangardiste aparţinând unor autori precum: Tristan Tzara, Geo Bogza, Ion Vinea, Ilarie Voronca ş.a.;

antologii recomandate: Antologia literaturii române de avangardă de Saşa Pană; Poezia românească de avangardă de Gabriela Duda; Avangarda literară românească de Marin Mincu; Avangarda artistică a secolului XX de Mario de Michelli etc.;

- studii dedicate temei (de exemplu, Ion Pop, Avangarda în literatura română; Adrian Marino, Dicţionar de idei literare – cap. Avangarda etc.).

 

Studiu de caz: Diversitate tematică, stilistică şi de viziune în poezia interbelică

Pentru realizarea studiului de caz se pot folosi:

- selecţii din texte literare ale poeţilor interbelici studiaţi;

- istorii literare, eseuri şi studii dedicate temei (de exemplu, Ov. S. Crohmălniceanu, op. cit.; N. Manolescu, op. cit.; Mircea Scarlat, Istoria poeziei româneşti, vol. III; etc.).

 

Dezbatere:  Identitate culturală în context european

Pentru realizarea dezbaterii, se pot folosi surse precum:

- texte aparţinând unor autori precum: E. Lovinescu (Istoria civilizaţiei române moderne), G. Călinescu (cap. Specificul naţional din Istoria literaturii române de la origini până în prezent), Camil Petrescu (Sufletul naţional), Mihail Ralea (Europeism şi tradiţionalism), Liviu Rebreanu (Specificul naţional, postulat al diferenţierii), Petre Pandrea (Specific naţional şi moment istoric), Emil Cioran (Schimbarea la faţă a României), Mircea Vulcănescu (Dimensiunea religioasă a existenţei), Lucian Blaga (Spaţiul mioritic), Mircea Eliade (articole legate de temă din vol. Profetism românesc, 1990), Constantin Noica (Sentimentul românesc al fiinţei), Mircea Martin (G. Călinescu şi complexele literaturii române), Adrian Marino (Pentru Europa), Sorin Alexandrescu (Paradoxul român), Ioana Pârvulescu (Întoarcere în Bucureştiul interbelic) sau autori străini care au scris despre România interbelică (Paul Morand, Bucureşti) ş.a.;

- antologii recomandate: Dreptul la memorie (vol. III-IV), de Iordan Chimet; Atitudini şi polemici în presa literară interbelică (Universitatea din Bucureşti, 1984) etc.;

- CD-uri despre Bucureştiul interbelic, albume de epocă, albume de artă etc.

 

 

PERIOADA POSTBELICĂ

Studiu de caz: Literatura aservită ideologiei comuniste

Pentru realizarea studiului de caz, se pot folosi:

- selecţii din texte literare ilustrative aparţinând unor autori precum: A. Toma, Dan Deşliu, Mihai Beniuc, Victor Tulbure ş.a.;

- antologii recomandate: Poezia unei religii politice de Eugen Negrici; Sub zodia proletcultismului. Dialectica puterii de Marin Niţescu etc.

- studii: Eugen Negrici, Literatura română sub comunism; Sanda Codoş, Literatura între revoluţie şi reacţiune; Ana Selejan, Trădarea intelectualilor, Reeducare şi prigoană; Alexandru Muşina, Sinapse etc.

Texte de bază: 2 romane (1 roman scris în perioada 1960-1980 şi 1 roman scris după 1980, cu focalizare diferită: tematică, tipologică etc.), 1 piesă de teatru şi 4 poezii (poeziile selectate pot aparţine unor autori postbelici reprezentativi, din una sau mai multe generaţii afirmate în această perioadă: de ex., generaţia războiului, generaţia ’60, generaţia ’70, generaţia ’80) + *2 poezii.

 

Pentru alegerea romanelor, puteţi recurge la texte din opera unor autori precum: Marin Preda, Alexandru Ivasiuc, Augustin Buzura, Nicolae Breban, Ştefan Bănulescu, Fănuş Neagu, Radu Petrescu, Mircea Horia Simionescu, Sorin Titel, I. D. Sârbu, Gabriela Adameşteanu, Mircea Nedelciu, Mircea Cărtărescu, Ioan Groşan, Gheorghe Crăciun ş.a.

 

Pentru alegerea piesei de teatru, puteţi să vă orientaţi spre texte aparţinând unor autori precum: Marin Sorescu, Teodor Mazilu, Eugen Ionescu, Matei Vişniec ş.a.
Pentru alegerea poeziilor, veţi putea folosi texte din opera unor autori precum: Ştefan Augustin Doinaş, Radu Stanca, Geo Dumitrescu, Ion Caraion, Gellu Naum, Gherasim Luca, A. E. Baconski, Nichita Stănescu,
Marin Sorescu, Ana Blandiana, Ileana Mălăncioiu, Leonid Dimov, Mircea Ivănescu, Mircea Dinescu, Emil Brumaru, Mircea Cărtărescu, Alexandru Muşina, Simona Popescu ş.a.

Studiu de caz: Tipuri de roman în perioada postbelică

Pentru realizarea studiului de caz se pot folosi:

- trimiteri la romane postbelice studiate pe parcursul liceului;

- istorii literare, eseuri şi studii dedicate temei (de exemplu: N. Manolescu, Literatura română postbelică, vol. II, Arca lui Noe. Eseu despre romanul românesc, vol. II şi III; Eugen Simion, Scriitori români de azi; Eugen Negrici, Literatura română sub comunism, vol. I etc.).

 

Curente culturale / literare: Postmodernismul

Pentru realizarea unei prezentări sintetice a acestei teme se pot folosi:

- trimiteri la texte literare de poezie, proză sau dramaturgie aparţinând unor scriitori din generaţiile ’80, ’90, 2000;

- studii teoretice despre postmodernism: de exemplu, Postmodernismul românesc de Mircea Cărtărescu; Postmodernism. Din istoria unei „bătălii“ culturale de Ion Bogdan-Lefter; Istoria tragică & grotescă a întunecatului deceniu nouă de Radu G. Ţeposu; Trafic de frontieră. Proza generaţiei ’80; Ochiul bifurcat, limba saşie de Adrian Oţoiu; Literatură şi subversivitate. Descriere şi naraţiune în proza postmodernă românească de Carmen Muşat; Direcţia ’80 în poezia română de Andrei Bodiu etc.;

- antologii recomandate: Caiete critice, nr. 1-2, 1986 (volum dedicat postmodernismului); Competiţia continuă. Generaţia ’80 în texte teoretice de G. Crăciun; Antologia poeziei generaţiei ’80 de Alexandru Muşina; Caiete critice, nr. 2-3, 2005 (volum dedicat generaţiei 2000); Poezia română actuală (vol. I-III) de Marin Mincu etc.

