Caragiale - contestat în timpul vieții...

by Stoica O. Andreea Mi, decembrie 12 2012 21:55

 

In timpul vietii contestat si dispretuit de semenii sai. Dupa moarte, a devenit un geniu...

 

          Ion Luca Caragiale, marele maestru al dramaturgiei romanesti a fost, printre altele, si director al Teatrului National din Bucuresti. Titu Maiorescu, ministu al instructiunii, dupa consultari indelungate, a hotarat, la 2 iulie: "Director al primului nostru teatru va fi tanarul dramaturg I.L. Caragiale".

          Dar, numirea aceasta nu a multumit pe toata lumea. Trei mari artisti nu-i vor da concursul noului director si isi vor prezenta demisiile: Grigore Manolescu, Aristizza Romanescu si Constantin Nottara. Caragiale se straduie, si reuseste sa deschida stagiunea, la 1 octombrie 1889, cu Ion Anestin, Frosa Sarandi si Maria Ciucurescu, prezentand piesa  "Manevrele de toamna". Totusi, simpaticul director este nevoit sa demisioneze, in 1889, inainte de inceperea stagiunii. Si face acest lucru fara de suparare. Ba, dimpotriva, este chiar bucuros ca a scapat de o povara in plus, putandu-se consacra, astfel, mai cu ravna operelor sale literare.

         Intrebarea pe care mi-o pun e urmatoarea: de ce marii artisti, atunci cand se afla in viata, sunt contestati si chiar urati si dusmaniti? Iar apoi, dupa ce trec in eternitate, devin genii? De ce constiinta colectiva a unui popor actioneaza asa?

 

Tags:

Personalităţi, exemple, modele

POVESTEA ADEVARATĂ A CELOR DOI TENORI

by Stoica O. Andreea J, ianuarie 05 2012 00:16

 

          




          Povestea este despre doi dintre cei trei mari tenori --- LUCIANO PAVAROTTI, PLACIDO DOMINGO ŞI JOSÉ CARRERAS---care au uimit lumea cantand impreuna. Chiar si aceia care nu au vizitat Spania stiu despre rivalitatea dintre catalani si madrileni inceputa odata cu lupta catalanilor pentru auronomie, intr-o Spanie dominata de Madrid. Astfel se intampla ca Placido Domingo este madrilean si Jose Carrereas este catalan. Din motive politice, in 1984 cei doi devin dusmani.
 
         Fiind foarte populari si cautati in intreaga lume, amandoi au stipulat in contractele lor vor canta numai daca celalalt nu este invitat.
         În 1987  Carreras se intalneste cu un inamic si mai implacabil decat rivalul sau. A fost luat prin surprindere de un diagnostic inspaimantator: leucemia. Lupta lui impotriva cancerului a fost una dureroasa. A fost supus la numeroase tratamente. Pe langa ca i s-a facut un transplant de maduva si transfuzii de sange, acestea l-au fortat sa mearga in SUA o data pe luna. Cu toate ca poseda o avere considerabila, neputand sa lucreze in aceste conditii, costurile mari ale acestor calatorii si tratamentul medical i-au epuizat finantele. Cand a ajuns la sfarsitul posibilitatilor sale financiare a descoperit o fundatie din Madrid al carei unic scop era sa ofere suport pentru tratamentul celor care sufereau de leucemie.
            Datorita suportului acordat de catre fundatia “HERMOSA” Carreras a invins boala si s-a intors la cantat. A a ajuns din nou la acel statul inalt si binemeritat si a cerut sa se alature fundatiei. Citind statutul a descoperit ca fondatorul, donatorul principal este Placido Domingo. Mai tarziu, Carreras a aflat ca Placido a infiintat aceasta fundatie pentru el, dar a ales sa ramana anonim pentru a nu-l umili faptul ca a acceptat ajutorul " dusmanului" sau. Dar partea cea mai emotionanta a acestei povestiri a fost intalnirea lor...
     Gasindul pe Placindo la unul dintre spectacolele sale la Madrid, Carreras a intrerupt evenimentul si umil a ingenunghiat la picioarele lui, cerandu-si iertare si multumindu-i in public. Placido l-a ajutat sa se ridice, si cu o imbratisare calda a pecetluit inceputul unei mari pretenii.
 
            Intr-un interviu a lui Placido Domingo, un reporter l-a intrebat de ce a infiintat fundatia "Hermosa" la un timp cand pe langa faptul ca un " dusman" a beneficiat de ajutorul ei, de asemenea a ajutat un competitor. Raspunsul sau a fost scurt si clar: "NU NE PUTEM PERMITE SA PIERDEM O VOCE CA ACEEA".
 
 
 
 ACEASTA ESTE O POVESTE ADEVARATĂ A BUNĂTĂŢII UMANE ŞI AR TREBUI SĂ SERVEASCĂCA ŞI EXEMPLU ŞI INSPIRAŢIE …
 
 

Tags:

Personalităţi, exemple, modele

Discursul Regelui Mihai I în Parlamentul României

by Amalia Istrate Ma, octombrie 25 2011 13:06

 

 

Discursul integral al Regelui Mihai I al României din Parlament

 

Doamnelor şi domnilor senatori şi deputaţi,

Sunt mai bine de şaizeci de ani de când m-am adresat ultima oară naţiunii române de la tribuna Parlamentului. Am primit cu bucurie şi cu speranţă invitaţia reprezentanţilor legitimi ai poporului. Prima noastră datorie astăzi este să ne amintim de toţi cei care au murit pentru independenţa şi libertăţile noastre, în toate războaiele pe care a trebuit să le ducem şi în evenimentele din Decembrie 1989, care au dărâmat dictatura comunistă.

Nu putem avea viitor fără a respecta trecutul nostru. Ultimii douăzeci de ani au adus democraţie, libertăţi şi un început de prosperitate. Oamenii călătoresc, îşi împlinesc visele şi încearcă să-şi consolideze familia şi viaţa, spre binele generaţiilor viitoare. România a evoluat mult în ultimele două decenii. Mersul României europene de astăzi are ca fundament existenţa Parlamentului. Drumul nostru ireversibil către Uniunea Europeană şi NATO nu ar fi fost posibil fără acţiunea, întru libertate şi democraţie, a Legislativului românesc de după anul 1989.

Dar politica este o sabie cu două tăişuri. Ea garantează democraţia şi libertăţile, dacă este practicată în respectul legii şi al instituțiilor. Politica poate însă aduce prejudicii cetățeanului, dacă este aplicată în disprețul eticii, personalizând puterea și nesocotind rostul primordial al instituţiilor Statului. Multe domenii din viaţa românească, gospodărite competent şi liber, au reuşit să meargă mai departe, în ciuda crizei economice: micii întreprinzători şi companiile mijlocii, tinerii şi profesorii din universităţi, licee şi şcoli, cei din agricultură. Încearcă să-şi facă datoria oamenii de artă, militarii, diplomaţii şi funcționarii publici, deşi sunt puternic încercaţi de lipsa banilor şi descurajaţi instituţional. Îşi fac datoria faţă de ţară instituţii precum Academia Română şi Banca Naţională, deşi vremurile de astăzi nu au respectul cuvenit faţă de ierarhia valorilor din societatea românescă.

Sunt mâhnit că, după două decenii de revenire la democraţie, oamenii bătrâni şi cei bolnavi sunt nevoiţi să treacă prin situaţii înjositoare. România are nevoie de infrastructură. Autostrăzile, porturile şi aeroporturile moderne sunt parte din forţa noastră, ca stat independent. Agricultura nu este un domeniul al trecutului istoric, ci al viitorului. Şcoala este şi va fi o piatră de temelie a societății. Regina şi cu mine, alături de Familia noastră, vom continua să facem ceea ce am făcut întotdeauna: vom susţine interesele fundamentale ale României, continuitatea şi tradiţiile ţării noastre. Nu m-aş putea adresa naţiunii fără a vorbi despre Familia Regală şi despre importanţa ei în viaţa ţării.

Coroana regală nu este un simbol al trecutului, ci o reprezentare unică a independenţei, suveranităţii şi unităţii noastre. Coroana este o reflectare a Statului, în continuitatea lui istorică, şi a Națiunii, în devenirea ei. Coroana a consolidat România prin loialitate, curaj, respect, seriozitate şi modestie. Doamnelor şi domnilor senatori şi deputaţi, Instituţiile democratice nu sunt guvernate doar de legi, ci şi de etică, simţ al datoriei. Iubirea de ţară şi competenţa sunt criteriile principale ale vieții publice. Aveţi încredere în democraţie, în rostul instituțiilor şi în regulile lor! Lumea de mâine nu poate exista fără morală, fără credinţă şi fără memorie. Cinismul, interesul îngust şi laşitatea nu trebuie să ne ocupe viața. România a mers mai departe prin idealurile marilor oameni ai istoriei noastre, servite responsabil şi generos. În anul 1989, în ajutorul României s-au ridicat voci cu autoritate, venind de pe toate meridianele globului. Ele s-au adăugat sacrificiului tinerilor de a înlătura o tiranie cu efect distrugător asupra ființei națiunii. A sosit momentul, după douăzeci de ani, să avem un comportament public rupt complet şi definitiv de năravurile trecutului.

Demagogia, disimularea, egoismul primitiv, agăţarea de putere şi bunul plac nu au ce căuta în instituţiile româneşti ale anului 2011. Ele aduc prea mult aminte de anii dinainte de 1989. Se cuvine să rezistăm prezentului şi să ne pregătim viitorul. Uniţi între noi şi cu vecinii și fraţii noştri, să continuăm efortul de a redeveni demni şi respectaţi. Am servit națiunea română de-a lungul unei vieți lungi şi pline de evenimente, unele fericite şi multe nefericite. După 84 de ani de când am devenit Rege, pot spune fără ezitare națiunii române: Cele mai importante lucruri de dobândit, după libertate şi democraţie, sunt identitatea şi demnitatea. Elita românească are aici o mare răspundere. Democraţia trebuie să îmbogăţească arta cârmuirii, nu să o sărăcească.

România, ca şi toate ţările din Europa, are nevoie de cârmuitori respectaţi şi pricepuţi. Nu trebuie niciodată uitaţi românii şi pământurile româneşti care ne-au fost luate, ca urmare a împărţirilor Europei în sfere de influenţă. Este dreptul lor să decidă dacă vor să trăiască în ţara noastră sau dacă vor să rămână separaţi. Europa de astăzi este un continent în care popoarele şi pământurile nu se schimbă ca rezultat al deciziilor politicienilor. Jurământul meu a fost făcut şi continuă să fie valabil pentru toţi românii. Ei sunt toţi parte a naţiunii noastre şi aşa vor rămâne totdeauna. Stă doar în puterea noastră să facem ţara statornică, prosperă şi admirată în lume. Nu văd România de astăzi ca pe o moștenire de la părinții noştri, ci ca pe o ţară pe care am luat-o cu împrumut de la copiii noştri.

Aşa să ne ajute Dumnezeu!

(sursa: adevarul.ro)

 

 

 

Tags:

Amalialand | Personalităţi, exemple, modele

Steve Jobs: Testamentul spiritual al unui erou modern

by Amalia Istrate J, octombrie 06 2011 21:46

 

"Timpul tău este limitat, aşa că nu-l pierde trăind viaţa altcuiva. Nu fi blocat de dogmă - adică să trăieşti cu rezultatele gândirii altor oameni. Nu lăsa zgomotul opiniilor altora să îţi înăbuşe vocea interioară".

Discursul de la Stanford 2005

Sunt onorat să fiu cu voi astăzi, la absolvirea uneia dintre cele mai bune facultăţi din lume. Eu nu am terminat niciodată facultatea. Să fiu sincer, acesta este momentul în care mă simt cel mai aproape de absolvirea unei facultăţi. Azi, vreau să vă spun trei lucruri din viaţa mea. Atât. Nu e mare lucru. Doar trei poveşti.

PRIMA POVESTE. Am renunţat la Colegiul Reed după primele şase luni. Totul a început înainte să mă nasc. Mama mea biologică era o studentă tânără şi nemăritată şi a decis să mă dea spre adopţie. Ea voia foarte mult să fiu adoptat de oameni care au terminat liceul şi facultatea. Iniţial, trebuiau să mă adopte un avocat şi soţia lui. Doar că s-au decis în ultimul moment că voiau o fată. Aşa că părinţii mei, care se aflau pe lista de aşteptare, au primit un telefon în mijlocul nopţii. "Sigur că vrem să îl adoptăm", a fost răspunsul lor. Însă, iniţial, mama mea biologică a refuzat să semneze actele de adopţie, pentru că aflase că nici viitorii mei părinţi nu terminaseră colegiul. Până la urmă, au convis-o, când i-au promis că eu voi merge la colegiu.

17 ani mai târziu, am mers, dar am ales un colegiu la fel de scump ca Stanford, iar părinţii mei, din clasa muncitoare, îşi dădeau toate economiile pe mine. După şase luni, am simţit că nu mă ajută la nimic colegiul. Nu ştiam ce vreau să fac cu viaţa mea şi nu ştiam cum mă poate ajuta colegiul să mă hotărăsc. Şi mai şi cheltuiam toate economiile pe care părinţii mei le făcuseră, de-a lungul vieţii. Aşa că am renunţat, sperând că totul va fi bine. A fost destul de înfricoşător, dar, privind înapoi, a fost una dintre cele mai bune decizii pe care le-am luat. Am început să merg doar la orele care mă interesau.

Nu a fost totul boem. Nu aveam unde să dorm, aşa că dormeam pe jos, în camerele prietenilor. Returnam sticlele de Cola, care costau 5 cenţi, ca să am cu ce să-mi cumpăr de mâncare, şi mergeam 11 kilometri pe jos, în fiecare duminică, ca să iau o masă bună la templul budist Hare Krishna. De fapt, tot ceea ce am învăţat urmându-mi curiozitatea şi intuiţia s-a dovedit a fi de nepreţuit. Să vă dau un exemplu.

La Colegiul Reed se făceau unele dintre cele mai bune cursuri de caligrafie. Fiecare poster şi fiecare etichetă de pe fiecare raft din campus erau scrise frumos. Aşa că am urmat şi eu cursul. Am învăţat acolo despre fonturile cu serife, fără serife, despre spaţiile şi combinaţiile dintre litere etc. Mi s-a părut fascinant, dar nu i-am găsit o aplicaţie practică. Abia peste zece ani am găsit-o, când am inventat calculatorul Macintosh. Era primul calculator cu fonturi frumoase.

Şi, pentru că Windows a copiat Apple, probabil că niciun calculator nu ar fi avut aceste fonturi dacă nu aş fi urmat acel curs. Mi-a fost greu să fac această conexiune (n.r. colegiu-Macintosh) în studenţie, dar după zece ani totul a devenit clar.

Nu poţi face conexiuni dacă priveşti doar înainte, ci doar dacă priveşti înapoi. Trebuie să ai încredere că "punctele" se vor conecta la un moment dat, în viitor. Trebuie să ai încredere în ceva: în curaj, în destin, în viaţă, în karma, nu contează. Abordarea asta nu m-a trădat niciodată şi a făcut diferenţa în viaţa mea.

A DOUA POVESTE. A doua poveste este despre dragoste şi pierderi. Am aflat de tânăr ce îmi place să fac. Am fondat Apple, în garajul casei părinţilor mei, pe când aveam doar 20 de ani. Am lucrat din greu şi, în doar zece ani, Apple a ajuns să valoreze 2 miliarde de dolari şi să aibă 4.000 de angajaţi. Aveam 30 de ani şi tocmai lansasem calculatorul Macintosh, cu un an în urmă. Apoi, am fost dat afară.

