Proiect IntelTeach 2008 - 2009

by Amalia Istrate V, octombrie 29 2010 23:15

Modele epice in literatura romana interbelica    

                       

 

Clasa a XI-a B - Pagini de aplicatii pentru elevi

Perioada de realizare a proiectului: 20 oct. 2008 - 10 dec. 2008.

Prezentare: 10 februarie 2009

 

Elevii grupei 1:  Bianca Anescu, Bianca Boboc Ienculescu, Anca Baduca, Rares Barac, Ionut Turcu, Daniela Diaconu, Cristian Preda, Stefan Banescu, Andrei Diculescu, Petre Popescu, Ionut Popescu

Elevii grupei 2: Elena Andreescu, Ionela Lisandru, Roxana Miritoiu, Aromelia Tudora, Maria Madalina Popa,

Elevii grupei 3: Patrisia Albu, Andreea Lutoiu, Sorina Simion, Silvia Stoica, Amalia Tulugea

Elevii grupei 4: Robert Dumitrescu, Lucian Radu, Daniel Avram, Ioan Deaconu, Alexandru Mutu

            

Pentru reactualizarea catorva informatii despre roman si a unor elemente de teorie aveti la dispozitie o scurta prezentare PowerPoint.

La final de proiect, as dori sa postati opiniile voastre referitoare la utilitatea/inutilitatea acestei modalitati de a studia literatura.

Ce stiati?

Ce nu stiati?

Ce informatii noi ati descoperit?

Utilizarea resurselor IT in studiul literaturii vi se pare utila si viabila?

 

Grupa 1

 Elevii grupei 1: Bianca Anescu, Bianca Boboc Ienculescu, Anca Baduca, Rares Barac, Ionut Turcu, Daniela Diaconu, Cristian Preda, Stefan Banescu, Andrei Diculescu, Petre Popescu, Ionut Popescu

 Trebuie sa cititi romanele indicate pentru tema Modele epice in literatura interbelica. Autorii sunt: Liviu Rebreanu - Ion, Padurea spanzuratilor; Camil Petrescu - Ultima noapte de dragoste..., Patul lui Procust; Mircea Eliade - Maitrey; George Calinescu - Enigma Otiliei; Mihail Sadoveanu - Baltagul, Fratii Jderi.

Realizati fisa de lectura pentru fiecare roman indicat. 

Grupa 2

  Elevii grupei 2: Elena Andreescu, Ionela Lisandru, Roxana Miritoiu, Aromelia Tudora, Maria Madalina Popa

Colectati fisele de lectura de la grupa 1. Clasificati romanele dupa criteriile modernist / traditionalist, citadin / rural. Clasificati personajele in functie de tipologii.

Grupa 3

  Elevii grupei 3: Patrisia Albu, Andreea Lutoiu, Sorina Simion, Silvia Stoica, Amalia Tulugea

Colectati materialele de la grupa 2. Comparati clasificarile facute de colegii vostri cu opiniile critice ale lui G. Calinescu, E. Lovinescu, Ovid. Crohmalniceanu, Nicolae Manolescu. De asemenea, comparati romanele interbelice romanesti cu opere apartinand literaturii universale (ex. James Joyce, Virginia Woolf, Andre Gide, Marcel Proust) si formulati observatii si concluzii.

Raportati observatiile voastre la literatura romana actuala.

Grupa 4

Elevii grupei 4: Robert Dumitrescu, Lucian Radu, Daniel Avram, Ioan Deaconu, Alexandru Mutu

Colectati materialele si analizele  realizate de catre colegii vostri de la grupele 1, 2 si 3. Realizati o brosura si o prezentare PowerPoint a informatiei. Notati problemele pe care le-ati intalnit, cereti informatii despre ceea ce nu stiti sau nu intelegeti. Faceti inregistrari zilnice privind progresul activitatii voastre.

 __________________________

Afis prezentare lit interbelica a la hollywood.doc (362.00 kb)

Afisrom miritoiu.doc (67.00 kb)

brosura romanul romanesc.doc (962.50 kb)

Brosura-aromelia.doc (570.00 kb)

Doc1 miritoiu.doc (36.00 kb)

Prezentare aplicatie romanul interbelic.ppt (389.00 kb)

Romanul romanesc varianta finala.doc (1.98 mb)

Romanul teorie.ppt (122.00 kb)

Tabel clasificare roman.doc (58.50 kb)

Tudora Aromelia Alexandra-afis.doc (4.42 mb)

 

 

 

Tags:

Proiecte | Studii de caz

Romania intre Orient si Occident (dezbatere)

by Amalia Istrate V, octombrie 29 2010 21:57

Titlul temei: 

Tema:  Romania intre Orient si Occident (dezbatere)

         

Realizatorii proiectului:

1. Robert Giuga

2. Andrei Popescu

3. Bogdan Stelea

4. Andrei Turlea

           

Calendarul cazului:

  • Pregatire:
  • Sustinere:

         

I. Competenta de evaluat

  • Punerea in context a textelor studiate prin raportare la epoca sau la curente culturale/literare.
  • Construirea unei viziuni de ansamblu asupra fenomenului cultural romanesc, prin integrarea si relationarea cunostintelor asimilate

Cerinte:

Realizarea unui eseu de sinteza cu tema Romania intre Orient si Occident, in care sa se valorifice cunostintele dobandite in clasa si din studiul individual, cu privire la tema data.

 Veti avea in vedere urmatoarea structura a eseului: ipoteza/premisa (punct de plecare), argumentatie (trei-patru argumente de natura teoretica insotite de exemplificari corespunzatoare ale premisei) si concluzie (partea finala a expunerii, care sintetizeaza ideile esentiale din cuprinsul eseului).

         

II. Coordonatele temei

1. Formularea motiunii:

Cultura si civilizatia romaneasca se dezvolta ca efect al intalniri in acelasi spatiu geografic a doua tipuri de civilizatie - orientala si occidentala .

     

2. Epoci culturale vizate:

Umanism; Iluminism; Pasoptism; Modernism

3. Termeni - cheie:

  • autohtonism - europeism
  • spirit contemplativ - spirit pragmatic
  • forme hibride ale civilizatiei
  • identitate nationala

4. Texte suport:

  • Grigore Ureche - Letopisetul Tarii Moldovei (de la al doilea descalecat pana la domnia lui Aron -Voda)
  • Dimitrie Cantemir - Hronicul vechimei a romano-moldo-vlahilor
  • Ion Budai-Deleanu - Tiganiada
  • Vasile Alecsandri - Balta Alba; Chirita in Iesi; Chirita in Provintie
  • Mateiu Caragiale - Crai de Curtea Veche

         

5. Abordarea temei:

Punere in tema

  • Se impun trei intrebari care trebuie luate in discutie:

1. Are cultura romana o dimensiune occidentala definitorie?

2. Are literatura romana o dimensiune orientala definitorie?

3. Are cultura romana, intre Occident si Orient, o dimensiune definitorie proprie?

  •  Un alt element ce trebuie luat in discutie este imaginea de sine a romanilor si trei posibile variante:

1. Noi si Occidentul

 

2.Noi si Orientul

 

3. Noi insine

  

   

Argumentul 1. Cultura si civilizatia romaneasca descopera Occidentul in etape diferite, insa comunicarea cu civilizatia occidentala este permanenta, chiar daca influenta curentelor culturale din Europa apuseana se manifesta la noi mai tarziu.

  • Umanismul si cultura occidentala. Afirmarea latinitatii.
  • Iluminismul romanesc. Reafirmarea latinitati.
  • Popularizarea literaturi si a stintelor

         

Argumentul 2. Cultura romana moderna incepe prin receptarea modelelor culturale apusene si, concomitent, prin optiunea pentru construirea identitati nationale.

  • Etapele influentei occidentale
  • Adaptarea structurilor sociale
  • Pasoptismul. Modernizarea literaturi intre autohtonism si europeism (M. Kogalniceanu; Costache Negruzzi)
  • Mentalitati oglindite in literatura pasoptista: europeism, autohtonism; forme hibride (V. Alecsandri)
  • Modernismul. Citadinism, industrializare, sincronizarea cu modelele occidentale. Bucuresti - micul Paris, micul Istanbul sau amandoua la un loc? (mateiu Caragiale; George Calinescu, Camil Petrescu, Mircea Eliade, Hortensia Papadat-Bengescu, Mihail sadoveanu)

Concluzie

         

6. Sugestii bibliografice:

  • Sorin Alexandrescu - Paradoxul roman, Bucuresti, Ed. Univers, 1998
  • Lucian Boia - Romania, tara de frontiera a Europei, Bucuresti, Ed. Humanitas, 2002, 2005; Istorie si mit in constiinta romaneasca, Bucuresti, Ed. Humanitas, 1997
  • Ovid. S. Crohmalniceanu - Literatura romana intre cele doua Razboaie Mondiale, II. Bucuresti
  • Neagu Djuvara - Intre Orient si Occident. Tarile Romane la inceputul epocii moderne, Bucuresti, Ed. Humanitas, 1995
  • Alexandru Dutu - Cultura romana si civilizatia europeana moderna, Ed. Minerva, Bucuresti, 1978.
  • Nicolae Manolescu - Istoria critica a literaturi romane, I. Ed. Fundatiei Culturale Romane, Bucuresti, 1997
  • Al. Piru - Literatura romana veche, Bucuresti
  • Ion Rotaru - O istorie a literaturi romane, I, II, Bucuresti

 

 ________________________________________________

Razvan Alistar - Despre Romania.pdf (91.55 kb)

 

Tags:

Studii de caz

Clasa a XI-a D

by Amalia Istrate V, octombrie 29 2010 19:08

Diversitate tematica, stilistica si de viziune in opera marilor clasici

(poezie: Mihai Eminescu; proza: Ion Creanga, Ioan Slavici, I.L.Caragiale, Mihai Eminescu; dramaturgie: I.L.Caragiale)

Titlul temei:  Program junimist si spirit creator

Tema: Diversitate tematica, stilistica si de viziune in opera marilor clasici ai literaturii romane

                   

Realizatorii proiectului:

1.

2.

3.

4.

5.

                       

Calendarul cazului:

  • Pregatire:
  • Sustinere:

                   

I. Competenta de evaluat

  • Constriurea unei viziuni de ansamblu asupra fenomenului cultural romanesc, prin integrarea si relationarea cunostintelor asimilate.
  • Punerea in context a textelor studiate prin raportare la epoca sau la curente culturale/ literare.

 

Cerinte

        Scrie un eseu de sinteza, cu tema Diversitate tematica, stilistica si de viziune in opera marilor clasici, in care sa valorifici cunostintele dobandite la clasa, la studiul de caz cu aceeasi tema sau prin studiu individual.

        Vei avea in vedere urmatoarea structura a eseului: ipoteza/premisa (punct de plecare), argumentatie (trei-patru argumente de natura teoretica insotite de exemplificari corespunzatoare ale premisei) si concluzie (partea finala a expunerii, care sintetizeaza ideile esentiale din cuprinsul eseului).  