 

*Studiu de caz. Se va alege una dintre următoarele două teme propuse: (1) Dinamica unor specii: jurnalul, memoriile - apariţii editoriale după 1990, (2) Tendinţe în literatura română actuală Pentru realizarea studiului de caz Dinamica unor specii: jurnalul, memoriile – apariţii editoriale după 1990 se pot folosi:

memorii şi jurnale scrise de autori precum: Mihail Sebastian, Mircea Eliade, N. Steinhardt, I. D. Sârbu, Ion Ioanid, Radu Petrescu, Alice Voinescu, Jeni Acerian, Monica Lovinescu, Ioana Em. Petrescu, Mircea Cărtărescu ş.a.;

eseuri şi studii dedicate temei (de exemplu: Ficţiunea jurnalului intim de Eugen Simion, Literatura română în postceauşism, vol. I, de Dan C. Mihăilescu etc.).
Pentru realizarea studiului de caz Tendinţe în literatura română actuală se pot folosi trimiteri la texte din literatura actuală care să reflecte unele fenomene precum: „bătălii“ între generaţii şi între curente literare, revizuiri critice, mutaţii diverse în câmpul literar şi cultural etc.

 

*Studiu de caz: Forme ale istoriei şi criticii literare

Pentru realizarea studiului de caz se pot folosi:

texte care să ilustreze specii precum: istoria literară, monografia, eseul, studiul critic, cronica literară, recenzia etc. ;

autori recomandaţi: Titu Maiorescu, E. Lovinescu, G. Călinescu, Tudor Vianu, Mihail Ralea, Pompiliu Constantinescu, Şerban Cioculescu, Nicolae Manolescu, Eugen Simion, Paul Cornea, Ov. S. Crohmălniceanu, Eugen Negrici, Mihai Zamfir, Mircea Martin, Mircea Zaciu, Ion Pop, Radu G. Ţeposu, Ion Bogdan Lefter ş.a. Numărul minim de texte de bază care vor fi studiate în clasa a XII-a este următorul: 8 texte de poezie, 2 romane şi 1 piesă de teatru. Se vor realiza, de asemenea, 3 studii de caz, 3 prezentări ale unor curente culturale / literare şi 1 dezbatere. La specializarea filologie, se vor studia în plus  *4 texte de poezie şi se vor realiza încă *3 studii de caz.

 

Notă. Pe parcursul liceului, elevii vor studia cel puţin un text aparţinând următorilor autori: Mihai Eminescu, Ion Creangă, I. L. Caragiale, Titu Maiorescu, Ioan Slavici, G. Bacovia, Lucian Blaga, Tudor Arghezi, Ion Barbu, Mihail Sadoveanu, Liviu Rebreanu, Camil Petrescu, G. Călinescu, E. Lovinescu, Marin Preda, Nichita Stănescu, Marin Sorescu.

 

 

 

 

Lista minimală a operelor literare pe care trebuie să le citească un elev de liceu pentru a trece onorabil examenul de bacalaureat:

 

Mihail KogălniceanuIntroducţie la ,,Dacia literară”, articolul-program al romantismului românesc (critică şi teorie literară)

Costache NegruzziAlexandru Lăpuşneanul (nuvelă romantică, istorică, psihologică)

Mihai Eminescu – Scrisoarea I, Glossa, Odă (în metru antic), Luceafărul (poem epic, poezie lirică, lirism subiectiv/ obiectiv)

Ion Creangă Povestea lui Harap-Alb (basm cult)

I.L. Caragiale - O scrisoare pierdută (comedie/ dramaturgie)

Titu Maiorescu O cercetare critică asupra poeziei române de la 1867, În contra direcţiei de astăzi în cultura română (teoria formelor  fără fond), Poeziile d/lui Eminescu, Comediile d/lui Caragiale (critică/ teorie literară)

Ioan SlaviciMara (roman tradiţional, obiectiv); Moara cu noroc (nuvelă realistă, psihologică)

George Bacovia - Plumb, Lacustră, Decor (poezie simbolistă)

Lucian Blaga - Eu nu strivesc corola de minuni a lumii, Gorunul, Paradis în destrămare (poezie modernă, perioada interbelică)

Tudor Arghezi - Testament, Psalmi, Flori de mucigai (poezie modernă, perioada interbelică)

Ion Barbu - Riga Crypto şi Lapona Enigel, Oul Dogmatic, Joc secund (Din ceas dedus...) (poezie modernă, perioada interbelică)

 Mihail SadoveanuBaltagul (roman tradiţional, obiectiv)

 Liviu RebreanuIon (roman modern obiectiv, interbelic)

 Camil PetrescuUltima noapte de dragoste, întâia noapte de război (roman modern subiectiv, literatura experienţei, perioada interbelică)

 Mircea EliadeLa Ţigănci (nuvelă fantastică), Maitreyi (roman modern subiectiv, literatura experienţei, perioada interbelică)

 George Călinescu Enigma Otiliei (roman balzacian, realist, perioada interbelică)

 Eugen LovinescuModernism, Teoria imitaţiei şi teoria sincronismului, cenaclul şi revista Sburătorul, Istoria literaturii române contemporane (critică/ teorie literară, perioada interbelică, Modernism vs. tradiţionalism)

 Nichifor CrainicRevista Gândirea, Tradiţionalismul ortodoxist (teorie literară, modernism vs. tradiţionalism)

 Ion PillatAci sosi pe vremuri (poezie tradiţionalistă, perioada interbelică )

 Vasile Voiculescu – În grădina Ghetsemani (poezie tradiţionalistă, perioada interbelică)

 Ilarie VoroncaUlise (poezie avangardistă, perioada interbelică)

 Marin PredaMoromeţii (vol. I, II) (roman postbelic obiectiv;  Cel mai iubit dintre pământeni (roman subiectiv postbelic)

 Nichita StănescuLeoaică tânără, iubirea; În dulcele stil Clasic, Către Galateea, 11 Elegii (poezie neomodernistă, perioada postbelică)

 Marin SorescuIona (dramă modernă, parabolică, de idei, perioada postbelică)

 Mircea CărtărescuREM (nuvelă postmodernistă, perioada postbelica); Poema chiuvetei, Garofiţa, O motocicletă parcată sub stele (poezie postmodernistă, perioada postbelica)

 

 

 

Tags:

Lecturi de (ne)voie

Listă de lecturi pentru clasa a X-a

by Amalia Istrate S, iunie 18 2011 19:14

 

   

 

  1. Lectura prozei narative: înţelegere şi interpretare
    Proză scurtă:

- Povestirea: Mihail Sadoveanu - Hanu’ Ancuţei (ex. Fântâna dintre plopi; Cealaltă Ancuţă)

- Basmul cult: Ion CreangăPovestea lui Harap-Alb

- Nuvelaistorică: Costache NegruzziAlexandru Lăpuşneanul*

- fantastică: Mircea EliadeLa Ţigănci*

    - realistă: Ioan SlaviciMoara cu noroc*

        

Roman - 3 texte, reprezentative pentru aspectele esenţiale ale genului şi ale evoluţiei acestuia: acţiune şi personaje; perspectivă narativă; tehnici narative, stil, expresivitate.