Cum să fii dat afară de la o companie pe care tu ai fondat-o? Păi, pe măsură ce compania creştea, am angajat pe cineva despre care credeam că este talentat să conducă Apple, alături de mine. Timp de un an, totul a mers bine, dar apoi viziunile noastre despre viitor au început să difere, iar comitetul director i-a luat lui partea. Astfel, am fost dat afară. Tot ceea ce clădisem în întreaga viaţă a dispărut, era devastator.

Pentru câteva luni, nu am ştiut ce să fac. Simţeam că am dezamăgit generaţia de antreprenori dinaintea mea, că am pierdut bastonul de mareşal care-mi fusese dat. M-am întâlnit cu David Packard (n.r. co-fondator Hewlett-Packard) şi cu Bob Noyce (n.r. co-fondator Intel) şi mi-am cerut scuze că eşuasem atât de grav. Eram un eşec public şi chiar mă gândeam să plec din Silicon Valley (n.r. unde au sediul marile corporaţii tehnologice ale lumii). Dar, încet-încet, am început să realizez ceva: încă îmi plăcea ce făceam. Lucrurile la Apple nu se schimbaseră deloc, eram respins, dar încă eram îndrăgostit de tehnologie. Aşa că am luat-o de la capăt.

Nu mi-am dat seama pe moment, dar faptul că am fost dat afară de la Apple a fost unul dintre cele mai bune lucruri care mi s-au întâmplat vreodată. Greutatea succesului a fost înlocuită de uşurinţa de a fi din nou începător, mai nesigur pe mine. Astfel, am intrat într-una dintre cele mai creative perioade ale vieţii mele.

În următorii cinci ani, am fondat două companii, NeXT şi Pixar, şi m-am îndrăgostit de o femeie extraordinară, care avea să devină soţia mea. Pixar a creat primul film animat din lume, Toy Story, şi acum este cel mai de succes studio pentru filme de animaţie din lume. În mod incredibil, Apple a cumpărat NeXT, aşa că eu m-am întors , iar tehnologia inventată la NeXT este sufletul renaşterii Apple.

Sunt aproape sigur că niciunul dintre aceste lucruri nu s-ar fi întâmplat dacă nu aş fi fost dat afară de la Apple. A fost ca un medicament cu gust groaznic, dar de care pacientul avea nevoie. Uneori, viaţa te loveşte în cap cu o cărămidă. Nu-ţi pierde speranţa. Sunt convins că singurul lucru care m-a făcut să continui a fost că iubeam ceea ce făceam. Trebuie să aflaţi ce iubiţi şi ce vă place. Asta este valabil atât pentru viaţa profesională, cât şi pentru cea personală. Munca vă va ocupa o mare parte din viaţă şi singurul mod în care puteţi fi complet satisfăcuţi este să faceţi ceea ce consideraţi voi o meserie grozavă. Dacă n-aţi găsit-o încă, mai căutaţi, nu vă resemnaţi. La fel cum se întâmplă şi cu celelalte probleme de pe suflet, veţi şti când aţi găsit-o. Şi, la fel ca o relaţie, devine din ce în ce mai bună pe măsură ce trec anii. Aşa că trebuie să căutaţi ce vă place până găsiţi acest lucru. Nu vă resemnaţi!

A TREIA POVESTE. A treia poveste este despre moarte. Când aveam 17 ani, am citit ceva de genul: "Dacă trăieşti fiecare zi ca şi când ar fi ultima, într-o zi sigur vei avea dreptate". M-a marcat şi, de atunci, m-am uitat în oglindă în fiecare dimineaţă şi m-am întrebat: "Dacă azi ar fi ultima zi din viaţa mea, aş vrea să fac ceea ce fac acum?". Iar dacă răspunsul era "nu" pentru mai multe zile în şir, ştiam că trebuie să schimb ceva.

Faptul că am ştiut mereu că voi muri în curând este "unealta"care m-a ajutat să iau decizii importante în viaţă. Pentru că aproape totul - aşteptările, mândria, frica de ruşine sau eşec - sunt lucruri care pălesc în faţa morţii, lăsând loc doar pentru ceea ce este important. Faptul că îţi aduci aminte că vei muri este cea mai bună metodă pe care o cunosc eu de a evita capcana care te face să crezi că ai ceva de pierdut. Nu există niciun motiv pentru care să nu îţi urmezi inima.

Acum un an (n.r. în 2004), am fost diagnosticat cu cancer. Mi s-a făcut o tomografie la 7.30 dimineaţa, care indica în mod clar că am o tumoare pe pancreas. Nici nu ştiam ce este pancreasul. Doctorii mi-au spus că, aproape sigur, acest tip de cancer este incurabil şi că nu ar trebui să mă aştept să trăiesc mai mult de trei-şase luni. Doctorii m-au sfătuit să merg acasă şi să-mi fac ordine în treburi, ceea ce în limbajul medicilor înseamnă să te pregăteşti de moarte.

Înseamnă să încerci să le spui copiilor tăi, în doar câteva luni, tot ceea ce credeai că vei avea timp să le spui în zece ani. Înseamnă să te asiguri că totul este pregătit astfel încât să-i fie cât mai uşor posibil familiei tale. Înseamnă să-ţi iei la revedere.

Am trăit toată ziua cu acest diagnostic în minte. Totuşi, mai pe seară, am făcut o biopsie, adică doctorii mi-au băgat un endoscop pe gât, prin stomac şi intestine, mi-au băgat un ac în pancreas şi au scos câteva celule din tumoare. Eram sedat, dar soţia mea, care era acolo, mi-a spus că, în momentul în care s-au uitat la celule la microscop, doctorii au început să plângă, pentru că s-a dovedit că sufăr de o formă foarte rară de cancer pancreatic, care se vindecă prin operaţie. Am făcut operaţia, iar acum mă simt bine.

A fost momentul în care m-am aflat cel mai aproape de moarte şi sper să rămână aşa pentru următorii zeci de ani. Faptul că am trecut prin asta mă face să vă spun un lucru cu puţin mai multă siguranţă decât atunci când moartea era un doar concept.

Nimeni nu vrea să moară. Nici măcar oamenii care vor să ajungă în Rai nu vor să moară ca să ajungă acolo. Cu toate astea, moartea este destinaţia pe care o împărţim cu toţii. Nimeni nu a scăpat de ea. Şi aşa şi trebuie, pentru că Moartea este, foarte probabil, cea mai bună invenţie a Vieţii. Este agentul de schimbare a Vieţii. Ea îi "curăţă" pe cei bătrâni şi face loc pentru cei "noi". Deocamdată, cei "noi" sunteţi voi, dar într-o zi, nu foarte îndepărtată de cea de azi, veţi deveni treptat cei "vechi" şi veţi fi "curăţaţi". Îmi pare rău că sunt dramatic, dar cam aşa e.

Timpul vostru este limitat, aşa că nu-l irosiţi trăind în locul altcuiva. Nu fiţi prinşi în dogme, care înseamnă să trăiţi cu rezultatele gândirii altor oameni. Nu lăsaţi "zgomotul" creat de opiniile altora să vă distragă de la vocea voastră interioară. Şi, cel mai important, aveţi curajul să vă urmaţi inima şi intuiţia. Ele ştiu, cumva, ceea ce vreţi să deveniţi cu adevărat. Tot restul este secundar.

Când eram tânăr, exista o publicaţie uimitoare, numită "The Whole Earth Catalog" (Catalogul întregului Pământ), care era una dintre bibliile generaţiei mele. A fost creată de un tip pe nume Stewart Brand, aici în Menlo Park (n.r. aproape de Palo Alto, California), care a adus revista la viaţă cu ajutorul talentului său poetic. Asta se întâmpla prin anii '60, înainte să apară calculatoarele, aşa că totul era făcut cu ajutorul maşinilor de scris, al foarfecelor şi al camerelor foto polaroid. Revista era un fel de Google pe hârtie, 35 de ani înainte ca Google să apară. Era idealistă şi plină de "unelte" simple şi noţiuni extraordinare.

Stewart şi echipa lui au lansat câteva ediţii ale "The Whole Earth Catalog" şi, după ce revista şi-a urmat cursul, au lansat un ultim număr. Era mijlocul anilor '70 şi eu eram de vârsta voastră. Pe coperta patru a ultimului număr, era o fotografie cu un drum de ţară, la răsărit. Sub fotografie, erau cuvintele: "Rămâneţi Flămânzi. Rămâneţi Nebuni". Era mesajul lor de rămas bun, înainte de a se închide. Mereu mi-am dorit acelaşi lucru pentru mine. Iar acum, când absolviţi şi o luaţi de la început, vă doresc asta şi vouă.

Rămâneţi Flămânzi. Rămâneţi Nebuni.

Vă mulţumesc foarte mult tuturor.


Steve Jobs este unul din eroii secolului XX pentru ca a inventat primele calculatoare personale, mac-ul, i-pod-ul si tableta. Recent a demisionat din conducerea Apple pe motive de sanatate.

A murit astazi...,
06 octombrie 2011

 

Tags:

Amalialand | Eu cred că... | Personalităţi, exemple, modele

Regele Mihai I de România

by Amalia Istrate J, iunie 23 2011 12:36

 

http://www.familiaregala.ro/ro/ms-regele-mihai-i/

 

 

Mihai I, Rege al României, Principe al Romaniei, fost Principe de Hohenzollern (n. 25 octombrie 1921, Sinaia), cunoscut în perioada domniei tatălui său, Regele Carol al II-lea, ca Mihai, Mare Voievod de Alba-Iulia, a fost suveran al României între 20 iulie 1927 și 8 iunie 1930, precum și între 6 septembrie 1940 și 30 decembrie 1947. Este stră-strănepot al reginei Victoria a Marii Britanii și văr de gradul trei al reginei Elisabeta a II-a. Mihai este una dintre ultimele figuri publice în viață din perioada celui de-al Doilea Război Mondial.

Mihai a devenit pentru prima dată rege al României după moartea bunicului său Ferdinand, în urma renunțării la tron a lui Carol al II-lea din decembrie 1925. Detronat de tatăl său, după doar trei ani de domnie sub regență, a reprimit coroana un deceniu mai târziu, după abdicarea forţată a lui Carol al II-lea, domnind peste regimul progerman al mareșalului Ion Antonescu. Din 1941, regele Mihai a fost mareșal al Românie. La 10 mai 1941, de ziua națională a României, prin decret semnat de Ion Antonescu, regele Mihai a fost înălțat la gradul de mareșal, bastonul fiindu-i înmânat de conducătorul statului.

După colaborarea României cu Germania în al Doilea Război Mondial și după ce forțele sovietice au pătruns pe teritoriul României, regele Mihai a organizat la 23 august 1944 arestarea lui Antonescu. S-a opus guvernelor prosovietice din anii 1945-1946. A fost constrâns să abdice la 30 decembrie 1947 și s-a stabilit la Versoix (Elveția). Revenirea sa în țară nu a fost permisă până în 1997.

 

Mihai s-a născut la Sinaia, fiu al Regelui Carol al II-lea și al prințesei Elena și nepot al Regelui Ferdinand I. Carol al II-lea a fugit împreună cu amanta sa Elena „Magda” Lupescu și a renunțat în 1925 la tron. În consecință, Mihai i-a succedat la tron regelui Ferdinand la moartea acestuia, survenită în iulie 1927.

 Domnia. Perioada interbelică

Deoarece Mihai avea doar 6 ani, o regenţă a fost formată din prinţul Nicolae, patriarhul Miron Cristea și Gheorghe Buzdugan, președintele Înaltei Curți de Casație. În 1930, în contextul crizei economice, Carol al II-lea s-a întors în țară împreună cu Elena Lupescu. Parlamentul l-a desemnat pe Carol rege iar pe Mihai drept urmaș la tron cu titlul de „Mare Voievod de Alba-Iulia”. În septembrie 1940, Carol al II-lea i-a acordat puteri discreționare generalului Ion Antonescu care i-a impus sa abdice in favoarea fiului sau. Mihai (în vârstă de 18 ani) a fost proclamat rege fără depunerea vreunui jurământ pe constituție (abrogată la acea dată) și fără votul de aprobare al parlamentului (suspendat, redeschis abia în 1946). În schimb, Mihai a fost încoronat cu Coroana de Oţel‎ și uns rege de Patriarhul României Nicodim Munteanu, în catedrala patriarhală din București imediat după abdicarea lui Carol al II-lea, la 6 septembrie, 1940. Astfel, Mihai a domnit a doua oară doar „prin grația lui Dumnezeu”, ca rege absolut, de drept divin, nu și constituțional. Legal, însă, Mihai nu putea exercita prea multă autoritate, în afara prerogativelor de a fi șeful suprem al armatei și de a desemna un prim-ministru cu puteri depline, numit „Conducător”.

Regele Mihai I, în calitate de mareșal și comandant suprem al armatei române, a fost decorat prin jurnalul Consiliului de Miniștri din 8 noiembrie 1941 cu toate cele trei clase ale Ordinului Mihai Viteazul, fiind singurul deținător în această situație, alături de mareșalul Ion Antonescu.

Întoarcerea armelor contra Germaniei naziste

În august 1944, pe măsură ce armatele Uniunii Sovietice se apropiau de frontiera estică a României, Mihai s-a alăturat politicienilor favorabili Aliaților, care îi includea pe comuniști. La 23 august 1944 Mihai l-a destituit și l-a arestat pe Antonescu. În aceeași noapte, noul prim-ministru, generalul locotenent Constantin Sănătescu, l-a încredințat pe Antonescu comuniștilor, care l-au predat sovieticilor la 1 septembrie 1944 Într-un apel radiodifuzat către națiune și armată, Mihai a proclamat loialitatea României față de Aliați, a acceptat un pretins armistițiu oferit de aceștia, a ordonat încetarea focului împotriva Aliaților și a declarat război Germaniei.[13] Acestea, însă, nu au împiedicat o ocupație sovietică, rapidă, nici capturarea de către URSS a circa 130.000 de militari români, duși ulterior în prizonierat în Uniunea Sovietică, unde mulți au pierit în lagăre de muncă forțată. Armistițiul cu Aliații a fost semnat trei săptămâni mai târziu, la 12 septembrie 1944, „în termeni impuși aproape în întregime de Uniunea Sovietică”[14], ca o consecință, între altele, și a faptului că aceasta își desfășurase forțele armate pe tot teritoriul României. În această situație, unii au considerat lovitura de stat drept „capitulare”[15], o „predare”[14][16] „necondiționată”[17] în fața sovieticilor și a aliaților lor. Regele Mihai a evitat soarta unui alt fost aliat german, prințul Kiril, regentul Bulgariei, executat de sovietici în 1945, și a fost ultimul monarh din spatele Cortinei de fier care să-și piardă tronul. Actul de la 23 August 1944 se estimează a fi scurtat Al Doilea Război Mondial cu șase luni, salvând sute de mii de vieți omenești. Totodată, aceasta a oferit armatei române posibilitatea de a elibera nordul Transilvaniei de sub ocupația ungară. La sfârșitul războiului, regele Mihai a fost decorat de președintele SUA Harry S. Truman cu Legiunea de Merit în cel mai înalt grad (Comandant Șef). Mihai a mai fost decorat și de Iosif V. Stalin cu Ordinul Victoria cu diamante, „pentru actul curajos al cotiturei hotărâte a politicei României spre ruptura cu Germania hitleristă și alierea cu Națiunile Unite, în clipa când încă nu se precizase clar înfrângerea Germaniei”, potrivit descrierii oficiale a decorației. Liderul comunist albanez Enver Hodja considera că Mihai ar fi fost decorat cu Ordinul Victoria datorită capitulării sale în fața sovieticilor, într-o situație în care nu putea face altceva.