II. Coordonatele temei
1. Formularea cazului
        Opera marilor clasici reflecta, pe de o parte, programul junimist si transpune in practica literara teoria formelor fara fond, iar, pe de alta parte, exprima efortul individual al fiecarui spirit creator.
         Mihai Eminescu, Ion Creanga, I.L. Caragiale si Ioan Slavici sunt considerati marii clasici ai literaturii romane. Toti patru sunt personalitati puternice si scriu opere cu o certa valoare artistica, superioara predecesorilor. fac parte din aceeasi generatie, devin membri ai societatii Junimea, dar legaturile dintre ei depasesc solidaritatea de grup, constituindu-se in exemple de prietenie si de emulatie creatoare.
        Cei patru scriitori provin din medii sociale diferite: Ion Creanga si Ioan Slavici vin din aceeasi lume traditionala, dar satele Humulesti si Siria (in care se nasc) apartin unor zone geografice si etnografice diferite. Eminescu se naste in familia unui boiernas, dar creste la Ipotesti, aproape de lumea rurala; I.L. Caragiale se naste intr-o mahala a Ploiestiului, intr-o familie burgheza.
       Formarea, modelarea intelectuala ii diferentiaza si mai mult: Eminescu si Slavici au acces de timpuriu atat la cultura populara, dar si la scoala germana, care le permite studii la Viena sau Berlin (Eminescu). Creanga are un parcurs scolar mediu, care il indreapta spre preotie si apoi spre cariera de invatator. caragiale are alt traseu: liceul la Ploiesti si cursurile Conservatorului de arta dramatica din bucuresti.
      Cultura acumulata ii deosebeste radical, de la cea inalta, universitara, de nivel european a lui Mihai Eminescu, pana la formele culturale autohtone, una a satului - in cazul lui Creanga, si una a orasului - in cazul lui Caragiale.
2. Epoci culturale vizate:
A doua jumatate a secolului al XIX-lea, perioada junimista.
3. Explicarea termenilor:
Junimea - Societatea Junimea a luat fiinţă la Iaşi în anul 1863, din iniţiativa unor tineri reîntorşi de la studii din străinătate, în frunte cu Titu Maiorescu, Petre P. Carp, Vasile Pogor, Iacob Negruzzi şi Teodor Rosetti. Ei îşi încep activitatea prin organizarea unei serii de prelegeri populare. Printr-o formulă masonică, junimiştii, cînd vorbeau despre acest subiect, spuneau: "Originea Junimii se pierde în negura timpului". Cursul public pe care Titu Maiorescu îl ţinuse cu un an mai înainte, curând după instalarea sa la Iaşi, dovedise existenţa unui auditoriu cultivat, în stare să se intereseze de problemele ştiinţei, expuse în formele unei înalte ţinute academice. Experienţa este reluată în februarie 1864 cu puteri unite. În cursul aceluiaşi ciclu, abordând probleme dintre cele mai variate, Carp si Pogor vorbesc de câte două ori, iar Titu Maiorescu de zece ori. Apoi “Prelecţiunile populare” devin o lungă tradiţie a “Junimii” din Iaşi. Timp de şaptesprezece ani ele se urmează neîncetat, mai întâi asupra unor subiecte fără legatură între ele; apoi, din 1866, grupate în cicluri unitare; în fine, din 1874, prin intervenţia noilor membri, Lambrion şi Gheorghe Panu, asupra unor teme cum ar fi istoria şi cultura naţională. Astfel, de unde mai înainte se vorbise despre Elementele de viaţă ale popoarelor şi despre Cărţile omenirii, cicluri din 1874 şi 1875 limitează preocupările la elmentele naţionale ale culturii noastre şi la influenţele consecutive exercitate asupra poporului român. Curând, prin darul basarabeanului Caşu, nepotul lui Pogor, completat prin cotizaţiile membrilor ei, “Junimea” devine proprietara unei tipografii, trecută mai târziu în alte mâini. Asociaţia înfiinţează şi o librărie, pusă sub supravegherea lui Vasile Pogor, dar dispărută şi ea după o scurtă funcţionare. Existenţa tipografiei permite “Junimii” publicarea, începând din 1867, a unei reviste: Convorbiri literare, puse de la început sub conducerea lui Iacob Negruzzi. Această publicaţie se va bucura de cel mai înalt prestigiu în istoria literaturii române. Ea a impus, încă de la apariţie, o direcţie nouă, modernă, întregii noastre culturi, definindu-se prin spiritul ei etic şi sentimentul valorii estetice. Încă de la începuturile ei, mişcată de conştiinţa primelor nevoi ale culturii româneşti în acel moment, “Junimea” abordează problema ortografiei româneşti, foarte acută în epoca trecerii de la întrebuinţarea alfabetului chirilic la cel latin. În şedinte însufleţite, ţinute de obicei în casa lui Vasile Pogor sau acasă la Titu Maiorescu şi dominate de personalitatea plină de prestigiu a acestuia din urmă, se discută probleme de ortografie şi limbă, se recitesc poeţii români în vederea unei antologii şi se compun sumarele revistei, uneori în hazul general pentru producţiile care trebuiau respinse. Convorbirile literare păstrează în cea mai mare parte urma activităţii “Junimea”, şi lectura atentă a revistei permite refacerea vieţii renumitei grupări literare şi a etapelor pe care le-a străbătut. Programul Junimii şi cercetări istorice recente ne îndreptăţesc să afirmăm că gruparea avea o importantă dimensiune masonică.

Convorbiri literare - Revista a fost organul de presă al Societăţii literare Junimea. Primul număr a apărut la 1 martie 1867, la Iaşi, unde revista a funcţionat până în 1886. Între 1886 şi 1944 apare la Bucureşti, avându-l ca redactor pe Iacob Negruzzi, care predă apoi conducerea unui comitet format din foşti elevi ai lui Titu Maiorescu: Mihail Dragomirescu, Simion Mehedinţi, P. P. Negulescu, Rădulescu-Motru.

Printre colaboratori s-au numărat Mihai Eminescu, care publică aici majoritatea poeziilor sale; Ion Creangă, care "subpublică" primele trei părţi din "Amintiri" şi o serie de poveşti; Ion Luca Caragiale, care "subpublică" majoritatea comediilor sale; Ioan Slavici, care publică nuvele şi poveşti; Vasile Alecsandri, George Coşbuc, Panait Cerna, Octavian Goga, Dinu Zamfirescu, I. Al. Brătescu Voineşti şi alţi scriitori reprezentativi ai vremii.

Publicaţia se va bucura de cel mai înalt prestigiu din literatura română, ea impunând, încă de la apariţia, o direcţie nouă, modernă, întregii noastre culturi, definindu-se prin spiritul ei etic şi sentimentul valorii estetice.

Romantism - Romantismul literar şi-a aflat expresia de-a lungul secolului al XIX-lea, manifestându-se în paralel cu romantismul artelor plastice şi cu cel muzical. Migraţia influenţelor impuse de curent determină coexistenţa lui alături de alte curente, îndeosebi în a doua jumătate a secolului (de exemplu, parnasianismul).

Trăsături

  • Introducerea unor noi categorii estetice: sublimul, grotescul, fantasticul, macabrul, feericul precum si a unor specii literare inedite precum drama romantica, meditatia, poemul filozofic şi nuvela istorică.
  • Cultivă sensibilitatea, imaginaţia şi fantezia creatoare, minimalizând raţiunea şi luciditatea.
  • Promovează inspiraţia din tradiţie, folclor şi din trecutul istoric.
  • Evadarea din realitate se face prin vis sau somn (mitul oniric), într-un cadru natural nocturn.
  • Contemplarea naturii se concretizează prin descrierea peisajelor sau a momentelor anotimpurilor în pasteluri şi prin reflecţii asupra gravelor probleme ale universului în meditaţii.
  • Acordă o importanţă deosebită sentimentelor omeneşti, cu predilecţie iubirii, trăirile interioare intense fiind armonizate cu peisajul naturii ocrotitoare sau participative.
  • Construirea eroilor exceptionali, care acţionează în imprejurări ieşite din comun, precum şi portretizarea omului de geniu şi condiţia nefericită a acestuia în lume; personajele romantice nu sunt dominate de raţiune, ci de imaginaţie şi de sentimente.
  • Preocuparea pentru definirea timpului şi a spaţiului nemarginite, ca proiectie subiectivă a spiritului uman, concepţie preluată de la filozofii idealişti.
  • Utilizarea de procedee artistice variate, printre care antiteza, ocupă locul principal atât în structura poeziei, cât şi în construirea personajelor, situaţiilor, ideilor exprimate
  • Ironia romantică dobândeşte, adesea, accente satirice sau pamfletare, fiind un mijloc artistic folosit atât in specia literara cu nume sugestiv, satira, cât şi în poeme filosofice.
  • Priorita absolută in locul rigorii rationale a clasicismului
  • Asumarea poziţiei demiurgice (demonice) faţă de universul creat
  • Preferinţa pentru tehnici bazate pe armonia contrariilor care să pună în evidenţă antonimiile specifice unei existenţe contradictorii
  • Lărgirea viziunii estetice prin inovaţie la nivelul speciilor literare al tematici, motivelor si limbajelor artistice

Romantism literar romanesc:

Romantismul s-a manifestat în literaura română în trei etape:

1.Preromantismul (cunoscut şi ca romantism al sciitorilor paşoptişti sau de tip Bidermaier)

  • caracterizează gustul omului mediu, al burghezului
  • domestic, ideizant, idilic, conservator
  • cultivă comfortul spiritual, pasiunile temperate, plăcerile simple
  • creaţiile sunt, în mare majoritate, mediocre; este perioada imitării literaturii romantice din Europa de Vest, în special Franţa
  • reprezentanţi: Costache Negruzzi, Mihail Kogălniceanu, Vasile Alecsandri, Dimitrie Bolintineanu

2.Romantismul propriu-zis (eminescian sau romantism înalt)

  • dimensiunea cosmică e dezvoltată până la exces
  • misticism, ocultism
  • pasiuni înflăcărate
  • capacitatea de a crea universuri imaginare, alternative ale lumii reale
  • reprezentant unic: Mihai Eminescu – impactul creaţiei sale asupra autorilor ce i-au urmat este incomparabil mai mare decât acela a oricărui alt romantic din spaţiul românesc

3.Romantismul posteminescian

  • reactualizează teme şi mijloace clasice şi romantice, conferindu-le o nouă forţă expresivă
  • marchează reacţiile lumii literare româneşti la depăşirea apogeului de creaţie pentru Eminescu, sprijinind apariţia multor epigoni ce nu s-au impus, dar şi a unor autori care au purtat imaginile specifice acelui tip de romantism, impregnându-le cu elemente de expresie aparţinând simbolismului, semănătorismului etc.
  • reprezentanţi: George Coşbuc, Octavian Goga, Alexandru Macedonski, Barbu Ştefănescu Delavrancea

    

Realism - Realismul este curentul literar care tinde sa dea o reprezentare veridica realitatii, sa infatiseze cu obiectivitate adevarul, sa observe existenta reala. Impresia deosebita produsa la jumatatea secolului al XIX-lea de prograsul stiintelor naturii ii indeamna pe scriitori sa incerce aplicarea, in creatia literara, a unor metode impuse de dezvoltarea stiintei.

Scriitorii realisti se indreapta spre viata sociala, reprezentand omul ca produs al mediului in care traieste.In realism personajele sunt tipice, reprezentative pentru o intreaga categorie umana si sociala.Intre curentele literare apar frecvent interferente. Astfel, in opera unor mari scriitori relisti, ca Balzac sauStendhal se intalnesc multe elemente romantice.

In concluzie, realismul poate fi definit prin trasaturile sale definitorii: reprezentarea veridica a realitatii, obiectivitatea scriitorului, prezenta unor persanoje tipice in imprejurari tipice, preocuparea pentru social, libsa idealizarii sau a abstractizarii, atitudinea cristica fata de societate exprimata intr-un stil sobru  impersonal.

Marii autori realisti europeni (Sthendal,H. Balzac, Charles Dickens, N. Gogol, G. Flaubert, L. Tolstoi, H. Ibsen) nu s-au dezmintit de la aceste principii stabilite cu toate influentele existente in acea epoca (in special influenta romantismului).

Asemeni oricarui curent literar de o importanta maxima in dezvoltarea ulterioara a prozei si poeziilor, curentul romantic a avut un sef de scoala si un teoretician care a dat nastere acestui curent, l-a denumit si si-a sustinut opinia in decursul intregii cariere artistice. Pentru realism principiile au fost fundamentate si teoretizate de Sthendal (pseudonimul lui Henry Boyle - 1783-1842 - prozator si eseis francez) care a apreciat ca romanul realist nu este decat o oglinda ce reflecta atat cerul albastru -frumusetea vietii, bucuria de a trai- cat si noroiul din baltoace -partea neplacuta, mizera a vietii. Oglinda este cea care prezinta universul nedeformat de sufletul oricarui scriitor, de aceea realistii nu pot fi acuzati ca ar fi prezentat altceva decat adevarul.

Cautand un vinovat pentru aceast prezentare, acesta nu va fi gasit in persoana autorului, ci in insasi firea societatii umane, romanul realist fiind echidistant in prezentarea partilor bune si rele ale vietii si ale individului prezentat.

Romanul este o oglinda purtata de-a lungul unui drum. Cateodata ea reflecta cerul albastru, alta data noroiul din baltoacele de la picioarele dumneavoastra. Vreti sa acuzati de imoralitate omul care poarte oglinda? Acuzati mai bine drumul pe care se afla baltoacele, sau, si mai bine, pe inspectorul de drumuri, care permite ca apa sa se adune si baltoacele sa se formeze.

In cultura si literatura romana curentul realist a fost contaminat in mare masura de alte curente contemporane ceea ce nu afecteaza insa creatia marilor nostri realisti (Ioan Luca Caragiale, Ioan Slavici, Liviu Rebreanu sau George Calinescu).

  

Naturalismul este o ramură a realismului, o mişcare literară proeminentă la sfârşitul secolului XIX în Franţa şi în restul Europei.

