Ioan Budai Deleanu: Țiganiada (prezentarea Cântului I)

by Chelcea Elena Cosmina Ma, noiembrie 19 2013 15:35

       

 

         Urgia, fiica Satanei şi a Zaviştei este prezentată ca fiind :

"O zână rea ce ţara stăpâneşte ,

                                                                          Carea nu sufere nice-un bine,

                                                                          Ci toate strică şi desuneşte

                                                                          Toate sfarmă, spulbără ce-i vine."

          Urgia, mânioasă fiind, deoarece a văzut gloatele ţigăneşti înarmate cu săcuri, ciocani şi baroase merge la tatăl său, Satana şi-l anunţă de nenorocirea ce se abate deasupra lor şi anume că ţiganii vor să se aşeze într-o ţară a lor. Satana aflând acestea se grăbeşte să ia măsuri şi se metamorfozează în corb pentru a zbura peste lume ca să afle tot ce se întâmplă:

" Va zări stârvuri şi mortăciune

                                                                          Sau ceva vrednic de vînăciune",

                                                                        "De -acolo vede nenumărată

                                                                          Oastea lui Mahomet cum vine,

                                                                          S-o robească Muntenia toată",

                                                                        "Vede şi tabăra ţigănească,

                                                                          Între Alba şi Flămânda-adunată

                                                                        Aşteptând cea de pe-urmă poruncă,

                                                                        Încătro şi pre unde să se ducă."

          În urma unei certe care a avut loc între ţigani, aceştia au luat hotărârea de a se duce la Vlad -Vodă pentru a face un compromis cu acesta. În urma acestui compromis, ţiganii se angajau să dea ascultare poruncilor lui Vlad Ţepeş, iar acesta urma să le dea o ţară. Într-o zi, ţiganii se adună şi vorbesc despre ţara pe care Vlad-Vodă urma să le-o dea. În cadrul acestei adunări, Drăghici cel mai bătân dintre ei, temându-se că nu va apuca să vadă minunea, îi sfătuia pe ceilalţi să fie mereu uniţi pe pace pentru ca nimeni să nu îi poată pedepsi pe nedrept şi lăsa iar fără nume, rost:

 

" Voi, tinerilor luaţi aminte

 Ce moşul Drăghici acum vă zice:

Faceţi-vă bune-aşezămînte

Şi lăcuiţi dăpreună-aice,

Fiţi purure într-o minte ş-o voie,

                 Mai vîrtos la vreme dă nevoie." După discursul ţinut de Drăghici, Goleman a luat cuvântul, el susţinând că pământul trebuie împărţit şi că ţara are nevoie de un nume:

" De-aci Goleman luă cuvîntul 

 Şi le sfătui pre larg şi tare, 

                                                                            Întii, ca să-şi împartă pământul

                                                                           .....................

                                                                           Oameni buni!Oare n-ar hi mai bine

                                                                            Să numim astă ţară

                                                                            Cu nume nou, păcum se cuvine"

                 Goleman este urmat de Mircea, Mircea spunând că nişte oameni aleşi trebuie să se ocupe de ţară:

"Să punem neşte oameni aleşi,

                                                                          Care -înţăleg puţintel şi carte,

                                                                          Oameni întregi la minte"

              Buda îl contrazice, aducând ca argumente că fără mâncare, crede el că oamenii nu fac bine :"Cînd om avea ce mînca şi bere,

                                                                            Lesne-om sfătui noi şi dă-ahele.

                                                                            Aşa zic, asta-i a mea părere!...

                                                                             Când nu-i ce roade între măsele, 

                                                                             Atuncia, zieu, nimica nu-ţi ajută.

                                                                             De-ai ceti măcar şi cărţi o sută."

            Cucavel îi atenţionează că Vlad nu este de încredere şi că în spatele dărilor acestor arme se află o altă intenţie:

                                                                           "Au doară ştiţi voi din ce pricină

                                                                            Vodă-aşa v-armă dă minunat?