Unii susțin că lovitura de stat a făcut posibil avansul mai rapid al trupelor lui Stalin în România şi în Europa, în detrimentul trupelor Aliaţilor occidentali. Alții văd în absența de-a lungul anilor a unor invitații pentru Mihai la majoritatea festivităților din Occident dedicate Zilei Victoriei în cel De-al Doilea Război Mondial, o condamnare tacită a loviturii sale de stat. Mihai nu a fost invitat la cea de-a 60-a aniversare a Zilei Victoriei de vreun stat vestic; a fost invitat doar la serbările din Rusia și la anumite comemorări din Cehia și Slovacia.

La 6 martie 1945, la presiunile ocupantului sovietic, Mihai a acceptat un guvern prosovietic dominat de Partidul Comunist Român, prim-ministru fiind numit Petru Groza. Sub regimul comunist, Mihai a funcționat ca simplu șef de stat fără autoritate.

Între august 1945 și ianuarie 1946, Mihai a încercat fără succes - prin ceea ce s-a numit mai târziu „greva regală” - să se opună guvernului comunist al lui Petru Groza, refuzând să-i semneze decretele. La presiuni sovietice, britanice și americane, regele Mihai a renunțat în cele din urmă la opoziția sa față de guvernul comunist, încetând să-i mai ceară demisia.

Nu i-a amnistiat pe Ion Antonescu sau pe liderii opoziției, victime ale proceselor politice comuniste, deoarece, potrivit unei interpretări, constituția îl împiedica să facă aceasta fără contrasemnătura ministrului comunist de justiție. Alte surse, precum memoriile mătușii regelui, principesa Ileana de Habsburg, citându-l pe fostul membru în biroul politic executiv al PCR, spion sovietic, ministru al apărării naționale și presupus amant al Ilenei, Emil Bodnăraş, afirmă că, dacă regele ar fi refuzat să semneze sentințele de condamnare la moarte a deținuților politici condamnați pentru „crime de război”, guvernul comunist i-ar fi susținut decizia: „Păi, dacă regele decide să nu semneze sentinţa la moarte, vă promit că îi vom sprijini punctul de vedere.” Principesa Ileana se îndoia că regele ar fi fost de acord să semneze un document neconstituțional, precum o sentință la moarte, emisă de tribunale politice neconstituționale: „Știţi prea bine (...) că regele nu va semna niciodată de bună voie un astfel de document neconstituțional. Dacă o va face, vi-l va pune în brațe și guvernul dumneavoastră va purta vina în faţa întregii națiuni. Cu siguranță că nu vă doriţi acest handicap adiţional în acest moment!” Ultimul coleg de celulă al celei mai importante victime comuniste, Iuliu Maniu, liderul opoziției anticomuniste și președinte al PNŢ, partidul câștigător în alegerile generale din 1946, fraudate de comuniști, a mărturisit procurorilor comuniști că Maniu l-ar fi înjurat pe Mihai din spatele gratiilor închisorii politice în care a decedat, pentru că nu făcuse nimic în apărarea țărăniștilor, în ciuda multor servicii aduse de aceștia monarhiei.

Abdicarea

Casa regală de Hohenzollern-
-Sigmaringen
Kingdom of Romania - Big CoA.svg
Carol I
Regina soție
   Regina Elisabeta
Copii
   Principesa Maria
Ferdinand
Regina soție
   Regina Maria
Copii
   Prințul Carol
   Prințul Nicolae
   Principesa Elisabeta
   Principesa Maria
   Principesa Ileana
   Prințul Mircea
Carol al II-lea
Regina soție
   Regina Elena
Copii
   Prințul Mihai
Mihai I
Regina soție
   Regina Ana
Copii
   Principesa Margareta
   Principesa Elena
   Principesa Irina
   Principesa Sofia
   Principesa Maria

Elisabeta a II-a, ocazie cu care a cunoscut-o pe prințesa Ana de Bourbon-Parma, care urma să-i devină soție. Regele Mihai „nu a vrut să se întoarcă, dar personalități americane și britanice [prezente la nunta regală] l-au încurajat să o facă”, conform unor „cercuri regaliste românești” citate de Washington Post. Mihai a revenit acasă „la sfatul expres al lui Winston Churchill”, care „se spune că l-ar fi sfătuit pe Mihai că «mai presus de orice, un rege trebuie să fie curajos»”. Potrivit propriei sale relatări, regele Mihai nu a avut astfel de intenții de a nu reveni acasă.

După întoarcerea sa în România, Mihai a fost silit să abdice la 30 decembrie 1947. Comuniștii au anunțat abolirea monarhiei și instaurarea unei republici populare și au transmis la radio înregistrarea proclamației regelui despre propria sa abdicare. În ședința extraordinară din 30 decembrie 1947 a cabinetului, Petru Groza a declarat următoarele: Doamnă și domnilor miniștri, vreau să vă comunic că actul acesta s-a făcut prin buna învoială. Regele a constatat – așa cum este scris aici – că instituția monarhiei era o piedică serioasă în calea desvoltării poporului nostru. Istoria va înregistra o lichidare prietenească a monarhiei, fără zguduiri – cum poate inamicii noștri ar fi dorit. Ca să utilizez o expresie a reginei-mame, poporul a făcut azi un divorț și decent, și elegant de monarhie. Prin urmare, și actul acesta este la fel cu celelalte acte din istoria guvernării noastre. Vreau să se știe pretutindeni – și aceasta este foarte important – că lucrul acesta s-a făcut cu cumințenie, la timpul său. Noi mergem înainte pe drumul nostru, cu minimum de zguduiri la maximum de foloase. Vom îngriji ca fostul rege să plece liniștit, așa cum se cuvine, pentru ca nimeni să nu poată avea un cuvânt de reproș pentru acela care, înțelegând glasul vremurilor, s-a retras”. La 3 ianuarie 1948, Mihai a fost silit să părăsească țara, urmat la peste o săptămână, de principesele Elisabeta de România și Ileana de Habsburg, care, potrivit ziarului The New York Times, au colaborat atât de strâns cu rușii, încât au devenit cunoscute drept «mătușile roșii» ale Regelui.

Există câteva relatări asupra motivelor abdicării lui Mihai. Potrivit acestuia, prim-ministrul comunist Petru Groza l-ar fi amenințat cu un pistol şi cu şantajul că urma să execute 1.000 de deținuți studenți dacă nu abdică.[39] Într-un interviu din 2007 pentru New York Times, Mihai rememorează evenimentele: A fost șantaj. Mi-au spus "Dacă nu semnezi imediat, suntem obligați - de ce obligați, nu știu - să ucidem peste 1.000 de studenți pe care-i aveau în pușcărie. Potrivit revistei Time, guvernul comunist ar fi amenințat cu arestări ulterioare a mii de oameni, nu cu unele anterioare, și că apoi va scufunda țara în sânge, dacă Mihai nu abdică. Pe de altă parte, potrivit unor articole din Jurnalul Național, din care unul citează arhivele Securității român, abdicarea regelui Mihai ar fi fost rodul negocierilor sale cu guvernul comunist, nu al vreunui șantaj, negocieri în urma cărora i s-a permis să plece din țară însoțit de bunurile solicitate și de o parte din suita regală. Potrivit cărții Special Tasks: The Memoirs of an Unwanted Witness -- A Soviet Spymaster, autobiografice a fostului șef al serviciului de spionaj sovietic NKVD, generalul maior Pavel Sudoplatov, ministrul adjunct de externe sovietic Andrei Vâşinski ar fi purtat personal negocieri cu regele Mihai în vederea abdicării, garantându-i o parte dintr-o pensie ce urma să-i fie plătită lui Mihai în Mexic. Referitor la episodul controversat al amenințării cu pistolul de către prim-ministrul de atunci, Petru Groza, regina-mamă Elena ar fi declarat, conform arhivei fiicei lui Petru Groza, că acesta s-ar fi comportat cu familia regală „mai bine ca un părinte”, iar că la 30 decembrie 1947, ziua abdicării, „poporul a făcut un divorț - și decent și elegant - de monarhie”.

Potrivit liderului comunist albanez Enver Hodja, care rememorează conversațiile avute cu liderii comuniști români privind abdicarea regelui, Mihai ar fi fost amenințat de către liderul PCR Gheorghe Gheorghiu-Dej cu un pistol și nu de Petru Groza, pentru a determina abdicarea. Regele ar fi fost apoi lăsat să plece din țară însoțit de câteva persoane din anturaj și, după cum confirmă liderul sovietic Nikita Hrușciov, rememorând confesiunile făcute de Dej, cu orice bunuri dorite, inclusiv cu rubine și aur. Hodja nu menționează în cartea sa vreun șantaj comunist cu vreo execuție, dar afirmă că liderii comuniști români l-ar fi amenințat pe Mihai cu trupele lor armate loiale, care încercuiseră palatul regal și trupele acestuia, loiale lui Mihai.

Potrivit unei relatări din revista Time, la începutul lui 1948 ar fi existat negocieri între Regele Mihai și guvernul comunist privind recuperarea unei părți din averea lăsată în România, ceea ce ar fi întârziat denunțarea abdicării drept ilegală.

Există rapoarte conform cărora autoritățile comuniste române, obediente față de Stalin, i-au permis regelui Mihai să scoată din România 42 de tablouri valoroase din proprietatea Coroanei României în noiembrie 1947, „pentru a pleca mai repede din ţară”. Unele dintre aceste tablouri au fost, se pare, vândute prin intermediul faimosului negustor de artă Daniel Wildenstein. Unul dintre tablourile aparținând Coroanei României, despre care se presupune că ar fi fost scoase din țară de rege în noiembrie 1947, a revenit în patrimoniul național în 2004 ca donație făcută de John Kreuger, fostul soţ al fiicei regelui Mihai, Principesa Irina. În 2005, prim-ministrul Călin Popescu Tăriceanu a declarat că acuzațiile aduse regelui Mihai de a fi scos din țară tablouri ale Coroanei sunt „mai mult decât îndoielnice” și că guvernul român nu are nici o dovadă a unor astfel de acţiuni ale regelui Mihai, susţinând că, pentru perioada anterioară anului 1949, guvernul nu are o evidență a lucrărilor de artă preluate din fostele reşedințe regale. Potrivit unor istorici, există, totuşi, atari evidențe oficiale, începând cu aprilie 1948, una fiind chiar publicată în Monitorul oficial din iunie 1948.

Potrivit biografiei autorizate Michael of Romania: The King and the Country (2005), semnată de Ivor Porter[53], un prieten al familiei regale, care citează din jurnalul intim al reginei-mamă Elena, familia regală a scos din țară tablouri cu ocazia vizitei acesteia din noiembrie 1947 la Londra, prilejuită de căsătoria viitoarei regine Elisabeta a II-a. Potrivit aceluiași jurnal, două din aceste tablouri, semnate de El Greco, au fost vândute în 1976. Totuși, mulți alți editorialiști neagă acest cadou comunist făcut regelui și consideră aceste acuzații drept propagandă comunist�� antimonarhistă.

Potrivit unor documente de arhivă, recent declasificate, ale ministerului britanic de externe, Foreign Office, când regele Mihai a părăsit România, valorile sale financiare se ridicau la 500.000 franci elvețieni. Acestea ar fi fost, se pare, primite de la guvernul comunist, conform transcrierilor sovietice recent declasificat ale convorbirilor oficiale dintre Stalin și prim-ministrul român Petru Groza. Regele Mihai a negat în repetate rânduri în trecut că guvernul comunist i-ar fi permis să ia cu sine în exil vreo valoare financiară sau bunuri de valoare în afară de patru automobile personale, încărcate în două vagoane de tren. În timpul vizitei ulterioare la New York din martie 1948, Mihai și-a permis să meargă la cumpărături pe Fifth Avenue, artera comercială cea mai scumpă din lume. De asemenea, lui Mihai i-a plăcut atât de mult avionul în care a survolat Statuia Libertății, încât s-a gândit că l-ar putea cumpăra.

În ianuarie 1948, Mihai a început să se autointituleze prinț de Hohenzollern, folosind pentru prima dată în loc de rege un titlu retras familiei regale române de casa de Hohenzollern din Germania în timpul primului război mondial, recunoscând prin aceasta că la acea dată nu mai era regele României. Totuși, în cele din urmă, în martie 1948, Mihai își denunța abdicarea ca fiind smulsă cu forța și ilegală. Revista americană "Time" susține că lui Mihai i-au trebuit peste două luni pentru a denunța abdicarea, deoarece negociase cu comuniştii recuperarea unor proprietăți din România, în ciuda unui articol anterior cum că Bucureștii i-ar fi permis să scoată din țară numai 3.000 de dolari americani, patru automobile și o decorație cu diamante și rubine, acordată de către Stalin. De atunci, Mihai se semnează ca "Regele Mihai de România".

Unii monarhişti români, pentru care Mihai e rege doar de drept divin, nu şi constituţional, deoarece nu a jurat pe constituţie și nu a fost investit în funcție de parlament în a doua domnie, consideră abdicarea lui din 1947 drept nulă, argumentând că aceasta a fost un act pur constituțional, nu religios, care nu îl poate decădea dintr-o poziție în care a fost pus de Dumnezeu. Aceiași monarhişti susţin că, în calitate de rege absolut, neconstituțional, de drept divin, Mihai reprezintă singur și pe deplin statul român şi că, în consecinţă, el poate dispune după cum doreşte de proprietățile statului, inclusiv de tablourile Coroanei, care-i aparţin şi de al căror „furt” a fost acuzat.

Cu toate că s-au lansat diverse ipoteze conform cărora regele Mihai ar fi plecat cu averi mari din țară, relatările despre viața sa din exil dovedesc faptul că acesta a trebuit să-si câstige existenta prin propria-i munca si nu a dus nicidecum un trai luxos pe baza vreunei averi cu care ar fi părăsit România.

 Viața după pierderea tronului

În iunie 1948 s-a căsătorit cu prințesa Ana de Bourbon-Parma, cunoscută și sub numele de regina Ana a României, cu care are cinci fiice. Autoritățile române comuniste i-au retras cetățenia română în acelasi an. Până la sfârsitul anului 1948, cei doi locuiesc la Vila Sparta lângă Florența, locuința reginei-mamă Elena, iar din 1949 la Lausanne, unde se naște prima fiică, principesa Margareta. Tot la Lausanne se nasc principesele Elena, în 1951, și Irina, în 1953.

Între timp, familia se stabilește în Marea Britanie, unde va locui timp de șase ani, până în 1956, la Bramshill House în Hampshire și la Ayot St-Lawrence, în Hertfordshire. Pentru a-și câștiga existența, Regele si Regina au înființat o fermă de pui și au construit un mic atelier de tâmplărie

Regele a păstrat încă de atunci legătura cu evenimentele din țară, primind săptămânal rapoarte, analize și noutăți de la generalul Lazăr, pe care îl vedea in fiecare săptămână la Londra. De asemenea, familia a păstrat contacte stranse cu familia regală britanică, în special cu regina Elisabeta a II-a și cu principesa Marina, ducesă de Kent.