Scriitorii naturalişti au fost influenţaţi de către teoria evoluţionistă a lui Charles Darwin. Aceştia credeau că ereditatea unei persoane şi mediul decid caracterul acesteia. În timp ce realismul încearcă doar să descrie subiecţii aşa cum sunt ei în realitate, naturalismul radicalizează principiile estetice ale realismului în direcţia reprezentării aspectelor dure, brutale ale realităţii.

Ambele sunt opuse Romantismului, în care subiecţii au o simbolistică profundă, sunt idealistici şi cu puteri supranaturale. Naturalismul considera că mediul socio cultural exercită o influenţă absolut covârşitoare în apariţia şi dezvoltarea personalităţii umane. De asemenea studiau elemente umane tarate, alcoolici, criminali, sau persoane alterate genetic de un mediu social viciat.

Observaţiile lor în materie de psihologie erau totuşi rudimentare având în vedere că psihologia se dezvoltă abia după apariţia teoriilor lui Sigmund Freud. Naturaliştii au adoptat de asemenea tehnica descrierii detaliate de la predecesorii lor imediaţi, realiştii.

Principalul susţinător al naturalismului a fost Émile Zola, care a scris un tratat despre subiect ("Le roman experimental") şi a folosit stilul în multele sale romane. Alţi autori francezi influenţaţi de Zola sunt Guy de Maupassant, Joris Karl Huysmans şi fraţii Goncourt.

Elementele naturaliste se găsesc în literatura română în unele nuvele ale lui Caragiale şi Delavrancea sau în proza lui Liviu Rebreanu. Adesea termenul naturalism este folosit de către criticii literari cu un sens mai general, care îl apropie de cel al termenului realism, subliniind conformitatea cu natura, fidelitatea faţă de realitate a reprezentării artistice.

În literatura română, se poate vorbi de naturalism încă de la Ioan Slavici, în Moara cu Noroc, curentul definitivându-se prin semnalarea şi notarea senzaţiilor fizice şi fiziologice (transpiraţie, "inima care bate gata să-i sară din piept").

Naturalismul în literatura română va conduce la naşterea realismului.

Un alt scriitor român care a fost apropiat de estetica naturalismului este Ion Luca Caragiale. În nuvelele sale Păcat, În vreme de război, Grand Hotel Victoria Română sau O făclie de Paşte, Caragiale a folosit numeroase procedee naturaliste.

Alte influenţe naturaliste în literatura română întâlnim în operele lui Barbu Ştefănescu Delavrancea (1858-1918) - îndeosebi în nuvela Hagi-Tudose şi în cea a lui Liviu Rebreanu (1885-1944) - pasajele naturaliste din romanele Ion şi Răscoala.

  

  

4. Genuri literare:

Genul liric cunoaste prein Mihai Eminescu cea mai inalta expresie in poezia romaneasca a secolului al XIX-lea.

Genul dramatic atinge o valoare artistica superioara prin comediile lui I.L. Caragiale, capodopere ce au ramas pana astazi neegalate.

Genul epic este ilustrat cu precadere de Creanga si Caragiale, dar atat caragiale, prin povestirile sale, cat si Eminescu prin romanul Geniu pustiu si nuvelele fantastice, cultiva speciile si formele lui.

    

  

5. Genul epic si speciile cultivate de toti marii clasici (basmul cult, nuvela si incercarile de roman) releva mari diferente tematice, stilistice si de viziune.

1. Basmul cult:

  • cele maimulte basme apartin lui Ion Creanga (Povestea lui Harap-Alb) si lui Mihai Eminescu (Fat-Frumos din lacrima);
  • au scris povesti si Ioan Slavici  (Zana Zorilor) si I.L.Caragiale (Kir Ianulea)

2. Nuvela dovedeste intr-unmod mai accentuat diversitatea temelor, a limbajului artistic, stilul inconfundabil si originalitatea viziunii:

  • nuvele fantastice au scris Mihai Eminescu (Sarmanul Dionis, Avatarii faraonului Tla), I.L. Caragiale (La hanul lui Manjoala, La conac), Ioan Slavici (Hanul ciorilor);
  • nuvele psihologice si tragice au scris Ioan Slavici (Moara cu noroc, Padureanca) si I.L. Caragiale (In vreme de razboi, O faclie de paste, Pacat...);
  • o nuvela greu de incadrat tematic a creat Ion Creanga (Mos Nechifor Cotcariul)

3. Romanul, mai mult decat orice alta specie, demonstreaza indrazneala abordarii unui model formal aflat inca la inceput in literatura noastra. Mihai Eminescu scrie roman in spirit romantic (Geniu pustiu), Ion Creanga este autorul unui roman de substanta autobiografica (Amintiri din copilarie). Ceilalti doi scriitori au pozitii complet diferite: Ioan Slavici a scris primul roman de investigatie sociala si, mai ales, de profunzime psihologica (Mara), pe cand I.L. Caragiale nu arata disponibilitate pentru epica de mare intindere.

6. Curente literare:

    Curentele literare in care pot fi incadrate capodoperele celor patrumari clasici probeaza o diversitate deconcertanta: romantism si clasicism, realism si naturalism.

     Poezia lui Mihai Eminescu indica prelungirea spiritului romantic cu inca trei decenii fata de romantismul european, iar ultima parte a creatiei vadeste si unele tendinte clasicizante.

    Proza eminesciana se inscrie in romantism prin nuvele si roman, dar "fiziologiile" arata apropierea de realism.

    Prin tipicitatea personajelor, piesele de teatru si schitele caragialiene se inscriu intr-un clasicism peren, in vreme ce anumite aspecte ale povestilor sale tradeaza influenta naturalismului.

     Realismul cunoaste formule diferite in cazul lui Ion Creanga (povestiri si Amintiri din copilarie) si in cazul lui Ioan Slavici (nuvele si romane). 

Concluzii

7. Bibliografie:

Popa Marian - Calatoriile epocii romantice
ELisabeta Munteanu - Motive mitice in dramaturgia romaneasca
Adrian Marino - Dictionar de idei literare
Rosa del Conte - Eminescu despre Absolut
Rodica Zafiu - Poezia simbolista romaneasca
Nicolae Manolescu - Despre poezie
Liviu Rusu - Estetica poeziei lirice
Nicolae Balota - Arte poetice ale secolului XX
Zoe Dumitrescu Busulenga - Eminescu si romantismul german
Gheorghe Grigurcu - De le M. Eminescu la N. Labis, In padurea de metafore
Silvian Iosifescu - Dimensiuni caragialiene
Liviu Leonte - Costache Negruzzi
Stefan Melancu - Eminescu si Novalis - paradigme romantice
Ion Negoitescu - Poezia lui Eminescu
Edgar Papu - Existenta romantica; Poezia lui Eminescu
Eugen Simion - Proza lui Eminescu

      

Tags:

Studii de caz

Clasa a XI-a I - filologie (promotia 2004 - 2008)

by Amalia Istrate V, octombrie 29 2010 18:40

Latinitate si dacism

 

 

,,Pentru mine România este o vasalitate, adică m-am născut român şi n-am cum să ies din acest destin. Cu alte cuvinte o să-mi iubesc ţara chiar dacă va fi condusă de canalii şi lepădături şi escroci. Nu mă interesează! Dar îmi păstrez unicul drept care mi-a rămas după iluzii, după dezamăgiri, după revoltă – ultimul meu refugiu e dispreţul''. CAT ADEVAR! Am mai auzit afirmatii de genul: ,, Altceva mai bun nu stim sa spunem despre Romania? Un om care isi iubeste patria nu vorbeste in ultimul hal despre tara lui, uitand de Eminescu, etc". Gresit! Argumentul: ,,Din iubirea mea fata de tara, face parte si disperarea mea de a vedea ce si cum traim'' (Octavian Paler)

           

Titlul temei: Asumarea originilor

Tema: Latinitate si dacism

                        

Realizatorii proiectului:

1. Aneluta Becheru

2. Sorana Chiper

3. Daniela Diculescu

4. Oana Pirneci

5. Vladimir Rauta

                        

Calendarul cazului:

  • Pregatire: 5 oct. - 10 nov. 2007
  • Sustinere: 11 nov. 2007

                    

I. Competenta de evaluat

      Constriurea unei viziuni de ansamblu asupra fenomenului cultural romanesc, prin integrarea si relationarea cunostintelor asimilate.

Cerinta

Scrie un eseu de sinteza despre originile si evolutia limbii romane.

II. Coordonatele temei

1. Formularea ipotezei:

    Originea limbii romane este legata de procesul de formare a poporului roman, proces de sinteza daco-romana, asupra caruia s-a exercitat in timp un proces de asimilare a influentelor externe. Procesul de formare a limbii romane este unul complex si de lunga durata.

    Fundamentele limbii romane au fost descrise si valorificate diferit de invatati si de intelectuali din ultimele secole. Ei au sustinut fie latinitatea, fie dacismul, fie interactiunea lor, ideile fiind integrate unui mit al originilor, care a contribuit la constituirea unei identitati culturale. Aceste idei pot fi urmarite si in literatura romana de la cronicari, la Scoala Ardeleana si de la pasoptisti la scriitoriiperioadeiinterbelice sau la contemporanii nostri, inainte si dupa revolutia din 22 decembrie 1989.

          

2.Epoci culturale vizate:

  • Perioada veche (Evul Mediu); Umainsmul; Iluminismul
  • Perioada moderna

3. Explicarea termenilor:

  • Limba literara este aspectul celmaielaborat, ingrijit al limbii unei comunitati, stabilit prin norme unitare si consolidat prinscris.
  • Limba latina vulgara/ populara - limba vorbita de majoritatea claseimijlocii in Imperiul Roman, deosebita de latina clasica utilizata deelite, prinelementede gramatica, vocabularsi pronuntare. A constituit baza formarii limbilor romanice.
  • Limba romana comuna - prima faza si forma de existenta a limbii romane, stadiu premergator separarii dialectelor sud-dumarene: aroman, meglenoroman si istroroman de dialectul nord-dunarean, dacoroman (aprox. sec. VII - X).
  • Dialect - varietate teritoriala a uneil imbi, ale carei trasaturi caracteristice (fonetice, lexicale, gramaticale etc.) o deosebesc de limba comuna a intregului popor si de alte ramificatii teritoriale ale acestei limbi.
  • Slavona - varianta scrisa a limbii slave vechi.

          

4. Opinii despre tema propusa:

  • "Transilvania, Ţara Românească şi Moldova se deosebesc numai prin întreita împărţire, dar locuitorii acestora se numesc români...Limba e aceeaşi pentru amîndouă popoarele ca şi credinţa creştină de rit ortodox." (Anton Verancsics (1504-1573), umanist italian)
  • "...Locuitorii acestei ţări se socotesc drept urmaşi adevăraţi ai romanilor şi-şi numesc limba lor "românească", adică română; limba lor este pe jumătate italiană şi pe jumătate latină, amestecată cu greaca şi cu un fel de păsărească." (Pierre Lescalopier(1550-1597), călător francez)
  • "...generalul Rene propunea să fie atras de partea lui Petru I şi Cantemir şi domnul Valahiei Brîncoveanu, deoarece "voievodul valah fiind una şi aceeaşi naţie şi religie cu gospodarul moldovean nu va întîrzia să se supună." (Aleksandr Puşkin(1799-1837), poet rus)
  • A vorbi despre limba în care gândeşti, este ca o sărbătoare. Limba română este patria mea. De aceea, pentru mine, muntele munte se numeşte, de aceea, pentru mine, iarba iarbă se spune, de aceea, pentru mine, izvorul izvorăşte, de aceea, pentru mine, viaţa se trăieşte. (Nichita Stanescu)
  • Limba română are virtuţi complete, adică poate fi vehicol a tot ce se întâmplă spiritual în om. E foarte greu de mânuit. Prin ea poţi deveni vultur sau cântăreţ de strană. Limba română are toate premisele valorice pentru a deveni o limbă universală, dar nu ştiu dacă e posibil acest marş istoric. Dacă am fi fost un popor cuceritor... Noi, românii, nu punctăm universalitatea nicăieri. Şi asta ne face sceptici. Ceea ce ne lipseşte este îndrăzneala. (Petre Tutea)
  • Limba este intâiul mare poem al unui popor. (Camil petrescu)
  • Nu trebuie să silim materialele să vorbească în limba noastră, ci trebuie să le aducem până la acel punct, unde alţii vor înţelege limba lor. (Constantin Brancusi)
  • Orice ar fi, pasiune sau dorinţă, sete sau foame de experienţă reală, toate acestea se pot exprima în limba română prin cuvântul dor, care a devenit expresia oricărei dorinţe şi care implică fiinţa umană în totalitatea sa. (Mircea Eliade)
  • Limba este calea, niciodată scopul. (Mircea Eliade)
  • Poate ca toti sfarsim prin a vorbi o limba pe care nu o mai intelege nimeni. (Octavian Paler)