-         roman tradiţional: Ioan SlaviciMara; Mihail SadoveanuBaltagul*

-         roman realist (balzacian): George CălinescuEnigma Otiliei*

-         roman modern obiectiv interbelic: Liviu RebreanuIon*; Pădurea spânzuraţilor

-         roman modern subiectiv interbelic (al experienţei): Camil PetrescuUltima noapte de dragoste, întâia noapte de război*; Mircea Eliade - Maitreyi

-         roman postbelic obiectiv: Marin PredaMoromeţii (vol I şi II)*

• Evoluţia prozei în literatura română: repere istorice şi actualitate.

 

  1. Lectura poeziei
    • Se vor studia minimum 6 texte poetice, care să ilustreze aspecte specifice şi diferite ale genului şi ale evoluţiei acestuia: poezie epică, poezie lirică; instanţele comunicării în textele poetice; sugestie şi ambiguitate; diversitate prozodică etc.

-         Mihai Eminescu: Sara pe deal, Floare albastră, Lacul, Dorinţa, Scrisoarea I, ciclul Scrisorilor (I – V), Luceafărul, Odă (în metru antic), Glossa* 

-         Alexandru Macedonski: Noaptea de noiemvrie; Noaptea de decemvrie; Rondelul rozelor de august*, Rondelul rozelor ce mor* 

-         George Bacovia: Volumul Plumb (Plumb*, Lacustră*)

-         Lucian Blaga: volumele Poemele luminii (Eu nu strivesc corola de minuni a lumii*), Laudă somnului

-         Tudor Arghezi: volumele Cuvinte potrivite (Testament*, Psalmi*); Cărticica de seară, Flori de mucigai

-         Ion Barbu: Riga Crypto şi lapona Enigel*, Oul dogmatic, Joc secund (Din ceas dedus...)*

-         Ion Pillat: Aci sosi pe vremuri...*

-         Nichita Stănescu: volumele O viziune a sentimentelor (Leoaică tânără, iubirea*), În dulcele stil clasic (În dulcele stil clasic*)

-         Ştefan Augustin Doinaş: Mistreţul cu colţi de argint

-         Radu Stanca: Banală

-         Mircea Dinescu: volumul Moartea citeşte ziarul

-         Mircea Cărtărescu: volumul Totul (Poema chiuvetei*, Garofiţa)
• Evoluţia poeziei în literatura română: repere istorice şi actualitate.

1.2. Confruntarea cu receptarea de către ceilalţi a textelor literare

A. Discutarea textului literar
• Argumentarea interpretărilor şi a judecăţilor de valoare

B. Utilizarea judecăţilor de valoare ale criticii literare

• Recenzia / cronica literară; eseul / studiul critic

C. **Receptări diferite ale aceleiaşi opere literare de-a lungul timpului

• **Dosarul critic
• **Evoluţia criticii literare în cultura română: repere istorice şi actualitate
Studiul textelor critice se va face prin raportare la operele literare la care se referă acestea.

-         Titu Maiorescu – articole: În contra direcţiei de astăzi în cultura română (a.k.a. teoria formelor fără fond)*; Beţia de cuvinte; Neologismele; O cercetare critică asupra poeziei române de la 1867*; Poeziile d-lui Eminescu; Comediile d-lui Caragiale

-         George Călinescu - referinţe critice*; Istoria lieraturii române de la origini până în prezent

-         Eugen Lovinescu – Modernism*; cenaclul şi revista Sburătorul*; teoria imitaţiei şi teoria sincronismului*; Istoria literaturii române contemporane

-         Tudor Vianu: Dubla intenţie a limbajului şi problema stilului

-         Eugen Simion: Scriitori români de azi (vol. I, III)

-         Nicolae Manolescu: Arca lui Noe

-         Mircea Cărtărescu: Postmodernismul românesc

 

2. Literatură şi alte arte
2.1. Textul dramatic şi arta spectacolului

• Lectura unui text dramatic / a două texte dramatice (*CD de tip A şi **CD de tip B) şi familiarizarea elevilor cu arta spectacolului. În acest scop, profesorii pot să vizioneze împreună cu elevii spectacole de teatru, pot folosi înregistrări video ale unor spectacole sau înregistrări audio ale unor dramatizări radiofonice, fotografii din spectacole sau pot realiza împreună cu elevii dramatizări ale piesei citite, astfel încât aceştia să înţeleagă elementele specifice artei spectacolului şi relaţia dintre textul dramatic şi punerea lui în scenă.
• Cronica de spectacol, discutată în relaţie cu textul dramatic şi punerea în scenă a acestuia.

-         Comedia: I. L. Caragiale - O scrisoare pierdută*

-         Drama: Camil PetrescuJocul ielelor*
• Evoluţia dramaturgiei (creaţie dramatică şi spectacol) în cultura română: repere istorice şi actualitate.

 

Notă: Operele marcate cu * sunt obligatorii. Celelalte sunt însă necesare în evoluţia normală a oricărui elev de liceu care doreşte să înţeleagă evoluţia fenomenului literar românesc.

 

 ________________________________________________________________________

Listă de lecturi pentru clasa a X 2011.doc (41.00 kb)

 

 

Tags:

Lecturi de (ne)voie

Costache Negruzzi: Alexandru Lăpuşneanul

by Amalia Istrate J, aprilie 07 2011 17:03

 

 

 

         Publicist, traducator, poet, dramaturg, prozator, filolog, creatorul nuvelei istorice romanesti, primul scriitor modern din Moldova, Costache Negruzzi este un deschizator de drumuri in literatura romana.

         Nuvela "Alexandru Lapusneanul" a aparut in 1840, in primul numar al revistei Dacia literara, confirmand dezideratul exprimat de Mihail Kogalniceanu in articolul-program.