Regele, Regina si principesele s-au întors în Elveția în 1956, după o scurtă sedere de trei luni la Vila Sparta.Regele Mihai semnase un contract cu compania aeriană Lear Jets and Co, la Geneva. Familia s-a instalat la Versoix, un mic oraș de pe malul lacului Geneva, la câțiva kilometri de orasul Geneva.Aici au locuit peste patruzeci și cinci de ani și tot aici se află, pentru moment, casa familiei. Principesa Sofia s-a nascut la Atena, în 1957, iar principesa Maria la Copenhaga, în 1964.

În anul 1958 Regele a oprit colaborarea cu Lear, iar un an mai tarziu, în 1959, a înființat o companie de electronică și de mecanisme automate numita Metravel. Compania a funcționat bine până in 1964, producând elemente pentru calea ferată și sisteme de alarmă și vânzând avioane de ocazie.Dar, dupa cinci ani, presiunea concurenței devenise prea mare, asa că Regele si cei doi asociati au decis sa vândă compania. Regele a urmat, de asemenea, cursuri de broker la Bursa din Wall Street.

A patronat fără succese notabile Comitetul Național Român, un grup care avea drept scop apărarea intereselor românești în Occident, prezentat uneori ca guvern român în exil, dar căruia democrațiile occidentale nu i-au recunoscut niciodată acest caracter.

În 1992, la trei ani după revoluția Română din 1989 prin care a fost înlăturat guvernul comunist, noul guvern român i-a permis regelui Mihai să revină în țară pentru a participa la prăznuirea Paştelui. Regele a fost întâmpinat de populație cu o simpatie deosebită. În Bucureşti, peste un milion de persoane au ieşit în stradă pentru a-l vedea. Popularitatea regelui a îngrijorat guvernul preşedintelui Ion Iliescu, regelui interzicându-i-se accesul în România pentru următorii cinci ani. În 1997, după înfrângerea electorală a lui Iliescu de către preşedintele Emil Constantinescu, România i-a reactivat regelui Mihai cetăţenia română și i-a permis să îşi reviziteze propria ţară.

Regele Mihai locuiește actualmente preponderent în Elveția la Aubonne și în perioade mai scurte în România, fie la castelul său de la Săvârșin din județul Arad, fie la palatul Elisabeta din București, pus la dispoziția sa prin decizie parlamentară.

Copiii regelui Mihai:

  • Margareta (Margareta de România-Duda) (născută în 1949)
  • Elena (Helen Nixon McAteer) (născută în 1950)
  • Irina (născută în 1953)
  • Sofia (născută în 1957)
  • Maria (născută în 1964).

Atât Elena cât și Irina au fii și fiice. Sofia, a cărei căsătorie nu a fost aprobată de tatăl ei, are o fiică.

Potrivit legii salice de succesiune, cu valabilitate în ultima constituție democratică a regatului România, cea din 1923, la moartea regelui Mihai (presupunând că nu mai are băieţi), în absența schimbării constituției, care ar necesita restaurarea monarhiei, succesiunea revine familiei de Hohenzollern-Sigmaringen, șeful acesteia, prințul Karl Friedrich de Hohenzollern, aflându-se pe prima poziție în ordinea de succesiune. (Vezi și Ordinea de succesiune la tronul României.)

La 30 decembrie 2007, într-o ceremonie privată, Mihai a promulgat noul statut al casei regale, intitulat Normele fundamentale ale Familiei Regale a României, un act nedemocratic, cu însemnatate eminamente simbolică, în absența aprobării Parlamentului, în comparație cu Legea vechiului Statut din 1884, pe care încearcă să îl înlocuiască, act prin care a desemnat-o pe principesa Margareta drept moștenitoare a tronului cu titlurile de Principesa Moștenitoare a României și de Custode al Coroanei României. Cu aceeași ocazie, Mihai a cerut parlamentului ca, în cazul în care națiunea română și parlamentul României vor considera potrivită restaurarea monarhiei, să renunțe la aplicarea legii salice de succesiune.

La 10 mai 2011, pe fondul unor procese în Germania referitoare la fostul nume de Hohezollern-Veringen al ginerelui său, Radu, dar si a temerii, conform unora, privind eventuale pretenții ale Hohenzollernilor germani la șefia Casei Regale române, Mihai a rupt legăturile istorice și dinastice cu Casa princiară de Hohenzollern-Sigmaringen, a schimbat numele familiei sale în "al (a) României" și a renunțat la titlurile conferite lui și familiei sale de către Casa princiară.

Poziții politice

 

Mihai nu a încurajat dezvoltarea mișcării monarhiste în România, iar partidele regaliste au avut un impact prea slab asupra țării postcomuniste. El a considerat că o restaurare a monarhiei în România poate avea loc doar ca urmare a dorinței poporului român. „Dacă oamenii vor să mă întorc înapoi, mă voi întoarce înapoi” a declarat în 1990. Dar, a spus în continuare, „românii au suferit destul să li se impună și au dreptul de a fi consultați în ceea ce le privește viitorul.” Monarhiștii români se spune că ar fi oferit tronul României ASR prinţului Charles de Wales, dar că acesta ar fi refuzat. Oferta ar putea fi interpretată drept rezultat al deziluziei monarhiştilor români atât față de moștenitoarea regelui, principesa Margareta, cât şi față de soțul ei, din moment ce Mihai nu a renunțat la speranța, pentru el sau familia sa, de a reveni pe tron: Se încearcă totuşi să facem ca oamenii să înţeleagă ce a fost monarhia la noi, ce ar putea eventual face. Potrivit unui sondaj de opinie din 2007 realizat la comanda Casei Regale, doar 14% dintre români ar fi de acord cu reinstaurarea monarhiei. Un sondaj de opinie din 2008 estimează proporția românilor în favoarea monarhiei la 16%. Surprinzător, un alt sondaj on-line din 2011 estimează ca 4/5 din utilizatorii de internet ar fi de-acord cu o eventuală revenire la forma monarhică de guvernământ.

Mihai a întreprins vizite cvasi-diplomatice în numele României postcomuniste. În 1997 a vizitat în cadrul unui tur Europa de vest, făcând lobby pentru admiterea României în NATO și Uniunea Europeană, fiind primit de șefi de stat și oficiali guvernamentali.

În decembrie 2003, în numele unui tabloid de mică importanță, Mihai a înmânat premiul Omul anului 2003 prim-ministrului de atunci Adrian Năstase, lider al partidului PSD. Unii monarhiști au privit gestul lui Mihai drept o încălcare a tradiției neutralității politice a monarhiei, cât și ca un compromis cu foștii săi duşmani ex-comunişti din motive financiare, în timp ce majoritatea comentatorilor politici au considerat gestul ca o noua abdicare.

Personalitate și interese personale

Mihai a avut dintotdeauna o reputaţie de taciturn. I-a spus odată bunicii sale: Am învățat să nu spun ce simt și să le zâmbesc celor pe care-i urăsc cel mai mult.

Înainte de a o cunoaște pe viitoarea sa soție, Ana de Bourbon-Parma, Mihai a avut o legătură amoroasă, între altele, și cu o grecoaică, Dodo Chrisolegos, protejată a liderei PCR Ana Pauker. Unii susțin că a fost posibilă influențarea politică a regelui Mihai prin această legătură.

Regele Mihai este pasionat de automobile, în special de jeepuri militar. Mihai e pasionat şi de avioane, lucrând ca pilot de curse comerciale în exil. Mihai este interesat și de genealogia regală și aristocratică, oferindu-și în 1998 patronajul onorific, împreună cu regele Juan Carlos I al Spaniei, republicării celebrului Almanah de la Gotha.

La 10 mai 2007, regele Mihai a primit premiul Hanno R. Ellenbogen, o distincție acordată anual de Prague Society unei persoane publice care a contribuit la înțelegerea și cooperarea internațională. Laureații anteriori ai premiului sunt Vaclav Havel, fost preşedinte al Cehoslovaciei (1990-1992) şi Republicii Cehe (1992-2003), Lordul Robertson, fost secretar general al NATO (1999-2004), Madeleine Albright, fost secretar de stat al SUA (1997-2001), maestrul Vladimir Ashkenazy și regizorul Miloš Forman. Din 8 aprilie 2008, regele Mihai e membru de onoare al Academiei Române.

 

 Titluri, ranguri și onoruri

  • 25 octombrie 1921–28 decembrie 1925: Alteţa Sa Regală Mihai, Principe al României, Principe de Hohenzollern
  • 28 decembrie 1925–20 iulie 1927: Alteţa Sa Regală Mihai, Principe Moștenitor al României, Principe de Hohenzollern
  • 20 iulie 1927–7 iunie 1930: Majestatea Sa Regele României
  • 7 iunie 1930–6 septembrie 1940: Alteţa Sa Regală Mihai, Mare Voievod de Alba Iulia, Principe al României, Principe de Hohenzollern
  • 6 septembrie 1940–30 decembrie 1947: Majestatea Sa Mihai I, Regele Românilor
  • 30 decembrie 1947– 10 mai, 2011: Majestatea Sa Mihai I, Rege al României, Principe de Hohenzollern
  • 10 mai 2011-prezent: Majestatea Sa Mihai I, Rege al României

În perioada domniei sale, rangul și titlul complet era: Majestatea Sa Mihai I, prin grația lui Dumnezeu și voința națională, Rege al României, Mare Voievod de Alba Iulia, Principe al României, Principe de Hohenzollern.

  • Legiunea de Onoare a armatei americane în grad de Comandant Șef (în engleză Chief Commander of the Legion of Merit)
  • Ordinul Victoria al URSS

 

 

 (sursa: wikipedia) 

 

Tags:

Personalităţi, exemple, modele

FAMILIA DE`MEDICI

by robert155 D, mai 15 2011 21:56

                                                            

 

       Familia Medici a fost in Florenta in secolele al XV-lea - al XVI-lea, unul dintre cei mai importanti concurenti in lupta pentru putere, influenta politica, avutie si prestigiu.

     Printr-o iscusita si in acelasi timp cruda si nemiloasa tactica de intrigi, ajunge dintr-o familie fara importanta, una dintre cele mai bogate si influenta familii din Italia.

     Membrii aceste famulii florentine nu s-au multumit sa exercite puterea doar asupra Florentei timp de trei secole, ci a ocupat si tronul Sfantului Petru si pe cel al Frantei timp de mai multe decenii. pe tronul Sfantului Petru s-au aflat aproape consecutiv: papa Leon al X-lea si Clement al VII-lea, iar pe cel al Frantei: Caterina de Medici si Maria de Medici.

    In extrema diversitate a temperamentelorpe care le au membrii familiei Medici, o trasatura comuna se regaseste la aproape totii descendentii acesteia si anume pasiunea mecenatului si gustul pentru operele de arta, ceea ce a conferit Florentei o mare parte din stralucirea si renumele de care continua sa se bucure in domeniul cultural. Astfel familia Medici a sustinut de-a lungul timpului arte precum: pictura, arhitectura sau sculptura.

    Cele mai ilustre si mai remarcabile personaje care au sustinut arta au fost in ordine cronologica: Cosimo cel Batran, Lorenzo Magnificul si Leon al X-lea.

   

       Cosimo cel Batran

               Are meritul de a fi un mare constructor. La initiativa lui de restaureaza manastirea San Marco. Arhitectul sau preferat a fost Michelozzo, care ii construieste palatul Medici Ricardi, ce va deveni centrul vietii politice florentine. Spirit extrem de lucid avea sa-i spuna intr-o zi bibliotecarului sau: "In mai putin de cincizeci de ani ne vor expulza, dar edificiile mele vor ramane." Iata motivul pentru care cheltuieste averi cu diverse constructii, fiind fericit ca poate contribui la infrumusetarea orasului sau natal. Pentru acest mecena desavarsit lucreaza cativa dintre cai mai mari artisti ai timpului: preafericitul Fra Angelico, Donatello, care era sculptorul sau favorit, Fillippo Lippi sau Paolo Ucello.

       

           Lorenzo Magnificul a fost nepotul lui Cosimo si chiar daca banca familiei Medici de afla intr-un declin continuu, activitatea sa de mecena este din fericire pozitiva. El a sustinut lucrarile lui Botticelli, Fillippo Lippi, Verrochio, lucru deloc de neglijat, ghiar daca generozitatea lui nu o poate egala pe cea a bunicului sau. I s-a reprosat lui Lorenzo ca nu a dat suficient de lucru atelierelor florentine , dintre care multe dintre ele au fost nevoite sa se inchida. i-a lasat astfel sa plece pe Botticelli, Leonardo Da Vinci, Michelangelo sau Giuliano de San Galo.

 

               Ca un adevarat Medici, fiu al lui Lorenzo de Medici si stranepot al lui Cosimo, Leon al X-lea a fost de asemenea animat de pasiunea mecenatului. Cel mai important titlu de glorie ce i se poate atribui lui Leon este protectia ce i-a acordat-o lui Rafael. Ii intrebuinteaza acestuia decorarea picturala a celebrelor "Stanze" ale Vaticanului. Adopta planul in cruce latina propus de Rafael pentru bazilica Sfantul Petru. Tot lui Rafael ii cere si alte lucrari mai mici preinte care si o fresca pentru vila sa, "La Magliana".

              Papa Leon al X-lea este mai putn sensibil la geniul neincrezator la lui Michelangelo, caruie ii cere totusi un proiect pentru fatada capelei San Lorenzo (proiect care ramane fara urmari). Tot lui ii incredinteaza si cele doua statui: ale lui Giuliano si Lorenzo de Medici din sacristia aceleiasi biserici.

              Numai acestea si ar fi fost suficient pentru a ne face o idee despre caracterul binevoitor al acestui papa, descins din marea Casa a Medicilor, in care clocoteste aceeasi pasiune pentru arta mostenita de la tatal sau.

 

              Fiind colectionari de opere de arta, familia de Medici a contribuit la imbogatirea cu opere de arta a muzeelor Galeria degli Uffizi din Florenta si Galeria degli Argenti din palatul Pitti unde ocupa peste saptesprezece sali. Cele mai frumoase piese ale tezaurului sunt o incantare pentru cine la priveste, iar prin acestea mai straluceste inca gloria familiei de Medici.

Tags:

Personalităţi, exemple, modele

Constantin Brâncuşi

by Micro J, mai 05 2011 08:44

 

 "Arta nu este o întâmplare"

                                                        

 

 

 

 

 

Nume la naștere: Constantin Brâncuşi.

Născut: 19 februarie 1876 Hobiţa, Gorj.

Decedat: 16 martie 1957 Paris.

Domeniu: artistic sculptură, fotografie.

Pregătire: Școala de Arte şi Meserii din Craiova, Şcoala Naţională de Arte Frumoase din Bucureşti, École Nationale Supérieure des Beaux-Arts din Paris

Opere faimoase: Sărutul, Poarta Sărutului, Coloana Infinitului (Coloana Recunoştinţei fără de Sfârşit), Masa Tăcerii, Rugăciunea, Muza Adormită, Domnişoara Pogany, Pasărea Măiastră, Faţă de Copil.

Opera sa a influenţat profund conceptul modern de formă în sculptură, pictură și desen.

 


Constantin Brâncuși (n. 19 februarie 1876, Hobiţa, Gorj — d. 16 martie 1957, Paris) a fost un sculptor român cu contribuții covârşitoare la înnoirea limbajului şi viziunii plastice în sculptura contemporană. Constantin Brâncuşi a fost ales postum membru al Academiei Române. Francezii îi scriu numele Brancusi.