5. Abordarea temei:

Limba romana - limba romanica

1. Epoca de formare; procesul de romanizare; romana comuna

2. Trasaturi definitorii ale limbii romane

2.1. Nivelul fonetic

2.2. Structura gramaticala (sistemul morfologic si sintaxa)

2.3. Vocabularul

  • Mostenirea din latina
  • Substratul (elementul autohton)
  • Influenta asupra limbii romane: influente vechi si tarzii; imprumuturi lexicale moderne

3. Evolutia limbii romane literare

3.1. Perioada veche:

  • Sec. al XVI- lea: inceputurile scrisului in limba romana. Tipariturile
  • Sec. al XVII-lea: diversificarea textelor scrise inlimba romana
  • Sec. al XVIII-lea: tendinta de imbogatire a limbii; prima gramatica romaneasca

3.2. Perioada moderna - unificare si modernizare

  • Sec. al XIX-lea - "reromanizare"; normare
  • Limba literara actuala: evolutie vs. involutie; "romgleza"; modernizare; lucrari cu caracter normativ

Concluzii

6. Sugestii bibliografice:

A. Pentru susţinerea originii romane:

  • cronicarii moldoveni (Grigore Ureche, Miron Costin, Ion Neculce), „Istoria Ţării Româneşti” de Constantin Cantacuzino Stolnicul

  • Dimitrie Cantemir

  • Şcoala Ardeleană

  • texte literare: Gh. Asachi - poezii dedicate Italiei, balada Traian şi Dochia; V. Alecsandri - Cânticul gintei latine, Santinela romană; A. Mureşanu - Deşteaptă-te, române!; Al. Macedonski- Hinov

B. Pentru susţinerea originii dace:

  • lucrări teoretice: M. Eliade - De la Zamolxis la Genghis-han; V. Pârvan- Getica; L. Blaga- Revolta fondului nostru nelatin; revista Zamolxis- de căutat imagini, date despre ea

  • texte literare: M. Eminescu- poemele Sarmis, Gemenii, Memento mori,Rugăciunea unui dac; G. Coşbuc - Decebal către popor; L. Blaga - Zamolxe

C. Bibliografie stiintifica:

1.BULGĂR, GHEORGHE – Scriitori români despre limbă şi stil, Ed. Albatros, 1984

2.DAICOVICIU, HADRIAN – Dacii, Ed. Enciclopedică română, 1972

3.DENSUŞIANU, NICOLAE – Dacia preistorică, Ed. Meridiane, 1986

4.ELIADE, MIRCEA – De la Zalmoxis la Genghis-Han, Ed. Ştiinţifică şi enciclopedică, 1980

5.GHEORGHE, GABRIEL – Studii de cultură şi civilizaţie românească, Fundaţia Gândirea, 2001

6.GRAMATOPOL, MIHAI – Artă şi arheologie dacică şi romană, Ed. Sport - turism, 1982

7.IVĂNESCU, GHEORGHE – Istoria limbii române, Ed. Junimea, 1989

8.LUNGU, ION – Şcoala Ardeleană, Ed. Viitorul românesc, 1995

9.NICULESCU, ALEXANDRU – Individualitatea limbii române între limbile romanice – Contribuţii gramaticale, Ed. Ştiinţifică, 1965

10.ROSETTI, ALEXANDRU – Istoria limbii române – De la origini până în secolul al XVII-lea, Ed. Ştiinţifică şi enciclopedică, 1978

11.RUSSU, ION – Elemente traco-getice în Imperiul Roman şi în Byzantium, Ed. Academiei R. S. R., 1976

12.RUSSU, ION – Etnogeneza românilor, Ed. Ştiinţifică şi enciclopedică, 1981

__________________________  

Latinitate si dacism - Studiu de caz.pdf (3.32 mb)

 

 

 

Tags:

Studii de caz

Studiu de caz:

by Amalia Istrate V, octombrie 29 2010 18:15

Modele epice in romanul romanesc interbelic

Titlul temei:

Tema: Modele epice in romanul romanesc interbelic

                 

Realizatorii proiectului:

1.

2.

3.

4.

5.

                 

Calendarul cazului:

  • Pregatire:
  • Sustinere:

             

I. Competenta de evaluat

  • Construirea unei viziuni de ansamblu asupra fenomenului cultural romanesc, prin integrarea si relationarea cunostintelor asimilate.
  • Punerea in context a textelor studiate prin raportare la epoca sau la curente culturale/ literare.

Cerinta

Scrie un eseu de sinteza, cu tema Modele epice in romanul din periooada interbelica, in care sa valorifici cunostintele dobandite la clasa sau in urma studiului individual.

     

II. Coordonatele temei

1. Formularea cazului:

In perioada interbelica, specia narativa ampla romanul cunoaste o dezvoltare fara precedent. Diverse modele epice romanesti si starine, orientari tematice, tipuri narative imprima evolutia romanului intre traditional si modern, intre ionic si doric, intre perspectiva narativa omniscienta, obiectiva si relativizarea ei in romanul modern subiectiv, intre mimesis si autenticitate.

     

2. Epoci culturale vizate:

Perioada interbelica

     

3. Explicarea termenilor:

Romanul - este o specie a genului epic în proză, cu acţiune compleză şi de mare întindere, desfăşurată pe mai multe planuri, cu personaje numeroase şi intrigă complicată. Etimologia termenului roman eng. – the romance: romanţă, romance = roman. Critica anlitică a romanului deosebeşte in general, trei elemente constitutive ale acestuia: Intriga, caracterizarea personajelor şi cadrul. Până in secolul al XVIII-lea romanului nu i se acodă o deosbită valoare artistică fiind cosiderat o operă lipsită de importanţă în comparaţie cu alte specii precum epopeea nuvela sau povestirea. Ulterior însă, specia romanului va căpăta cea mai mare apreciere a publicului.

Caracteristicile romanului: a)are structură narativă complexă amplă; b)subiectul acţiunii se desfăţoară în planuri paralele; c)se combină nuclee narative distincte; d)romanul prezintă destinul unor personaje bine individualizate sau a unor grupuri de intrese ; e)cunoaşte o mare varietate de forme.

Creatorul romanului modern este considerat Honore de Balzac. Clasificarea romanului propune o multitudine de aspecte şi criterii:

 după conţinut: roman istoric, roman de acţiune, roman psihologic, de aventuri, poliţist, de ficţiune, de dragoste, etc.;

- după curentul literar: roman clasic, romantic, realist, naturalist, modern, avangardist;

- după cronologia evenimentelor narate: a)romanul tradiţional; b)romanul modern;

- după tehnica narativă: roman de tip balzacian, modelul flaubertian, romanul proustian,  roman avangardist şi postmodernist;

- după procedeul narativ dominant: roman de analiză psihologică, fantastic, exotic, de formare.

Nicolae Manolescu propune o clasificare aromanului românesc în trei modele:

a) romanul doric în care autorul omniscient şi omniprezent este o instanţă individuală. Caracteristicile acestui model de roman sunt: distanţă între autor şi personaj, prezenţa unor tipuri umane, cracter moralizator. Reprezentanţi: Nicolae Filimon, Ion Slavici, Liviu Rebreanu Mihail Sadoveanu, George Călinescu, etc.

b) romanul ionic - caracteristici: reflecţie analiză, confesiune, intimitate, personajul este în căutarea propriei identităţi. Reprezentanţi: Cmil Petrescu, Mircea Eliade

c) romanul corintic - caracteristici: amestec de planuri narative se cultivă parodia şi ironia, fabula şi mitul. Reprezentanţi: Mateiu Caragiale, D.R. Popescu

     

4. Opinii despre tema propusa:

  • ,,Entuziasmul narativ e fara precedent [in anii ’30], iar solutiile propuse se armonizeaza cu cele din romanul european al vremii." (Ioana Parvulescu - Intoarcere in Bucurestiul interbelic.)

  • ,,…Scriitorii interbelici pot fi clasificati foarte bine in functie de atitudinea lor fata de literatura subiectiva, clasificare pe care o realizeaza, in mod indirect, ei insisi. Astfel, de o parte se gasesc promotorii relatarii la persoana intai, in timp ce o alta categorie este alcatuita din autorii care refuza sa abandoneze vechea perspectiva supraordonata a naratorului obiectivat.” (Gh. Glodeanu - Poetica romanului romanesc interbelic)

  • ,,Romancierul nu e numai un artist. El trebuie sa creeze viata. Dar viata, impresia vietii, reiese din lupta, din razvratire, din ciocnire si sfaramare de forte si caractere antagoniste.” (1927)  (Mihai Ralea - De ce nu avem roman?)

  • ,,… doricul romanului apartine unei varste biblice de inceput si unui creator la fel de impasibil ca si creatorul; ionicul romanului inseamna psihologism si analiza, iar reflectia incepe sa traga viata de maneca.”  ( N. Manolescu - Arca lui Noe

5. Abordarea temei:

1. Prezentare generala (Contextul epocii)

  • Factorii dezvoltarii romanului interbelic: modele epice straine; modele romanesti
  • Etape si varste ale romanului interbelic

Prima concluzie

     

2. Tipuri de roman in perioada interbelica

  • Romanul realist-obiectiv, epic: Liviu Rebereanu (Ion)
  • Realismul psihologic/ romanul modern de analiza (subiectiv): Camil Petrescu (Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi; Patul lui Procust)
  • Romanul experientei: Mircea Eliade (Maitreyi)
  • Romanul realist de tip balzacian: G. Calinescu (Baltagul)

A doua concluzie

     

6. Sugestii bibliografice:

 1. Călinescu, George – Istoria literaturii române de la origini până în prezent, Editura Minerva, Bucureşti, 1986

2. Crohmălniceanu, Ovid. S. – Literatura românăîntre cele două războaie mondiale, I, Editura Minerva, Bucureşti, 1972

3. Glodeanu, Gh. – Poetica romanului românesc interbelic, Ed. Libra, Bucureşti, 1998

4. Lovinescu, E – Istoria literaturii române contemporane, Editura Minerva, Bucureşti, 1989

6. Muşat Carmen – Romanul românesc interbelic, Ed. Humanitas, Bucureşti, 1998
7. Paleologu, Alexandru – Treptele lumii sau calea către sine a lui Mihail Sadoveanu, Editura Vitruviu, Bucureşti, 1997
8. Simion, Eugen – Mircea Eliade, spirit al amplitudinii, Editura Demiurg, Bucureşti, 1995
5. Manolescu Nicolae – Arca lui Noe. Eseu despre romanul românesc, I - III, Editura Minerva, Bucureşti, 1980
_________________________________________

Prezentare aplicatie romanul interbelic.ppt (389.00 kb)

Romanul teorie.ppt (122.00 kb)

Tabel clasificare roman.doc (58.50 kb)

 

Tags:

Studii de caz

Studiu de caz: Formarea constiintei istorice

by Amalia Istrate V, octombrie 29 2010 18:13

Exista tot atatea istorii cati indivizi au luat parte la facerea istoriei. (Petru Popescu - Dulce ca mierea e glontul patriei)

              

        

Titlul temei:

Tema:  Formarea constiintei istorice

              

Realizatori proiect:

1.

2.

3.

4.

5.

              

Calendarul cazului:

  • Pregatire:
  • Sustinere:

          

I. Competenta de evaluat

Constriurea unei viziuni de ansamblu asupra fenomenului cultural romanesc, prin integrarea si relationarea cunostintelor asimilate.

Cerinta

     Scrie un eseu de sinteza, cu tema Formarea constiintei istorice, in care sa utilizezi ca punct de pornire o opinie/judecata de valoare citata mai jos si sa valorifici cunostintele dobandite la clasa sau in plan personal.

     "Cuvantul istorie are doua semnificati distincte [...]. Istoria defineste, in acelasi timp, ceea ce s-a petrecut cu adevarat si reconstituirea a ceea ce s-a petrecut, cu alte cuvinte, trecutul in desfasurarea lui obiectiva si discursul despre trecut."  (Lucian Boia - Istorie si mit in constinta romaneasca)

   Veti avea in vedere urmatoarea structura a eseului: ipoteza/premisa (punct de plecare), argumentatie (trei-patru argumente de natura teoretica insotite de exemplificari corespunzatoare ale premisei) si concluzie (partea finala a expunerii, care sintetizeaza ideile esentiale din cuprinsul eseului).