         Nuvela prezinta un episod din istoria Moldovei, in fragmente simetrice, cu o gradatie dramatica si de o maxima concentrare. - cei cinci ani ai celei de-a doua domnii a lui Alexandru Lapusneanul (1564-1569).

         Punctul de plecare al nuvelei se afla in "Letopisetul" lui Grigore Ureche, fara nici o intentie insa de "reconstituire" istorica. Limitele acesteia sunt ale verosimilului artistic si mai putin ale adevarului istoric.

         Actiunile lui Lapusneanu sunt puse in slujba mentinerii si cresterii autoritatii domnitorului, in interesul tarii, impotriva marii boierimi feudale framantate de intrigi si de lupte pentru domnie.

         In componenta nuvelei intra patru capitole, fiecare avand cate un motto semnificativ si rezumativ, totodata. Astfel, "Daca voi nu ma vreti, eu va vreu...", se refera la conflictul anuntat inc din expozitiune, dintre Lapusneanu si boierii sustinatori ai lui Stefan Tomsa. Cel de-al doilea capitol, al carui motto este "Ai sa dai sama, Doamna!", starneste interventia damnei Ruxandra in a tempera conflictul generator de ura si razbunare. "Capul lui Motoc vrem..." reprezinta punctul culminant al nuvelei, gradat in trei tablouri: cuvantarea ipocrita a domnitorului in biserica din Suceava, ospatul de la palatul domnesc si uciderea celor 47 de boieri, dupa care urmeaza "dreptatea" facuta multimii prin sacrificarea lui Motoc. Ultimul capitol, "De ma voi scula, pre multi am sa popesc si eu" este al finalului tragediei si al deznodamantului, totodata, prin moartea lui Lapusneanu otravit de boierii Spancioc si Stroici cu complicitatea domnitei Ruxandra si a mitropolitului Teofan.

         Subiectul urmeaza o desfasurare ascendenta si o clasica evolutie a momentelor.

         In centrul nuvelei, Negruzzi il aseaza pe Domnul Moldovei, toate celelalte personaje sau fapte fiind orientate spre reliefarea personalitatii acestuia.

         Apreciat constant drept un erou romantic, prin calitati de exceptie si defecte extreme, construit pe baza antitezei romantice, Alexandru Lapusneanul este un personaj complex, bine individualizat. Individualizarea si definirea caracterologica a lui Lapusneanu atinge o expresivitate nemaiintalnita pana la 1840 si inca neegalata in nuvela istorica romaneasca ulterioara.

         Negruzzi pune oamenii sa vorbeasca si sa se miste, povesteste unele evenimente, descrie cateva tablouri, si formuleaza, din cand in cand, dar in termeni succinti si cu multa rezerva, judecati de valoare asupra personajelor sale si a situatiilor in care se gasesc. Printre toate aceste mijloace, spre deosebire de cronica lui Ureche, scena dramatica dialogata domina ansamblul compozitiei. Povestirea nu intervine decat pentru a infatisa evenimente care pregatesc si explica scenele de dialog.

         Negruzzi insoteste replicile dialogului de observatii asupra fizionomiei personajului, care reflecta trairile sale interioare. ("...a carui ochi scanteiara ca un fulger"). Interogatiile si exclamatiile Lapusneanului, retezarea taioasa a vorbelor interlocutorului sau, succesiunea rapida a raspunsurilor, exprima ritmul starii sale sufletesti. Vorbirea lui devine dramatica, traita la cote inalte ale simtirii omenesti.

         Cu o intuitie psihologica notabila, Negruzzi isi lasa personajul sa se delantuie intr-o furie si o manie galgaitoare, dezvaluin paroxismul momentului trait prin amanunte fizionomice: "Radea; muschii i se suceau in rasul acesta, si ochii lui hojma clipeau".

         Lapusneanul dovedeste o cunoastere sigura asupra oamenilor, dar si o abilitate politica remarcabila, crutandu-l pe Motoc pentru ca ii este "trebuitor" ca sa se mai usureze de "blestemarile norodului". Scena aceasta adauga alte trasaturi portretului domnitorului: luciditate, duritate si ironia.

         In deschiderea celui de-al treilea capitol (punctul culminant al nuvelei) cititorul este prevenit despre dramatica derulare a faptelor ce vor urma: "impotriva obiceiului sau, Lapusneanul, in ziua aceea, era imbracat...". Domnitorul, ca un mare actor, isi regizeaza, astfel, scena, urmarind cu atentie reactiile celorlalti. Stapan al artei disimularii, el dovedeste inteligenta, tact, dar mai ales un echilibru interior desavarsit.

         Lupta dintre boieri si slugile inarmate ale Lapusneanului alcatuieste o secventa scurta, in care miscarea se epuizeaza fara comentarii, vazuta de la distanta, intr-un decor redus la minim. Abundenta verbelor la imperfect, timpul miscarii care semnifica acea ultima zbatere deznadajduita, inclestarea stingandu-se in sangele amestecat cu vinul pe lespezile de piatra, il consacra pe Negruzzi ca "pictor al unei literaturi".

         Cinismul, sangele rece, coportamentul fata de Motoc, dezvaluie o fata diabolica a domnitorului.

         Pentru prima data in literatura romana, Negruzzi surprinde psihologia colectiva. Multimea adunata la poarta curtii domnesti "se intarata de mult in mai mult". Dezorientata, nestiind sa-si exprime doleantele, "prostimea ramase cu gura cascata... Venise fara sa stie pentru ce au venit si ce vrea. Incepu a se strange in cete, cete si a se intreba unii pe altii ce sa ceara". Apoi, ca intr-un suvoi, toate glasurile "se facura un glas" si el striga: "Capul lui Motoc vrem".

         Stilul nararii faptelor este obiectiv. Rareori intervine autorul, cu cate un calificativ ("marsavul", "curtezan", "ticalosul"). Predomina naratiunea si dialogul pe fondul realist al actiunii. Prin reconstituirea istorica, prezentarea unui erou de exceptie, utilizarea antitezei, nuvela apartine romantismului. Insa obiectivitatea stilului, si sobrietatea lui, concizia, sunt trasaturi clasiciste ale nuvelei. Limbajul, cu elemente de factura populara, este expresiv (" a sugui", "gloata", "norod", "sa faca din tantar armasar"). Doar in naratiunea si comentariul autorului pot fi intalnite neologisme. Ridicandu-se peste stilul cronicaresc, Negruzzi retine doar atmosfera scrisului arhaic prin topica frazei ce se supune, uneori, canoanelor textului initial.

         Lapusneanul nu este un model, ci un tip de domnitor crud, ce devine un simbol al tiraniei.