                                                                             Cine ştie ce limbă păgînă

                                                                             Doar asupra lui iar s-au sculat

                                                                            Armele aheste nu-s cobe bună,

                                                                            Sau încai trebile aşa nu sună."

          Boroş afirma şi el că singurul pericol ce ar putea veni ar fi atacul vrăjmaşilor, dar că nici ei nu sunt îndărătnici şi că îşi vor apăra ţara:

                                                                       "Noi încă-avem cîte doao mîni, 

                                                                         Inimă-n sîn şi duh în plămîni!

                                                                         .........................

                                                                        Eu gândesc că ha mai grea întîmplace

                                                                        Care poate să ne tîmpineze

                                                                       Ar hi când să se scoade nescare

                                                                       Vrăjmaşi, ca ţara să ne prădeze,

                                                                        Ş-am fi siliţi s-oştim şi noi doară,

                                                                        Apărîndu-ne iubita ţară."

            Când să mai adauge Goleman ceva, Satana prefăcut în corb i se cufuri în barbă lui Goleman:

                                                                        " Goleman era să mai  înceapă,

                                                                          A grăire, şi de-abia cît zisă,

                                                                         Goleman i se cufuri-n barbă!"

            Drăghici, de care toţi ascultau pentru că pe toate le prorocea, observă că acesta nu poate fi semn bun de la Dumnezeu:                                                      "Auzit-am-odată

                                                                          De la dada, Dumnezeu să-l ierte, 

                                                                          Că mare nevoie va să pată

                                                                          Ahăla şi greu va să să certe

                                                                          Asupra căruia corbul zboară

                                                                         Sau croncănind să spurcă doară."

             Ţiganii cu traista plină chiar de-au vorbit din prânz până-n cină mergând între Alba şi Flămânda, nimic nu au hotărât. A doua zi, Vlad-Vodă cu căpătanii de frunte îi viziteaza pe ţigani, cerând să i se prezinte cei înarmaţi. De indată, ţiganii încep imediat să mărşăluiască in şase cete: prima ceată este condusă de Goleman, toţi ciurari şi feciori de acasă, trei sute la număr, nemailuând în seamă pruncii, muierile şi fetele,  cu furci şi steag din piele de mânză  codalbă, adică piele de  mânză coadă albă. Urmară argintarii, oamenii inalţi şi groşi în ciolane, în număr de două sute în frunte cu Parpangel ce purcede din viţa lui Jundadel. Aceştia erau înarmaţi cu buzdugane de aramă şi nişte cuţite lungi.  Argintarii aveau părul îmburzit, barbe sperlite,haine aveau lungi, scurte şi învîrstate, unii fără mîneci, alţii rupte în spate. În loc de steag aceştia purtau o cioară de argint, cu penele răşchierate.  A treia ceată, căldărari, ai carui ducător era Bălăban:

                                                                            "Toţi căciulaţi, cu barbe afumate,

                                                                             De tăria lor lumea să miră,

                                                                             Taie-n arămuri ca şi-n şindile

                                                                             Şi rabdă foame cîte trii zile."

           Steagul căldărarilor era o tipsioară de aramă. Fierarii cu ducul lor, Drăghici, erau în număr de trei sute la număr "pedestrime aleasă", erau înarmaţi cu seceri, cuţite şi foarfece, steagul lor era tigaie de plăcinte. Lingurarii, în frunte cu Negru iubitorul de dreptate erau bine îmbrăcaţi, cu barbe rase şi aveau ca steag o lopată facută de maistor Pintilie.

           Aurarii,conduşi de harnicul şi Tarele Tandaler cea mai respectată ceată, defilau cu suliţe şi săbii scurte, iar steagul era tot o suliţă, dar lungă din aur. Ultimii veaneau lăieţii,goleţii adică cei ce umblau mereu rătăcind.

                                                                                           

 

Tags:

Pagini de şcoală

Comments (1) -

11.01.2014 21:16:47 #

Bravo!

admin | Reply

Add comment