              

II. Coordonatele temei

1. Formularea cazului:

    Formarea constiintei istorice a poporului roman se realizeaza treptat, find reflectata in scrierile umanistilor din secolele XV - XVI, care consemneaza in documentele ce s-au pastrat, redactate mai intai in limba slavona, apoi in latina, iar mai tarziu in limba romana, modul in care romani din diferitele provinci se inscriu in cursul istoriei: situarea lor in timp si spatiu (originile, limba, continuitatea), evenimentele istorice, personalitatile (institutia domniei), obiceiurile, cultura si civilizatia.

    In scrierile istoriografice (letopisete), trecutul obiectiv este prelucrat de autori, find fixat intr-un discurs care atinge uneori valori literare. Primele pagini literare romanestiu apartin cronicarilor.

              

2. Epoci culturale vizate, reprezentanti si relatia cu prezentul:

  • Umalismul romanesc (sec. XVI - XVI si inceputul sec. al XVII-lea) - Grigore Ureche (constituirea istoriografiei romanesti), Miron Costin (Constinta responsabilitati in fata istoriei), Ion Neculce (istorie si fictiune); Cronicile muntene; Dimitrie Cantemir - spirit enciclopedic
  • Iluminismul - Scoala Ardeleana
  • Perioada moderna si postmoderna (interbelica si postbelica) - operele literare care vizeaza cele doua Razboaie Mondiale, opiniile si atitudinile personajelor, mentalitatea descrisa, raportarea la trecut
  • Perioada actuala - in ce fel percepem trecutul istoric si cum ne raportam la el, cat stim din istoria nationala, cum ne raportam la marile evenimente istorice din trecut, in ce masura trecutul istoric ne reprezinta pe noi, cei de azi

              

3. Explicarea termenilor:

  • istoriografie - 1. Stinta auxiliara a istoriei care se ocupa cu studiul evolutiei conceptilor istorice si al operelor istorice; 2. Totalitatea scrierilor istorice. Consemnarea istoriei romanesti incepe la curtea domneasca a Moldovei, din porunca lui Stefan cel Mare, in secolul al XV-lea.
  • cronica - Scriere cu caracter istoric, din Evul Mediu, in care evenimentele (sociale, politice, familiale etc.) sunt prezentate in ordine cronologica, dupa diferite surse (scrise sau orale); tipuri: cronica domneasca, cronica de autor, cronica anonima. In spatiul medieval romanesc (Moldova), se utilizeaza denumirea de letopiset (din slava veche ''scrierea anilor"), initial scrierile find redactate in limba slavona, ca limba oficilala, de cancelarie.

              

4. Opini despre tema propusa:

  • Cunoscand istoria, eroi, traditia ne facem mai sociabili, mai altruisti, mai iubitori de om si viata. (N. Iorga)

  • Istorie. Un bilanţ în cea mai mare parte fals, de evenimente în cea mai mare parte neimportante, care sunt cauzate de conducători în cea mai mare parte ticăloşi şi soldaţi în cea mai mare parte proşti. (Ambrose Bierce - Dictionarul Diavolului)

  • Istoria este torţa menită să lumineze trecutul, să ne păzească împotriva repetării greşelilor noastre de altădată. (Claude Gernade Bowers)

  • Vlad Ţepeş are meritul de a fi pus pe tronul Moldovei pe cel mai mare voievod român, pe Ştefan cel Mare. Cu armele! Are meritul că l-a şi bătut. Şi are mai ales meritul că a coborât morala absolută prin ţepele puse în cur la nivel absolut. Dormeai cu punga de aur la cap şi ţi-era frică să n-o furi tu de la tine. Ăsta-i voievodul absolut, Vlad Ţepeş. Păi fără ăsta istoria românilor e o pajişte cu miei! (Petre Tutea)

  • Nu stiu de ce gluma asta de­a face istorie se practica atat de mult. Daca ai cultul istoriei, ai cultul aparitiei si disparitiei; e consolator acest joc? Istorismul, adica perspectiva istorica asupra vietii si lumii, a dus in cimitir. Ne inecam in istorie. Pentru ca istoria nu te invata numai sa faci ceva, ca popor; cu istoria tot ce insemnezi in interiorul unui popor devine discutabil prin faptul ca nu poti, la infinit, sa lucrezi la facerea ta, ci dispari si apare altcineva care, chiar daca nu te inlocuieste, te prelucreaza. si daca nu poti iesi din devenire, nu poti scapa de tristete; tristetea metafizica e fructul devenirii. Sunt prosti istoricizanti care se consoleaza prin devenire. Devenim mai civilizati, nu? Sau mai culti … Adica murim ca si caprele, numai ca e mare lucru ca exista Kant, Descartes, exista Newton, ma rog, atatia mari creatori de cultura, si exista si fauritorul de religie, Hristos – dar nu ne intereseaza!48. Istoria e intemeiata pe istoria dintre Eva si dracul. Asa incepe istoria, aceasta ratacire a omului, ca o damnatie. Iar la aparitia lui Hristos, atunci s­au suprapus teandric omul divinizat si divinitatea om si istoria a fost anulata.Cioran are o afirmatie extraordinara: Istoric este tot ceea ce este supraistoric. Crestinismul a punctat supraistoric, desi a aparut in istorie.49. Sint doua mari discipline guvernate de principiul ireversibilitatii: termodinamica si istoria. (Petre Tutea)

  • Locul acesta unde este acum Moldova şi Ţara Muntenească este drept Dacia, cum şi tot Ardealul şi Maramureşul şi cu Ţara Oltului. Aste nume mai vechi decât acesta, Dacia nu se află, în toţi câţi sunt istorici. (M.Costin:1632-1691, De neamul Moldovenilor)

  • Şi supt acel nume [Dacia] au trăit aceste ţări, până la al doilea descălecat cu Dragoş Vodă. Şi acum mulţi ne zic nouă, ţării noastre şi Ţării Munteneşti, streinii, Datzia, însă norodul, neamul locuitorilor nu şi-au schimbat numele său, că tot romanus, apoi cu vremea şi îndelungate veacuri romani, apoi români până astăzi. (M.Costin:1632-1691, De neamul Moldovenilor)

  • De aceia, măcar că ne-am deprins a zice că limba română e fiica limbii latinesti, adeca acei corecte, TOTUŞI DACĂ VOM AVEA A GRĂI OBLU, LIMBA ROMÂNEASCĂ E MUMA LIMBII CEI LATINEŞTI. (Petru Maior, Istoria pentru începutul românilor în Dacia, p 316, 1812)

  • Sunt dac, nu sunt roman / Pe romani îi dispreţuiesc. (B.P. Haşdeu)

  • Oare trebuie neapărat să ne laudăm cu toţi care ne-au cucerit? (Oltea Predoiu, elevă în clasa a IV-a, ian.1980)

  • Altminteri, norodul şi la noi în Moldova ca şi în alte ţări pe care ştiinţa nu le-a luminat încă, e foarte plecat spre eres şi încă nu s-a curăţat desăvârşit de necurăţia cea veche, încât se mai închină şi acuma în poezii şi cântece la nunţi, îngropăciuni şi alte întâmplări ştiute, la câţiva zei necunoscuţi şi care se vede că se trag din idolii cei vechi ai dacilor. (D. Cantemir, capitolul despre Religia moldovenilor)

  • Acesti volohi nu sunt nici romani, nici bulgari, nici wölsche, ci vlahi, urmaşi ai marii şi străvechii seminţii de popoare a tracilor, dacilor şi geţilor, care şi acum, îşi au limba lor proprie şi cu toate asupririle, locuiesc în Valachia, Moldova, Transilvania şi Ungaria în număr de milioane. (Schlözer, Russische Annalen- sec XVIII)

  • Dachii prea veche a lor limba osebita avand, cum o lasara, cum o lepadara asa de tot si o luara a romanilor, aceasta nici sa poate socoti, nici crede. (C.Cantacuzino)

  • Nu ne putem mira îndeajuns care e pricina că voi ungurii ne-aţi apăsat pe noi într-atâta şi ne-aţi aruncat după cap şi jugul iobăgiei, când noi suntem şi am fost întotdeauna mai mulţi decât ungurii şi ce e mai mult, suntem şi mai demult decât voi în această ţară, căci suntem rămăşitele încă a vechilor DACI.(Supplex Libellus Valachorum Transsilvaniae)

  • [La soldaţii români]Dogma nemuririi sufletului îi făcea curajoşi fără margini, dispreţuitori faţă de orice pericol, poftitori de moarte (apetitus morti) luptători cu hotărâre şi cu o întreprindere de speriat. (Metianus Capella)

  • Descoperirea sinelui adânc al părinţilor celor mai vechi e supremul act de orgoliu al unui neam. (Nicolae Iorga)

  • Nu invidiaţi vechile popoare ci priviţi pe al vostru. Cu cât veţi săpa mai adânc, cu atât veţi vedea ţâşnind viaţa. (Michelet, 1859)

  • Opreşte dacule, nu şti tu că adierea aceasta de viaţă care suflă de la munte a uscat lacrimile copilăriei mele, a dezmierdat visurile mele de tânăr şi mă găseşte iar după lungă despărtire, tânăr, îmbătrânit, cu fruntea brăzdată, cu inima sfărâmată, dezamăgit! (Alecu Russo)

  • Este vorba de un popor care prin strămoşii săi îşi are rădăcini de patru ori milenare, aceasta este mândria şi aceata este puterea noastră. (Nicolae Iorga, Originea, firea şi destinul neamului românesc în Enciclopedia României)

5. Abordarea temei:

Preliminarii:

  • Contextul umanismului romanesc
  • Istoriografia romaneasca; cronicari moldoveni

                

1. Conceptia cronicarilor despre rolul istoriei

  • Functia educativa si valoarea moralizatoare a istoriei
  • Obligatia cercetari critice a izvoarelor si documentelor
  • Responsabilitatea morala a istoriografului

2. Temele fundamentale din cronici

  • Originea romana. comuna a tuturor romanilor
  • latinitatea limbi romane - argumente
  • Institutia domniei, personalitati; elemente de arta literara

              

Concluzii:

  • Importanta cronicarilor
  • Continuitatea temelor in literatura. Raportul dintre istorie si literatura
  • Perceptia si atitudinea noilor generatii cu referire la trecutul tarii si la modelele istorice.

                

6. Sugesti bibliografice:

1. Lucian Boia - Istorie si mit in constinta romaneasca, Ed. Humanitas, Bucuresti, 1997

2. Nicolae Cartojan – Istoria literaturii romane vechi (vol II editia a II-a, Ed. Minerva, Bucuresti

3. G. Calinescu – Istoria literaturii romane de la originei pana in prezent (editia a II-a, Ed. Minerva, Bucuresti, 1982)

4. Pompiliu Constantinescu – Umanism erudit si estetic (studiu reprodus in Scrieri, vol 6, Ed. Minerva, 1980)

5. Dan Horia Mazilu – Recitind literatura romana veche (Editura Universitatii, Bucuresti, vol 1, 1994, vol 2, 1998)

6. Dan Horia Mazilu - Cronicari moldoveni. Grigore Ureche, miron Costin, Ion Neculce

7. N. Manolescu – Istoria critica a lit. Romane, (vol1, ed minerva, buc. 1976)

8. Eugen Negrici – Naratiunea in cronicile lui Grigore Ureche si Miron Costin (Ed. Minerva, Bucuresti 1972)

9. Al. Piru – Literatura romana veche (editia a III-a, Ed. pentru literatura, Bucuresti 1970)


Tags:

Studii de caz

Studiu de caz: Dimensiunea religioasa a existentei

by Amalia Istrate V, octombrie 29 2010 18:12

"A tăia latura religioasă din istoria literaturii româneşti înseamnă a renunţa la cunoaşterea trăsăturii celei mai caracteristice din cultura noastră veche şi una din feţele ei de glorie.” (Nicolae Cartojan)

    

"Secolul XXI va fi religios sau nu va fi deloc." (A. Malraux)

        

Titlul temei:

Tema: Dimensiunea religioasa a existentei

                

Realizatori proiect:

1.

2.

3.

4.

5.

                

Calendarul cazului:

  • Pregatire:
  • Sustinere:

            

I. Competenta de evaluat

  • Punerea in context a textelor studiate prin raportare la epoca sau la curente culturale/ literare.
  • Constriurea unei viziuni de ansamblu asupra fenomenului cultural romanesc, prin integrarea si relationarea cunostintelor asimilate.