         Sotia sa, Doamna Ruxandra ocupa un rol minor. Prin firea ei slaba, firava, lipsita de hotarare si personalitate, inclinata sa asculte pe altii, miloasa, ea este totusi fiica, sora si sotie de domn. Doamna Ruxandra este un instrument, atat al sotului, cat si al lui Spancioc, care se foloseste de slabiciunea ei temperamentala in otrvirea Lapusneanului.

         Vornicul Motoc e tipul intrigantului politic, inteligent si abil, care vinde domn dupa domn, cu o slugarnicie ce-l dezgusta si pe Lapusneanu. Cu o ura si un dispret total fata de popor, el este un personaj mult mai malefic decat domnitorul.

         Cuviosul Teofan indeamna cu amabilitate pe Doamna Ruxandra sa-si ucida sotul, lasand in seama lui Dumnezeu hotararea pe care aceasta o va lua, dar se pregateste in acelasi timp, pentru instalarea noului domn.

         Eroii, incepand cu Alexandru si terminand cu gingasa Doamna Ruxandra sunt victime si calai in acelasi timp.

         George Calinescu, referindu-se la valoarea operei, afirma: "ar fi devenit o scriere celebra ca si Hamlet daca literatura romana ar fi avut in ajutor prestigiul unei limbi universale".

 

___________________________________________________________________

Costache Negruzzi - Alexandru Lapusneanul.pdf (128.79 kb)

 

 

 

 

Tags:

Lecturi de (ne)voie

Marin Preda: Morometii I, II

by Amalia Istrate J, octombrie 28 2010 22:17

Morometii, vol. I

 

 

            

 

 

            Tatal real pe care il invoca in fragmentul citat mai inainte este, desigur, un simbol al acestei lumi scaldate in lumina eterna a zilei de vara, dar Ilie Moromete, varianta lui din roman, este creatia fictiunii epice, este un veritabil erou de roman. Nu stiu si, pana la urma, nici nu intereseaza aproape deloc daca scriitorul a pornit de la un prototip sau l-a inventat pur si simplu. Importanta, cu adevarat, este doar veridicitatea lui literara. Si la acest capitol lucrurile sunt clare in Morometii I-II: Ilie Moromete este un personaj memorabil, un personaj care a coborat din carte in viata cu identitatea data de Marin Preda. Asa se intampla de regula cu personajele din marile romane ale literaturii...

   

 

 

@@@@@@@@@@@

 

            

 

Morometii, vol. II

 

      Tema centrala in Morometii ar fi libertatea morala in lupta cu fatalitatile istoriei. Ea este anuntata de prozator intr-o fraza liminara, programatica, de care s-a facut in interpretarea critica mai mult caz: “In Campia Dunarii, cu cativa ani inaintea celui de-ai Doilea Razboi Mondial, se pare ca timpul avea cu oamenii nesfarsita rabdare; viata se scurgea aici fara conflicte mare.” Ceea ce urmeaza in roman contrazice aceasta imagine. Timpul este viclean, rabdarea nu e decat o forma de acumulare pentru o noua criza. La sfarsit, cand drama Morometilor este narata si, prin ea, imaginea vietii linistite spulberata, prozatorul revine asupra notatiei de inceput: “Timpul nu mai avea rabdare.” Este una dintre multele imagini ale simetriei in literatura lui Marin Preda, plina de evolutii inchise, de ample miscari in cerc, si vrea sa dea o idee despre rotatia procesuala a vietii dupa o lege statornica si misterioasa care actioneaza si in natura. Chiar demersul epic se inscrie in fatalitatea acestei repetitii.

   

   

@@@@@@@@@@@@

   

   

Pe vremea când erau îndrăgostiţi, obişnuia să-i spună: "Marine, tu eşti cel mai iubit dintre pământeni". Ceea ce a dat, peste ani, titlul unuia dintre cele mai frumoase romane din literatura română. Poeta Aurora Cornu, prima soţie a scriitorului Marin Preda, ne-a acordat un interviu în exclusivitate, în care povesteşte (şi) despre "Moromeţii", roman scris în timpul căsătoriei lor şi apărut de curând în colecţia Biblioteca pentru toţi.


● Jurnalul Naţional: Ştiu că dumneavoastră aţi descoperit într-un sertar nişte manuscrise care urmau să devină, la iniţiativa dumneavoastră, parte din romanul Moromeţii...
● Aurora Cornu: Erau chiar Moromeţii, însă versiunea... "povestiri din copilărie".


● Jurnalul Naţional: Povestiri din copilărie... ale căror personaje erau deja conturate?
● Aurora Cornu: Erau conturate total, numai că el le băgase în alte romane: Marioara Furtună, Adam Furtună... şi multe altele.


● Jurnalul Naţional: Ce v-a făcut să-i sugeraţi să fie un roman de sine stătător?
● Aurora Cornu: Era deja un roman...


● Jurnalul Naţional: Dar ce-l făcea să nu-l publice în felul ăsta?
● Aurora Cornu: I se părea, cred, foarte intim... Încerca să-l dilueze în alte structuri româneşti care i se păreau lui mai importante decât "amintirile din copilărie".


● Jurnalul Naţional: Titlul exista deja sau dumneavoastră i l-aţi sugerat?
● Aurora Cornu: Nu l-am sugerat eu, dar nu cred că exista pe atunci... Exista doar manuscrisul Moromeţilor, care, din păcate, s-a pierdut. Ar fi fost foarte interesant să fie găsit. El, pe urmă, l-a structurat într-o formă de roman... cu alte personaje. A făcut un roman din "amintirile din copilărie", or, dacă s-ar găsi, acel manuscris ar fi foarte preţios.


● Jurnalul Naţional: Vă cerea sfaturi atunci când l-a scris?
● Aurora Cornu: A lucrat un an la el... chiar anul în care eram foarte amorezaţi unul de celălalt. Iar eu eram foarte mândră de situaţia asta. Mă simţeam şi eu o persoană... importantă. De altfel, eu am avut întotdeauna un ochi foarte bun pentru literatură. Mă gândesc că poate i-am servit foarte bine...


● Jurnalul Naţional: Marin Preda avea un ochi foarte bun pentru literatură şi pentru oameni. Adrian Păunescu spune despre el: "Aşa era el, un geniu în stare pură". Dumneavoastră aţi văzut asta din prima la Marin Preda? Ce v-a fascinat la el?
● Aurora Cornu: Marin Preda era deja autorul "Întâlnirii din pământuri", scrisese nişte schiţe care sunt realmente capodopere, chiar şi "Ana Roşculeţ" era o carte pe care românii nu au vrut să o mai înţeleagă. Li se părea deja o chestie naturalistă, dar Ana Roşculeţ este o carte foarte valabilă, cum am spune azi! Nu era o carte comunistă, aşa cum au încercat duşmanii lui să o denigreze. Era o carte care descria exact situaţia ţării în momentul acela şi mai ales situaţia ţăranilor. Marin a îmbrăţişat cauza ţării lui şi a încercat să descrie exact timpul care i-a fost dat.