Despre opera lui Brâncuși

Anii 1897 - 1906

La începutul carierei sale, sculpturile lui Brâncuși au constat mai ales din reprezentări clasice ale formei umane. Perioada dintre 1897 şi 1907 este caracterizată de o acumulare sensibilă cunoştinţe şi îndemânare, dar şi de căutarea a diferite soluții de modelare a materialelor.

După 1905, viziunea artistului a devenit mai clară şi mai puternică. Ca o consecință imediată, transformarea structurii operei sale a suferit o evoluţie rapidă, astfel încât, începând încă din 1907, reprezentările antropomorfe încep să cedeze locul sculpturilor care îl vor prefigura pe artistul Brâncuși de mai târziu, acela care va urma să intre în conștiința universală.

Din această perioadă datează operele: * 1897 - Craiova - Bustul lui Gheorghe Chițu * 1898 - Bucureşti - Bustul Vitellius * 1900 - București - Capul lui Laocoon * 1902 - Bucureşti - Ecorşeul * 1902, probabil ianuarie - București - statuetă simbolizând muzica corală românească * 1902, octombrie - Craiova - bustul lui Ion Georgescu-Gorjan * 1903 - București - bustul generalului doctor Carol Davila * 1905 - Paris - Orgoliu * 1906 - Paris - Copil - gips * 1906 - Paris - Supliciu - piatră * 1906 - Paris - Cap de copil - bronz * 1906 - Paris - bustul Victoriei Vaschide * 1906 - Paris - bustul doctorului Zaharia Samfirescu * 1906 - Paris - portretul pictorului Nicolae Dărăscu.

 

Din 1963 până azi, au apărut în toate părţile lumii peste 50 de cărți şi monografii şi mii de studii şi articole despre Constantin Brâncuşi, stabilind în mod definitiv locul lui ca artist genial şi chiar ca "unul din cei mai mari creatori ai tuturor timpurilor" (Jean Cassou). În 1937, cunoscutul sculptor Henry Moore scria: "Brâncuși a fost acela care a dat epocii noastre conştiinţa formei pure". Mai aproape de noi, Frank Gehry indică cu precizie influenţa pe care marele sculptor român a avut-o asupra sa.

 

Constantin Brâncuşi despre opera sa: "Il y a des imbéciles qui définissent mon œuvre comme abstraite, pourtant ce qu'ils qualifient d'abstrait est ce qu'il y a de plus réaliste, ce qui est réel n'est pas l'apparence mais l'idée, l'essence des choses." (Sunt imbecili cei care spun despre lucrările mele că ar fi abstracte; ceea ce ei numesc abstract este cel mai pur realism, deoarece realitatea nu este reprezentată de forma exterioară, ci de ideea din spatele ei, de esența lucrurilor.)

 

Citat: „Am şlefuit materia pentru a afla linia continuă. Şi când am constatat că n-o pot afla, m-am oprit; parcă cineva nevăzut mi-a dat peste mâini

(sursa wikipedia.ro)

 

 Masa tăcerii

 

Sărutul (reprezentare a mitului androginului)

 

Coloana Infinitului

 

 

Tags:

Personalităţi, exemple, modele

Stephen Hawking

by Amalia Istrate Ma, noiembrie 02 2010 19:27

"Cel mai mare duşman al cunoaşterii nu este ignoranţa, ci iluzia cunoaşterii."

 

Stephen Hawking este dovada vie a puterii omului de a-si infrange limitele fizice si de a marca propria generatie printr-o minte sclipitoare, geniala. Cand ne lamentam ca nu putem face un lucru, ca suntem prea obositi sau prea slabi, e bine sa ne uitam la acest om care, fizic este o leguma, dar psihic si intelectual este un monument de vigoare si forta.

   Stephen Hawking ( n. 8 ian. 1942, Oxford, Anglia) este un fizician englez, teoretician al originii universului şi unul dintre cei mai mari cosmologi contemporani, profesor la Catedra de Matematica la Universitatea Cambridge, deţinută cândva de Isaac Newton.

   Studii

   Stephen Hawking s-a născut în ziua când se împlineau 300 de ani de la moartea lui Galileo Galilei. Şi-a făcut educaţia la St. Albans School(Hertfordshire)  şi la University College (Oxford). În 1962, la vârsta de 20 de ani, obţine titlul de Doctor în Fizica la Trinity Hall din  Cambridge, unde îşi începe activitatea didactică şi ştiinţifică.

  Lupta cu boala şi infirmitatea

    În 1963, la vârsta de 21 de ani, Hawking observă pentru prima dată o slăbiciune a muşchilor. În urma unui examen medical, se constată o boală progresivă, afecţiune cunoscută sub numele de scleroza laterala amiotrofica. I se dau maximum 3 ani de trăit. Hawking nu cedează, continuă să lucreze, în ciuda agravării continue a invalidităţii. Se căsătoreşte în 1965 cu Jane Wilde (divorţând ulterior, în 1990), şi va avea trei copii. Paralizia progresează şi, cu timpul, devine complet imobilizat, îşi pierde vocea şi este constrâns să comunice cu ajutorul unui computer sofisticat (conceput special pentru el de un prieten), care poate fi controlat cu mişcări ale capului şi globilor oculari, la o viteză de cincisprezece cuvinte pe minut! Infirmitatea nu îl poate împiedica să îşi continue activitatea didactică şi ştiinţifică. În 1995 se căsătoreşte din nou, cu Elaine Mason.
În data de 20 aprilie 2009, Universitatea Cambridge a declarat că Hawking este „foarte bolnav”, şi a fost internat la spitalul Addenbrooke.A două zi s-a declarat că starea lui este stabilă, dar pentru observaţie şi o recuperare integrală, este în continuare ţinut la spital.

Activitatea ştiinţifică

    Principalele domenii de cercetare sunt cosmologia  teoretică,relativitatea generala si mecanica cuantica . În anii 1965-1970 elaborează un model matematic asupra orginei şi evoluţiei universului în expansiune din momentul "marii explozii" iniţiale ("The Big Bang") şi întreprinde studii asupra relaţiei dintre găurile negre din univers şi termodinamica. Cercetările sale l-au dus la concluzia că aceste găuri negre au o durată de existenţă limitată, constituirea unor perechi de particule-antiparticule virtuale ducând la o "evaporare" treptată a acestora sub forma radiaţiei Hawking. Mai târziu, revine asupra acestei teorii, admiţând că radiaţia se produce indiferent de procesul ce are loc înăuntrul unei găuri negre, reprezentare ce contrazice regulile mecanicii cuantice, teorie cunoscută sub numele de paradoxul informaţional al găurilor negre. La Conferinţa Internaţională asupra Relativităţii Generale şi Gravitaţiei din 21iulie 2004, care a avut loc la Dublin, Hawking a emis idea că găurile negre ar putea transmite, într-o manieră deformată, informaţii asupra întregii materii pe care au asimilat-o.

   Foarte populare sunt cărţile sale de popularizare a ştiinţei, pentru nespecialişti: A Brief History of Time, 1988 (publicată în limba română sub titlul Scurtă istorie a timpului, 2004), Einstein's dream, 1993 (publicată în limba română sub titlul Visul lui Einstein şi alte eseuri), The Universe in a Nutshell, 2001 (publicată în limba română sub titlul Universul într-o coajă de nucă, 2004) şi A briefer history of time, în colaborare cu Leonard Mlodinow, 2005 (publicată în limba română sub titlul O mai scurtă istorie a timpului).

   În data de 1 octombrie 2009, Universitatea din Cambridge declară că: În joia aceasta celebrul fizician şi cosmolog predă celebra „Catedră de Matematică Lucasian” al Universităţii.

(sursa: wikipedia)

Citate ale fizicianului Stephen Hawking

Ecuaţiile sunt partea plictisitoare a matematicii. Eu încerc să văd lucrurile geometric.

Cred că viruşii de calculator ar trebui considerati forme de viaţă. Consider că faptul că singura formă de viaţă pe care am creat-o este doar distructivă spune ceva despre natura umana. Am creat viaţă după chipul şi asemănarea noastră. 

Suntem doar o specie mai evoluată de maimuţă pe o planetă minoră a unei stele ordinare. Dar noi putem înţelege Universul. Asta ne face foarte speciali.

Cred că este foarte important ca oamenii de ştiinţă să transmită şi publicului rezultatele lor, mai ales în cosmologie. Această disciplină răspunde astăzi întrebărilor pe care şi le punea odată religia.

Dacă oamenii ar supravieţui până vor descoperi teoria fundamentală a Universului, nu vor mai avea nimic de descoperit.

A fost o pierdere de timp cât am fost supărat pe mine pentru handicapul meu. Dar omul trebuie să îşi continue viaţa orice s-ar întâmpla şi nu cred că m-am descurcat chiar rău. Ceilalţi oameni nu au timp pentru tine dacă tu însuţi esti supărat şi nemulţumit de tine însuţi mereu.

Nu doar că Dumnezeu dă cu zarul, dar câtedată aruncă zarurile acolo unde noi nu le putem vedea.

Orice lucru contează, atât timp cât nu renunţi la el.

Scopul meu este simplu: să înţeleg complet Universul - de ce este aşa cum este şi de ce există de fapt.

Nu trebuie să fim surprinşi că Universul este ospitalier pentru forme de viaţă. Dar aceasta nu este o dovadă că Universul a fost creat cu scopul de a putea susţine viaţa.

Am putea numi ordinea din natură drept Dumnezeu, dar ar fi vorba de un Dumnezeu impersonal. Nu există nimic personal la legile fizicii.

Cel mai mare duşman al cunoaşterii nu este ignoranţa, ci iluzia cunoaşterii.

Timp de milioane de ani, omenirea a trăit precum animalele. Apoi deodată s-a întâmplat ceva care a dezlănţuit puterea imaginaţiei noastre şi atunci am învăţat să vorbim.

(sursa: revista Stiinta azi.ro)

Va invit sa meditati asupra acestor afirmatii ale lui Stephen Hawking si sa va exprimati parerea in legatura cu acestea. In ceea ce ma priveste, doua imi plac in mod deosebit:

Nu doar că Dumnezeu dă cu zarul, dar câtedată aruncă zarurile acolo unde noi nu le putem vedea.

Cel mai mare duşman al cunoaşterii nu este ignoranţa, ci iluzia cunoaşterii.

 

 

Tags:

Personalităţi, exemple, modele

Regina Maria a Romaniei

by Amalia Istrate Ma, noiembrie 02 2010 19:13

"Te binecuvântez, iubită Românie, ţara bucuriilor şi durerilor mele..."

Regina Maria a României, născută Marie Alexandra Victoria, (n. 29 octombrie 1875, Eastwell Park, Kent, Anglia — d. 18 iulie 1938, Sinaia, Regatul României), a fost mare prinţesă a Marii Britanii şi Irlandei, consoarta regelui Ferdinand şi regină a României.

   A fost fiica ducelui Alfred de Saxa Coburg şi Gotha, cel de al doilea fiu al Reginei Victoria a Marii Britanii, iar mama sa a fost Marea Ducesă Maria Alexandrovna, unica fiică a Ţarului Alexandru al II-lea al Rusiei. În consecinţă, Regina Maria era nepoata Regelui Edward al VII-lea şi verişoara primară a Ţarului Nicolae al II-lea şi a Regelui George al V-lea.

   A fost supranumită de popor "Mama răniţilor", "Regina-soldat", pentru atitudinea ei bravă din timpul Primului Război Mondial, când, alături de doamnele de la curte a lucrat direct pe front în spitale de campanie sau a coordonat activitatea unei fundaţii de caritate.

   Maria Alexandra Victoria s-a logodit la 16 ani cu Prinţul Ferdinand de Hohenzollern, moştenitor al tronului României. Căsătoria a avut loc la 29 decembrie 1892. A domnit între 10 octombrie 1914 – 20 iulie 1927.

  

   După sfârşitul Marelui Război Mondial, Regina Maria a călătorit la Paris în timpul Conferinţei de Pace şi s-a instalat cu fiicele sale, extrem de frumoase, la Hotelul Crillon, în Place de la Concorde. Primul ministru francez Clemenceau, un fost ofiţer de armată cu maniere impecabile şi cu o înclinaţie spre femei frumoase, a prezentat Reginei omagiile sale, care l-a primit în toată splendoarea sa. Frumuseţea ei era dublată de o inteligenţă ieşită din comun.

   Ea a pledat pentru cauza românilor, reamintindu-le aliaţilor occidentali enormul sacrificiu al Armatei Române. Serviciul adus României de Regina Maria a fost crucial, deşi puţin înţeles. Când negociatorul şef al delegaţiei româneşti, primul ministru Brătianu, a început să piardă teren, regele a rugat-o pe Regină să intervină, iar aceasta a plecat într-o misiune neoficială la Paris şi la Londra.

   A rezultat astfel România Mare, care reunea provinciile istorice ale Transilvaniei, Bucovinei, Moldovei, Basarabiei şi Munteniei. Deşi rolul femeilor în politică era redus, Regina Maria a fost sfetnicul regelui Ferdinand până la moartea acestuia în 1927. În momentul în care fiul său, Carol, a moştenit tronul, el a izolat-o complet pe regină, care s-a retras din viaţa publică până la moartea ei, în 1938.

   După 1990 a fost publicat jurnalul ei şi au început să circule tot mai multe poveşti legate de viaţa ei amoroasă extrem de agitată.

 

   A construit Palatul de la Balcic, într-un peisaj superb, pe o stâncă ce iese direct din mare, şi a făcut din acesta un loc de întâlnire pentru artiştii epocii. Palatul a fost cedat Bulgariei, odată cu Cadrilaterul şi se găseşte acum pe teritoriul ţării vecine.

   Inima reginei a fost înmormântată din ordinul ei la Balcic, reşedinţa sa de pe malul Mării Negre. Regina Maria a României Mari a avut ca ultima dorinţă ca trupul să-i fie înmormântat la mănăstirea Curtea de Argeş, iar inima la reşedinţa de la Balcic.                                                                                                        

  După pierderea Cadrilaterului (1940), inima a fost adusă lângă castelul Bran, a doua reşedinţă a Reginei Maria. În anul 1968, comuniştii au spart cu răngile sarcofagul de marmură şi au luat casetele cu inima. Casetele au fost trecute în Tezaurul Istoric al Romaniei, iar inima reginei zace pe undeva prin Muzeul Naţional de Istorie. Oamenii din Bran au făcut numeroase apeluri ca inima reginei să fie readusă la locul ei, autorităţile aşteptând reglementarea juridică a proprietăţii castelului..

   Regina Maria a iubit arta, poezia şi filosofia. Ea a continuat tradiţia Reginei Elisabeta de susţinere a acestora, ajutând cu burse de studiu şi bani o seamă de personalităţi din lumea literară şi artistică. A scris la rândul ei Povestiri pentru copii, poezii, a pictat (mai ales acuarele) florile ei preferate fiind crinii si macii. A colecţionat lucrări de artă ale unor pictori foarte cunoscuţi.