Cerinte

  • Scrie un eseu de sinteza, cu tema Dimensiunea religioasa a existentei, in care sa valorifici cunostintele dobandite la clasa, la studiul de caz cu aceeasi tema, sau prin studiu individual.
  • Veti avea in vedere urmatoarea structura a eseului: ipoteza/premisa (punct de plecare), argumentatie (trei-patru argumente de natura teoretica insotite de exemplificari corespunzatoare ale premisei) si concluzie (partea finala a expunerii, care sintetizeaza ideile esentiale din cuprinsul eseului).

II. Coordonatele temei

1. Formularea cazului:

  Cazul vizat de tema Dimensiunea religioasa a existentei" se refera la zona de interferenta dintre religie si literatura, cu scopul de a integra informatia religioasa si literara in planul istoriei culturii si de a intelege interactiunea lor.

   Inceputurile culturii scrise a romanilor sunt profund legate de viata lor spirituala, de credinta in Dumnezeu si de raportarea la sacru a fiecarui individ, fie el om simplu, slujitor al bisericii sau voievod. Religia, alaturi de istorie, este cel dintai fundal de manifestare a culturii scrise si a literaturii. Cartea religioasa romaneasca este mai intai o carte de cult in limba slavona, apoi o carte de cult in limba romana

    Dimensiunea religioasa a existentei capata treptat forme de expresie romaneasca mai intai prin actul traducerii, apoi prin actul creatiei individuale, fie in cadrul bisericii, ca lieratura religioasa, fie in afara ei, ca literatura de inspiratie religioasa.

2. Epoci culturale vizate, reprezentanti si relatia cu prezentul:

  • Umanismul romanesc (secolele XV - XVII)
  • Gandirismul ortodoxist (perioada interbelica)
  • Perioada actuala

    

3. Explicarea termenilor:

  • Cultura romaneasca dintre secolele XV - XVII poate fi abordata astfel: la nivelul culturii carturaresti - religie crestina, carte religioasa si literatura; la nivelul culturii populare - crestinism popular si folcloric
  • Biblioteca crestinismului contine doua componente: cel destinat spatiului eclezial - literatura patristica, liturgica, apologetica, teologala, canonica, pastorala, duhovniceasca; cel destinat spatiului extraeclezial (mirenilor, laicilor) - literatura destinata educatiei crestine si edificarii duhovnicesti a "bunului crestin", legata de religia traita (Biblia), rugaciuni zilnice, cantari bisericesti, ode si imnuri, acatiste, canoane; pe de alta parte, o literatura pioasa: carti de rugaciune, scrieri apocrife, creatii hagiografice, creatii mistico-ascetica, calendare, literatura moral-edificatoare.

4. Opinii utile temei propuse:

  • Religia este iubire; în niciun caz nu este logică. (Beatrice Potter Webb)
  • Ce înseamnă credinţa? Încrederea în Domnul deşi lumea e rea, în ciuda nedreptăţii, în pofida josniciei, cu toate că de pretutindeni nu vin decât semnale negative. (N. Steinhardt)
  • Credinţa e suprema armă secretă, care anihilează toate necesităţile, împrejurările şi pulverizează hazardul. (N. Steinhardt)
  • Creştinismul este pentru cele ale sufletului, nu pentru cele ale minţii. (C. Noica)
  • Un popor fara religie nu poate fi condus decat cu tunurile. ( George Washington )
  • Fara religie, adica fara teama si respectul de Dumnezeu, unde ar ajunge omenirea ? ( Napoleon I )
  • Crestinismul este prea des identificat de intelectualii "luminati", cu o religie a cenusiului lacramos, cu o filosofie mohorata sufocata de culpabilitate, scarba de lume si teama de iad. De asemenea, exista destui crestini care inteleg sa-si exprime evlavia adoptand glasul stins, cautatura pleostita ... (Andrei Plesu)
  • A avea credinta inseamna a crede in ceea ce nu vezi, iar rasplata pentru aceasta credinta va fi sa vezi ceea ce crezi. ( Sfantul Augustin )
  • Ai vrea sa-mi iei un interviu, deci... zise Dumnezeu.
    - Daca ai timp... i-am raspuns. Dumnezeu a zambit.
    - Timpul meu este eternitatea... Ce intrebari ai vrea sa-mi pui?
    - Ce te surprinde cel mai mult la oameni? Dumnezeu mi-a raspuns:
    - Faptul ca se plictisesc de copilarie, se grabesc sa creasca...., iar apoi tanjesc iar sa fie copii; ca isi pierd sanatatea pentru a face bani......iar apoi isi pierd banii pentru a-si recapata sanatatea. Faptul ca se gandesc cu teama la viitor si uita prezentul iar astfel nu traiesc nici prezentul nici viitorul; ca traiesc ca si cum nu ar muri niciodata si mor ca si cum nu ar fi trait.
    Dumnezeu mi-a luat mana si am stat tacuti un timp. Apoi am intrebat:
    - Ca parinte, care ar fi cateva dintre lectiile de viata pe care ai dori sa le invete copiii tai?
    - Sa invete ca dureaza doar cateva secunde sa deschida rani profunde in inima celor pe care ii iubesc... si ca dureaza mai multi ani pentru ca acestea sa se vindece; sa invete ca un om bogat nu este acela care are cel mai mult, ci acela care are nevoie de cel mai putin; sa invete ca exista oameni care ii iubesc dar pur si simplu inca nu stiu sa-si exprime sentimentele; sa invete ca doi oameni se pot uita la acelasi lucru si ca pot sa-l vada in mod diferit; sa invete ca nu este suficient sa-i ierte pe ceilalti si ca, de asemenea, trebuie sa se ierte pe ei insisi.
    - Multumesc pentru timpul acordat....am zis umil. Ar mai fi ceva ce ai dori ca oamenii sa stie? Dumnezeu m-a privit zambind si a spus:
    - Doar faptul ca sunt aici, intotdeauna.
    (Octavian paler - Interviu cu Dumnezeu)

    

5. Abordarea temei:

Preliminarii:

  • Contextul umanismului romanesc
  • Mentalitatea medievala: homo religiosus - omul medieval comunica direct cu Dumnezeu si cu sfintii, crede in semne si minuni, are cultul moastelor, face pelerinaje la locurile sfinte.
  • Omul medieval vede lumea ca pe o creatie divina, i se supune neconditionat lui Dumnezeu.
  • Religia oficiala si autoritatea bisericii coexista cu crestinismul popular; de-a lungul secolelor s-au perpetuat superstitii, credinte si practici pagane legate de vechile religii ale naturii.

    

Forme de manifestare ale literaturii religioase

1. Grupa istoricilor (Gr. Ureghe, Miron Costin, Ion Neculce)

  • secolele XVII-XVIII-prezentarea contextului cultural:
  • relaţia Ţărilor Române cu Poarta Otomană
  • rolul domnitorului în stat şi relaţia acestuia cu poporul şi boierii
  • rolul Bisericii Ortodoxe Române în stat în secolele XVII-XVIII

2. Grupa literaţilor:

  • Cazania , Varlaam- prezentare generală; valoare literară
  • Viaţa lumii , Miron Costin - prezentare generală; valoare literară.
  • Psaltirea pre versuri tocmita, Dosoftei - prezentare generală; valoare literară; etică
  • Didahiile, Antim Ivireanul - prezentare generală; valoare literară.

3.Grupa biografilor:

  • biografia lui Varlaam;
  • biografia lui Miron Costin;
  • biografia lui Dosoftei;
  • biografia lui Antim Ivireanul.

Concluzie

6. Sugestii bibliografice:

1. Cartojan, Nicolae, ISTORIA LITERATURII ROMÂNE VECHI, Bucureşti, Ed. Minerva, 1980;

2. Ciobanu, Ştefan, ISTORIA LITERATURII ROMÂNEVECHI,Chişinău,Hyperion,1992;

3. Manolescu, Nicolae, ISTORIA CRITICĂ A LITERATURIIROMÂNE, Bucureşti, Ed.Fundaţiei Culturale Române,1997;

4. Negrici, Eugen, POEZIA MEDIEVALĂ ÎN LIMBAROMÂNĂ, Craiova, Ed.Vlad & Vlad,1996;

5. Negrici, Eugen, ANTIM-LOGOS ŞI PERSONALITATE, 1971;

6. Piru, Alexandru, ISTORIA LITERATURII ROMÂNE DELAORIGINI PÂNĂ LA 1830, Bucureşti, Ed.Ştiinţifică şi Enciclopedică,1977;

    

Tags:

Studii de caz

Clasa a XI-a E

by Amalia Istrate V, octombrie 29 2010 18:11

Diversitate tematica, stilistica si de viziune in opera marilor clasici

(poezie: Mihai Eminescu; proza: Ion Creanga, Ioan Slavici, I.L.Caragiale, Mihai Eminescu; dramaturgie: I.L.Caragiale)

Titlul temei:  Program junimist si spirit creator

Tema: Diversitate tematica, stilistica si de viziune in opera marilor clasici ai literaturii romane

                   

Realizatorii proiectului:

1.

2.

3.

4.

5.

                       

Calendarul cazului:

  • Pregatire:
  • Sustinere:

                   

I. Competenta de evaluat

  • Constriurea unei viziuni de ansamblu asupra fenomenului cultural romanesc, prin integrarea si relationarea cunostintelor asimilate.
  • Punerea in context a textelor studiate prin raportare la epoca sau la curente culturale/ literare.

Cerinte

        Scrie un eseu de sinteza, cu tema Diversitate tematica, stilistica si de viziune in opera marilor clasici, in care sa valorifici cunostintele dobandite la clasa, la studiul de caz cu aceeasi tema sau prin studiu individual.

        Vei avea in vedere urmatoarea structura a eseului: ipoteza/premisa (punct de plecare), argumentatie (trei-patru argumente de natura teoretica insotite de exemplificari corespunzatoare ale premisei) si concluzie (partea finala a expunerii, care sintetizeaza ideile esentiale din cuprinsul eseului).  