● Jurnalul Naţional: A existat vreo surpriză pe care v-a furnizat-o Marin Preda, omul şi scriitorul?
● Aurora Cornu:
Surpriză... Eu aveam o aşa bună părere despre el, că toţi puteau inventa orice, fiindcă el tot era în planurile mele. Am avut o înaltă părere despre el îndată ce am citit "Întâlnirea din pământuri" şi "Moromeţii" în versiunea primă.


● Jurnalul Naţional: Dar ceva de la el aţi învăţat? O lecţie majoră pe care v-a predat-o, fără să vrea?
● Aurora Cornu:
Nu fără să vrea, ci chiar vrând! Am învăţat... cum să-mi păzesc timpul...


● Jurnalul Naţional: Timpul, care nu mai avea răbdare... Eterna sa obsesie...
● Aurora Cornu:
Da... Apoi, dacă există o soluţie să nu lucrezi ca să poţi mânca, trebuie să păzeşti timpul acela. De asemenea, am aflat cum să apeşi pe butoanele care sunt cele mai eficace şi cele mai economice, cum să te serveşti nu de oameni, ci de instituţii... Am învăţat enorm de multe de la el.



● Jurnalul Naţional: Când ne gândim la un om drag, cum v-a fost dumneavoastră Marin Preda, care a făcut parte patru ani din viaţa dumneavoastră, ca soţ, aveţi flashback-uri cu cele mai frumoase clipe petrecute împreună. Bănuiesc că astea şi rămân. Care e prima care vă vine în minte?
● Aurora Cornu:
Cred că... întâlnirea de la mare. Noi ne certaserăm... Vreun an de zile, noi ne-am ignorat. Ne-am certat la Cantina Scriitorilor. Nu ştiu ce-a zis el, nu ştiu ce-am răspuns eu şi apoi ne-am ignorat timp de un an, fiind colegi, totuşi. Lumea literară era mică, pe vremea aceea. Şi după un an ne-am întâlnit la mare şi l-am salvat de la o ceartă, cred, cu Sanda Movilă. Eram toţi pe cearşafuri la mare şi Marin a intrat într-un conflict complet... copilăresc cu Sanda Movilă, o cucoană cu opinii foarte stricte. Îmi amintesc că am întins mâna pe cearşaful lui, am pus mâna pe mâna lui, l-am strâns, s-a uitat la mine şi a încetat argumentul.


● Jurnalul Naţional: Şi aşa s-a produs apropierea, bănuiesc...
● Aurora Cornu:
De fapt, el venise să mă dea afară din camera de la Casa Scriitorilor, pentru că acum era o cameră goală... Venise el cu repartiţie şi era deci dreptul lui. Eu am început să-mi strâng lucrurile şi el a zis: "Rămâneţi, dacă vreţi!". Nu, nu, nu! Nu voiam să primesc servicii de la Marin Preda, fiindcă eram în ceartă cu el...


● Jurnalul Naţional: Dar cum putea să se certe cu o femeie atât de frumoasă şi de deşteaptă?
● Aurora Cornu:
Putea! Pentru că el făcea şi experienţe! Şi cu femeile, şi cu bărbaţii, le întindea tot felul de curse... Eu eram o ţărancă mai puţin tratabilă ca el!!!!


● Jurnalul Naţional: Ştiu că e greu, dacă puteţi să-l definiţi pe Marin Preda cu un cuvânt? Unul singur. Şi dacă da, care ar fi acela?  
● Aurora Cornu:
Farmec!

@@@@@@@@@@@@@@@@@@@@

   

   

Jurnalul Naţional: Vă amintiţi când aţi descoperit romanul "Moromeţii"?

Victor Rebengiuc: Demult, foarte demult...
L-am citit pe nerăsuflate. Şi pe urmă l-am recitit. E o carte extraordinară. Iar Marin Preda era autorul meu preferat pe atunci. Şi cred că a rămas şi acum... Aşteptam cu nerăbdare volumul doi, care nu prea mi-a mai plăcut la fel de mult, dar oricum eram cu amintirea primului volum şi mergeam în continuare cu plăcerea lecturii...

Cum a început pentru dumneavoastră povestea filmului "Moromeţii"?

A început aşa... Domnul regizor Stere Gulea m-a solicitat pentru un rol din film, nu spun acum care, era un rol important în roman, în film e mai puţin important ca întindere. Pentru Ilie Moromete avea pe altcineva în vedere. Şi nu ştiu ce s-a întâmplat la un moment dat, cel pe care-l viza el pentru rol a început un alt film şi n-a mai fost disponibil. Atunci mi-a sugerat mie chestia asta. Eu nu m-aş fi gândit niciodată să-l joc pe Ilie Moromete. Niciodată nu mi-a trecut prin cap.

Mi-a plăcut foarte mult personajul, dar nu pot să spun că îl visam aşa, ca pe un rol pe care l-aş putea interpreta:
"Mi-ar plăcea să joc rolul lui Ilie Moromete". Nu, nu mă gândisem. Mi se părea departe de mine, de posibilităţile mele actoriceşti. Era un personaj dintr-un mediu care mie nu-mi era deloc cunoscut, nu-mi era familiar. Dar când Stere Gulea a rămas în pană de interpret mi-a zis: "Nu vrei să încerci tu...?". "Nu ştiu, să vedem... Dacă se poate", i-am zis eu. Am încercat, iar proba filmată pe care am dat-o a fost concludentă. Dar după aia eu m-am retras pentru că m-am speriat.

Mi-a fost frică de rol. Am zis: "Doamne, ce fac?!" Şi am fugit, am plecat acasă. Filmările s-au întrerupt vreo săptămână până când, în fine, cu ajutorul mai multor prieteni am fost convins să reiau ostilităţile... Şi nu-mi pare rău deloc.

Ce v-a speriat aşa de tare?

Mi s-a părut că e greu, că n-o să pot să am autenticitate în personaj... Era o lume pe care n-o cunoşteam foarte bine, mi se părea greu, foarte greu de ajuns acolo... la personaj, o distanţă mare şi dificilă. Dar pe urmă m-am mai gândit, am mai luat cartea, am mai citit-o... Şi mi-am zis "Hai, dom'le, să încercăm, să vedem ce-o ieşi, dacă ăsta tot se încăpăţânează să nu renunţe la mine..."