  Binecuvântarea Reginei Maria pentru România

   După încoronarea de la Alba Iulia, în 1922, a efectuat vizite externe în care a făcut cunoscută cultura poporului român. Un popor pe care l-a iubit şi despre care spunea în testamentul său:

       "Ţării mele şi Poporului meu, când veţi ceti aceste slove, Poporul meu, eu voi fi trecut pragul Tăcerii veşnice, care rămâne pentru noi o mare taină. Şi totuşi, din marea dragoste ce ţi-am purtat-o, aş dori ca vocea mea să te mai ajungă încă odată, chiar de dincolo de liniştea mormântului. Abia împlinisem 17 ani, când am venit la tine; eram tânără şi neştiutoare, însă foarte mândră de ţara mea de baştină, şi am îmbrăţişat o nouă naţionalitate, m-am străduit să devin o bună Româncă. (...) Nimeni nu e judecat pe drept cât trăieşte: abia după moarte este pomenit sau dat uitării. Poate de mine vă veţi aminti deoarece v-am iubit cu toată puterea inimei mele şi dragostea mea a fost puternică, plină de avânt: mai târziu a devenit răbdătoare, foarte răbdătoare. (...) Te binecuvântez, iubită Românie, ţara bucuriilor şi durerilor mele, frumoasă ţară, care ai trăit în inima mea şi ale cărei cărări le-am cunoscut toate. Frumoasă ţară pe care am văzut-o întregită, a cărei soartă mi-a fost îngăduit să o văd împlinită. Fii tu veşnic îmbelşugată, fii tu mare şi plină de cinste, să stai veşnic falnică printre naţiuni, să fii cinstită, iubită şi pricepută."

(surse: wikipedia.ro; spiritus.ro)

 

 

 

 

Tags:

Personalităţi, exemple, modele

Petre Tutea

by Amalia Istrate Ma, noiembrie 02 2010 19:02

"Fără Dumnezeu omul rămâne un biet animal raţional şi vorbitor, care vine de nicăieri şi merge spre nicăieri. ”

Petre Ţuţea a vazut lumina zilei la 6 Octombrie 1902 în satul Boteni, Muscel, în familia unui preot. Urmează liceul Neagoe Basarab din Câmpulung, Gh. Bariţiu din Cluj; Facultatea de Drept la Universitatea din Cluj, Universitatea Humboldt din Berlin unde studiază formele de guvernământ. Termină ca doctor în economie politică şi drept si devine discipol al lui Nae Ionescu.

Colaborează la diverse publicaţii naţionaliste, în special la ziarul Cuvântul condus de Nae Ionescu, ziar de înaltă factură intelectuală, alături de Constantin Noica, Mircea Eliade, Radu Gyr, Gheorghe Racoveanu, Mircea Vulcănescu şi alţi exponenti straluciţi ai elitei intelectuale legionare, unde scrie numeroase articole de substanţă, studii de economie şi politică. Românismul generatiei legionare interbelice, marele intelectual l-a definit simplu:

" A însemnat să fim noi înşine..." (vezi lucrarea Petre Tuţea - Între Dumnezeu şi Neamul meu, Fundaţia Anastasia, Bucuresti, 1992).

În cadrul Guvernului Naţional-Legionar instaurat după 6 Septembrie 1940, Petre Ţuţea a îndeplinit funcţia de Şef de Serviciu şi apoi Director în Ministerul Economiei Naţionale.

După venirea comuniştilor la putere, Petre Ţuţea este arestat şi condamnat mai întâi la 5 ani închisoare (1948-1953), apoi la 18 ani de muncă silnică din care a executat 8 ani în această fază (1956-1964) în diverse penitenciare (Bucureşti, Jilava, Ocnele Mari), dar mai ales la Aiud unde era concentrat grosul vârfurilor legionare, fiind eliberat în anul 1964 cu sănătatea zdruncinată în urma torturilor indurate.

Continuu sub observaţia agenţilor securităţii comuniste după eliberarea sa din închisoare, Petre Ţuţea a suferit enorm, dar cu stoicism, şicanele repetate ale acestora. Numeroasele descinderi la locuinţa sa modestă de lângă Cişmigiu, au dus la confiscarea a numeroase manuscrise, studii şi materiale la care acesta lucra.

Marele român Petre Ţuţea s-a stins din viaţă lucid, în ziua de 3 Decembrie 1991, într-o rezervă a spitalului "Cristiana" din Bucureşti pe când era intervievat de un grup de reporteri. Întrebat: "Ce înseamnă un om de dreapta?", câteva clipe înainte de trecerea sa dincolo, Petre Tutea a răspuns simplu:

"– Român absolut, asta înseamnă!"

(sursa: www.tutea.ro)

1. Se spune că intelectul e dat omului ca să cunoască adevărul. Intelectul e dat omului, după părerea mea, nu ca să cunoască adevărul, ci să primească adevărul.

2. Am avut revelatia că în afară de Dumnezeu nu există adevăr. Mai multe adevăruri, zic eu, raportate la Dumnezeu, este egal cu nici un adevăr. Iar dacă adevărul este unul singur, fiind transcendent în esentă, sediul lui nu e nici în stiintă, nici în filozofie, nici în artă. Si cînd un filozof, un om de stiintă sau un artist sînt religiosi, atunci ei nu se mai disting de o babă murdară pe picioare care se roagă Maicii Domnului.

3. Acum, mai la bătrînete, pot să spun că fără Dumnezeu si fără nemurire nu există adevăr.

4. O babă murdară pe picioare, care stă în fata icoanei Maicii Domnului în biserică, fată de un laureat al premiului Nobel ateu - baba e om, iar laureatul premiului Nobel e dihor. Iar ca ateu, ăsta moare asa, dihor.

5. Eu cînd discut cu un ateu e ca si cum as discuta cu usa. Între un credincios si un necredincios, nu există nici o legătură. ăla e mort, sufleteste mort, iar celălalt e viu si între un viu si un mort nu există nici o legătură. Credinciosul crestin e viu.

6. Ateii si materialistii ne deosebesc de animale prin faptul că nu avem coadă.

7. Ateii s-au născut, dar s-au născut degeaba.

8. Eu nu detest burghezia. Eu m-am lămurit că un om care vrea să fie bogat nu este un păcătos. Spunea odată un preot bătrîn: Circulă o zicală că banul e ochiul dracului. Eu nu-l concep ca ochiul dracului, eu îl concep ca pe o scară dublă. Dacă-l posezi, indiferent în ce cantităti, si te misti în sus binefăcător pe scară, nu mai e ochiul dracului. Iar dacă cobori, atunci te duci cu el în infern, prin vicii, prin lăcomie si prin toate imperfectiile legate de orgoliu si de pofta de stăpîn.

9. Nu pot evita neplăcerile bătrînetii si nu mă pot supăra pe Dumnezeu că m-a tinut pînă aproape la nouăzeci de ani. Însă bătrînii au o supapă foarte înteleaptă: au dreptul la nerusinare. O nerusinare nelimitată. Cînd mă gîndesc la suferintele bătrînetii, îmi dau seama că în natura asta oarbă cel mai mare geniu este geniul mortii. Faptul că murim, de cele mai multe ori la timp, este un semn al dragostei lui Dumnezeu pentru noi.

10. Eu sînt iudeocentric în cultura Europei, căci dacă scoti Biblia din Europa, atunci Shakespeare devine un glumet tragic. Fără Biblie, europenii, chiar si laureatii premiului Nobel, dormeau în crăci. Stiinta si filozofia greacă sînt foarte folositoare, dar nu sînt mîntuitoare. Prima carte mîntuitoare si consolatoare pe continent - suverană - e Biblia.

11. Există o carte a unui savant american care încearcă să motiveze stiintific Biblia. Asta e o prostie. Biblia are nevoie de stiintă cum am eu nevoie de Securitate.

12. Luther, cît e el de eretic si de zevzec, a spus două lucruri extraordinare: că creatia autonomă e o cocotă si că nu există adevăr în afară de Biblie. Mie mi-a trebuit o viată întreagă ca să aflu asta. El nu era asa bătrîn cînd a dibăcit chestia asta, că era călugăr augustin... Mie mi-a trebuit o viată ca să mă conving că în afară de Biblie nu e nici un adevăr.

13. Shakespeare, pe lîngă Biblie, - eu demonstrez asta si la Sorbona - e scriitor din Găesti.

14. În afara slujbelor bisericii, nu există scară către cer. Templul este spatiul sacru, în asa fel încît si vecinătătile devin sacre în prezenta lui.

15. Stii unde poti căpăta definitia omului? - te întreb. În templu. În biserică. Acolo esti comparat cu Dumnezeu, fiindcă exprimi chipul si asemănarea Lui. Dacă Biserica ar dispărea din istorie, istoria n-ar mai avea oameni. Ar dispărea si omul.

16. În biserică afli că existi.

17. Ce pustiu ar fi spatiul dacă n-ar fi punctat de biserici!

18. În afară de cărti nu trăiesc decît dobitoacele si sfintii: unele pentru că n-au ratiune, ceilalti pentru că o au într-o prea mare măsură ca să mai aibă nevoie de mijloace auxiliare de constiintă.

19. Platon are un demiurg care nu e creator, ci doar un meserias de geniu, fiindcă materia îi premerge. Prima idee de creatie reală, au adus-o în istorie crestinii.

20. De creat doar zeul crează, iar omul imită. Eu cînd citesc cuvîntul creatie - literară, muzicală, filozofică - lesin de rîs. Omul nu face altceva decît să reflecte în litere, în muzică sau în filozofie petece de transcendentă.

21. Cum să fie creatura creator? ''Hai tată, să-ti arăt mosia pe care ti-am făcut-o cînd nu eram în viată...'' Păi cum să fie creatura creator?

22. Omul e un animal care se roagă la ceva. Caută un model ideal. Si uneori nimereste, alteori, nu. Cei care au descoperit modelul ideal si succesiunea fenomenului din el sînt crestinii. Crestinismul nu poate fi identificat cu nici un sistem filosofic, monist, dualist, sau pluralist.Crestinismul este pur si simplu. Despre crestinism, Bergson spune că noi îl respirăm. Are materialitatea aerului. Seamănă cu aerul. Noi sîntem crestini fără să vrem. Si cînd sîntem atei sîntem crestini: că respirăm crestinismul cum respirăm aerul.

23. Crestinismul nu e ideologie, că atunci se aseamănă cu marxismul. Religia e expresia unui mister trăit, or ideologia e ceva construit.

24. A fi cresti înseamnă a coborî Absolutul la nivel cotidian. Numai sfintii sînt crestini absoluti. Altminteri, crestinismul, gîndit real, e inaplicabil tocmai pentru că e absolut.

25. Suveran fată de natură, supus Divinitătii, nemuritor si liber prin depăsirea extramundană a conditiei sale - acesta este omul crestin.

26. Nimic nu poate inlocui crestinismul; nici toată cultură antică precrestină. Eu sînt de părere că apogeul Europei nu e la Atena, ci în Evul Mediu, cînd Dumnezeu umbla din casă în casă. Eu definesc strălucirea epocilor istorice în functie de geniul religios al epocii, nu în functie de isprăvi politice.

27. Iisus Hristos este eternitatea care punctează istoria.

28. Dacă nu cunosti revelat - prin gratie divină - sau inspirat, nu cunosti nimic. De pildă, povestea cu mărul lui Newton, care a căzut. Nu stiu unde am citit eu stupiditatea asta: ''Il tomba dans une méditation profonde qui l’a conduit jusqu’a la loi de la gravitation universelle''. Si eu spun: dacă Newton gîndea pînă la Judecata de Apoi, nu descoperea nimic! Dar el a fost mult mai întelept. Cînd a fost întrebat cum a descoperit gravitatia, a zis: Am fost inspirat. Păi scrie pe măr, sau scrie undeva în natură '' legea gravitatiei''? Fenomenele lumii interioare si ale lumii exterioare tac. Iar omul autonom si orgolios creds că explorează lumea interioară si exterioară cu jocul lui de ipoteze si că descoperă ceea ce vrea el. El caută; dar eu spun că el caută, nu că află. Sau dacă află, trebuie să fie ca Newton, inspirat.

29. Bergson e mai cuviincios ca Aristotel si zice că democratia e singurul sistem compatibil cu libertatea si demnitatea umană, dar are un viciu incurabil: n-are criterii de selectiune a valorilor. Deci democratia e sistemul social în care face fiecare ce vrea si-n care numărul înlocuieste calitatea... Triumful cantitătii împotriva calitătii. Bergson a fost acuzat în micul dictionar filozofic al lui Stalin că e fascist.

30. Fără să gîndesc în stilul darwinismului social, nu pot să rămîn indiferent la incapacitatea democratiei de a asigura selectiunea naturală a valorilor. Democratii gîndesc corpul social aritmetizat: numără capetele toate si unde e majoritate, hai la putere. Sufragiul turmei! Asta e părerea mea despre democratie.

31. Eu cred că omul e făcut de Dumnezeu si cred că Dumnezeu n-a instalat nici un drac în el. Nu pot să spun că Dumnezeu a făcut un om purtător de drac. Dacă omul e făptura lui Dumnezeu, dracul intră ocolit acolo, nu intră cu voia Lui.

32. Un filozof care se zbate fie să găsească argumente pentru existenta lui Dumnezeu, fie să combată argumentele despre inexistenta lui Dumnezeu reprezintă o poartă spre ateism. Dumnezeul lui Moise este neatributiv. Cînd îl întreabă Moise pe Dumnezeu: Ce să le spun ălora de jos despre Tine? - Dumnezeu îi spune: Eu sînt cel ce sînt.

33. În fata lui Dumnezeu, geniul e văr primar cu idiotul.

34. Binele si răul sînt conceptele pedagogiei lui Dumnezeu fată de oameni.

35. Cărui bărbat nu-i plac femeile? În primul rînd la iubesti pentru farmecul lor, si în al doilea rînd le iubesti pentru că fac oameni.

36. Eu încerc o experientă: încerc să mă deparazitez de filosofie, de păduchernita metafizicii. Cioran s-a deparazitat mai demult, desi face filozofie. Un prieten de-al meu zice: te deparazitezi, dar folosesti sculele ei. Da, dar dacă mă urc în tren, nu înseamnă că zeul meu e calea ferată.

37. În Evul Mediu s-a formulat de către filozofii sireti teoria adevărului dublu: secundum fidem - adevărul după credintă si secundum rationem - adevărul după ratiune, ca să aibă cale liberă pentru filozofie. Adică să rătăcească pînă îi ia dracul... Că poti, în filozofie, să rătăcesti pînă devii năuc. Ce-au realizat filozofii prin autonomia lor? Nimic! N-au nici un adevăr.

38. Babele evlavioase merg la absolut rugîndu-se, iar filozoful trăncănind silogisme.

39. Francmasoneria doreste puterea cu lozinci democrate. Nu sînt religiosi, au o singură religie: propria lor doctrină. Pe dusmani îi anulează social. Au o structură supranatională, deci sînt antinaturali. Toti cei care aspiră la unitatea speciei om anulează principiul competitiei între popoare; anulează însusi principiul civilizatiei moderne, născută prin luptă.

40. Geniul e relief, noutate, inventie, creare de epocă si stil. Nu e neapărat un întelept, ci un suprainteligent. Geniile sînt originale, în măsura în care originalitatea e posibilă. În fond, maxima mea a fost aceasta: Dumnezeu este creator, iar omul imitator. Prin încercarea de a imita mereu Divinitatea, prin proximitatea fată de divin, geniul e mai apropiat de cer; dar nu sînt în măsura în care e apropiat sfîntul.

41. În fata lui Dumnezeu nu există genii, Dumezeu lucrînd nu cu genii, ci cu oameni.

42. Dumnezeu a făcut lumea si pe om; si cu om a încoronat creatia sa. Si l-a însărcinat să cunoască lucrurile. De-acolo vine denumirea lor. - Originea primordială a capacitătii de a determina numele lucrurilor, care este o operatie logică; originea mistică a gîndirii logice.