II. Coordonatele temei
1. Formularea cazului
        Opera marilor clasici reflecta, pe de o parte, programul junimist si transpune in practica literara teoria formelor fara fond, iar, pe de alta parte, exprima efortul individual al fiecarui spirit creator.
         Mihai Eminescu, Ion Creanga, I.L. Caragiale si Ioan Slavici sunt considerati marii clasici ai literaturii romane. Toti patru sunt personalitati puternice si scriu opere cu o certa valoare artistica, superioara predecesorilor. fac parte din aceeasi generatie, devin membri ai societatii Junimea, dar legaturile dintre ei depasesc solidaritatea de grup, constituindu-se in exemple de prietenie si de emulatie creatoare.
        Cei patru scriitori provin din medii sociale diferite: Ion Creanga si Ioan Slavici vin din aceeasi lume traditionala, dar satele Humulesti si Siria (in care se nasc) apartin unor zone geografice si etnografice diferite. Eminescu se naste in familia unui boiernas, dar creste la Ipotesti, aproape de lumea rurala; I.L. Caragiale se naste intr-o mahala a Ploiestiului, intr-o familie burgheza.
       Formarea, modelarea intelectuala ii diferentiaza si mai mult: Eminescu si Slavici au acces de timpuriu atat la cultura populara, dar si la scoala germana, care le permite studii la Viena sau Berlin (Eminescu). Creanga are un parcurs scolar mediu, care il indreapta spre preotie si apoi spre cariera de invatator. caragiale are alt traseu: liceul la Ploiesti si cursurile Conservatorului de arta dramatica din bucuresti.
      Cultura acumulata ii deosebeste radical, de la cea inalta, universitara, de nivel european a lui Mihai Eminescu, pana la formele culturale autohtone, una a satului - in cazul lui Creanga, si una a orasului - in cazul lui Caragiale.
2. Epoci culturale vizate:
A doua jumatate a secolului al XIX-lea, perioada junimista.
3. Explicarea termenilor:
Junimea - Societatea Junimea a luat fiinţă la Iaşi în anul 1863, din iniţiativa unor tineri reîntorşi de la studii din străinătate, în frunte cu Titu Maiorescu, Petre P. Carp, Vasile Pogor, Iacob Negruzzi şi Teodor Rosetti. Ei îşi încep activitatea prin organizarea unei serii de prelegeri populare. Printr-o formulă masonică, junimiştii, cînd vorbeau despre acest subiect, spuneau: "Originea Junimii se pierde în negura timpului". Cursul public pe care Titu Maiorescu îl ţinuse cu un an mai înainte, curând după instalarea sa la Iaşi, dovedise existenţa unui auditoriu cultivat, în stare să se intereseze de problemele ştiinţei, expuse în formele unei înalte ţinute academice. Experienţa este reluată în februarie 1864 cu puteri unite. În cursul aceluiaşi ciclu, abordând probleme dintre cele mai variate, Carp si Pogor vorbesc de câte două ori, iar Titu Maiorescu de zece ori. Apoi “Prelecţiunile populare” devin o lungă tradiţie a “Junimii” din Iaşi. Timp de şaptesprezece ani ele se urmează neîncetat, mai întâi asupra unor subiecte fără legatură între ele; apoi, din 1866, grupate în cicluri unitare; în fine, din 1874, prin intervenţia noilor membri, Lambrion şi Gheorghe Panu, asupra unor teme cum ar fi istoria şi cultura naţională. Astfel, de unde mai înainte se vorbise despre Elementele de viaţă ale popoarelor şi despre Cărţile omenirii, cicluri din 1874 şi 1875 limitează preocupările la elmentele naţionale ale culturii noastre şi la influenţele consecutive exercitate asupra poporului român. Curând, prin darul basarabeanului Caşu, nepotul lui Pogor, completat prin cotizaţiile membrilor ei, “Junimea” devine proprietara unei tipografii, trecută mai târziu în alte mâini. Asociaţia înfiinţează şi o librărie, pusă sub supravegherea lui Vasile Pogor, dar dispărută şi ea după o scurtă funcţionare. Existenţa tipografiei permite “Junimii” publicarea, începând din 1867, a unei reviste: Convorbiri literare, puse de la început sub conducerea lui Iacob Negruzzi. Această publicaţie se va bucura de cel mai înalt prestigiu în istoria literaturii române. Ea a impus, încă de la apariţie, o direcţie nouă, modernă, întregii noastre culturi, definindu-se prin spiritul ei etic şi sentimentul valorii estetice. Încă de la începuturile ei, mişcată de conştiinţa primelor nevoi ale culturii româneşti în acel moment, “Junimea” abordează problema ortografiei româneşti, foarte acută în epoca trecerii de la întrebuinţarea alfabetului chirilic la cel latin. În şedinte însufleţite, ţinute de obicei în casa lui Vasile Pogor sau acasă la Titu Maiorescu şi dominate de personalitatea plină de prestigiu a acestuia din urmă, se discută probleme de ortografie şi limbă, se recitesc poeţii români în vederea unei antologii şi se compun sumarele revistei, uneori în hazul general pentru producţiile care trebuiau respinse. Convorbirile literare păstrează în cea mai mare parte urma activităţii “Junimea”, şi lectura atentă a revistei permite refacerea vieţii renumitei grupări literare şi a etapelor pe care le-a străbătut. Programul Junimii şi cercetări istorice recente ne îndreptăţesc să afirmăm că gruparea avea o importantă dimensiune masonică.

Convorbiri literare - Revista a fost organul de presă al Societăţii literare Junimea. Primul număr a apărut la 1 martie 1867, la Iaşi, unde revista a funcţionat până în 1886. Între 1886 şi 1944 apare la Bucureşti, avându-l ca redactor pe Iacob Negruzzi, care predă apoi conducerea unui comitet format din foşti elevi ai lui Titu Maiorescu: Mihail Dragomirescu, Simion Mehedinţi, P. P. Negulescu, Rădulescu-Motru.

Printre colaboratori s-au numărat Mihai Eminescu, care publică aici majoritatea poeziilor sale; Ion Creangă, care "subpublică" primele trei părţi din "Amintiri" şi o serie de poveşti; Ion Luca Caragiale, care "subpublică" majoritatea comediilor sale; Ioan Slavici, care public�� nuvele şi poveşti; Vasile Alecsandri, George Coşbuc, Panait Cerna, Octavian Goga, Dinu Zamfirescu, I. Al. Brătescu Voineşti şi alţi scriitori reprezentativi ai vremii.

Publicaţia se va bucura de cel mai înalt prestigiu din literatura română, ea impunând, încă de la apariţia, o direcţie nouă, modernă, întregii noastre culturi, definindu-se prin spiritul ei etic şi sentimentul valorii estetice.

Romantism - Romantismul literar şi-a aflat expresia de-a lungul secolului al XIX-lea, manifestându-se în paralel cu romantismul artelor plastice şi cu cel muzical. Migraţia influenţelor impuse de curent determină coexistenţa lui alături de alte curente, îndeosebi în a doua jumătate a secolului (de exemplu, parnasianismul).

Trăsături

  • Introducerea unor noi categorii estetice: sublimul, grotescul, fantasticul, macabrul, feericul precum si a unor specii literare inedite precum drama romantica, meditatia, poemul filozofic şi nuvela istorică.
  • Cultivă sensibilitatea, imaginaţia şi fantezia creatoare, minimalizând raţiunea şi luciditatea.
  • Promovează inspiraţia din tradiţie, folclor şi din trecutul istoric.
  • Evadarea din realitate se face prin vis sau somn (mitul oniric), într-un cadru natural nocturn.
  • Contemplarea naturii se concretizează prin descrierea peisajelor sau a momentelor anotimpurilor în pasteluri şi prin reflecţii asupra gravelor probleme ale universului în meditaţii.
  • Acordă o importanţă deosebită sentimentelor omeneşti, cu predilecţie iubirii, trăirile interioare intense fiind armonizate cu peisajul naturii ocrotitoare sau participative.
  • Construirea eroilor exceptionali, care acţionează în imprejurări ieşite din comun, precum şi portretizarea omului de geniu şi condiţia nefericită a acestuia în lume; personajele romantice nu sunt dominate de raţiune, ci de imaginaţie şi de sentimente.
  • Preocuparea pentru definirea timpului şi a spaţiului nemarginite, ca proiectie subiectivă a spiritului uman, concepţie preluată de la filozofii idealişti.
  • Utilizarea de procedee artistice variate, printre care antiteza, ocupă locul principal atât în structura poeziei, cât şi în construirea personajelor, situaţiilor, ideilor exprimate
  • Ironia romantică dobândeşte, adesea, accente satirice sau pamfletare, fiind un mijloc artistic folosit atât in specia literara cu nume sugestiv, satira, cât şi în poeme filosofice.
  • Priorita absolută in locul rigorii rationale a clasicismului
  • Asumarea poziţiei demiurgice (demonice) faţă de universul creat
  • Preferinţa pentru tehnici bazate pe armonia contrariilor care să pună în evidenţă antonimiile specifice unei existenţe contradictorii
  • Lărgirea viziunii estetice prin inovaţie la nivelul speciilor literare al tematici, motivelor si limbajelor artistice

Romantism literar romanesc:

Romantismul s-a manifestat în literaura română în trei etape:

1.Preromantismul (cunoscut şi ca romantism al sciitorilor paşoptişti sau de tip Bidermaier)

  • caracterizează gustul omului mediu, al burghezului
  • domestic, ideizant, idilic, conservator
  • cultivă comfortul spiritual, pasiunile temperate, plăcerile simple
  • creaţiile sunt, în mare majoritate, mediocre; este perioada imitării literaturii romantice din Europa de Vest, în special Franţa
  • reprezentanţi: Costache Negruzzi, Mihail Kogălniceanu, Vasile Alecsandri, Dimitrie Bolintineanu

2.Romantismul propriu-zis (eminescian sau romantism înalt)

  • dimensiunea cosmică e dezvoltată până la exces
  • misticism, ocultism
  • pasiuni înflăcărate
  • capacitatea de a crea universuri imaginare, alternative ale lumii reale
  • reprezentant unic: Mihai Eminescu – impactul creaţiei sale asupra autorilor ce i-au urmat este incomparabil mai mare decât acela a oricărui alt romantic din spaţiul românesc

3.Romantismul posteminescian

  • reactualizează teme şi mijloace clasice şi romantice, conferindu-le o nouă forţă expresivă
  • marchează reacţiile lumii literare româneşti la depăşirea apogeului de creaţie pentru Eminescu, sprijinind apariţia multor epigoni ce nu s-au impus, dar şi a unor autori care au purtat imaginile specifice acelui tip de romantism, impregnându-le cu elemente de expresie aparţinând simbolismului, semănătorismului etc.
  • reprezentanţi: George Coşbuc, Octavian Goga, Alexandru Macedonski, Barbu Ştefănescu Delavrancea

    

Realism - Realismul este curentul literar care tinde sa dea o reprezentare veridica realitatii, sa infatiseze cu obiectivitate adevarul, sa observe existenta reala. Impresia deosebita produsa la jumatatea secolului al XIX-lea de prograsul stiintelor naturii ii indeamna pe scriitori sa incerce aplicarea, in creatia literara, a unor metode impuse de dezvoltarea stiintei.

Scriitorii realisti se indreapta spre viata sociala, reprezentand omul ca produs al mediului in care traieste.In realism personajele sunt tipice, reprezentative pentru o intreaga categorie umana si sociala.Intre curentele literare apar frecvent interferente. Astfel, in opera unor mari scriitori relisti, ca Balzac sauStendhal se intalnesc multe elemente romantice.

In concluzie, realismul poate fi definit prin trasaturile sale definitorii: reprezentarea veridica a realitatii, obiectivitatea scriitorului, prezenta unor persanoje tipice in imprejurari tipice, preocuparea pentru social, libsa idealizarii sau a abstractizarii, atitudinea cristica fata de societate exprimata intr-un stil sobru  impersonal.

Marii autori realisti europeni (Sthendal,H. Balzac, Charles Dickens, N. Gogol, G. Flaubert, L. Tolstoi, H. Ibsen) nu s-au dezmintit de la aceste principii stabilite cu toate influentele existente in acea epoca (in special influenta romantismului).

Asemeni oricarui curent literar de o importanta maxima in dezvoltarea ulterioara a prozei si poeziilor, curentul romantic a avut un sef de scoala si un teoretician care a dat nastere acestui curent, l-a denumit si si-a sustinut opinia in decursul intregii cariere artistice. Pentru realism principiile au fost fundamentate si teoretizate de Sthendal (pseudonimul lui Henry Boyle - 1783-1842 - prozator si eseis francez) care a apreciat ca romanul realist nu este decat o oglinda ce reflecta atat cerul albastru -frumusetea vietii, bucuria de a trai- cat si noroiul din baltoace -partea neplacuta, mizera a vietii. Oglinda este cea care prezinta universul nedeformat de sufletul oricarui scriitor, de aceea realistii nu pot fi acuzati ca ar fi prezentat altceva decat adevarul.

Cautand un vinovat pentru aceast prezentare, acesta nu va fi gasit in persoana autorului, ci in insasi firea societatii umane, romanul realist fiind echidistant in prezentarea partilor bune si rele ale vietii si ale individului prezentat.

Romanul este o oglinda purtata de-a lungul unui drum. Cateodata ea reflecta cerul albastru, alta data noroiul din baltoacele de la picioarele dumneavoastra. Vreti sa acuzati de imoralitate omul care poarte oglinda? Acuzati mai bine drumul pe care se afla baltoacele, sau, si mai bine, pe inspectorul de drumuri, care permite ca apa sa se adune si baltoacele sa se formeze.

In cultura si literatura romana curentul realist a fost contaminat in mare masura de alte curente contemporane ceea ce nu afecteaza insa creatia marilor nostri realisti (Ioan Luca Caragiale, Ioan Slavici, Liviu Rebreanu sau George Calinescu).

Naturalismul este o ramură a realismului, o mişcare literară proeminentă la sfârşitul secolului XIX în Franţa şi în restul Europei.

Scriitorii naturalişti au fost influenţaţi de către teoria evoluţionistă a lui Charles Darwin. Aceştia credeau că ereditatea unei persoane şi mediul decid caracterul acesteia. În timp ce realismul încearcă doar să descrie subiecţii aşa cum sunt ei în realitate, naturalismul radicalizează principiile estetice ale realismului în direcţia reprezentării aspectelor dure, brutale ale realităţii.

Ambele sunt opuse Romantismului, în care subiecţii au o simbolistică profundă, sunt idealistici şi cu puteri supranaturale. Naturalismul considera că mediul socio cultural exercită o influenţă absolut covârşitoare în apariţia şi dezvoltarea personalităţii umane. De asemenea studiau elemente umane tarate, alcoolici, criminali, sau persoane alterate genetic de un mediu social viciat.

Observaţiile lor în materie de psihologie erau totuşi rudimentare având în vedere că psihologia se dezvoltă abia după apariţia teoriilor lui Sigmund Freud. Naturaliştii au adoptat de asemenea tehnica descrierii detaliate de la predecesorii lor imediaţi, realiştii.