Pe strada "Moromeţii"
Cum vă amintiţi prima zi de filmare?

Nu mi-o amintesc. Doar că aveam emoţii. Toată lumea avea emoţii. Interesant a fost faptul că locul unde am filmat, o comună din Teleorman care se cheamă Talpa... nu e locul din roman, nu e Siliştea-Gumeşti. Acolo nu s-a mai putut filma, pentru că locul era prea sufocat de antenele de televizor, de stâlpi... Şi nu mai avea autenticitate. Iar aici, în Talpa, au găsit undeva, mai spre marginea comunei, două case alăturate, despărţite de un gard, casa lui Bălosu şi a lui Moromete, platoul ideal pentru filmarea "Moromeţilor".

Şi-mi mai aduc aminte ceva. Eu nu fumam în perioada aia, mă lăsasem de ceva vreme de tutun şi nu mai fumam deloc, nici în filme, nici în teatru. Dar la "Moromeţii" n-am avut încotro. Pentru că personajul era atât de legat de gestul ăsta: "Dă şi tu o ţigară, ia, bă, şi tu o ţigară..."

Cât de aproape v-a fost scenariul?

Scenariul a fost îmbunătăţit în timpul filmărilor. Pentru că noi am stat tot timpul cu cartea în faţă, am avut o pioşenie deosebită faţă de text şi nu am vrut să-l îmbunătăţim, să venim noi să intervenim în gândirea lui Preda şi în creaţia lui. Şi am făcut foarte bine că am respectat litera cărţii şi spiritul ei. Când ajungeam la o anumită secvenţă unde ne blocam mereu spuneam: "Ia stai, dom'le, puţin să ne uităm în carte să vedem..." Şi simţeam nevoia să mai adăugăm câte ceva, lucruri savuroase în dialog mai ales. Tot timpul filmărilor scenariul a fost în lucru.

Cum a fost lucrul cu Stere Gulea?

Ne-am şi ciondănit, ne-am şi înţeles... N-a fost uşor, n-a mers lin, ne-am mai hârâit pe ici, pe colo, dar rezultatul contează... El avea mai multe cunoştinţe despre lumea satului, pentru că venea de-acolo, şi îl ascultam... Când avea dreptate, avea dreptate, când nu, nu... O ţineam pe-a mea.

Aşa cum spuneţi, nu veneaţi din lumea satului. Care a fost momentul când aţi simţit că Ilie Moromete vă este aproape?

S-a întâmplat destul de repede. Pentru că eram în mijlocul sătenilor şi eram consideraţi ca unii de-ai lor. Eram de-acolo. Eram vecinii lor, consătenii lor, aşa eram primiţi şi priviţi. Nu era nici o diferenţă între noi şi ei. Ne simţeam bine şi ne dădeam seama că eram aproape de personaje pentru că ei ne recunoşteau. Iar lucrul care m-a uimit extraordinar şi care mi-a făcut o imensă plăcere a fost că oamenii din sat atunci când vedeau că se filma o scenă ştiau continuarea.

Ştiau romanul pe dinafară, ştiau exact ce urmează. Citau scena întreagă. Pe mine asta m-a impresionat profund. Când am văzut că oamenii ştiau cartea, era a lor, era în ei.

Cum au fost condiţiile de filmare?

N-a fost uşor, pentru că locul e destul de izolat, echipa toată stătea la Alexandria, într-un hotel. În fiecare zi se făceau 80 de km spre locul de filmare şi încă 80 înapoi spre hotel. Dar eu n-am vrut să stau acolo pentru că nu puteam. Era îngrozitor de cald în cameră, plin de muşte... Asta a fost una dintre condiţii ca să mă întorc la filmare.

Decorul folosit era autentic?

Da, casele erau închiriate de la săteni şi totul era autentic. Casele există şi acum. Culmea e că acum, când am fost acolo după 20 de ani de când a avut loc premiera filmului, am văzut că strada pe care am filmat se cheamă "Moromeţii". Şi l-am revăzut pe Marius Badea, cel care l-a interpretat pe Niculae şi care avea atunci vreo 7-8 ani. E un bărbat în toată firea acum, un om însurat, cu doi copii, cu afaceri bune... Puştiul ăla care era copilul meu în film acum este om mare... Am nepoţi de la el.

Cât de greu a fost să faceţi un astfel de film în comunism? Ştiu că de la sfârşitul filmărilor şi până când s-a primit aprobarea pentru premieră a trecut ceva vreme...

Tot timpul era greu. Au trecut într-adevăr vreo doi ani. Comisia ideologică a cerut schimbări... a trebuit să refilmăm o secvenţă în care legionarii îl bat pe Dumitru. Voiau să se vadă clar că erau legionari. Şi principala obiecţie la adresa filmului a fost faptul că lumea satului era prezentată cam sărăcăcios. "Păi cum, dom'le, pe prispă, în picioarele goale, se poate să umble desculţi tot timpul."

Dar aşa era acolo. Şi acum e aşa la ţară.
Umblau desculţi, dormeau pe prispă. Nu era nici o problemă. Asta era. Mai venea câte unul care spunea: "Nu, dom'le, noi când dormeam pe prispă puneam cearşafuri frumoase, feţe de pernă, ne înveleam cu plapumă..." Aiurea. Un ţol pe jos şi acolo dormeau... Asta era problema. Că e o imagine urâtă despre lumea satului din România.

Cum trecea timpul între scenele de filmare?

Mai veneau sătenii, ne aduceau câte un ou, brânză, mai mâncam, vorbeam tot timpul. Eu o aveam pe Mama Anica, o "vecină", unde mâncam la prânz.
Făcea nişte ouă, o bucată de brânză, o mămăliguţă, tăia câte o găină din când în când, câte un pui, mai făcea o supă. Eram prieteni. Şi echipa toată când venea de la Bucureşti sau de la Alexandria aducea pâine. Fiecare aduceam câteva pâini, că acolo nu se găsea. Când venea autobuzul cu echipa de la Alexandria era prezent tot satul.

"Niculae, unde mergem noi?"
Care e scena pe care v-a fost cel mai greu s-o filmaţi?

Înfruntarea cu copiii. A fost o scenă foarte grea. Toată secvenţa a fost foarte grea. Şi am adăugat-o în filmare. Pentru că în scenariu era altfel. Totul se vedea doar pe chipul lui Niculae, care ascultă şi trăieşte întâmplările. Nu se vedea. Iar eu am insistat să se vadă. Am spus că e importantă toată scena asta. Există şi Niculae, fără discuţie, dar e şi mai important tot ce se întâmplă acolo, cu toată nebunia, din momentul în care începe scandalul, când Ilie umblă în lada de zestre a fetelor şi o aruncă... 