43. Aparitia unui mare gînditor e pentru creier ca o baie pentru un om care a muncit, a asudat, s-a murdărit si se spală. Gîndirea este o ''spălare'' a creierului. Asta mă face cîteodată să cred că gîndirea nu e din creier si că acest creier e numai un sediu... De ce gîndirea nu e produsă de creier, care e numai un sediu? Fiindcă n-o produc toate creierele. Dacă inteligenta ar fi produsul creierului, atunci între Goethe si nea Ghită n-ar mai fi nici o diferentă.

44. Am auzit odată un profesor de la Politehnică; am avut impresia că asist la un balet de ursi. Dacă într-un salon, într-un colt, unul fumează si tace, ăla e inginer... Inginerul e practic, savantul nu e practic. Cînd i s-a spus lui Max Planck, creatorul fizicii cuantice, că s-a mai găsit o aplicatie, el a spus: care e, mă? Uite care... - Ca să vezi, nici nu m-am gîndit!

45. Inteligenta, oricît de mare nu e suficientă pentru a te curăta de prejudecăti. Cu cît inteligenta e mai mare, cu atît prejudecata e mai voinică, pentru că ai aparat s-o justifici.

46. Întrebat fiind cum întelege gîndirea, în formă pură sau în exemple, Nae Ionescu a răspuns: exemplele au fost lăsate de Dumnezeu pe pămînt pentru ca ideile să fie sesizate senzorial si de prosti.

47. Nu stiu de ce gluma asta de-a face istorie se practică atît de mult. Dacă ai cultul istoriei, ai cultul aparitiei si disparitiei; e consolator acest joc? Istorismul, adică perspectiva istorică asupra vietii si lumii, a dus în cimitir. Ne înecăm în istorie. Pentru că istoria nu te învată numai să faci ceva, ca popor; cu istoria tot ce însemnezi în interiorul unui popor devine discutabil prin faptul că nu poti, la infinit, să lucrezi la facerea ta, ci dispari si apare altcineva care, chiar dacă nu te înlocuieste, te prelucrează. Si dacă nu poti iesi din devenire, nu poti scăpa de tristete; tristetea metafizică e fructul devenirii. Sînt prosti istoricizanti care se consolează prin devenire. Devenim mai civilizati, nu? Sau mai culti... Adică murim ca si caprele, numai că e mare lucru că există Kant, Descartes, există Newton, mă rog, atîtia mari creatori de cultură, si există si făuritorul de religie, Hristos - dar nu ne interesează!

48. Istoria e întemeiată pe istoria dintre Eva si dracul. Asa începe istoria, această rătăcire a omului, ca o damnatie. ar la aparitia lui Hristos, atunci s-au suprapus teandric omul divinizat si divinitatea om si istoria a fost anulată.Cioran are o afirmatie extraordinară: Istoric este tot ceea ce este supraistoric. Crestinismul a punctat supraistoric, desi a apărut în istorie.

49. Sînt două mari discipline guvernate de principiul ireversibilitătii: termodinamică si istoria.

50. Nu e om, Kant. N-a reusit să fie om cu toată stabilitatea lui. Iar badea Gheorghe, care se sincronizează cu clopotele de la biserică, e laureat al premiului Nobel pe lîngă Kant.

51. Legionarismul era în însesi ideile epocii, dar leginarismul nu putea să iasă cîstigător deoarece avea la bază o eroare - nationalismul absolut, care este impracticabil. De la excesul de nationalism li s-a tras sfîrsitul legionarilor.

52. La comunisti, dacă nu esti cu ei - sau nu mai esti cu ei - înseamnă că esti legionar. De ce acest ''sindrom legionar'' la bolsevici mă întrebati? Fiindcă legionarii sînt singurii români care n-au avut în dictionar la litera G cuvîntul glumă si cînd îi prindea pe comunisti era vai de cozonacul lor.Dar de fapt, nici comunistii nu stiu de glumă; ăsta-i punctul lor comun cu legionarii.

53. Nu se poate spune că miscarea legionară n-a fost puternică! N-a avut rezultate pozitive fiindcă extremismele sînt greu suportabile. Nici fascismul italian n-a durat, nici national-socialismul german n-a durat si erau similare cu miscarea legionară. Deosebirea dintre ele si miscare este aspectul religios al miscării legionare. Nici fascismul si nici national-socialismul n-aveau caracter religios. Hitler era cu mituri germanice, Mussolini era ateu. Într-o întrunire se spune, Mussolini s-a uitat la ceas si a zis: Îi dau ultimatum lui Dumnezeu ca în cîteva minute să mă trăsnească dacă există! Si apoi s-a uitat la ceas. Au trecut minutele si a demonstrat că Dumnezeu nu există.

54. Unde e omul, în imanentă, absolut liber? Într-o bisericută din lemn din Maramures, unde sacerdotul crestin vorbeste de mistere, de taine, si se lasă învăluit de ele ca si credinciosii.

55. Omul e liber si eliberat numai în templul crestin, acolo, în ritual, cînd se comunică tainele care îi învăluiesc deopotrivă si pe sacerdot, si pe credinciosi. Ca să fii cu adevărat liber, trebuie să înlocuiesti infinitul si autonomia gîndirii cu credinta în Dumnezeul crestin: ''Robeste-mă Doamne, ca să fiu liber!'' (Imitatio Christi)

56. Libertatea eu o asemăn cu o frînghie agătată de undeva, de sus. Te poti urca pe ea la cer, participînd la actul mîntuirii tale crestine, sau poti să cobori în întuneric. Bipolaritatea libertătii. După crestini, libertatea este vehicolul cu care poti să cobori în întuneric, dacă esti vicios. Infractorii sînt primitivii actuali, pentru că ei nu sînt adaptabili la morala zilnică si o calcă fiind liberi. Am învătat la închisoare că omul e un animal stupid, deoarece confiscă libertatea semenilor săi. Tiranul e un om absurd si lipsit de rusine. Nu îi e rusine să îsi chinuie semenii. Oricum sîntem captivi în univers. Ne ajunge această grozăvie. Dar să intensifici această captivitate pînă la nivelul puscăriei - numai omul e capabil de asemenea nebunie.

57. Liberatea omului e partea divină din el.

58. Limba română are virtuti complete, adică poate fi vehicol a tot ce se întîmplă spiritual în om. E foarte greu de mînuit. Prin ea poti deveni vultur sau cîntăret de strană. Limba română are toate premisele valorice pentru a deveni o limbă universală, dar nu stiu dacă e posibil acest mars istoric. Dacă am fi fost un popor cuceritor... Noi, românii, nu punctăm universalitatea nicăieri. Si asta ne face sceptici. Ceea ce ne lipseste este îndrăzneala.

59. Luciditatea este o limpezire a spiritului nimicitoare. Cînd esti lucid esti în fata cimitirului. A fi lucid înseamnă a-ti da seama perfect de limitele si neputintele tale. Luciditatea este o categorie dizolvantă. În măsura în care Dumnezeu trebuie primit, si nu înteles, la Dumnezeu nu ai acces prin luciditate.

60. Mă întreba Marin Preda cum era cu macedoromânii si i-am zis: domnule Preda, macedoromânii nu sînt români, sînt super-români, români absoluti. Atît de năpăstuti si goniti, au instinct national de fiară bătută. Iar eu si dumneata pe lîngă ei, avem fortă domestică de rate. Măcăim. Am stat cu macedoromâni în temnită. Îi băteau pînă îi omorau, dar nu declarau nimic. Au o bărbătie perfectă.

61. A sti la scară umană, poate fi folositor - dar în nici un caz mîntuitor.

62. E mai mîntuitoare o rugăciune într-o biserică din Găiesti decît Platon.

63. Ideea mortii absolute stă la baza smintelii moderne.

64. Heidegger spune asa: ca să iesi din anonimat, trebuie să trăiesti nelinistea perspectivei neantului zilnic. El te îndeamnă, Heidegger, să trăiesti murind absolut în fiecare zi!

65. Moartea mă determină să fiu esential. M-a impresionat foarte mult sunetul pămîntului căzînd pe cosciugul lui Nae Ionescu.

66. Mortii antici nu sînt deloc frumosi. Numai mortii crestini sînt. Am găsit totusi la Homer un mort de toată frumusetea: Pentensileea, regina amazoanelor, omorîtă de Ahile. Si plînge Ahile că a omorît frumusetea asta de femeie... Si-atunci Tersit - vocea poporului muncitor - se apucă să insulte cadavrul Pentensileei. Ahile îi dă un pumn si-l omoară - pe poporul muncitor - că-i obraznic si că insultă cadavrul ăleia. Aici am văzut asadar o frumusete, desi în principiu, mortii antici nu sînt frumosi. Crestinii sînt cei care au introdus masca frumoasă a mortului.

67. Cine slujeste lui Cronos este obsedat de imaginea cimitirului.

68. Omul e guvernat pe pămînt de două morale: de morala dogmelor, care e crestină si eternă, adică absolută, si de morala normelor, care, ca morală laică, e construită pe putinătatea si imperfectiunea omului. Morala laică nu poate fi desprinsă de morala absolută si ea arată că omul se miscă asimptotic la perfectiune, pe care n-o poate atinge niciodată.

69. Morala în sine, autonomă, e mai primejdioasă pentru religie decît ateismul. Stiinta moravurilor, ca teoretizare a moralei laice, este din punctul de vedere al Absolutului religios egală cu zero. Seamănă cu Mersul trenurilor, după părerea mea. Poti s-o schimbi, ca pe tren, la care statie vrei. Omul autonom nu e capabil să creeze o ordine morală. O primeste de sus, sau nu o primeste deloc. Cum e posibilă morala publică? Prin înstăpînirea absolută a moralei religioase crestine. Dogmele crestine trebuie să poruncească normele morale, care, fără ele, nu se deosebesc de Mersul trenurilor decît prin obiect. Morala publică într-un stat crestin trebuie să stea sub imperiul certitudinii dogmelor crestine reflectate imperfect de omul mărginit. Dacă nu situăm Biserica deasupra statului, ne aflăm în trebă si face fiecare ce vrea.

70. Elitele morale sînt mai presus decît cele intelectuale. Mie îmi plac oamenii care fac judecăti. Cei care fac silogisme sînt fată de adevăr, cum sînt curcile alea care se încurcă printre popice.

71. Napoleon face adevărata istorie a Revolutiei franceze. Un om care a refăcut ordinea naturală, punînd parul pe haimanalele de pe ulită. Cînd a fost întrebat cum îsi explică intrarea armatelor sale în Tările de Jos ca pe bulevard, în timp ce regii Frantei se pinteau la ele zadarnic, Napoleon a răspuns: N-au intrat armatele Frantei, ci ideile revolutionare de pe drapel! Începuse o nouă filozofie a istoriei, cu Napoleon.

72. Fără nemurire si mîntuire, libertatea e de neconceput. Omul, dacă nu are în substanta lui ideea nemuririi si mîntuirii, nu e liber. Seamănă cu berbecul, cu capra, cu oaia...

73. Omul a depasit conditia de animal abia atunci cînd în el a apărut ideea nemuririi, care nu trebuie confundată nici cu pemanenta speciei, nici cu conceptia estetică a gloriei.

74. Fără Dumnezeu omul rămîne un biet animal rational si vorbitor, care vine de nicăieri si merge spre nicăieri. Si el rămîne asa chiar dacă este laureat al premiului Nobel sau măturător. Cînd, unde si în ce scop a apărut el în calitatea asta de om? Dacă se întreabă singur si nu e un zeu în dreptul casei care să-i reveleze data începutului, înseamnă că omul rămîne un biet animal rational care vine de nicăieri si merge spre nicăieri.

75. Renasterea italiană, unde omul este situat în centrul universului, este eretică din punct de vedere crestin. Autonomizarea puterii omului este în sine demonică. Părerea mea este că omul este cel mai semnificativ, de fapt, singurul care este om, este homo religiosus.

76. Aotonomia spirituală a omului este iluzorie si ea se miscă perpetuu între Dumnezeu si dracul. Fără credintă si Biserică, omul rămîne un simplu animal rational si muritor, rationalitatea avînd doar caracterul unei mai mari puteri de adaptare la conditiile cosmice decît restul dobitoacelor. Cînd zici că omul e un animal rational, si muritor, rationalitatea avînd doar caracterul unei mai mari puteri de adptare la conditiile cosmice decît restul dobitoacelor. Cînd zici că omul e un animal rational, atributul rationalitătilor îl distinge de restul vietătilor, nescotîndu-l din perspectiva mortii absolute.Moartea devine relativă, ca o trecere numai prin religie - stiinta, oricît de savantă, nescotînd omul decît aparent din regnul animal. Nici o consolare că eu mă deosebesc de elefant sau de capră pentru că fac silogisme, dacă apar si dispar în mod absurd din natură.

77. Scara valorilor umane contine: sfîntul, eroul, geniul si omul obisnuit - dincolo de acestia situîndu-se infractorul. Sfîntul, eroul si geniul sînt fără voia societătii, care e obligată să-i recunoască. Nimeni nu-ti contestă dreptul la existentă dacă esti om obisnuit, dar nimeni nu trebuie să facă confuzie între tine, sfînt, erou si geniu. Oamenii sînt egali în fata legii, adică trebuie respectati ca atare, dar nu confundati, nu făcuti identici, că e o gogoasă... Nimeni nu-ti contestă dreptul la o viată normală dacă porti masca de om. Numai că dacă esti mediocru, nu trebuie să te instalezî în vîrf, pentru că nu e nici în interesul tău. Acolo trebuie să stea cei dotati. Sfîntul stă în fruntea tablei valorilor pentru că el face posibilă trăirea absolutului la scară umană. Eroul se consumă făcînd istorie si nedepăsind sfera laicului. Eroul este admirat - asa cum este si geniul - dar nimeni nu i se închină, chiar dacă fapta lui aduce foloase reale omului. În vreme ce sfîntul se situează dintru început în eternitate, eroul moare în istorie, pentru că urma pe care o lasă el, ca om împlinit, este fixată doar în timp si în spatiu.

78. Omul nu e o sumă de miliarde de celule sau de organe. Că nu sînt independente nici ficatul, nici rinichii, nici stomacul, nici creierul, nici sistemul osos. Omul, ca întreg nu poate fi gîndit decît biblic; stiintific, nu. Moise e mai valabil decît ultima noutate evolutionistă a stiintei.

79. Umanitatea o iubesti lesne. Pe om mai greu.

80. Personalitatea e acel individ înzestrat cu capacitatea de a se dărui. Eroul este o personalitate, deoarece nu-si mai apartine.

81. Eu am afirmat odată într-un salon, că Platon este miscarea spiritului înlăuntru eternitătii. Cînd gîndim, toti sîntem platonicieni. Dacă eu încerc să gîndesc universul, trebuie să mut Biblia în universul înghetat al ideilor platonice. Asta înseamnă meditatia. Platon a intuit cel mai bine jalea omului neputincios în fata esentelor.

82. Fată de măretia lui Hristos, Platon e un personaj măruntel si cuviincios. Pe Platon poti să-l scuturi si constati că arhetipurile lui sînt filozofice, dar dacă muti arhetipurile acstea în în religia lui Hristos, devin modurile în care el vede divinitatea. Platon n-are divinitate, pentru că la el divinitatea e un simplu ''demiurg'', ceea ce în greceste înseamnă ''meserias''.

83. Am dorit dintotdeauna să fac o teză de doctorat cu tema Aflarea în treabă ca metodă de lucru la români.

84. La întrebările fundamentale ''de ce?'' si ''în ce scop?'' aporetica rurală românească răspunde: ''d-aia''.

A venit odată un frantuz la noi, cu niste masini, iar una nu functiona tocmai cum trebuie. Dar românul zice: merge si asa! Trebuie să scăpăm de acest ''mege si asa''; că ''merge si asa'' înseamnă că merge oricum. Nu oricum, nu oriunde, nu oricînd si nu orice.