Principalul susţinător al naturalismului a fost Émile Zola, care a scris un tratat despre subiect ("Le roman experimental") şi a folosit stilul în multele sale romane. Alţi autori francezi influenţaţi de Zola sunt Guy de Maupassant, Joris Karl Huysmans şi fraţii Goncourt.

Elementele naturaliste se găsesc în literatura română în unele nuvele ale lui Caragiale şi Delavrancea sau în proza lui Liviu Rebreanu. Adesea termenul naturalism este folosit de către criticii literari cu un sens mai general, care îl apropie de cel al termenului realism, subliniind conformitatea cu natura, fidelitatea faţă de realitate a reprezentării artistice.

În literatura română, se poate vorbi de naturalism încă de la Ioan Slavici, în Moara cu Noroc, curentul definitivându-se prin semnalarea şi notarea senzaţiilor fizice şi fiziologice (transpiraţie, "inima care bate gata să-i sară din piept").

Naturalismul în literatura română va conduce la naşterea realismului.

Un alt scriitor român care a fost apropiat de estetica naturalismului este Ion Luca Caragiale. În nuvelele sale Păcat, În vreme de război, Grand Hotel Victoria Română sau O făclie de Paşte, Caragiale a folosit numeroase procedee naturaliste.

Alte influenţe naturaliste în literatura română întâlnim în operele lui Barbu Ştefănescu Delavrancea (1858-1918) - îndeosebi în nuvela Hagi-Tudose şi în cea a lui Liviu Rebreanu (1885-1944) - pasajele naturaliste din romanele Ion şi Răscoala.

4. Genuri literare:

Genul liric cunoaste prein Mihai Eminescu cea mai inalta expresie in poezia romaneasca a secolului al XIX-lea.

Genul dramatic atinge o valoare artistica superioara prin comediile lui I.L. Caragiale, capodopere ce au ramas pana astazi neegalate.

Genul epic este ilustrat cu precadere de Creanga si Caragiale, dar atat caragiale, prin povestirile sale, cat si Eminescu prin romanul Geniu pustiu si nuvelele fantastice, cultiva speciile si formele lui.

    

5. Genul epic si speciile cultivate de toti marii clasici (basmul cult, nuvela si incercarile de roman) releva mari diferente tematice, stilistice si de viziune.

1. Basmul cult:

  • cele maimulte basme apartin lui Ion Creanga (Povestea lui Harap-Alb) si lui Mihai Eminescu (Fat-Frumos din lacrima);
  • au scris povesti si Ioan Slavici  (Zana Zorilor) si I.L.Caragiale (Kir Ianulea)

2. Nuvela dovedeste intr-unmod mai accentuat diversitatea temelor, a limbajului artistic, stilul inconfundabil si originalitatea viziunii:

  • nuvele fantastice au scris Mihai Eminescu (Sarmanul Dionis, Avatarii faraonului Tla), I.L. Caragiale (La hanul lui Manjoala, La conac), Ioan Slavici (Hanul ciorilor);
  • nuvele psihologice si tragice au scris Ioan Slavici (Moara cu noroc, Padureanca) si I.L. Caragiale (In vreme de razboi, O faclie de paste, Pacat...);
  • o nuvela greu de incadrat tematic a creat Ion Creanga (Mos Nechifor Cotcariul)

3. Romanul, mai mult decat orice alta specie, demonstreaza indrazneala abordarii unui model formal aflat inca la inceput in literatura noastra. Mihai Eminescu scrie roman in spirit romantic (Geniu pustiu), Ion Creanga este autorul unui roman de substanta autobiografica (Amintiri din copilarie). Ceilalti doi scriitori au pozitii complet diferite: Ioan Slavici a scris primul roman de investigatie sociala si, mai ales, de profunzime psihologica (Mara), pe cand I.L. Caragiale nu arata disponibilitate pentru epica de mare intindere.

6. Curente literare:

    Curentele literare in care pot fi incadrate capodoperele celor patrumari clasici probeaza o diversitate deconcertanta: romantism si clasicism, realism si naturalism.

     Poezia lui Mihai Eminescu indica prelungirea spiritului romantic cu inca trei decenii fata de romantismul european, iar ultima parte a creatiei vadeste si unele tendinte clasicizante.

    Proza eminesciana se inscrie in romantism prin nuvele si roman, dar "fiziologiile" arata apropierea de realism.

    Prin tipicitatea personajelor, piesele de teatru si schitele caragialiene se inscriu intr-un clasicism peren, in vreme ce anumite aspecte ale povestilor sale tradeaza influenta naturalismului.

     Realismul cunoaste formule diferite in cazul lui Ion Creanga (povestiri si Amintiri din copilarie) si in cazul lui Ioan Slavici (nuvele si romane). 

Concluzii

7. Bibliografie:

Popa Marian - Calatoriile epocii romantice
ELisabeta Munteanu - Motive mitice in dramaturgia romaneasca
Adrian Marino - Dictionar de idei literare
Rosa del Conte - Eminescu despre Absolut
Rodica Zafiu - Poezia simbolista romaneasca
Nicolae Manolescu - Despre poezie
Liviu Rusu - Estetica poeziei lirice
Nicolae Balota - Arte poetice ale secolului XX
Zoe Dumitrescu Busulenga - Eminescu si romantismul german
Gheorghe Grigurcu - De le M. Eminescu la N. Labis, In padurea de metafore
Silvian Iosifescu - Dimensiuni caragialiene
Liviu Leonte - Costache Negruzzi
Stefan Melancu - Eminescu si Novalis - paradigme romantice
Ion Negoitescu - Poezia lui Eminescu
Edgar Papu - Existenta romantica; Poezia lui Eminescu
Eugen Simion - Proza lui Eminescu

Tags:

Studii de caz

Clasa a X-a G (filologie)

by Amalia Istrate V, octombrie 29 2010 18:08

Titlul temei:

Tema: Modele epice in romanul romanesc interbelic

                 

Realizatorii proiectului:

1.

2.

3.

4.

5.

                 

Calendarul cazului:

  • Pregatire:
  • Sustinere:

             

I. Competenta de evaluat

  • Constriurea unei viziuni de ansamblu asupra fenomenului cultural romanesc, prin integrarea si relationarea cunostintelor asimilate.
  • Punerea in context a textelor studiate prin raportare la epoca sau la curente culturale/ literare.

Cerinta

Scrie un eseu de sinteza, cu tema Modele epice in romanul din periooada interbelica, in care sa valorifici cunostintele dobandite la clasa sau in urma studiului individual.

     

II. Coordonatele temei

1. Formularea cazului:

In perioada interbelica, specia narativa ampla romanul cunoaste o dezvoltare fara precedent. Diverse modele epice romanesti si starine, orientari tematice, tipuri narative imprima evolutia romanului intre traditional si modern, intre ionic si doric, intre perspectiva narativa omniscienta, obiectiva si relativizarea ei in romanul modern subiectiv, intre mimesis si autenticitate.

     

2. Epoci culturale vizate:

Perioada interbelica

     

3. Explicarea termenilor:

Romanul - este o specie a genului epic în proză, cu acţiune compleză şi de mare întindere, desfăşurată pe mai multe planuri, cu personaje numeroase şi intrigă complicată. Etimologia termenului roman eng. – the romance: romanţă, romance = roman. Critica anlitică a romanului deosebeşte in general, trei elemente constitutive ale acestuia: Intriga, caracterizarea personajelor şi cadrul. Până in secolul al XVIII-lea romanului nu i se acodă o deosbită valoare artistică fiind cosiderat o operă lipsită de importanţă în comparaţie cu alte specii precum epopeea nuvela sau povestirea. Ulterior însă, specia romanului va căpăta cea mai mare apreciere a publicului.

Caracteristicile romanului: a)are structură narativă complexă amplă; b)subiectul acţiunii se desfăţoară în planuri paralele; c)se combină nuclee narative distincte; d)romanul prezintă destinul unor personaje bine individualizate sau a unor grupuri de intrese ; e)cunoaşte o mare varietate de forme.

Creatorul romanului modern este considerat Honore de Balzac. Clasificarea romanului propune o multitudine de aspecte şi criterii:

 după conţinut: roman istoric, roman de acţiune, roman psihologic, de aventuri, poliţist, de ficţiune, de dragoste, etc.;

- după curentul literar: roman clasic, romantic, realist, naturalist, modern, avangardist;

- după cronologia evenimentelor narate: a)romanul tradiţional; b)romanul modern;

- după tehnica narativă: roman de tip balzacian, modelul flaubertian, romanul proustian,  roman avangardist şi postmodernist;

- după procedeul narativ dominant: roman de analiză psihologică, fantastic, exotic, de formare.

Nicolae Manolescu propune o clasificare aromanului românesc în trei modele:

a) romanul doric în care autorul omniscient şi omniprezent este o instanţă individuală. Caracteristicile acestui model de roman sunt: distanţă între autor şi personaj, prezenţa unor tipuri umane, cracter moralizator. Reprezentanţi: Nicolae Filimon, Ion Slavici, Liviu Rebreanu Mihail Sadoveanu, George Călinescu, etc.

b) romanul ionic - caracteristici: reflecţie analiză, confesiune, intimitate, personajul este în căutarea propriei identităţi. Reprezentanţi: Cmil Petrescu, Mircea Eliade

c) romanul corintic - caracteristici: amestec de planuri narative se cultivă parodia şi ironia, fabula şi mitul. Reprezentanţi: Mateiu Caragiale, D.R. Popescu

     

4. Opinii despre tema propusa:

  • ,,Entuziasmul narativ e fara precedent [in anii ’30], iar solutiile propuse se armonizeaza cu cele din romanul european al vremii." (Ioana Parvulescu - Intoarcere in Bucurestiul interbelic.)

  • ,,…Scriitorii interbelici pot fi clasificati foarte bine in functie de atitudinea lor fata de literatura subiectiva, clasificare pe care o realizeaza, in mod indirect, ei insisi. Astfel, de o parte se gasesc promotorii relatarii la persoana intai, in timp ce o alta categorie este alcatuita din autorii care refuza sa abandoneze vechea perspectiva supraordonata a naratorului obiectivat.” (Gh. Glodeanu - Poetica romanului romanesc interbelic)

  • ,,Romancierul nu e numai un artist. El trebuie sa creeze viata. Dar viata, impresia vietii, reiese din lupta, din razvratire, din ciocnire si sfaramare de forte si caractere antagoniste.” (1927)  (Mihai Ralea - De ce nu avem roman?)

  • ,,… doricul romanului apartine unei varste biblice de inceput si unui creator la fel de impasibil ca si creatorul; ionicul romanului inseamna psihologism si analiza, iar reflectia incepe sa traga viata de maneca.”  ( N. Manolescu - Arca lui Noe

5. Abordarea temei:

1. Prezentare generala (Contextul epocii)

  • Factorii dezvoltarii romanului interbelic: modele epice straine; modele romanesti
  • Etape si varste ale romanului interbelic

Prima concluzie

     

2. Tipuri de roman in perioada interbelica

  • Romanul realist-obiectiv, epic: Liviu Rebereanu (Ion)
  • Realismul psihologic/ romanul modern de analiza (subiectiv): Camil Petrescu (Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi; Patul lui Procust)
  • Romanul experientei: Mircea Eliade (Maitreyi)
  • Romanul realist de tip balzacian: G. Calinescu (Baltagul)

A doua concluzie

     

6. Sugestii bibliografice:

 1. Călinescu, George – Istoria literaturii române de la origini până în prezent, Editura Minerva, Bucureşti, 1986

2. Crohmălniceanu, Ovid. S. – Literatura românăîntre cele două războaie mondiale, I, Editura Minerva, Bucureşti, 1972

3. Glodeanu, Gh. – Poetica romanului românesc interbelic, Ed. Libra, Bucureşti, 1998

4. Lovinescu, E – Istoria literaturii române contemporane, Editura Minerva, Bucureşti, 1989

6. Muşat Carmen – Romanul românesc interbelic, Ed. Humanitas, Bucureşti, 1998
7. Paleologu, Alexandru – Treptele lumii sau calea către sine a lui Mihail Sadoveanu, Editura Vitruviu, Bucureşti, 1997
8. Simion, Eugen – Mircea Eliade, spirit al amplitudinii, Editura Demiurg, Bucureşti, 1995
5. Manolescu Nicolae – Arca lui Noe. Eseu despre romanul românesc, I - III, Editura Minerva, Bucureşti, 1980

Tags:

Studii de caz

Studii de caz

by Amalia Istrate V, octombrie 29 2010 18:02

Tags:

Studii de caz