A fost o scenă grea şi din punct de vedere actoricesc, şi ca filmare. Iar altă scenă grea a fost tăierea salcâmului. Pentru că tăiai salcâmul.
Şi nu mai puteai să-l pui la loc după aia.
L-ai tăiat, rămâne tăiat.

Şi scena de care vă e cel mai dor...

Tot timpul a fost plăcut acolo şi-mi amintesc cu drag. Dar dacă ar fi vorba de o scenă pe care s-o aleg, aş spune... la seceriş. Când mănâncă fasolea... Aia îmi place mie foarte mult. Mă amuză.

Cât de aproape vă e dvs. spiritul lui Moromete?

Eu cred că mi-e aproape. Şi că ne e aproape tuturor care trăim pe-aici prin Bărăgan. Şi nu numai în Bărăgan. Pentru că am văzut oameni din Banat, din Maramureş despre care eu credeam că n-o să rezoneze cu Moromete. Dar nu. E acelaşi lucru. Îl iubesc, îl apreciază, îl înţeleg, îl simt. Moromete e la el acasă peste tot.

Dacă ar fi să alegeţi un cuvânt, un gest al lui Ilie Moromete...

"Unde mergem noi, domnule? Niculae, unde mergem noi?" Finalul filmului. Atunci avea o semnificaţie. Şi acum are din nou aceeaşi semnificaţie: Unde mergem noi, domnule? Cine ne conduce pe noi? Unde ne ducem?

Cât de mult a însemnat acest rol în viaţa dvs.?

Filmul a devenit foarte apreciat abia acum. La momentul respectiv n-a prea avut impact, pentru că oamenii nu mai mergeau în perioada aia la filme cu ţărani. Dar acum e iubit şi asta mă bucură foarte mult. Din tot ce-am jucat eu, filme foarte importante de altfel, ăsta se pare că e cel care a mers cel mai mult la inima spectatorilor.

Cum era în Poiana lui Iocan?

Era bine. Era ca la noi. Uite, cum stai acum în Cişmigiu... unde discută pensionarii. Mă uit la ei cum vorbesc, fiecare ştie, îşi dă cu părerea... E spiritul omenesc surprins acolo, nu numai cel românesc. Nu trebuie să ne singularizăm noi să fim aparte de ceilalţi. Suntem la fel cu toată lumea, cu toate naţiile. Unii sunt însă mai civilizaţi decât noi, asta e adevărat...

Este Ilie Moromete reprezentativ pentru ţăranul român?

Pentru ţăran în general, aş zice eu. Pentru orice ţăran. Este inteligent, sigur, e hâtru... Dacă nu era inteligent nu-i făcea Preda un roman, nu?!

Pe cine mai interesează astăzi un roman ca "Moromeţii"?

Pe toată lumea. Nu se poate să nu fii cucerit de cartea asta. E atât de adevărată, atât de umană, de realistă, încât oricine se poate recunoaşte în ea. Oricine. 

Dacă aţi fi invitat astăzi să faceţi continuarea la romanul "Moromeţii"
aţi accepta?

Da. Aş accepta, deşi a trecut destul de multă vreme. Dar să filmez din nou primul volum nu. Ediţia a doua revizuită şi adăugită nu.

   

(sursa: Jurnalul National)

 

______________________________________________________________

Marin Preda - Morometii I .epub (715.63 kb)

Marin Preda - Morometii II.epub (838.37 kb)

 

 

Tags:

Lecturi de (ne)voie

Tinerete fara batranete si viata fara de moarte

by Amalia Istrate J, octombrie 28 2010 21:41

 

 

 

          "Imparatul si imparateasa vor sa aiba un copil si nu au; pana la urma se duc la un batran care le spune «Duceti-va acasa, o sa aveti un copil ; dar o sa fie unul special.» Ce e special in copilul asta ? Este special ceva absolut formidabil: nimeni nu ne-a intrebat, cand ne-am nascut, daca am vrut sa ne nastem, absolut nimeni. Un lucru uluitor al conditiei umane este ca ne-am nascut fiinte libere - putem sa facem ce vrem cu viata noastra - cu o exceptie: nu suntem liberi in alegerea vietii insesi. Grozavia este ca te nasti fara sa te fi intrebat cineva daca vrei sa vii pe lumea asta. Ori copilul asta, spre deosebire de toti copiii din lumea reala, se naste sub o conditie : «Nu ma nasc cum vreti voi ; daca vreau, nici nu ma nasc. Deci, daca vreti sa ma nasc, dati-mi ceva ; ia, incepeti cu promisiunile !» Si imparatul incepe cu bunuri materiale si la sfarsit ii vine ideea, din disperare, nemaistiind ce sa-i ofere; spune : «Bine, fiul meu, am sa-ti dau tinerete fara batranete si viata fara de moarte». Si-atunci copilul "tacu si se nascu". Genialitatea acestui basm vine de-aici, din faptul ca patrunde in culisele, in premisele aruncarii noastre in lume, ca impinge libertatea pe care o avem (pentru ca asta este miracolul omenirii - noi suntem personaje care alegem liberi ce vrem sa se intample cu noi, in conditii date), impinge acest joc, acest pariu al libertatii intr-o zona a nelibertatii care face paradoxul conditiei umane. Te nasti, ca fiinta libera, dar te nasti neliber in privinta nasterii tale.
          Basmul se termina cu aceasta intalnire formidabila intre Fat-Frumos si propria lui moarte pe care, evadand din conditia muritor umana, voise s-o ocoleasca." 
 

       "Genialitatea acestui basm vine de-aici, din faptul ca patrunde in culisele, in premisele aruncarii noastre in lume, ca impinge libertatea pe care o avem (pentru ca asta este miracolul omenirii - noi suntem personaje care alegem liberi ce vrem sa se intample cu noi, in conditii date), impinge acest joc, acest pariu al libertatii intr-o zona a nelibertatii care face paradoxul conditiei umane. Te nasti, ca fiinta libera, dar te nasti neliber in privinta nasterii tale. Basmul se termina cu aceasta intalnire formidabila intre Fat-Frumos si propria lui moarte pe care, evadand din conditia muritor umana, voise s-o ocoleasca." (Gabriel Liiceanu)

_____________________________

Tinerete fara batranete.pdf (79.38 kb)

 

Tags:

Lecturi de (ne)voie