85. La puscărie am demonstrat vreme de două ore că istoria românilor dezgolită de crucile de pe scuturile voievozilor e egală cu zero. Că doar voievozii nu s-au bătut pentru ridicarea nivelului de trai! Istoria se face cu Biserica.

86. Cum văd participarea românilor de acum la mîntuirea lor? - Simplu. Ducîndu-se la biserică. Si folosind stiinta ca peria de dinti. Tot ce spune stiinta să nu-i lase cu gura căscată si tot ce spune un popă de la Cucuietii din Deal să considere adevăr ritualic.

87. Am făcut o mărturisire într-o curte cu sase sute de insi, în închisoarea de la Aiud. Fratilor, am zis, dacă murim toti aici, în haine vărgate si în lanturi, nu noi facem cinste poporului român că murim pentru el, ci el ne face onoarea să murim pentru el!

88. Protestantismul est o religie coborîtă la rangul de morală pentru grădinita de copii.

89. Pudoarea crestină e atît de pură, încît carnea eroticului crestin, capătă pecetea spiritului, ceea ce pînă la crestini n-a realizat nimeni.

90. Eu cred că războiul nu e făcut de oameni; e mult prea serios. Îl face Dumezeu. Cum ne dă si cutremure, ne dă si război.

91. Cei mai crînceni si mai străluciti soldati sînt cei ai popoarelor religioase. Cînd mori sub drapel, te gîndesti că te duci la strămosi. Dar o armată care face asta e ca aceea a lui Wilhelm al II-lea, în care fiecare soldat avea o cruce la gît pe care scria Gott mit uns.

92. Prima functie a unei religii reale este consolatoare, fiidcă religie am lătra precum cîinii. Ne nastem, trăim, ne îmbolnăvim, îmbătrînim si murim. Si întreg peisajul speciei om culminează în cimitir. Destinul uman nu e o invitatie la fericirea de-a trăi. Singurul mod de-a evita nelinistea metafizică a cimitirelor este religia. Cu religia intri în cimitir în plimbare. Cu filozofia intri în cimitir - cum a intrat prietenul meu Cioran - prin disperare.

93. Cine n-a putut fi înlocuită? Religia! Iar filozofia care speculează autonom, face onanie mintală. Si dacă vrea să scoată, să extragă esente din stiintele naturii, e parazit. Atît! Nu îndrăznesti să spui despre religie, teologal vorbind, - dacă esti cinstit - că a fost înlocuită de filozofie sau de stiintă. Un crestin îti spune că advărul se defineste prin jocul celor două lumi: cea de aici o oglindeste imperfect pe cea de dincolo. Spune contra dacă poti!

94. Religia este principiul uniformizator al speciei umane si este singura salvare în care se poate vorbi despre egalitate.

95. Religia transformă poporul într-o masă de oameni culti.

96. Între un laureat al premiului Nobel care nu s-a idiotizat complet si a rămas religios si un tăran analfabet nu există nici o diferentă.

97. Nivelul meu intelectual, chiar dacă sînt savant, nu depăseste nivelul unui popă obscur din Bărăgan. Pentru că preotul ăla, în ritualul lui din biserica aia din lemn sau piatră, stă de vorbă cu absolutul.

98. Stiinta se miscă asimptotic la absolut. Arta se miscă asimptotic la absolut. Stiinta este sediul folosului si arta este sediul plăcerii.

99. Religia este sediul adevărului transcendent în esentă si unic ca principiu unic al tuturor lucrurilor. Religia se situează peste ultimele speculatii teoretice ale stiintei, prin adevărul absolut unic, care e Dumnezeu. Să vină un laureat al premiului Nobel ateu. Ce-o să-mi spună el? O babă care cade în fata icoanei Domnului străbătută de absolut e om, si ăla e dihor laureat.

100. În Ispita de pe munte - retro satana - Iisus spune: ''Împărătia mea nu e din lumea aceasta'' Asta-i nemaiauzit! Du-te în împărătia Lui cu trenul sau cu racheta dacă poti. Nu poti! Înotăm în Univers ca mormolocii, si lumea lui Hristos se situează transcendent ca-n Ispita de pe munte, în mod etern.

101. Revolutia este o înaintare pe loc. Nimic nu mai poate fi inventat după facerea lumii; doar dacă te situezi în afara ei si creezi o lume nouă. Revolutia nu adaugă nimic Ideilor lui Platon.

102. Revolutia franceză n-a fost o revolutie, nici revolutia rusă n-a fost o revolutie. Nu există revolutii, ci doar tehnici insurectionale în bătălia pentru putere (Curzio Malaparte). Dacă e o ''restructurare'' a omului, aceasta s-a întîmplat o singură dată în timp, la aparitia lui Hristos.

103. Asa am spus eu în temnită: Domnule colonel - eram sase sute de insi într-o curte închisă - nu ve-ti fi voi, comunistii, niciodată revolutionari pînă nu veti imita pe cel mai generos zeu pe care l-a dat istoria lumii, pe Hristos. În parabola cu oaia rătăcită, un păstor părăseste o turmă întreagă în căutarea unei oi. Să stiti, asta se cheamă ''unanimism moral crestin''. Fiindcă în universul lui Hristos o celulă care mai palpită într-un muribund e mai valoroasă decît toate galaxiile posibile.

104. Poarta spre Dumnezeu este credinta, iar forma prin care se intră la Dumnezeu e rugăciunea. Rugăciunea e singura manifestare a omului prin care acesta poate lua contact cu Dumnezeu. Gîndită crestin, rugăciunea ne arată că umilinta înaltă, iar nu coboară pe om.

105. Am spus eu odată că dacă un preot din Bărăgan, cînd se roagă, este Dumnezeu cu el, atunci preotul ăla înlocuieste toată Academia Română....

106. Sfîntul are forta de coeziune a pietrei.

107. Un sfînt poate fi si analfabet, dar e superior unui geniu, fiindcă ideea de sfintenie e legată de ideea de minune. Un sfînt poate face o minune. Geniul face isprăvi, nu minuni. Lumea, acum e ancorată în cultul genialitătii ca slăvire a progresului în afară. Atît. Or, cu cît sîntem mai avansati, mecanic si material, cu atît sîntem mai departe de esenta reală a lumii, de sfintenie.

108. Singurii oameni care nu pot fi suspectati că se înfioară în fata mortii sînt sfintii.

109. A fi sfînt înseamnă a fi suveranul tău perfect.

110. M-a întrebat odată Nae Ionescu ce cred despre evreul acesta, despre Pavel. Stii ce i-am spus? - ăsta nu-i om, domnule, este toată Mediterana.

111. Trei ore am vorbit atunci în curtea închisorii, de Platon si despre Hristos. Zice colonelul: Vă rog să scrieti ce-ati vorbit, ca nu cumva ministrul de interne Drăghici să spună că sînt solidar cu dumneavoastră. - Domnule colonel, cum să fim noi solidari? Eu tocmai d-aia am venit aici, că nu sîntem solidari unii cu altii...

112. Este incorect să ai dispret fată de tehnică. Eu nu sînt tehnocrat, însă recunosc că în bătălia pentru adaptare, tehnica este universal utilă. Dar asta nu înseamnă că tehnica poartă în ea dimensiunea infinitului.

113. Cînd va dispărea ultimul tăran din lume - la toate popoarele, vreau să spun - va dispărea si ultimul om din specia om. Si atunci or să apară maimute cu haine.

114. Tăranul este omul absolut.

115. I-am spus eu părintelui Stăniloaie că nu mă consider un Socrate. Dar cum vă socotiti? Popă, zic. Si unde aveti parohia? - N-am parohie, dar spovedesc pe unde pot.

116. Desi sînt bolnav si neajutorat, nu îmi pare rău că exist. Încerc eu să-mi pară rău, dar n-are sens. Stiti de ce? Pentru că eu constat, în mod evident, că exist. Ceea ce mă confiscă pesimismului de a mă autonega este evidenta existentei mele. Omul care se sinucide n-a constatat că e om. N-a reusit să intuiască existenta sa. Să se trăiască pe sine. Eu nu mă pot sinucide - indiferent de starea mea, sănătate sau boală - fiindcă nu m-am făcut eu. N-am venit cu voia mea pe lumea asta. Si nici n-am să plec de voie din ea. ăsta este jocul fundamental al existentei mele.

117. Am avut si discipoli... Nu se putea să nu am discipoli, fiindcă sînt un om vorbăret. Toată suferinta mea se datoreste poftei mele de a vorbi fără restrictii...

118. A fost întrebat un tăran, în închisoare: ce întelegi din tot ce spune Petre Tutea! Zice: nu înteleg nimic, dar e o grozăvie!

119. Cînd am văzut, în închisoare, că tot regimul care mi se aplică e inoperant - puteam eu, ca om, să-mi explic asta? Si atunci m-am gîndit că există o fortă supracosmică, transcendentă, numită Dumnezeu. Numai El putea face isprava asta, ca eu să scap de înlăntuire. Pentru că, personal, nu mă pot dez-lăntui si elibera. Iar a vietui acolo, la închisoare, fără asistenta Lui nu se poate; au fost oameni care au murit... Atunci s-a născut în mine credinta nelimitată în atotputernicia si atotbunătatea divină.

120. Am devenit un gînditor crestin cînd mi-am dat seama că fără revelatie, fără asistentă divină, nu pot sti nici cine sînt, nici ce este lumea, nici dacă are vreun sens sau nu, nici dacă eu am vreun sens sau nu. Nu pot sti de unul singur. Cînd mi-am dat seama că fără Dumnezeu nu poti cunoaste sensul existentei umane si universale.

121. M-a întrebat cineva odată: Mă Petrică, tu cînd te asezi la masa de scris cum scrii? - Sînt emotionat de fila goală. Prima mea grijă e să nu fiu pîndit de demonul originalitătii. Urmăresc să nu fiu original si să fiu cuviincios. - Esti inspirat? - Nu, nu stă niciodată un zeu în coltul camerei mele cînd scriu eu. Sînt foarte nelinistit. Eu, care sînt crestin... Am două nelinisti; să nu se afle în expunerea mea nici o inadvertentă terminologică si nici o impietate.

122. Nu mă interesează trecutul. De cîte ori mă întreabă cineva cînd m-am născut, spun că într-unul din anii trecuti.

123. Treisprezece ani de închisoare... Aveam doar o hăinută de puscărias. Ne dădeau o zeamă chioară si mămăligă friptă. M-au bătut... M-au arestat acasă. Nici nu tin minte anul... Cînd m-au anchetat am lesinat din bătaie. Iacătă că n-am murit! Am stat la Interne trei ani. Am fost după aceea la Jilava, la Ocnele Mari si pe urmă la Aiud. Eu mă mir cum mai sînt aici. De multe ori îmi doream să mor. Am avut mereu lasitatea de-a nu avea curajul să mă sinucid. Din motive religioase... Treisprezece ani! Nu pot să povestesc tot ce-am suferit pentru că nu pot să ofensez poporul român spunîndu-i că în mijlocul lui s-au petrecut asemenea monstruozităti.

124. M-a întrebat un anchetator: De ce ai vorbit împotriva noastră, dom’le? - N-am vorbit, dom’le. - Cum n-ai vorbit? - Păi împotriva voastră vorbeste tot poporul român. Ce să mai adaug eu? Si mi-au dat 20 de ani muncă silnică făra motive. Mi s-a prezentat sentinta de condamnare ca să fac recurs. La cine să fac recurs, la Dumnezeu?

125. Am fost solicitat, în închisoare, să scriu pentru revista Glasul patriei, ca si Nichifor Crainic. Mi s-a părut ciudat să fii arestat si să scrii, să meditezi. Adică să spui: vă multumesc că m-ati arestat! Asta era o porcărie nemaipomenită, să obligi un detinut să scrie. El poate să-si scrie memoriile, dar nu pentru tine, ăla care-l persecuti...

126. Eu, cultural, sînt un european, dar fundamentul spiritual e de tăran din Muscel. La închisoare, grija mea a fost să nu fac neamul românesc de rîs. Si toti din generatia mea au simtit această grijă. Dacă mă schingiuiau ca să mărturisesc că sînt tîmpit, nu mă interesa, dar dacă era ca să nu mai fac pe românul, mă lăsam schingiuit pînă la moarte. Eu nu stiu dacă vom fi apreciati pentru ceea ce am făcut; important e că n-am făcut-o niciodată doar declarativ, ci că am suferit pentru un ideal. E o monstruozitate să ajungi să suferi pentru un ideal în mod fizic.

127. Definitia mea este: Petre Tutea, românul. Am apărat interesele României în mod eroic, nu diplomatic. Prin iubire si suferintă. Si convingerea mea este că suferinta rămîne totusi cea mai mare dovadă a dragostei lui Dumnezeu.

128. Eu n-adun nimic. Îmi spunea un popă, zice, păi dumneavoastră vă risipiti asa, vă poate fura oricine... Zic: uite, părinte, eu, zic, am adoptat conceptia regelui Frantei în materie de risipire a ideilor mele. Conceptia lui despre cartof. Cînd au venit cartofii din America, tăranii nu-i cultivau. ''Să mîncăm noi buruiana asta din pămînt...'' Ce a zis regele Frantei? ''Mă, seamănă, mă, cartofi pe mosia mea si, cînd or vedea tăranii că îi păzesc, or să-si dea seama că-s lucru bun. Lăsati-i să fure, că asa se răspîndesc cartofii în tară.''

129. Odată, în hol la Athénée Palace, m-a arestat Securitatea pe motiv că fac speculă. Cu ce? i-am întrebat. Nu mi-au răspuns. Si atunci mi-am adus aminte de vorba unui prieten de la Cluj: ''Cu idei, frate, cu idei!''

130. Un umanist pur, adică indiferent religios, practică formele vietii de junglă, împingînd cruzimea pînă la forma gratuită a bestialitătii tigrului. Vremea noastră este plină de astfel de exemplare.

131. Umanismul este una din formele grave ale rătăcirii omului modern, care pleacă din antropocentrismul Renasterii. În Renastere, ''titanii'' s-au umflat prin autocunoasterea necunoasterii. Ei nu se cunosteau pe ei însisi si au crezut că s-au descoperit ca oameni.

132. Omul - javra asta bipedă, pe care eu îl consider ''animal prost'', homo stultus - atunci cînd se screme să facă singur ordine, adică cînd practică umanismul, îl înlocuieste pe Dumnezeu cu el. Nicăieri Dumnezeu n-a avut de furcă cu dracul mai mult decît în sacrul spatiu al Italiei. Acolo, adică, unde s-a născut umanismul în Renastere.

133. (Vlad Tepes) are meritul de a fi pus pe tronul Moldovei pe cel mai mare voievod român, pe Stefan cel Mare. Cu armele! Are meritul că l-a si bătut. Si are mai ales meritul că a coborît morala absolută prin tepele puse în cur la nivel absolut. Dormeai cu punga de aur la cap si ti-era frică să n-o furi tu de la tine. ăsta-i voivod absolut, Vlad Tepes. Păi fără ăsta istoria românilor e o pajiste cu miei!

(sursa: www.sfaturiortodoxe.ro)

______________________________________________________________________

Petre Tutea - Cugetari memorabile.pdf (221.39 kb)

 

 

Tags:

Personalităţi, exemple, modele